Hai să ne batem joc de banii strânși cu trudă!

Observ că deplasarea la Olimpiada de la Beijing a sportivilor și oficialilor noștri s-a făcut în dorul lelii, adică aiurea. În mod normal, trebuia să se procedeze așa:
- enumerai disciplinele sportive la care se concurează,
- vedeai care sunt sportivii români clasați pe locurile 1-6 internațional,
- alcătuiai lotul de sportivi care să se deplaseze,
- estimai ca sportivii deplasați la Beijing să fie în top 15,
- adăugai doi oficiali,
- adăugai și câte un antrenor,
- adăugai și un medic și încă un executant de întreținere.
Ca să deplasezi sportivi să se plaseze pe antepenultimele și ultimele locuri este deja echivalentul a arunca banii pe fereastră, bani strânși cu mare trudă la buget. Bănuiesc că nimeni nu s-a deplasat la Beijing pe banii lui sau prin sponsorizări.
Dacă nu existau sportivi clasați pe locurile 1-6 la campionatul european sau la campionatul mondial, mergea un oficial care să ducă drapelul țării la deschidere. Cineva de la ambasadă era suficient.
În opinia mea, dacă vrem ca peste 8 ani de acum înainte să avem sportivi, trebuie procedat astfel:
- identificăm 10 probe de olimpiadă,
- probele să nu necesite investiții mari,
- selectăm 10.000 de sportivi pe probă,
- ne ocupăm de ei 2-3 ani aici cu costuri minime,
- din cei 10.000 trebuie să fie 50 cu care să facem un campionat intern,
- mergem la manifestări internaționale,
- insistăm ca fără costuri mari să dezvoltăm și să rafinăm,
- facem în așa fel încât în 4-5 ani să existăm în competiții internaționale,
- după 5-6 ani facem planul pentru olimpiadă,
- insistăm în anii 6, 7 și 8 și după rezultate alcătuim lot.
Ideea este să nu cheltuim, să nu risipim, să folosim calitățile, nu ambițiile și orgoliile și să trimitem la olimpiadă peste 8 ani pe unii sportivi cu șanse de a nu fi penibili, așa cum se procedează acum când se pune carul înaintea boilor.

(13 februarie 2022)

Momentul optim în politică

Managementul politic zice că:

- nimic nu este la întâmplare;

- totul se calculează;

- între cauză și efect există o formulă;

- înainte de orice trebuie stabilit momentul;

- optimul nu este întâmplător;

- mai presus de orice este eficiența;

- estimarea costurilor este fundamentală.

De aceea, am fost surprins de o serie de chestiuni, mai ales de momente și de ritmuri, care au arătat grave carențe de management politic, prin nesocotirea lucrurilor foarte simple, care sunt abc-ul acestei științe, mir de ce se miră peste ani că multe oale nemeritate li se sparg în cap. Sunt sigur că dacă cineva din echipele de lucru ale unor decidenți strategici ar fi avut cât de cât habar de relulile elementare ale managementului politic, rezultatele unor acțiuni ar fi fost cu totul altele, exprimate în indicatori de eficiență. Trebuie vorbit de anumite aspecte, dintre acre, în acest articol, mă voi referi la momentul optim de a face un anume ceva.

• Ne amintim cu toții de filmulețul dat de Realitatea TV, mai precis de Răzvan IONESCU, filmulet în care era arătat un candidat cum îl plesnea peste față pe un puști la Ploiești. Nu se vedea prea bine gestul și s-a făcut tevatură, inclusiv un ministru, Daniel FUNERIU s-a lansat într-o complicată demonstrație cu viteze estimate și parcă a amintit de ghidușia cu pixelul albastru. Nici filmulețul și nici demonstrațiile care să-l sprijine pe autorul mișcării cu sau fără finalitate fac obiectul analizei, ci momentul în care filmulețul a fost prezentat. Evenimentul s-a produs undeva în  noiembrie 2004 și a fost scos pentru a fi difuzat undeva la începutul turului al doilea al campaniei electorale din 2009. Filmul a fost difuzat în jurul datei de 28 noiembrie 2009, iar candidatul la președinție a avut mari ezitări când a venit să justifice ce s-a întâmplat atunci. Nu acest aspect este important, ci momentul în care a fost difuzat fimul. Dacă filmul era difuzat în vinerea de dinaintea duminicii în care se produceau alegerile, efectul era cu totul altul. Din punct de vedere al managementului politic, este clar că momentul optim a fost ratat de cei care își doreau un anumit efect din difuzarea filmului. A fost prea devreme difuzat.
• Acum, iată, serialul lui GHIȚĂ ar fi crezut lumea că produce efecte, exact așa cum fugarul GHIȚĂ și le dorește. Numai că managementul politic, pe care acest GHIȚĂ nu-l cunoaște zice cu totul altceva. Ceea ce este el și ceea ce face el, nu are nimic în comun cu serialul Tânăr și neliniștit, care a ajuns 10.376 de episoade ce se difuzează cu un ritm științific determinat. Fugarul GHIȚĂ ar fi trebuit să știe că are un volum V de informații. Are un timp T la dispoziție să facă filmulețe. GHIȚĂ trebuie să știe că nivelul de saturație se atinge după 5 minute mai ales când informația este densă. Tot el trebuia să-și dea seama că ritmul de difuzare trebuie să fie alert, că lumea se plictisește, mai ales dacă așteaptă sau este mințită că se difuzează ceva și nu se difuzează nimic. GHIȚĂ este un ratangiu de meserie, pentru că a ratat atât momentul optim, durata optimă, volumul optim de date, intervalul de producere cât și frecvența optimă de difuzare. Eu am pus sub semnul întrebării întreaga construcție și mai ales succesiunea de argumente ale lui de a se apăra în numele unui bine numai de el înțeles. Episoadele lui GHIȚĂ sunt niște fâsuri de pierdut vremea, pentru că au în ele banalități.
• Un alt element cu mari chestiuni de necunoaștere a managementului politic a fost acela al alegerii momentului în care se vor produce alegerile parlamentare, moment pe care toată lumea îl estima pe la începutul lui noiembrie. Unii spuneau că a fost aleasă data de 11 decembrie că va ninge și țăranii, votanții PSD-ului nu vor ieși din casă și dreapta va ieși victorioasă. Calculul a fost eronat și managementul politic vorbește de uzura guvernului la putere, uzură care se accentuează dramatic în ultima perioadă din tot felul de motive, lentoarea fiind unul dintre ele. Nimeni nu prea mai are chef de muncă pe ultima sută de metri. Tot managementul politic zice că între două alegeri intervalul nu trebuie să fie foarte mare. Cele 30% procente din vară ale PNL într-un fel se conservau în noiembrie și cu totul altfel au arătat în decembrie. O poveste zice că un maratonist care avea un avans fantastic înaintea celui ce-l urma, a zis că vrea să se odihnească un ăpic. S-a oprit. A adormit și a pierdut cursa, el având un avans istoric. 

Cei ce nu iau în calcul regulile managementului politic, mai ales atunci când este vorba de a optimiza, evident sfârșesc prin a se găsi în situații dintre cele mai jenante. Sub ochii noștri se văd acțiuni ale unora care nu au nicio legătură cu managementul politic. Una dintre ele este vorba , tonul, repetarea cuvintelor și mai ales îmbrăcămintea. Pe o scară de la 1 la 10 am văzut un purtător de cuvânt care cu indulgență primește nota 3, cum tot atât de bine Nicușor DAN prin aparițiile publice, pe poziția de comunicator este de cel puțin 9, pentru că vorbește simplu, calm și direct.

Momentul optim în politică, fie care activitatea să aibă eficiență maximă dacă este bine ales, fie se diluează dacă este prea devreme, fie nu produce efecte dacă este prea târziu, ca în bancul spus de Mircea CRIȘAN la tv la o emisiune de Varietăți. Doi pescari pe malul râului. Unul prinde o faraoană. Se uită la ea. O aruncă la loc în apă. celălalt îl întreabă: de ce? Pescarul răspunde: cum? Sala nu a reacționat decât după minute bune. camerele de luat vederi redau cum arată tavanul sălii pentru a nu arăta penibilul sălii.

  (26 ianuarie 2017) 

Managementul succesului obținut prea ușor

Sunt persoane care au succes, un succes obținut bătând din palme. Adică, un succes facil. Fac un anume lucru, sunt apreciate și câstigă uneori și multi bani, de parcă ar fi jucat la ruleta destinului. Află lumea de ele cu iuțeala vântului. Devin arhicunoscute să nu zic celebre, chiar dacă nu au făcut nimic special cum ar fi un rol pe o mare scenă lirică, o teorie sau o vitorie la o olimpiadă pe un stadion la o probă transmisă pentru două miliarde de telespectatori. Unele se considera ele insele dive sau vedete și caută momentul să scrie scrisori către o națiune nerecunoscătoare.

Succesul este de trei feluri.

Primul fel de succes este cel de scurta durata. Sa zicem ca un compozitor scrie o melodie, devine șlagăr si este adulat. El nu mai este în stare să mai repete succesul. Iau spre exemplificare pe marele George Grigoriu care a scris inclusiv chestia aia cu partidul Ceaușescu, România de era cântat și pe stadionul din Peking din sute de mii de piepturi proleatre. A avut un succes de un sezon, de un an de un deceniu, de o viață. Tot așa se întâmplă în cazul unui actor care face numai un rol mare. Așa se intampla în cazul unui fotbalist care prin golul lui aduce o calificare sau o cupă dar nu mai face acelasi lucru niciodata.

Al doilea tip de succes este acela de durata medie, în care persoana face niște lucruri speciale la intervale rezonavile arătând ca este in stare de ceva. Pe termen mediu, persoana face câte ceva și repetă succesul. Îmi aduc aminte de Mihaela Peneș care după o olimpiadă unde a obținut aurul, la următoarea a obținut argintul.

Al treilea tip de succes este acela pe termen lung, când un compozitor scrie melodii in cascadă și toate sunt de succese. Cand fotbalistul în 20 de ani a dat gol după gol exact când a fost nervoie arătând că are talent și că are tehnică și mai ales are o pregătire constantă. Să ni-l amintim pe marele Ivan Patzaichin care a obținut aurul olimpic în 1968, 1972, 1980 și 1984.

Despre succesul total adică veșnic nu vreau sa vorbesc aici pentru ca este atât de rar încât noi muritorii de rand nu-l atingem in vecii vecilor. Talenul Nadiei Comăneci, talentul lui Radu Beligan, talentul lui Iolanda Balaș, talentul lui Ghorghe Hagi sunt numai o parte dintre talentele care au generat succese veșnice, pentru istorie, de-a pururi.

Fiecare dintre noi are în raniăa bastonul de mareșal în ceea ce privește succesul. Unii nici nu merg în armată și devin mareșali de paie. Unii ramân soldați și numai unu la un miliard ajunge generalissim prin autointitulare cum a facut Stalin.

A vorbi despre managementul succesului nu este nicio blasfemie, ci o necesitate, pentru că numai oamenii slabi cred că succesul vine de la sine și că odată ajuns sus se ramâne acolo necondiționat o veșnicie. Numai oaemnii fara bon ton care au avut succes de o clipă se consideră nedreptațiți atunci când lumea nu le mai face plecăciuni din moment de au intrat in anonimatul nostru, fiind la fel de banali ca oricare dintre noi. Nimeni nu trebuie să considere că merită orice din moment ce a avut o clipa de grație prin succes. Se zice că electoratul nu greșește niciodată. A zis-o cândva unul care candidează la primărie și dacă nu va câștiga, sunt sigur că va împroșca cu noroi acest electorat. Nici insuccesele in cascadă nu trebuie interpretate ca o greșeala, care urmează succesului de o clipă. Iar cel ce a trait clipa de succes trebuie sa constientizeze cand s-a produs prabusirea si sa o accepte pana nu se acopera de penibilul cel vesnic, crud si urat mirositor de oua clocite.

Unde o incadrați pe Simona Halep?

Unde il incadrați pe Gigi Becali?

Care este locul lui Simona Senzual?

Care este locul lui Beethoven?

Simona Trașcă ce fel de succes are?

Piesele lui Shakespeare in ce categorie de succes intră?

Unde il incadrati pe Leo de la Strehaia?

Succesul lui Carusso este unul de o clipă?

Sunt sigur ca niciunul dintre cei enumerati nu au constientizat regulile care guverneaza managementul succesului din varii motive. Unii erau geniali, altii nu.

Managementul succesului nu-și propune să prelugească succesul asemeni unei stări de agonie. Este o știință care arată cum se crează succesul, cum se întreține și cum nu trebuie distrus.

(28 februarie 2016)