Showing posts with label Casa Poporului. Show all posts
Showing posts with label Casa Poporului. Show all posts

Monday, August 5, 2024

Vocația demolării

În balada Mănăstirea Curtea de Argeș apare mitul demolării, căci ceea ce se construia ziua, noaptea se dărâma. Cauzele nu se cunoșteau. Pornind de aici, s-a conservat mitul demolării. Există plăcerea încălcării legii regimului construcțiilor. Dacă se aprobă construirea unui bloc cu 7 etaje, constructorul realizează un bloc cu 10 etaje. Dacă într-o zonă bună nu e voie să se construiască ceva, precis că prin acte de coruipție se obțin autorizații și se construiește un bloc uriaș, așa cum s-a întâmplat cu gigantul de la catedrala Sf. Iosif, construcție care trebuie demolată.
Vocația demolării are la bază vocația construcțiilor ilegale, care încalcă regulile elementare ale arhitecturii și de aceea, apar buldozerele și readuc peisajul la forma inițială. Demolările înseamnă risipă de resurse. Uneori sunt necesare. Am asistat undeva prin anul 1974 la demolarea cocioabelor de pe Șoseaua Pantelimon și construirea de blocuri. Undeva după anul 1980 s-a produs demolarea cartierului Izvor pentru a se construi casa Poporului și Bulevardul Victoria Socialismului. Și prin provincie s-au produs demolări. În Pitești s fost demolată Biserica cu ceas pentru a face loc construirii unor blocuri hidoase.
Este adevărat că noul pătrunde dând la o parte vechiul și venind cu acel suflu proaspăt, de primăvară, plin de optimist. Numai că uneori, aruncând lăturile din copaie, unii aruncă și copilul, ceea ce este grav, căci cine a demolat un monument istoric, orice ar face, nu mai are cum să-l readucă la viață, așa cum s-a întâmplat cu Mănăstirea VĂCĂREȘTI.
Este de studiat problema demolărilor, căci entuziasmul care ne duce spre a face dreptate cu orice preț are uneori efecte dintre cele mai puțin acceptabile, din moment ce nu dispunem de fondul locativ al marilor capitale europene și nici de banii ca să ne batem joc după cum cred unii că ar da bine la imagine. Disciplina și rigoarea în construcții este esențială, iar amatorismul nu are ce căuta în luarea marilor decizii legate de sistematizare și mai ales de demolarea de construcții. Este adevărat că nu avem piramide de 5.000 de ani în spațiul mioritic, dar dacă avem o construcție de 200 de ani, să facem ochii mari înainte de a o demola, căci demolarea ei înseamnă anularea unei istorii de 200 de ani.

(06 august 2024)

Friday, February 2, 2024

Megalomania la români

Deși istoria noastră nu consemnează construcții imense și durabile, observăm că în zilele noastre există manifestări de megalomanie la oameni care nu s-au manifestat în acest sens înainte de a li se oferi ocazia unor opțiuni bine definite. Un nene, megaloman, a dorit să realizeze o construcție imensă și așa a apărut Casa Poporului, considerată la un moment dat a doua construcție ca mărime din lume, după clădirea pentagonului. Un alt nene și-a construit o casă de 1.350 mp. Este de înțeles pentru un om calic, care s-a născut și a trăit în mizerie. Un alt nene, a construit o casă și nu-i mai știa suprafața, porecla primită fiind de GRINDĂ, căci s-a încurcat în explicațiile conform cărora plătea impozit pe o coșmelie dărâmată de mult timp și pe locul căreia trona un pălățel.
Ideea de megalomanie are la bază complexul omului mic, nerealizat, care dorește să iasă în evidență și el cu ceva.
Își construiește casa cea mai bizară din sat.
Își cumpără mașina cea mai fistichie.
Se îmbracă în modul cel mai strident.
Există pe fondul megalomaniei explicația acelui mini-turn Eiffel de la Alexandria, a acelor Coloane ale Infinitului din varii cartiere de blocuri ponosite, dar și a altor ciudățenii cu care ei doresc să intre în diferite cărți ale recordurilor. Să nu uităm că un savant s-a apucat să facă un dicționar și a ajuns doar la cuvântul bărbat, știind cu siguranță că o astfel de întreprindere necesită o echipă de cel puțin 100 de oameni care să lucreze 10 ani neîntrerupt.
În fiecare dintre noi zace germenele megalomaniei, dar unii au capacitatea să-l lase în adormire, fără să se manifeste, doar din lipsa de resurse. Imediat ce se întrezăresc resursele, acel germene începe să se revitalizeze și la o scară ceva mai mare, determină anularea proiectelor de dinainte și se startează proiectul megaloman. Nu de puține ori trecem prin orice oraș și vedem construcții mărețe începute și înțepenite în stadii diferite, pentru lipsa de resurse sau pentru lipsa condițiilor legale de continuare a proiectelor. Megalomania nu este o boală, megalomania este o carență de caracter și de educație, cu efecte dintre cele mai nepotrivite pentru individul care se manifestă ca megaloman, dar și pentru cei din jur, căci megalomania este generatoarea marilor inutilități costisituare, care sunt transmise generațiilor care vor veni, exact ca o succesiune de lucruri nenecesare, pe care aceste generații trebuie să le ducă în cârcă.

(02 februarie 2024) 

Friday, December 29, 2023

De ce se fac excepții?

Mulți latră pe la colțuri că nu ne trebuie excepții, nu ne trebuie nici exceptări, nu ne trebuie nimic special, că toți suntem o apă și un pământ. Numai că a apărut o listă de exceptări de la avizele ISU privind deci avizele legate de siguranță, de situațiile de urgență și aici mă refer la incendii. Clădirea parlamentului, clădirea guvernului, clădirea președintelui, sunt clădiri exceptate de la avizele ISU. Se motivează că avizele ISU dacă lipsesc, cel ce nu le are, dacă dispune de echipă de pompieri e OK.
În loc să scoată banul pentru:
- a face planul ca inspectorii să dea avizul ISU,
- să modifice clădirea pentru a i se da avizul ISU,
se găsește paleativul cu pompierii, care nu garantează nimic și care duce problema avizelor ISU în derizoriu, știut fiind faptul că un procent covârșitor din clădiri funcționează fără avize ISU. Sunt școli care nu dispun de avize ISU. Sunt spitale care nu dispun de avize ISU. Sunt săli de teatru care nu dispun de avize ISU. Sunt ministere care nu dispun de avize ISU. Sunt întreprinderi care nu dispun de avize ISU. Sunt blocuri de locuit care nu dispun de avize ISU. Sunt muzee care nu dispun de avize ISU. Sunt hoteluri care nu dispun de avize ISU. Și câte și mai câte din construcții funcționează fără să aibă aviz ISU. Ori toți îl au și e OK. Ori cine nu-l are își închide activitatea și țara nu mai funcționează. Punct.


(29 decembrie 2023)