Nota 2(doi) la purtare!

Aseară, pe Tv am aflat că la liceul HAȘDEU din Buzău, lui Bogdan VOICU, profesorii i-au dat nota 2(doi) la purtare și la televizor s-a dat și un fragment cu niște copile care cântau și dansau provocator. Am aflat și motivul pentru care elevul a primit nota 2(doi) la purtare. Eu știam că școala nu este făcută pentru elevi, ci pentru profesori și mai întâi de toate nu are rol de a educa, ciu este un business pur, catastrofal. Instanța a hotărât să i se șteargă nota 2(doi) din foaia matricolă și a amendat liceul cu 3.000 de euro. În opinia mea, ceea ce s-a întâmplat la liceul HAȘDEU presupunea măsuri cu mult mai energice, pentru că în c loaca de acolo trebuia făcută curățenie. Instanța trebuia să amendeze liceul cu 1.000.000 de euro, pentru a fi scos la vânzare. De asemenea, liceul trebuia desființat, căci a da nota 2(doi) la purtare unui elev este dovada eșecului colectivului profesor în ceea ce privește educația de acolo și drept consecință, un liceu eșuat, trebuie desființat. Are balta pește. Trebuia ca instanța să dea un semnal și să-i responsabilizeze pe profesori pentru a nu mai face abuzuri. 
Îmi amintesc de piesa Nota zero la purtare a lui Virgil STOENESCU și acolo era o justificare, căci se făcea referire la începuturile liceului după război, când lumea era debusolată și profesorul poreclit VUCEA avea ieșiri, iar piesa era o comedie. Iată că după peste 70 de ani, pe scena realității, la un liceu s-a produs ceea ce doar în comedie, pe scenă,  se credea că este posibil, adică, s-a dat nota 2(doi) la purtare unui elev care a comentat comportamentul unei profesoare, nu a bătut, nu a violat, nu a ucis, iar nota 2(doi) a fost dată într-un consiliu profesoral, prin ridicare de mâini, de către niște inși care nu aveau nicio legătură cu etica și cu conștiința profesională, dar, repetenți la capitolul educație. 

(01 februarie 2024)

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Emilian EVA

Emilian EVA m-a dezamăgit că a fost un om superficial. În imensa sa superficialitate, el a crezut că:
- toată lumea este la picioarele lui,
- are dreptul să facă orice,
- lui nu ise va întâmpla niciodată nimic,
- dreptatea e aceea pe care o vrea el,
- adevărul este un brand Emilian EVA,
- ceilalți oameni sunt doar niște umbre.

Acest om și-a definit o scară proprie de valori și a mers pe ea, fără să-l intereseze ce norme morale are societatea și mai ales, ce reguli îi impune profesia pe care o exercita. Dacă pentru mine sau pentru tine, comerțul cu tablouri nu este ceva excentric, atât timp cât este un comerț bazat pe bună credință și pe respectarea partenerilor de afaceri, este ceva normal, pentru cei care practicau meseria lui Emilian EVA, același comerț cu tablouri era ceva imposibil, prin statutul meseriei.

Emilian EVA m-a dezamăgit că niciodată nu s-a gândit la proverbul ce ție nu-ți place, altuia nu-i face, din moment ce atunci când a luat cunoștință cu iadul, a conchis că dacă știa, niciodată nu ar fi semnat un mandat de reținere. Superficialitatea sa l-a dus exact acolo unde îi era locul, căci datorită superficialității a luat decizii eronate, iar efectele nu s-au lăsat așteptate. Emilian EVA nu a avut capacitatea de a face predicții pe termen mediu și lung, din moment ce repetitivitatea unor acțiuni i-a accentuat deciziile eronate și au făcut să se caște o prăpastie și mai adâncă între el și meseria lui, lucru deosebit de dezamăgitor.




(01 iulie 2022) 

Orange România nu are răspunsuri diversificate

Compania de telefonie mobilă Orange  are un mod de lucru orientat spre politici exclusive intereselor sale, cetățeanul fiind abandonat pur și simplu.
Ca urmare a unui mod defectuos de comunicare, am hotărât să portez telefoanele de la Orange către o altă companie. Lucru s-a făcut simplu. Am cerut Orange România în repetate rânduri, ceea ce dovedesc cu mesaje scrise, să-mi trimită scris care sunt obligațiile mele de plată pentru a încheia pentru totdeauna contractele cu această companie și pentru a nu mai primi vreodată de la Orange facturi de plată.
Nu am primit niciodată un răspuns scris de la Orange, ceea ce arată că politicile de comunicare ale Orange nu au nicio legătură cu doleanțele clienților, ci sunt orientate strict spre modalitățile dictatoriale ale companiei, clientul fiind desconsiderat în totalitate în solicitările sale.
Nu am spus niciodată că nu plătesc ce mi se cere.
Doar trebuia să primesc în scris care sunt sumele și ce reprezintă ele.
Din punctul meu de vedere discuțiile telefonice ale Orange cu mine sunt interesante, dar ele Nu reprezintă o bază și o garanție că am înțeles corect ce trebuie să plătesc și când trebuie să plătesc.
Deși au trecut 30 de zile de când am făcut solicitările de a mi se răspunde în scris, nu am primit niciun răspuns scris, ci numai redirectări, ceea ce arată că politicile companiei Orange sunt abuzive, nerăspunzând solicitărilor, ci acționîând strict în interesul său, nu și al unui client care dorește să știe exact cum se încheie definitiv un contract, primind o scrisoare scrisă, cu conținut clar, care să permită efectuarea de plăți. A mă trimite de colo până colo, a nu rezolva problema reprezintă un mod deficitar al Orange de a trata un client care le-a plătit cu regularitate facturile 24 de ani.

Fără să-și îndeplinească solicitările mele elementare, Orange a trecut la represalii nedrepte asupra mea, tratându-mă ca pe un rău platnic.

(23 august 2021)

Abuzul în serviciu

Ca să părem noi mai cu moț, o tot lălăim cu chestia definirii abuzului în serviciu, de parcă dreptul roman ar fi de fapt reptul român sau codul lui Napoleon s-ar fifăcut pe Dâmbovița, că Napoleon, picitania aia de împărat ar fi fost de fel din Ghimpați și a emigrat în București. Așa cum nu suntem în stare să facem bucățica aceea de autostradă Bomarnic-Brașov, tot așa nu suntem în stare să tranșăm definirea abuzului în serviciu. Omenirea a reușit să dea definiții pentru fenomene, acțiuni, obiecte și sentimente extrem de sofisticate și acum în secolul al XXI-lea, iată, o armată de specialiști nu este în stare să ne spună și nouă, vulgului ce este acela un abuz în serviciu, ca să nu murim fraieri. Gurile rele ar zice că despre abuzul în serviciu s-ar fi pronunțat cei de la ONU, ar mai fi zis oarece și Comisia de la Veneția. Pe la urechi mi-a ajuns și că CCR a scris, ca întotdeauna zeci și zeci de pagini, lăsând pe legiuitor să scoată câteva cimilituri despre conceptul de abuz în serviciu. Cum la noi toată lumea își dă cu părerea, bineînțeles că și jurnaliștii zic și ei câte ceva. Unii sunt spre hăis, alții sunt spre cea și mai trece un an și tot nu se știe ce este acela abuz în serviciu. Este adevărat că velnicia s-a născut la sat, dar cu siguranță că neputința s-a născut în spațiul carpato-danubiano-pontic, din moment ce și asupra abuzului în serviciu se stă așa de munt, de parcă s-ar cloci nu mai știu ce specie de mamifer preistoric dintr-un ou cubic. Oricum, se zice că speranța moare ultima. Iată, speranța își dă acum ultimele suflări, epuizată și incoloră, măcinată de nimicurile cotidiene care ne țin în loc. Corupția merge mai departe, plină de voioșie, sprintenă, cuprinzătoare și cu elan nioritic nebun.

(09 iunie 2017)

Neîndeplinirea sarcinilor = abuzul cel mai teribil în serviciu

Fiecare om la locul lui de muncă are o chestie numită fișa postului sau ar trebui să aibă. Mai ales șefii au așa ceva cu deosebire dacă sunt angajați la stat. Numai că acea fișă a postului se încheie cu o aiureală din care rezultă că angajatul trebuie să facă orice, dacă i se cere, inclusiv să fie vidanjor, zic eu...  Când se face fișa postului nu se suflă un cuvânt despre:

• onoare;
• iubire de semeni;
• respect față de cetățean;
• etică;
• punctualitate;
• aprecieri;
• proceduri;
• reguli;
• evaluare;
• autoevaluare;
• calitate.

I se pun în cârcă celui care o semnează că a luat la cunoștință tot felul de lucruri formale și chestii neangajante care lasă loc fix la orice abordări pe care șefii le exploatează în fel și chip. În mod normal fișa postului trebuie să arate clar care sunt articolele de lege ce trebuie semnatarul să le respecte. Aberația conform căreia nimeni nu este mai presus de lege sau stupizenia că nimeni nu are dreptul să invoce necunoașterea legii, sunt texte de adormit copiii, pentru că:

• legile de știut reprezintă zeci de mii de pagini;
• nici juriștii nu le știu;
• abordarea este fantasmagorică.

Mă bazez pe faptul că la examenele de intrare în magistratură sunt nenumărați tineri ce candidează, cam 200 sunt declarați admiși, dar dintre cei nereușiți nu zice nimeni ca nu au existat și candidați care au luat note sub 7. Dacă nota 7 reprezintă că nu prea știu carte, ei ca specialiști, dar cei care n-au citit o pagină de carte de drept, este exagerat să li se ceară să știe totul ca să se încadreze în cerințele actului numit, ori cum se numește?

În opinia mea, fișa postului trebuie să clarifice cu rigurozitate:

• ce are de făcut angajatul;
• în cât timp trebuie să dea soluția;
• modul de a fi controlat;
• stimulente și sancțiuni;
• ce nu trebuie să facă în niciun caz.

Repet: în toate abordările trebuie să se vorbească despre cinste și mai ales despre onoare. La noi, nu înseamnă nimic dacă un individ face năzbâtiile care duc la pierderea onoarei, pentru că onoarea e ceva volatil și dacă mulți nu o au, nici nu contează pentru ceilalți. Vedem seninătatea cu care vorbesc unii despre pedepsele executate pentru hoții ordinare, modul în care îi iau în derâdere pe procurori, mai ales prin folosirea de cuvinte obscene, lucru nepermis, în opinia mea. Climatul creat de media în jurul acestor abordări face ca neîndeplinirea sarcinilor să treacă pe planul al VII-lea și să devină neimportantă, iar cel onest care își face treaba corect și conștiincios săpară un bou și nu un exemplu. Eu voi ropune un indicator: gradul de îndeplinire a sarcinilor. Un individ a primit 100 de cereri și a solicitat 95. Înseamnă că el a solicitat între 92% și 100%, ceea ce conduce la calificativul FOARTE BUN. Dacă respectivul a soluționat 87, însemnă că munca lui se încadrează între 78% și 91%, adică a lucrat bine. În rest înseamnă că respectivul a lucrat prost și trebuie să plece. Legile pe care tot le invocăm nu au nimic în ele despre termene și despre calitate. Se zice undeva că ăia care nu aduc în dezbatere un oarece, acel oarece e dat ca acceptat tacit, vai steaua lor, dar mai ales, vai steaua noastră. Ce bine ar fi dacă legiuitorul ar introduce în texte ceva despre onoare, cinste, onestitate, și termene și ar lăsa-o mai moale cu buna credință, care oricum e luată în deșert de oițele din vârful oricărei structuri organizaționale cu conducere colectivă, unde vechea moștenire este de reulaut ori de câte ori se schimbă vârful, deși în noua organigramă 99% sunt tot ăia care urlă despre nasolelile vechii moșteniri în condițiile în care votul lor a fost întotdeauna aprobativ.

(08 septembrie 2016)