Siluirea limbii române

Am mari nedumeriri de ce Academia Română nu ia atitudine în legătură cu modalitățile brutale de intervenție a unora și a altora în vocabularul limbii române, prin crearea de cuvinte care frizează ridicolul, imposibilul și penibilul.

Era o reclamă în care niște tanti pregăteau niște sandvișuri și de la acest cuvânt au construit ele verbul a sandviși și se invitau una pe cealaltă să sandvișească, acesta fiind un element din conjugarea verbului pe care-l creaseră în stupizenia lor cei ce construiseră reclama și doreau să șocheze.

Acum se prezintă o reclamă cu niște cârbați în care apar cuvintele grătărescu, frăgedescu, porcescu, usturoiescu, muștărescu, piculescu, condimentescu, mățescu, suculentescu, poftescu, farfurescu, iar reclama este reluată în buclă ca o inovație inocentă și revoluționară prin abuzarea limbii române. Când au apărut reclame cu utilizarea cuvintelor crunch, smart, cool, am zis că nu e grav, dar lucrurile au luat-o razna rău de tot și nu mă voi mira dacă peste 10 ani lingviștii Istitutului de lingvistică ai Academiei Române vor găsi vreo trei patru cuvinte ca fiind ale limbii române, așa cum este cu mânz, varză, viezure, cuvinte presupuse ale limbii dacilor, căci restul s-au pierdut din neglijență.



(12 septembrie 2025)

De ce scanăm sacoșele trecătorilor?

Ne-a rămas o meteahnă din vremurile comuniste și aici mă gândesc la curiozitatea de a ști ce are fiecare trecător în sacoșă. Să zicem că era justificată o astfel de abordare, căci dacă vedeam că are pâine în sacoșă, intuiam de unde a cumpărat-o și ne îndreptam și noi spre locul cu pricina. Dacă vedeam cartofi în sacoșă, procedam la fel. Nu mai vorbesc de situația în care în sacoșă era umbra unui pui sau forma unui pachet de carne. Atunci ne reprimam orice timiditate și-l abordam frontal  să ne zică magazinul unde a găsit respectivele produse, pentru a ne iuți pașii că doar-doar vom avea șansa, așezându-ne la o coadă respectabilă, vom apuca și noi ceva-ceva din minunățiile dorite cu atâta ardoare. Se justifica în acele vremuri să ne uităm și să scanăm sacoșele trecătorilor, căci vremurile erau aspre și cu lipsuri imense.
Azi, totuși ne uităm în sacoșele trecătorilor, dar motivele sunt cu totul altele.

Azi scanăm sacoșele trecătorilor să ne inspirăm în a face cumpărături.

Azi scanăm sacoșele trecătorilor să definim statutul social al trecătorilor.

Azi scanăm sacoșele trecătorilor să retrezim în noi oarece sentimente de invidie.

Azi scanăm sacoșele trecătorilor să nu ne pierdem reflexul vremurilor de demult, pentru viitor.

Azi scanăm sacoșele trecătorilor să-i comparăm pe alții cu noi, pentru a ne mândri sau a fi umili.

Azi scanăm sacoșele trecătorilor să ne evaluăm șansele când mergem prin magazinele de cartier.

Azi scanăm sacoșele trecătorilor să-i compătimim pe cei ce se dovedesc a fi săraci.

Azi scanăm sacoșele trecătorilor să-i admirăm pe cei care cumpără ghivece cu orhidee.

Azi scanăm sacoșele trecătorilor să-i vedem cu milă, opintindu-se când cară greutăți inexplicabil de mari.

Oricum ar fi, obiceiurile proaste nu dispar cu una, cu două, căci în firea noastră, dacă ne gândim să-i moară capra vecinului, precis statutul vecinului este dat de conținutul sacoșelor lui și precis, numai un anumit conținut al sacoșei ne va conduce spre ideea sau spre certitudinea că vecinul are capră, pentru a ne continua filosofia asupra a ceea ce trebuie să i se întâmple caprei. Nu are sens să ne gândim rău despre o capră pe care vecinul nu o are, în contextul în care civilizat este să reducem riscul de a aplica eronat proverbul, printr-o simplă scanare a sacoșelor cu care vecinul se înfățișează la ușa blocului.



(30 septembrie 2024)