Greșeala impardonabilă

Fiecare dintre noi greșește. Numai că unele greșeli sunt impardonabile și musai trebuie reparate, dar în același timp trebuie să ne ferim a le repeta, căci efectele lor sunt extrem de nocive.
Una dintre greșelile pe care o facem și în opinia mea este o greșeală impardonabilă se referă la faptul că avem pretenții prea ridicate de la oameni care suntem siguri că ne vor dezamăgi. Greșeala se referă mai concret la a da credit în alegerile locale sau parlamentare, unora care nu au dovedit nimic, pe motivul că dorim să le dăm o șansă.
Am văzut că un nene nu a făcut nimic șase ani cât a fost primar la București și semnăm DA în dreptul lui la alegerile prezidențiale, dându-i o șansă, adică dându-i șansa să nu facă nici ca președinte nimic, așa cum nu a făcut nimic ca primar general. A fost greșeala impardonabilă a celor care l-au votat. 

A fost o greșeală impardonabilă pentru cei care au trecut cu vederea că un nene a fost pregătit la Moscova să fie inginer energetician, profesie pe care n-a practicat-o niciodată, pentru că a intrat în politică. În opinia mea, un nene care face o facultate, are o profesie pe care nu o exercită pentru a-și dovedi că este în stare de ceva, nu merită nicio atenție, căci meseria de om politic, în opinia mea, nu există. A fost o greșeală impardonabilă că prin votul popular nenea a fost cocoțat de votanți sus, sus de tot și ceea ce n-a dovedit ca inginer, nu a dovedit nici ca om politic.

Să nu uităm că Adolf HITLER a fost un individ obscur, fără profesie, care a reușit să-i amețească pe concetățenii lui, de s-a cocoțat prin vot atât de sus încât nu a mai văzut deloc realitatea și datorită greșelii impardonabile, că s-a votat o imagine și nu un om, s-a ajuns la situația în care Germania a capitulat necondiționat după război. Este clar că atât timp cât nu vom vota oamenii cu realizări remarcabile, ci așa-ziși oameni politici, dar fără profesii serioase, vom greși impardonabil și să nu ne mirăm că vom naviga asemeni muștelor fără cap, în direcții necunoscute, dar merităm, căci am făcut greșeala impardonabilă de a acorda votul celor care nu au dovedit că sunt în stare de ceva, în afară de a trăncăni fără rost.



(15 decembrie 2023)

Ilie VERDEȚ, al șaselea prim-ministru al regimului comunist

Ilie VERDEȚ a fost al șaselea prim-ministru al regimului comunist și a ocupat fotoliu în intervalul 30 martie 1979 - 20 mai 1982. În cei trei ani cât a stat în fruntea guvernului nu am a spune că s-au întâmplat lucruri extraordinare. Știu că guvernul său se ocupa de lucruri mărunte de zi cu zi, căci și el ca om politic tot așa proceda. Lucrările la Casa Poporului au început în 1980 prin demolarea unor imobile superbe din zona veche a Bucureștiului. Faptul că importanța educației era foarte mică, ministerul acesteia ocupând penultima poziție în structură și faptul că la cârma educației s-au găsit Suzana GÂDEA și Aneta SPORNIC, ultima lăudându-se că nu șie limbi străine și a ajuns profesoară universitară de economie politică și ministreasă, spune atât de multe încât de departe conchid că acest guvern a fost slab, slab, slab. calitățile sale manageriae aveau la bază doar experiența practică și un empirism heirupist dat de activitatea sa revoluționară, căci studii nu prea avea.
Știu o întâmplare din care se va vedea că premierii se ocupă și de lucrurile foarte mărunte, punctuale care privesc cetățenii de rând. Un profesor din ASE era mâncat din toate părțile și i se pregătise o grozăvie, o lovitură într-o plenară a partidului pe ASE. Respectivul, care era prieten cu Ilie VERDEȚ, a aflat de chestie și i-a zis prietenului său. Premierul în două ore era în ASE și mătura cu mărimile de acolo, drept care profesorul care ar fi trebuit perpelit un pic, a fost lăsat în pace și niciodată nimeni nu s-a mai legat de el.

(25 iunie 2018)

Constantin DĂSCĂLESCU, al șaptelea prim-ministru al regimului comunist

Constantin DĂSCĂLESCU, al șaptelea prim-ministru al regimului comunist și Slavă Domnului și ultimul căci prea se săturase lumea și de Nicolae CEAUȘESCU și de comunism, un regim asemenea unei operații contra naturii. El a ocupat postul de premier  în perioada 21 mai 1982 - 22 decembrie 1989. Acest premier a ocupat poziția cheie a unui guvern legat de mâini și de picioare datorită situației extrem de dificilă în care se afla economia, cu lipsuri cronice în zone de maximă importanță. El a acceptat să se adâncească discrepanța între ceea ce se întâmpla în magazine și ceea ce prezenta propaganda în presa aservită necondiționat partidului. Constantin DĂSCĂLESCU a avut o echipă formată din miniștri cu calificări politice în primul rând. Componența guvernului arată nivelul excesiv de politizare, căci mulți dintre membrii săi ocupau poziții la vârf în conducerea partidului comunist. Numai faptul că prim-viceprim-ministru a fost Elena CEAUȘESCU între 29 martie 1985 -22 decembrie 1989 arată că decizia nu era deloc la Constantin DĂSCĂLESCU, căci Elena era soția lui Nicolae, care Nicolae era șeful lui Costică. Au mai fost pe poziție viceprim-ministru femei precum Alexandrian GĂINUȘE, Lina CIOBANU și Aneta SPORNIC dar ele erau numai de decor, să se vadă că partidul promovează femeia. În timpul său a fost inaugurat canalul Dunăre-Marea Neagră în 26 mai 1984.
Pe timpul mandatului său au fost demolate foarte multe biserici, monumente de arhitectură și purtătoare ale istoriei de multe secole încărcate de evenimente și de credință.
Guvernul lui Constantin DĂSCĂLESCU a condus mult dar fără eficiența economică reflectată în nivelul de trai. Faptul că se dezvoltase o a doua economie independentă de cea vizibilă, prin care cetățenii își asigurau peste 90% din bunurile de consum pentru ei și pentru alții în gospodăriile proprii, arată că statul nu mai era capabil să gestioneze consumul populației. Existența cartelelor de alimente - ulei zahăr, unt, benzină și cozile imense de la carne, benzină și brânză vin în sprijinul acestei afirmații. Guvernul Constantin DĂSCĂLESCU a făcut să se accentueze nemulțumirile populației în plan economic și mai ales social, finalizate prin revoluția sângeroasă din 22 .12.1989, numită acum din lipsă de respect pentru cei peste 1.000 de morți, lovitură de stat. Când a apărut în public Constantin DĂSCĂLESCU în zilele fierbinți ale Revoluției era mai mult o umbră, un caracter slab, mărunt, fără putere și fără coloană vertebrală, care încerca în micimea lui să-și salveze pielea.

(25 iunie 2018)

Istoria ca bășcălie

Despre primii miniștri ai regimului comunist știu eu destul de multe. Am căutat să mă verific de fiecare dată, pentru a nu greși unele date. Ceea ce am văzut în literatura care circulă în mediul online m-a îngrozit. Nu am găsit nici pe Wikipedia articole bine construite, ci numai niște chestii însăilate. Despre niciun premier din vremurile de demult și despre niciun eveniment de atunci nu am găsit nimic notabil. Este mare rușine pentru noi ca indivizi să nu scriem despre trecutul nostru adevărurile reci, fără bășcălie și fără deformări absurde.

este adevărat că socialismul și comunismul au adus:

- sărăcie,

- egalitarism,

- furtișaguri,

- minciună,

- politruci, 

- securiști,

- mizerie,

- cartele,

- cozi,

dar tot atât de adevărat este că socialismul și comunismul au eliminat:

- analfabetismul,

- plugul de lemn,

- mersul desculț,

- foametea,

- huliganismul,

- șomajul.

Nu spune nimeni că în  România comunistă curgea lapte și miere. Lipseau atât de multe încât este foarte  greu să se spună ce se găsea în alimentare, în farmacii sau în școli. Nu cer istoricilor să înfrumusețeze nimic. Ei trebuie să prezinte la rece lucrurile așa cum au fost, cu cifre, cu documente și fără păreri personale sau pornind de la ipoteze grotești. De exemplu, despre clădirea Teatrului Național din București ar trebui să se știe:

- când a început construcția,

- când s-a inaugurat,

- cine este autorul proiectului,

- cât a costat în USD pentru a avea o imagine și pentru a face comparații,

- din ce este formată,

- impresii ale specialiștilor.

La fel și despre Casa poporului și despre orice. Nu interesează pe nimeni că Elena CEAUȘESCU avea doar 4 clase, că a obținut aiurea titlurile sau că privea pe gaura cheii. Că vrem sau că nu vrem, între 1947 -1989 țara noastră a trăit sub comunism. Punct. Așa cum țara este a noastră și istoria ei este tot a noastră. Dacă vrem să știm ce ne așteaptă în viitor, trebuie să ne cunoaștem trecutul și să analizăm prezentul. Despre comunism trebuie să se scrie fără:

- picanterii ieftine,

- patimă distructivă,

- subiectivism obscen,

- superficialitate păguboasă,

- tușe negre sau culori întunecate,

- ură și negare continuă,

ci să se scrie exact așa cum au stat lucrurile. Încă nu este târziu în a trata subiectul cu seriozitate, de pe poziții științifice, din care să reiasă cu claritate, prin comparație, că acum se trăiește mai bine, că după intrarea în UE ne merge excelent și că cele 4 milioane revin buluc în patria mumă unde curge numai lapte și miere, unde s-au făcut 2.000 km de autostradă, unde PIB-ul pe cam de locuitor a depășit pe cel al Norvegiei, etcetera, etcetera,. etcetera. (Râsete înfundate și fluierături).

(26 iunie 2018)

Manea MĂNESCU, al cincilea prim-ministru al regimului comunist

Manea MĂNESCU, al cincilea prim-ministru al regimului comunist, venea din mediul academic și se lăuda că i-a post profesor Nicolae IORGA. Era fiul unui  vechi comunist, Constantin MĂNESCU și avea un frate numit Lenin MĂNESCU. Ca premier, Manea MĂNESCU, a ocupat fotoliul în perioada 27 februarie 1974 - 30 martie 1979. În timpul său au fost demarate mari proiecte, căci Manea MĂNESCU acea simțul măreției lucrurilor. Așa au pornnit lucrările la Combinatul siderurgic de la Călărași, Combinatul de Oțeluri de la Târgoviște, Combinatul siderurgic de la Galați. El știa bine economie și avea o viziune preluată din USA, țară pe care o vizitase și unde văzuse că profesorii de istorie veche scot bani dând asistență la realizarea filmelor de epocă, cu care Hollywood-ul scotea înzecit. Tot el a venit cu ideia că centrele de cercetare avansată nu sunt în institutele de cercetări de tip sovietic, ci pe lângă departamentele din universități. Experimentul lui a dat roade în Academia de Studii Economice, prin realizarea Laboratoarelor Catedrei de Cibernetică Economică. După Revoluția din 1989, aceste la boratoare au fost distruse și acum lumea se întreabă nedumerită unde sunt progresele sau de fapt de ce nu mai sunt progrese. A se vedea cazul Institutului CANTACUZINO, acum preluat din mâinile nepricepuților de către armată. Cred că despre Manea MĂNESCU nu este încă timpul să se scrie, cum nici în 2017 nu a fost timpul să se vorbească la 50 de ani de la aniversarea facultății ctitorite de el. Mă gândesc la un mare critic care a scris ceva despre seve și despre apa pe Dunăre, dar nu mai vreau să dezvolt pentru a nu fi luat la șuturi. 

(25 iunie 2018)

Ion Gheorghe MAURER, al patrulea prim-ministru al regimului comunist

De departe, Ion Gheorghe MAURER, al patrulea prim-ministru al regimului comunist, a avut cea mai lungă perioadă în fruntea unui guvern comunist și nu numai din țara noastră. El a fost prim-ministru în intervalul 21 martie 1961 - 27 februarie 1974. S-a născut în 23 septembrie 1902 și a trăit 98 de ani, așa că a văzu și ce ănseamnă 20 de ani de economie de piață, pluripartidism, dar și ce înseamnă democrație originală și capitalism de cumetrie precum și corupție endemică. În cei 14 cât a stat la cârma guvernului a reușit să implementeze politicile PCR de industrializare socialistă și de consolidare a agriculturii socialiste. S-a produs depărtarea de Moscova prin respingerea Planului Valev și au pornit marile șantiere industriale ale țării, ce aveau să devină platformele industriale, ușor megalomane. Au dispărut panourile cu chipurile lui MARX, ENGEL și LENIN. Au fost schimbate denumirile unor orașe. Orașul Gherghe GHORGHIU-Dej a redevenit Săvinești, căci cu mult timp mai înainte Orașul STALIN redevenise Brașov de cum se știs dintotdeauna. Și sectoarele Capitalei au devenit sector 1, sector2 și  tot așa până la 6. Chiar și ISEP a devenit ASE iar Politiehnicii i-a zburat din denumire Gherghe GHORGHIU-Dej , numindu-se simplu, Institutul politehnic București. 

În timpul cât a fost MAURER premier, ministru de externe a fost Corneliu MĂNESCU, personalitate cu totul specială în plan internațional. El a devenit prin 1989 semnatarul scrisorii celor șase, incluzându-l și pe el. Se știe multe despre rolul jucat de  Ion Gheorghe MAURER în propulsarea lui Nicolae CEAUȘESCU în 1965 în fruntea partidului la numai 47 de ani.

(25 iunie 2018)

Chivu STOICA, al treilea prim-ministru al regimului comunist

Chivu STOICA, al treilea prim-ministru al regimului comunist, a avut o evoluție extrem de interesantă, dar fără a fi spectaculoasă. Îmi aduc aminte când el s-a dus la microfon și a lăsat deoparte poziția de președinte al Consiliului de Stat, în favoarea lui Nicolae CEAUȘESCU în decembrie 1967. Deși a fost premier în intervalul 4 octombrie 1955 - 20 martie 1961, numele lui nu este legat de salturi spectaculoase ale economiei și nici ale vieții sociale.

Încheierea colectivizării care a fost consfințită la 23 aprilie 1962 a acoperit principalele momente dramatice în timpul lui Chivu STOICA, iar încheierea colectivizării moment anunțat în 19 octombrie 1957 tot pe când Chivu STOICA era prim-ministru. Eu știu exact presiunile la care au fost supuși cei aveau pământ mult sau puțin, pentru a se înscrie în C.A.P.-uri, căci Cooperativele Agricole de Producție erau nucleele agriculturii socialiste. 

În timpul lui Chivu Stoica s-a derulat al doilea plan cincinal 1955-1960 din economica comunistă a R.P.R. - republica Populară Română, în care accentul s-a pus pe industrializare și pe construirea de hidrocentrale pe Bistrița numită inițial V.I. LENIN finalizată în 1962 și pe Argeș finalizată în 1966. Au fost construite multe fabrici de prelucrări textile, de construcții de mașini. Multe date s-au pierdut căci trebuiau hiperbolizate realizările de după 1965, diminuându-se tot ceea ce făcuseră predecesorii lui Nicolae CEAUȘESCU.

Îmi amintesc că el avea o fiică studentă la Facultatea de Cibernetică cu o pensie de urmaș fabuloasă. Ea a rugat profesorii s-o lase repetentă să mai primească încă un an această pensie. I-a rămas nepromovat un proiect de programe aplicative. A fost convinsă să renunțe la acest proiect.

Chivu STOICA a avut un sfârșit tragic, nereflectat în presa vremii, deformat în ziua de azi.

(25 iunie 2018)

Gheorghe GHEORGHIU-Dej, al doilea prim-ministru al regimului comunist

Gheorghe GHEORGHIU-Dej, al doilea prim-ministru al regimului comunist este un personaj controversat. Despre el se știu lucruri dintre cele mai ciudate. El avea două fete. Despre mezină se știe că și-a dorit să fie actriță. Se numea Lica GHEORGHIU. A jucat în filme special scrise pentru ea, căci puținătății de talent trebuia prin compensație să apară:

- mari actori,

- subiecte generoase,

- regie adaptată,

- efecte de camuflare.

Filmul Tudor este un exemplu. Ea a primit distincții și gurile rele ziceau că este tare-n tată și nu talentată. 

Gheorghe GHEORGHIU-Dej aș fi corect dacă aș zice că a domnit, nu a guvernat, căci de la funcția de prim-ministru deținută în intervalul 2 iunie 1952 - 4 octombrie 1955 a sărit pe aceea de lider suprem a tot ce mișca în țară și pe linie de partid și pe linie de stat. Se zice că doar Maria TĂNASE l-a făcut să tacă zicându-i:

- Ghiță, acum cânt eu!

Ca prim-ministru, dar mai ales în anii ce au urmat, Gheorghe GHEORGHIU-Dej:
- a procedat la epurări la vârful partidului,
- a creat societățile mixte SOVROM-uri,
- a combătut planul VALEV,
- a scos armata sovietică din țară în 1958,
- a ținut în custodie pe conducătorul contrarevoluței ungare,
- siatarea în 1955 a lucrărilor de la canalul Dunăre-Marea Neagră,
- eliberarea deținuților politici în 1962,
- a luat măsuri împotriva huliganismului,
- a eliminat cartelele de alimente și textile.

Când a murit Gheorghe GHEORGHIU-Dej au fost emise unele ipoteze privind cauza, dar nici în ziua de azi nu se știu prea multe lucruri. S-au transmis la televizor zilele de doliu, jalea din popor și înmormântarea cu plângăcioși încolonați. La mine la liceu, la câteva minute de la anunțul de la radio s-a făcut un miting cu eleve și profesoare cu basmale negre. Totul era pregătit. A vorbit o profesoară de latină, care fusese victima regimului stalinist, dar care-și plângea călăul. Este specialitatea noastră mioritică, în a reacționa la o adică.
După ce a fost dus la Mausoleul Eroilor Victoriei Socialite din Parcul Libertății, iar în anul 1990 a fost deshumat și îngropat undeva într-un cimitir. S-a răsfoit o pagină de istorie.

(25 iunie 2018)

dr. Petru GROZA, primul prim-ministru al regimului comunist

Dr. Petru GROZA, primul prim-ministru al regimului comunist 30 decembrie 1947 - 14 aprilie 1948 și perioada 15 apriilie 1948 - 2 iunie 1052, căci eu consider că numai după înlăturarea Regelul MIHAI I a avut loc adevărata instaurare a comunismului. Totul de dinainte au fost numai măsuri pregătitoare ale partidului comunist. Dr. Petru GROZA a fost numai un instrument ân mâinile comuniștilor. El venea în acest sfârșit de decembrie '47 după un lung șir de măsuri pe care comuniștii le-au considerat fundamentale pentru devenirea României ca stat component în viitorul lagăr comunist de sub dominația U.R.S.S.

Dr. Petru GROZA a condus guvernul  începând cu 6 martie 1945, când împreună cu ceea ce conducea el ca forțe democratice au câștigat alegerile, măturând de pe scena politică partidele istorice. Abia după 1989 s-a spus adevărul despre cum s-au furat alegerile, adică după 44 de ani, exact câte țoiri de țuică trebuie băute în ziua mucenicilor. Probabil urmașii noștri vor afla în 2056 cum a rămas Traian BĂSESCU președinte când peste 8 milioane de votanți l-au demis la referndum, căci vorba lui Iosif Visarionovici STALIN nu contează cine cu cine votează, contează cine numără voturile. Zicerea este valabilă la noi și în ziua de azi, desigur, spun cei care pierd alegerile și nu numai.

Las istorici să scrie despre, fiecare cu puterile lui și cum i-o duce capul să scrie despre:

- reforma agrară din 23 martie 1945, văzută ca desființarea moșierimii,

- naționalizarea bunurilor solului și subsolului din 11 iunie 1948,

- înființarea Gospodăriilor Agricole de Stat - GAS,

- intrarea în CAER din 1949,

- semnarea tratatul de prietenie, colaborare si ajutor reciproc romano-sovietic în 4 feb 1948

- începerea colectivizării agriculturii în martie 1949,

- naționalizarea averilor bisericii în august 1948,

- încetarea existenței bisericii unite 1 decembrie 1948 și transferul bunurilor spre biserica ortodoxă,

- scoaterea religiei din școli începând cu 1948,

- adoptarea reformei învățământului și epurarea profesorilor din partide istorice în august 1948,

- inceperea lucrului la canalul Dunăre-Marea Neagră în 1949, folosind deținuți politici,

- zdrobirea cu brutalitate a mișcării de rezistență anticomunistă,

- introducerea planurilor în economie începând cu 1949.

Se vede cum transformările din țară se îndreptau spre implementarea modelului de tip soviectic de economie excesiv centralizată pe bază de plan, mai întâi folosind instrumentul rigid al planificării anuale, după care s-a trecut ceva mai târziu, la planificarea la nivel de cincinal pentru perioadele 1951-1955, apoi 1956-1960 și tot așa.

Doctorul Petru GROZA a ieșit din istorie și din politică atuci când a încetat din viață la data de 7 ianuarie 1958, iar înmormântarea sa a fost transmisă la radio. Copil fiind, m-a mirat cum de se transmitea la radio o slujbă religioasă de înmormântare, eu știind că nici în biserică nu aveau voie să intre elevii, dar și alți oameni, iar lumea se închina pe furiș.

Atunci au fost vremuri grele, apăsătoare, dar lumea tăcea și îndura, căci erau forțe puternice care contracarau orice altă atitudine, considerată ostilă comunismului, care era băgată imediat la subminarea regimului comunist și se lăsa cu ani grei de pușcărie.

Ce s-a întâmplat cu statuile și busturile lui Petru GROZA care împânzeau România comunistă este cunoscut, dar totuși dr. Petru GROZA rămâne o filă din istoria acestei țări, că ne place sau nu ne place, iar despre doctoratul lui în drept obținut în Germania vor scrie unii peste timp.
Dr. Petru GROZA avea o fiică, Mia GROZA, care a fost profesoară de Socialism științific în ASE și pe care am prins-o și eu în anii studenției. Era o doamnă distinsă și când a venit la noi la un curs a dovedit că era liberă să vorbească cu mult mai mult decât ziceau dogmele din cursurile acelor vremuri, ceea ce era mare lucru. Trecutul tatălui său îi crease acea aură de om puternic și sigur pe el.

(25 iunie 2018)

Primii-miniștri ai regimului comunist

Pentru a înțelege cum au condus comuniștii guvernele lor, trebuie văzut:

- cine erau primii-miniștri,

- ce experiență aveau ei.

- care era nivelul de instruire,

- cum își alcătuiau guvernul,

- care era stilul lor de muncă,

- câtă eficiență au avut,

- cine îi schimba și când.

Voi analiza în continuare cam după un același șablon activitatea următorilor prim-miniștri ai regimului comunist:

- dr. Petru GROZA,

- Gheorghe GHEORGHIU-Dej,

- Chivu STOICA,

- Ion Gheorghe MAURER,

- Manea MĂNESCU,

- Ilie VERDEȚ,

- Constantin DĂSCĂLESCU.

Aceștia acoperă perioada 30 decembrie 1947 - 22 decembrie 1989, adică 42 de ani și au fost doar 7 premieri, ceea ce arată că în comunism stabilitatea guvernelor era de cu totul altă natură decât în democrație, unde parlamentul face și desface guverne, iar alegerile, cel puțin așa rezultă la prima vedere, joacă un rol determinant în a promova, respectiv, a sancționa partidele. Am trăit sub toate aceste guvernări, dar am conștientizat numai ceea ce au întreprins GHEORGHIU-Dej, STOICA, MAURER, MĂNESCU, VERDEȚ și DĂSCĂLESCU, căci unele lucruri au fost esențiale pentru țară, așa comunistă cum era ea. Să nu uite nimeni că și noi am fost în postura în care mergea gluma cum că dacă plouă la Moscova, noi la București deschidem umbrela. Să nu uite nimeni că la noi comunismul a venit pe tancurile sovietice și nu existau în Ro mai mult de 1.000 de comuniști cu carnet, care au devenit ilegaliștii beneficiari ai unor facilități inimaginabile. Mai știm noi și pe alții cu certificate, de a ieșit zicerea: din cât de puțini am fost, vai, cât de mulți am rămas.

(25 iunie 2018)