Momentul adevărului

Despre doctoratele făcute pe picior sau pe repede înainte nu mai vreau să scriu că m-am plictisit. Vreau să scriu despre două întâmplări, una mai veche și alta mai recentă.
Cândva, era scos la concurs un post de dactilografă. Eu eram un fel de șefișor, prezidam comisia de concurs. Fusesem pus acolo că eram un individ dintr-o bucată și pentru acel post se exercitau tot felul de presiuni. Ca să fiu mai clar, indivizi care nu mă sunaseră niciodată, nu știu de unde aveau numărul meu de telefon, m-au sunat în preziua concursului să mă anunțe că va veni o candidată de excepție, adică altfel spus, o pilă, iar eu să am grijă. Întrucât cocoșul meu nu cânta pe gardurile acelor indivizi, i-am asigurat de respectul meu și că acel concurs se va derula corect.
Candidatele au fost puse să dactilografieze o pagină dintr-o carte.
O candidată nu știa cum se introduce foaia A4 în mașină.
Altă candidată bătea pe taste cu un deget.
Numai o candidată dactilografia cu metoda oarbă folosind toate degetele. Ea a și fost aleasă. Concursul a fost transparent, derulat după regulile pe care mi le dictase un avocat specialist în dreptul muncii, pentru că eu nu aveam chef de contestații. Și cu doctoratele tot cam așa stau problemele, căci dintr-o droaie de doctoranzi, numai sub 20% muncesc din greu pentru a face tezele adevărate, restul sunt de umplutură, căci nu au timpul fizic să facă cercetare științifică, să se documenteze și să elaboreze teza, teză care are un singur autor, nu este lucrare colectivă.
A doua întâmplare s-a produs în decembrie. Eu și încă doi tipi cu doctorate și un tip care lucra în meserie, ne-am pus și am scris un articol. Toți știam domeniul, toți citisem despre temă. Articolul a avut 7 (șapte) pagini, nici 10 pagini, nici 5 pagini, exact 7 pagini. Pentru a-l scrie ne-a trebuit o lună de zile și s-a muncit, nu s-a stat. Mă întreb și eu pentru mine, dacă 4 indivizi au scis o lună la un articol, doi fiind pensionari și ocupându-se doar de articol, pentru a scrie o teză de doctorat de 150 de pagini, ar trebui cam 16 luni, dacă teza ar fi scrisă de 4 autori, dar dacă un singur autor e implicat, în cel mai optimist scenariu are nevoie de doi ani dedicați doar tezei. 
Nu trag nicio concluzie, căci ea este evidentă. Se știe că din 10 milioane de adulți numai unu este genial. Să credem că la noi 2.000 de doctori din cei 20.000 din ultimii 30 de ani, sunt geniali. Nu avem două miliarde de locuitori, deci prin reducere la absurd se ajunge la concluzia că.

(07 februarie 2022)

Teze și antiteze la mârlani

Mârlanii sunt o categorie de indivizi, numeroși și omogeni, pe care îi leagă o trăsătură comună și anume, lipsa de caracter. Un mârlan se deosebește de toți ceilalți indivizi nemârlani în felul lor prin:
- cuvintele nepotrivite cu care se adresează cuiva;
- modul în care gesticulează;
- felul în care te privesc;
- poziția făță de cel cu care stă de vorbă;
- cum ține pălăria, basca sau fesul pe cap;
- tonalitatea vocii;
- momentul în care vorbește când trebuia să tacă profund;
- bijuteriile expuse ostentativ;
- crearea diferenței de clasă în mod artificial.
Înainte de Revoluția din Decembrie 1989 la Europa Liberă scriitoarea Monica Lovinescu avea o emisiune intitulată Teze și antiteze la Paris unde vorbea despre ce făceau intelectualii de origine română stabiliți în Franța, unii dintre ei foarte, foarte mari. Îl numesc aici pe Eugène Ionesco dar lista este lungă, iar numele sunt răsunătoare. M-am inspirat din acel titlu pentru că mârlanii:
- nu au nimic cu cultura;
- disprețuiesc valorile;
- afișează un aer de superioritate forțată;
- gândesc numai cu voce tare;
- nu sunt deranjați de situațiile ridicole în care se bagă singuri;
- sunt abrupți prin folosirea de sintagme nepotrivite.
Ar trebui să scriu două vorbe despre mârlanul suprem, însă mi-am reprimat pornirile pentru a nu fi considerat mai mârlan decăt el, căci:
- aș folosi cuvinte dintr-un vocabular care trebuie să stea ascuns celor sub 18+;
- gestica mea ar fi de zece ori mai expresivă și mai pe înțeles;
- aș privi extrem de scrutător;
- poziția față de acesta ar fi cu mult peste nivelul de sfidare acceptat pe scara Richter;
- n-aș purta pălărie în niciun caz ca semn al disprețului absolut;
- vocea ar fi cu mârâieli și scrâșnet de măsele;
- repetarea unui cuvânt ostentativ mai ales în momente nepotrivite;
- lipsa de bijuterii va fi asociată cu ura și cu disprețul;
- diferența de clasă s-ar crea de la sine și ar fi uriașă.
Antiteza se crează facil prin a arăta cât de rău era ieri și cât de bine este azi, mai ales atunci când totul este legat de o persoana. În armată ieri erau păduchi, haine rupte, ghete cu găuri în talpă, foamete. Azi este săpun, apă caldă, haine noi, ghete noi, mâncare bună. Ieri era 3o dcembrie 1947 și azi este31 decembrie tot 1947. Așa procedau comuniștii pentru a silui conștiințe tinere.
Diferențele create abrupt au impact foarte mare și generează opinii și poziționări pe fundamente fragile.

(7 martie 2016)