ROMÂNIA'100: Pâra

Unul dintre marile defecte care ne urmărește în istorie și pe care dușmanii noștri îl cultivă este că suntem pârâcioși. Imediat ce este ceva ce nu ne convine, din lipsa verticalității, dăm fuga prin străini cu pâra. Actul Marii Uniri nu a atenuat această carență aproape genetică a noastră și sunt nenumărate cazuri în care pârâcioșii de serviciu și-au făcut meseria în draci.

Comuniștii ilegaliști cum găseau o oportunitate să meargă pe la vreo Internațională, pac, băgau și o mică sau mare pâră la tătuca Stalin, nu neapărat împotriva statului, cât unii împotriva celorlalți, în lupta de la vârf, deși se pare că numărul lor nu depășea 1.000 de membri de partid. După 1947 pâra a devenit chiar enervantă și pentru Kremlin, drept care în 16 august 1952 dilema a fost tranșată în favoarea lui Gheorghe GHEORGHIU-DEJ. În timpul lui Nicolae CEAUȘESCU au existat pârâcioși atât spre urechile Moscovei, cât și la cele de peste ocean.

Nici partidele vechi, tradiționale, nu au fost scutite de pârâcioșii care căutau sprijin în exterior și s-a văzut mai ales când a fost nevoie să se constituie alianțele, cum doreau unii să se apropie sau nu de Antantă, punându-se chiar în fruntea unor guverne-slugi, ceea ce a dăunat grav intereselor statului.

După 1989 pâra s-a exersat spre toate direcțiile. Unii au plecat spre Morcova, alții s-au îndreptat spre Berlin, alții spre Paris, iar cei mai vioi s-au dus spre Washington, toți uitând că cel ce pârăște este privit de toți nici mai mult, nici mai puțin decât un jeg. Străinii apreciază pe cei cu onoare și demnitate, calități ce lipsesc cu desăvârșire la cei ce merg cu pâra. Străinii îi tratează ca pe niște otrepe bune de șters pe jos și au o plăcere nebună de a se descotorosi imediat ce vin la ei alțte otrepe cu marfă proaspătă.

În cei 100 de ani de la Marea Unire n-a lipsit nici pâra și n-au lipsit nici pârâcioșii. Unii sunt știuți și blamați de istorie, iar despre alții se află zeci de ani mai târziu și dispar din manualele de istorie.

(16 ianuarie 2018)

Denunțul, ca specie literară

Pe vremea când eram licean literatura trata tot felul de specii literare, dintre care unele mi se păreau extrem de interesante și aș numi glossa. Iar modelul de glossă dat de Mihail Eminescu îl apreciez ca fiind emblematic. Aș minți dacă aș spune că nu m-a mistuit și pe mine ambiția de a scrie o glossă. Chiar am scris una, nefericită care conținea cuvântul caier, cuvânt care mi s-a zis că duce spre CAER și deci s-o las baltă. Dar nu despre apucăturile mele poetice de tinerețe vreau să scriu, mai ales că Cezar Ivănescu zicea: să te crezi mereu poet, dar să nu publici niciodată.

Despre o specie neglijată de criticii și teoreticienii literaturii, vreau să scriu și anume despre denunț.

 Dacă nu se dădea la olimpiada de limba română un subiect pe acestă temă, credeam că mai trebuie să dospească subiectul. Numai că acum în acest an 2017, iată, denunțul și-a făcut loc printre speciile literare, în vogă mai  ceva ca doina, balada sau bocetul.

Denunțul face parte din creația populară, dacă mă gândesc la cei 25km de dosare ale vechii securități, dacă fac inventarul picturilor rumpestre ca prime forme de denunț ale omului primitiv și fără a neglija ceea ce duceau ca forme scrise boierii la Poartă în vremurile de demult.

Așa cum orice simfonie are o structură bine definită și nimeni nu îndrăznește să iasă din ea, tot așa și denunțul are o structură impusă, iar cum literatura populară are particularitățile ei, denunțul se supune musai acestora, îmbinând elementele realului cu cele ale fantasticului etern. Istoria literaturii române trebuie musai să treacă la a vedea cum erau denunțurile în vechime și dacă Eliade Rădulescu când a zis chestia aia cu scrieți, băieți, numai scrieți, nu se gândea la fix această specie literară, adică la scrisul de denunțuri ca produse literare, pe bandă rulantă.

Când se analizează marii clasici, neapărat trebuie găsiți adevărații clasici, pentru că și în secolul al XIX-lea trebuie să fi fost adevărați scriitori de denunțuri. Nu trebuie ocolită în niciun caz perioada dintre cele două războaie, care prin efervescența ei favoriza denunțurile de toate felurile. Perioada comunistă are nenumărate elemente, căci una este o analiză a denunțurilor date pentru securitatea lui Dej și cu totul altfel trebuie să arate denunțurile epocii de aur a lui Ceaușescu. Perioada actuală necesită sedimentări, dar materialele bibliografie în niciun caz nu trebuie să se piardă. Este un filon nesecat de inspirație pentru posteritate.

(06 martie 2017)

Scrisoarea către bunul cetățean

Se zice că undeva printru spațiu foarte comunist, cetățenii majori și vaccinați au primit o scrisoare personalizată cu textul care suna cam așa:

Stimate cetățene Ionel Gheorghe Popescu,

Dumneata ești unul dintre constructorii de nădejde ai socialismului în scumpa noastră patrie XYZ. Urmărim cu deosebit interes cum munciți cu abnegație în profesia dumneavoastră de zidar la Întreprinderea WWZ din orașul VVTR.

Numai că nu toți cetățenii sunt așa de patrioți ca dumneata, dragă cetățene Ionel Gheorghe Popescu și fac lucruri neprincipiale care frânează bunul mers al nostru, al celor care luptă pentru binele poporului muncitor. Noi știm că dumneata ești vigilent dragă cetățene Ionel Gheorghe Popescu și de aceea îți cerem ca în numele valorilor pentru care noi luptăm umăr la umăr împreună, să fii alături de noi și să ne semnalezi tot ce fac prietenii, vecinii, colegii tăi pentru a încetini bunul mers înainte spre victoria totală a socialismului la noi în țară.

Cetățene Ionel Gheorghe Popescu, în numele idealurilor pentru care lupăm unul alături de celălalt, îți cerem să fii vigilent și să nu treci niciodată cu vederea, că alături de tine stă un dușman al poporului, unul care nu este alături de tine și de mine în liupta dreaptă pentru mai bine, pentru prosperitate și pentru un viitor mai luminos.

Dacă tu vezi abateri de la normele eticii noastre socialiste, drago cetățene Ionel Gheorghe Popescu, să ni le semnalezi fără întârzâiere, dovedint astfel că ne ești aproape și că împreună luptăm pentru aceleași idealuri. 

Nu uita să ne scri de fiecare dată la adresa:

                   Instituția de securitate a Statului XYZ

                   Serviciul sesizări ale unui patriot adevărat

                    Orașul VVTR

Te rog cetățene Ionel Gheorghe Popescu să timbrezi plicul cu un timbru de 55bani și să păstrezi discreția totală, întrucât dușmanul nostru comun urmărește fiecare mișcare a ta și a mea și se pregătește să ne distrugă și pe noi dar și mărețele noastre realkizări socialiste.

Prietenul tău de nădejde,

Ion Ion Ion.

În condițiile de azi generarea de scrisori personalizate nu mai este o problemă decât de actualizare a unei baze de adte. Să nu uităm situația în care un președinte cu țăcălie îi felicita pe cei care făceau majorat ca sa-și atragă popularitatea

și a ratat când a trimis o atare epistolă către o familie a cărui copil murise în urmă cu un an. Acum la modă totul este simplificat, din moment ce în țara cu pricina este articol de lege în care scrisoare este înlocuită cu mult mai multă eficiență, efectul fiind ploi de articole sub anonimat în presa de acolo.
A scrie la nivelul anilor 1980 milioane de scrisori personalizate rea de neimaginat. Și totuși se scriau. Undeva, am văzut o astfel de scrisoare la un tip pe care l-am întîlnit după anul 2000 și care vorbea despre lucruri inimaginabile. Și totuși imposibilul acolo devenise posibil securitatea fiind la ei foarte bine organizată, iar munca de rutină nu presupunea violență ca la noi ci eficiență ca la ei.

(02 aprilie 2016)