Sondaje, exit-poll-uri și finalul la alegerile din 11.12.2016

Trebuie să se facă o analiză a calității sondajelor. Există  lucruri simple și anume:
- sondajele făcute de diferite case de sondaje a opiniilor cetățenilor;
- nivelurile efective ale măsurătorilor după derularea eve
- metode statistice verificate care să arate calitatea sondajelor;
- modalități de ierarhizare a celor care fac sondaje după erori.
Rezultatele finale sunt:

Partid	Cameră	Senat	Total	Pondere %
PSD	150	67	217	46,66
PNL	69	30	99	21,29
USR	30	13	43	9,24
ALDE	20	9	29	6,23
PMP	18	8	26	5,59
UDMR	21	9	30	6,45
Minorități	16	-	16	3,44
TOTAL			465	100

Sondaje obținute în timpși cunoscute mie au fost:

Partid	Avangarde 27.11	DCnews	Cosmin Gușe 07.12	Sociopol 07.12	IRES 08.12	Dcnews 08.12	Curs/ Avangarde 11.12	Sociopol 11.12	Rezultate reale BEC
PSD	43%	43%.	44%	40%	44%	47%	45,5%	42,3%	46,66
PNL	27%	24%.	22%	25%	23%	20%	21,7%	19,2%	21,29
USR	8%	7%.	8%	10%	7%	8,5%	8,5%	10,1%	9,24
ALDE	6%	5%.	6%	6%	6%	6,5%	6,5%	6,0%	6,23
PMP	5%	5%.	8%	5%	5%	4,5%	6%	5,2%	5,59
UDMR	5%	4,5%.	5%	5%	5%	?	6%	6,4%	6,45
PRU	3%	4,5%.	5%	5%	4%	?	2,5%	?	?
ANR	1%	1%.	2%	0%	1%	?	1%	?	?

Dacă se ia suma de diferențe în valoare absolută dintre exit-poll Curs/Avangarde și rezultatele finale se obține S1=3,43. Dacă se ia suma de diferențe în valoare absolută exit-poll Sociopol și rezultatele finale se obține S2=10,05.

Comparând cele două exit-poll-uri rezultă că S2 > S1, adică erorile de la Sociopol sunt mai mari, deci exit-poll-ul lui Curs Avangarde este mai riguros, a dat estimări mai bune.

(15 decembrie 2016)

Din nou despre grupul țintă

Sper să nu-mi răcesc gura de pomană. Managementul politic spune că înainte de orice, trebuie studiat grupul țintă, adică trebuie știut cui se adresează politicianul, pentru a face exact ceea ce trebuie ca membrii grupului  țintă să-i ofere voturile lor. Grupul țintă trebuie structurat din punctul de vedere al:

- vârstelor;

- veniturilor;

- nivelul de școlarizare;

- obiectivelor;

- nevoilor;

- idealurilor.

INS este cel care furnizează exact tot ceea ce au nevoie cei ce doresc să știe cât mai mulți politicieni care doresc să aibă abordări realiste.

Întotdeauna m-am gândit la următorul exemplu: se organizează un spectacol cu Orchestra Filarmonică din Philadelphia sub bagheta lui Zubin Mehta la Atheneul Român. În paralel se organizează la Sala Polivalentă spectacolul Miss Piranda în care vor concerta toți marii maneliști ai momentului. Ambele spectacole sunt programate pentru aceeași oră de început. Când se ridică cortina la Atheneu începe însă spectacolul cu manele. Când se ridică cortina la Sala Polivalentă apare orchestra Piladelphia și dirijorul ei Zubin Mehta. Nu vreau să-mi imaginez reacția celor două tipologii de spectatori. Cam așa stau lucrurile și când nu este respectată cerința managementului politic de a studia grupul țintă. 

Să ne imaginăm un partid care se adresează patronilor și celor cu inițiative private, care sunt 1,5 milioane de persoane. Dacă din acestia îi vor vota 1,2 milioane din cele 18 milioane de alegători de pe liste, vor obține sub 7% din voturi la o prezență de 100% sau 14% la o prezență de 50%. Numai că poporul votant este format și din muncitori, din gospodine. Fără un mesaj pentru aceștia, numai niște turmentați i-ar vota din pură întâmplare. 

Deci, la alegerile din 11 decembrie, cine a studiat grupul țintă și s-a aplecat să construiască mesaje pentru fiecare tipologie, căci electoratul este foarte neomogen, a avut de câștigat, cine nu, a pierdut și văd că nici nu se întreabă de ce s-a abătut tornada peste ei. Succesul se construiește și în cazul votului, acesta este câștigat prin voturile acordate. Niciodată un votant nu va pune ștampila pe cel care-i trage o flegmă între felinare, așa cum am văzut că a făcut un nefericit, zicând o vorbă de ocară, pe care a repetat-o ca un prostăvan și tot a repetat-o. M-am tot mirat cum se face că unui grup șintă cu 3 milioane de săraci, să li se refuze cu două săptămâni înainte de votare mărirea salariului cu vreo 20 de lei. E tot o chestie de a ignora ceințele grupului țintă, ca mod de a încălca postulatele managementului politic.  Cred că iar mi-am răcit gura de pomană, căci azi am auzit despre meritocrație ca procent de voturi într-un județ.

(12 decembrie 2016)

Donatorii fictivi

Nefericita ideie a unui ministru și mai nefericit de a organiza un proces de donații la nivel național, chipurile pentru a vedea el nivelul de solidaritate al populației în legătură cu o operă de artă, a scos la iveală niște aspecte din care remarc pe următoarele:

• populația nu se înghesuiește să facă donații, chiar cu valori foarte mici;
• bogații nu dau în brânci să doneze bani decât strânși cu ușa;
• companiile se fac că plouă, pentru că n-au de unde da bani;
• deminitarii sunt mai calici ca pomanagii de la ușile de biserici;
• din exterior cine face gesturi are ținte precise, politice.

În acest context, donațiile primite de partide sunt cu o încărcătură imensă de neîncredere a corectitudinii surselor și stoparea elementelor bazate pe suspiciuni este de maximă urgență. Să nu-mi spună mie nimeni că acolo unde s-au strâns sub un milion de euro prin donații într-un an, vin buluc donatorii să ofere pentru himere milioane sau zeci de milioane de euro ca niște bizari, obraznici, inculți, stupizi și guralivi să ocupe fotolii în parlament. Nu dă nimeni de bună voie bani pentru așa ceva. Ori donația este act și benevol și unilateral. Așa că minciuna cu donațiile nu ține. Totul se numește finanțare și nimic altceva pentru că:

• se plătește anticipat o marfă;
• după alegeri marfa este trimisă ramburs;
• influență se cheamă produsul;
• profitul este imens ăn acest negoț.

Nu sunt donatori, ci finanțatori. Va trebui ca legea să fie schimbată și să se spună clar acolo termenii de comerț, inluență ca produs, imagine ca marfă, finanțare, comerț politic cu produse politice. Ar trebui statuat prin lege și conceptul de mercurial politic care să arate prețul plătit pentru o poziție eligibilă de deputat, respectiv, senator. Niște oameni civilizați trebuie să facă traqnzacții legale, transparente, deci la vedere. Acoperirea cu minciuni frumoase nu duce la nimic.

(25 noiembrie 2016)

Vreți o țară / Ca afară?

Sloganul:

Vrem o țară,

Ca afară!

l-am auzit cu diferite prilejuri și comentatorii l-au pus în gura tinerilor frumoși și liberi, fără a spune cu precizie, dacă aceștia sunt din interior sau dintre cei care lucrează în străinătate. Acesta este un strigăt de desnădejde al unor oameni ajunși la capătul răbdării, după ce au văzut că aici nu se întâmplă nimic sau sepetrec lucruri rele. În anul 2009 a fost auzit acest mesaj, după aceea în anul 2012, iar mai apoi în noiembrie 2014. Parcă și la sfârșitul lui octombrie în București mii de tineri au zis câte ceva despre dorința de a se petrece lucruri care să schimbe fața acestei țări.

Observ că de la dorință la realitate, drumul este lung, prea lung și necesită niște pași mari, apăsați și fermi.

O țară ca afară înseamnă:

• autostrăzi;
• mâini curate,
• plata de taxeși impozite;
• cinste și onoare;
• muncă la lumina zilei;
• atitudine;
• educație;
• implicare.

Îmi este teamă că lucrurile stau pe dos și distanța între cum sunt alții și cum suntem noi crește vertiginos. Prea multe persoane:

• nu știu carte,
• se lasă păcălite;
• nu plătesc taxe;
• nu au card de sănatate;
• așteaptă la mila publică;
• muncesc la negru;
• se mulțumesc cu prea puțin;
• au pierdut obișnuința de a munci;
• se vând pentru o pungă cu mălai;
• adoră micii electorali;
• așteaptăsă li se dea.

Au plecat de aici 3 milioane de compatrioți, numai că din ei peste 99% sunt migranți economici. Suntem o democrație autentică și ideia de azilanți politici nu se pune. Acel 1%, zic eu sunt savanți care au nevoie de tehnologii pe care nici programele UE nu permit să fie achiziționate sau talente de excepție pentru care țara noastră este mult prea mică. Dacă dintre cele câteva sute de mii de demonstrați care protestau că li se îngrădea dreptul de vot prin 2014, figurau pe liste la noua formă de votare 400 de mii de doritori, înțelegeam că cei ce lucrează în străinătate sunt interesați de ceea ce se întâmplă în țară și chiar doresc binele acestei țări. Încă nu am explicație la cum s-a votat la sub un minut la Paris pe când ambasador era Teodor Baconschi, acel Teodor Baconschi, care neregăsin du-se pe listele PMP la europarlamentare zicea: Incultura e trendy. Arivismul, un succes invidiat. Orice tarfa da lectii poporului roman. Cred cu tărie că ceea ce se numește diasporă trebuie să se simtă mult maqi pregnant în țară, adică să impună sporul de cunoaștere acumulat. dacă din cele 3 milioane se vor întoarce înapoi 2,8 milioane, cu certitudine vor fi 2,8 milioane de plătitori de taxe, vor fi 2,8 oameni care nu vor mai arunca hîrtii pe jos, vor fi 2,8 mlioane de oameni care au învățat de înseamnă munca adevărată, fără mită, fără șperț, ci privindu-te-n ochi cinstit si cu demnitate.

Vreți o țară,

Ca afară?

Este simplu, chiar mai simplu decât ne-am imaginat. De mâine vom avea acea țară ca afară dacă:

• ne punem serios pe muncă;
• nu vom mai accepta minciuna;
• vom prețui onoarea;
• cuvântul dat va fi cuvânt;
• baricadăm accesul impopsturii;
• impunem un standard ridicat pentru calitate la  orice.

Dar trebuie să tragem aer în piept și să ne debarasăm de tot ce ar fi rău în noi, acel rău ce ne-a ținut în loc de autostrăzi nu avem, corupți avem cât cuprinde, bețivi pe tot atât și analfabeti cu mult mai mulți.

  

(16 august 2016)