Monday, September 30, 2024

De ce vrem multe case, multe pământuri și mulți bani?

În vremurile de demult, familiile de români erau numeroase și părinții se străduiau ca prin muncă cinstită să se pună la adăpost, drept care cumpărau pământuri, construiau case și strângeau aur, ca peste ani nimeni să nu concluzioneze că au făcut umbră pământului degeaba.
Când își căsătoreau copiii, românii  ofereau fiecărui copil ca zestre o casă, o bucată de pământ, iar fetelor le ofereau în plus salbe cu mahmudele, spre lauda neamurilor. 
După ce au trecut anii, zestrea dată copiilor a căpătat alte semnificații, constituindu-se în modalitatea de a arăta bogăție, drept care pe garduri erau puse covoarele, în poartă era butelia cu fundă roșie și un autocamion se plimba prin comună cu mobilele, cu pernele, cu aragazul, cu frigiderul.
După Revoluție, s-a declanșat frenezia acumulărilor de bunuri mobile și imobile, a bunurilor necorporale, dar și a valorilor obținute prin participări la licitații costisitoare.
Cei care sunt persoane ce ocupă anumite funcții, trebuie să completeze așa-zisele declarații de avere, iar vulgul, orbit de invidie, le parcurge, căci sunt publice și le comentează, căci așa este tot omul, își pune întrebări firești, din moment ce prin ne-muncă unii reușesc asemeni basmelor, să acumuleze averi într-un an, cât alții în zece vieți.
Vrem o casă cu multe dormitoare, deși nu dormim decât într-un singur pat, pentru a avea o casă cu mai multe dormitoare, ca toată lumea să știe că avem o casă cu multe dormitoare. Vrem o casă cu o sufragerie în care să se întoarcă și un car tras de patru perechi de boi, căci vecinii noștri, dar mai ales dușmanii noștri, trebuie să știe că avem o sufragerie atât de mare încât carul cu patru perechi de boi, întoarce în ea fără nicio problemă.
Vrem să deținem multe case, vrem să fim proprietarii mai mutor terenuri, vrem să deținem opere de artă valoroae, vrem să deținem ceasuri de colecție și conturi grase în valută, pentru că toate acestea avem senzația că ne dau putere, deși strângem totul pentru noi, căci nu mai este ca pe vremuri, să strângem pentru copii, din moment ce familia noastră este formată din soț, soție și unul,, cel mult doi copii.
Acum avem plăcerea de a conduce bolizi cu mulți cai putere, doar pentru că dorim să arătăm cine suntem, să fim văzuți, chiar dacă aceleași servicii ni le-ar oferi și un autoturism de 5 sau 10 ori mai ieftin, dar dorința de a impresiona este mult mai puternică.
Semnificația agoniselii s-a schimbat, trecând de la a strânge pentru copii, la a avea pentru a arăta cine suntem, căci mărimea casei, brandurile hainelor, caii putere ai limuzinei și ceasul de la mână arătat ostentativ, sunt cele ce contează în societatea în care trăim și ne plasăm pe anumite trepte de bogăție.

(30 septembrie 2024)

De ce căutăm cu lumânarea defectele prezidențiabilelor?

Noi, dar și alții ca noi, au avem aceeași meteahnă, aceea de a vedea paiul din ochiul altuia, fără a vedea bârna din ochiul nostru, pentru că identificând defectele altora, credem eronat, că noi suntem mai buni, mai frumoși, mai deștepți, mai interesanți, mai speciali, deși realitatea ne contrazice la tot pasul.
Cu atât mai mult, căutăm defectele prezidențiabililor, pentru că ne considerăm îndreptățiți, deoarece prezidențiabilii:
- vor ocupa cea mai înaltă funcție în stat și ei trebuie să fie cei mai buni, dintre cei mai buni,
- ne vor reprezenta în lume și ei trebuie să fie cei mai buni, dintre cei mai buni,
- vor apare la televizor să ne călăuzească și ei trebuie să fie cei mai buni, dintre cei mai buni,
- vor reprezenta modele pentru noi toți și ei trebuie să fie cei mai buni, dintre cei mai buni.
Este numai o iluzie, căci în realitate, fără a ne da seama, căutăm în fiecare prezidențiabil exact ceea ce avem noi, deși nu recunoaștem, dar defectele pe care le identificăm ne ajută să dovedim că noi suntem mai buni decât ei și să dormim liniștiți peste noapte, că în sfârșit am găsit cu cine să ne comparăm și noi să ieșim deasupra, adică neșifonați. Dacă luăm pe fiecare prezidențiabil, televiziunile, în general mass-media, a identificat la fiecare o serie de carențe, numai că noi nu ne oprim acolo, ci săpăm cu stoicism mai adânc și mai adânc până găsim exact acele carențe care fac din ei personaje de planul al II-lea, pentru că planul întâi este al nostru, căci calitățile noastre ne recomandă pentru acel loc. Dacă nota noastră de la BAC este cu o sutime mai mare decât 7,05 evident suntem mai buni. Dacă la licență am obținut o notă mai mare decât 9,20 suntem superiori și conchidem că la susținerea lucrării toți fraierii obțin nota 10. Avem talentul de a găsi defecte, chiar și fără lumânare și ne mândrim că suntem buni, cei mai buni, deși viața merge mai departe, iar punând ștampila în dreptul numelui de prezidențiabil care seamănă cel mai mult cu fiecare dintre noi, nu facem altceva decât să concentrăm într-o persoană trăsăturile esențiale ale poporului și ILIESCU a fost cum este poporul și BĂSESCU a fost cum este poporul și CONSTANTINESCU a fost cum este poporul, iar IOHANNIS este și el cum este poporul. Cel ce va urma tot așa va fi, dar ceea ce este important se leagă de faptul că și poporul evoluează și de aceea niciun președinte nu va semăna cu predecesorul său.


(30 septembrie 2024)

Sunday, September 29, 2024

Cum trebuie să fie președintele nostru?

Președintele nostru trebuie să fie:
- serios,
- empatic,
- comunicativ,
- modest,
- echilibrat,
- optimist,
- bun,
- corect,
- direct,
- zâmbitor,
- săritor,
- coerent,
- concis,
- perseverent,
- prietenos,
- punctual.
Era un roma intitulat Un om între oameni. Și eu îmi doresc să am un președinte un om între oameni. Eu nu am nevoie de un președinte jucător. Nu am nevoie de un președinte tătuc. Nu am nevoie de un președinte guraliv, omniprezent, inclusiv și în situațiile în care nu este nevoie de el, care dă porecle, care se bagă peste tot și care are impresia că el deține soluțiile la toate problemele. Nu am nevoie de un președinte răzbunător, ranchiunos și care merge până-n pânzele albe pentru a-și nimici adversarii.

(30 septembrie 2024) 

De ce scanăm sacoșele trecătorilor?

Ne-a rămas o meteahnă din vremurile comuniste și aici mă gândesc la curiozitatea de a ști ce are fiecare trecător în sacoșă. Să zicem că era justificată o astfel de abordare, căci dacă vedeam că are pâine în sacoșă, intuiam de unde a cumpărat-o și ne îndreptam și noi spre locul cu pricina. Dacă vedeam cartofi în sacoșă, procedam la fel. Nu mai vorbesc de situația în care în sacoșă era umbra unui pui sau forma unui pachet de carne. Atunci ne reprimam orice timiditate și-l abordam frontal  să ne zică magazinul unde a găsit respectivele produse, pentru a ne iuți pașii că doar-doar vom avea șansa, așezându-ne la o coadă respectabilă, vom apuca și noi ceva-ceva din minunățiile dorite cu atâta ardoare. Se justifica în acele vremuri să ne uităm și să scanăm sacoșele trecătorilor, căci vremurile erau aspre și cu lipsuri imense.
Azi, totuși ne uităm în sacoșele trecătorilor, dar motivele sunt cu totul altele.
Azi scanăm sacoșele trecătorilor să ne inspirăm în a face cumpărături.
Azi scanăm sacoșele trecătorilor să definim statutul social al trecătorilor.
Azi scanăm sacoșele trecătorilor să retrezim în noi oarece sentimente de invidie.
Azi scanăm sacoșele trecătorilor să nu ne pierdem reflexul vremurilor de demult, pentru viitor.
Azi scanăm sacoșele trecătorilor să-i comparăm pe alții cu noi, pentru a ne mândri sau a fi umili.
Azi scanăm sacoșele trecătorilor să ne evaluăm șansele când mergem prin magazinele de cartier.
Azi scanăm sacoșele trecătorilor să-i compătimim pe cei ce se dovedesc a fi săraci.
Azi scanăm sacoșele trecătorilor să-i admirăm pe cei care cumpără ghivece cu orhidee.
Azi scanăm sacoșele trecătorilor să-i vedem cu milă, opintindu-se când cară greutăți inexplicabil de mari.
Oricum ar fi, obiceiurile proaste nu dispar cu una, cu două, căci în firea noastră, dacă ne gândim să-i moară capra vecinului, precis statutul vecinului este dat de conținutul sacoșelor lui și precis, numai un anumit conținut al sacoșei ne va conduce spre ideea sau spre certitudinea că vecinul are capră, pentru a ne continua filosofia asupra a ceea ce trebuie să i se întâmple caprei. Nu are sens să ne gândim rău despre o capră pe care vecinul nu o are, în contextul în care civilizat este să reducem riscul de a aplica eronat proverbul, printr-o simplă scanare a sacoșelor cu care vecinul se înfățișează la ușa blocului.



(30 septembrie 2024)

De ce suntem atât de săraci?

Dacă până la începutul secolului al XX-lea eram îndreptățiți să ridicăm din umeri și să zicem că soarta ne-a făcut să fim săraci, căci am stat pavăză la intersecția imperiilor și popoarele migratoare ne-au tras înapoi. Numai că pe durata secolului al XX-lea și cu deosebire în deceniile care au trecut din secolul al XXI-lea, au fost create premisele să depășim stadiul sărăciei și să ne străduim să urcăm un pic mai sus pe scara bunăstării, ceea ce nu s-a întâmplat.
Suntem săraci pentru că:
- partidele politice au făcut politică măruntă,
- nu am avut conducători destoinici,
- nici noi nu ne-am străduit să ne depășim condiția,
- opțiunile noastre la vot au fost deficitare,
- nu am acceptat că sunt alții mai deștepți decât noi,
- deși suntem săraci, am cumpărat lucruri proaste,
- suntem bântuiți de orgolii stupide,
- nu am avut și nu avem un program de țară,
- timpul trece pe lângă noi și noi pe lângă el, fără niciun rost.
Deși am aderat la UE și suntem membri NATO, nu ne-am dezbărat de metehnele nici cu capra vecinului, care capră trebuie să moară și nici cu capul plecat pe care sabia nu-l taie, ceea ce ne face să nu vedem mai departe de lungul nasului și să acceptăm ceea ce știam deja, că lasă că merge și așa.
dacă am avea puterea să rupem pisica în două, să ne privim în oglindă, să tragem aer în piept și să pornim hotărâți să devenim acei oameni care scriu istorie, cu siguranță că într-o generație, adică în treizeci- paruzeci de ani am scăpa de sărăcia aceasta și am avea curajul să ne privim prima dată în ochi între noi, ca după aceea să-i privim și pe alții, pentru că am avea motive de mândrie.



(29 septembrie 2024)

Știința sondajelor nu mai este știință

Pe când eram la grădiniță la grupa mică, tovarășa educatoare ne-a învățat că știința este formată din adevăruri demonstrate complet și riguros, deci nu are nimic subiectiv, aproximativ și interpretabil în ea. Observ că teoria sondajelor nu mai face de la un timp parte din știință, din moment ce sunt bântuite de concluzii aproximative, subiective sau chiar mincinoase pe alocuri. Casele de sondare a opiniei publice se întrec în ultimul timp în a ne arăta cum stau viitorii candidați la  președinția României, publicând sondaje care mai de acre mai ciudate, schimonosite, distorsionate, deși eșantioanele sunt extrase din colectivitatea numită poporul român, care nu se schimbă de la o zi la alta nici numeric, nici la înfățișare și nici la caracter, ca să varieze atât de alarmant opiniile pentru a face ca rezultatele finale din sondaje să arate cu diferențele vecine cu grozăviile naturii specifice încălzirii globale.
În vremea studenției mele, pe când nu se vorbea de inteligența artificială și de algorimii de corectare automată a seriilor de date, când se lucra cu calculatorul electronic se spunea că  garbage in, garbage out - GIGO ceea ce este echivalent că dacă introduci date eronate la o prelucrare, vei obține rezultate eronate. În cazul sondajelor este clar că dacă datele eșantionului sunt corecte, rezultatele sunt corecte și toate sondajele ar cam trebui să semene unele cu celelalte în proporție de peste 90%. Acele diferențe grosolane care apar se datorează faptului că datele de intrare în programele de efectuare a prelucrărilor specifice sondării opiniei publice sunt mânărite până conduc la cele care plac celor cărora sunt destinate sondajele sau pur și simplu, rezultatele finale sunt ajustate din condei, pentru a se ajunge la muzica plăcută pentru cel care a plătit. Știința sondajelor este știință până la trucarea fie a datelor inițiale, fie a rezultatelor și de aceea, luată la pachet cu ceea ce se întâmplă, își pierde caracterul de știință datorită lăcomiei.

(29 septembrie 2024)

Saturday, September 28, 2024

Inteligența artificială este moartă fără conținut digital!

Nouă ne place să vorbim despre orice. Dacă auzim în stația de tramvai despre conexiunea inversă, devenim instantaneu doctori în conexiune inversă. Dacă auzim la coadă la spanac despre inteligența artificială, instantaneu, devenim maeștri în inteligență artificială. Numai că, oricât de mult am vorbi noi despre inteligența artificială, dacă nu avem conținut digital făcut de noi românii, despre istoria noastră, despre literatura noastră, despre noi, indiferent cât de performante sunt instrumentele de inteligență artificială, ele nu au cum să ne ajute în rezolvarea problemelor noastre, căci le lipsește materia primă. Dacă nu am conținut digital despre filmul O scrisoare pierdută în regia lui Sică ALEXANDRESCU și solicit aplicației CHATGPT să-mi dea niște detalii, mi le va da, dar despre filmul de televiziune în regia lui Liviu CIULEI, pentru că despre acest fim, există conținut digital. Dacă  aș dori să știu de câte ori apare conjuncția și în poemul Luceafărul de Mihail EMINESCU, voi obține cu CHATGPT un rezultat corect pentru că poemul se găsește în format digital.
Morala: trebuie accelerat procesul de digitalizare pentru a fi creat conținutul digital pentru cât mai multe domenii, inteligența artificială hrănindu-se cu acest conținut digital autohton pentru a ne rezolva problemele noastre specifice.

(28 septembrie 2024)

Tortura la români

Pornind de la proverbul bătaia este ruptă din rai, trebuie să ne aplecăm ceva mai mult asupra modului în care românii au apetența spre a-și tortura semenii, căci nu  trece o zi fără să aflăm grozăviile pe care le-au săvârșit unii dintre semenii noștri față de copii, față de femei, față de bătrâni, dar și față de alte viețuitoare nevinovate. Istoria noastră este plină de pagini în care tortura era modalitatea de a-i pedepsi pe adversari, de a scoate de la ei mărturisiri, dar de multe ori tortura era folosită ca mijloc de distracție a unor oameni cu mințile aburite zdravăn de alcool.
Gheorghe DOJA a fost torturat.
Gheorghe URSU a fost torturat.
Internetul este plin cu articole despre tortură, despre metode de tortură, dând idei unor potențiali torționari, dar internetul conține informații legate de legislația privind interzicerea torturii și pedepsirea actelor de cruzime îndreptate împotriva oamenilor și animalelor. 
Faptul că a existat fenomenul Pitești, faptul că nu trece o lună fără a afla de părinți care-și schingiuiesc copilașii, că apar la televizor imagini cu bărbați care-și lovesc cu bestialitate caii sau își abandonează câinii sau puii de pisică, arată că tortura este o dominantă în viața socială mioritică, din moment ce bătăile cu topoare, cuțite, săbii sau alte obiecte contondente în trafic, în cartiere sau între clanuri sunt la ordinea zilei și s-a ajuns să nu mai impresioneze prea mult, chiar dacă la Tv imaginile sunt blurate.



(28 septembrie 2024) 

Friday, September 27, 2024

100 cântăreți de muzică ușoară de demult - preambul

În perioada ce urmează, mi-am propus să scriu despre o sută de cântăreți de muzică ușoară de demult, pentru că prea repede s-a așternut așteptarea pe trecutul acesti tip de muzică și este nedrept, pentru că unele dintre cântecele interpretate de ei nu sunt acoperite de colbul pe care implacabil timpul îl așează pe ceea ce nu este veșnic tânăr și ferice, vorba poetului.
Voi scrie aici despre cântăreți precum:
Petre ALEXANDRU
Dorin ANASTASIU
Aurelian ANDREESCU
Florin APOSTOL
Trio ARMONIA
Doina BADEA
Ala BAIANOVA
Florin BOGARDO
Titi BOTEZ
Mia BRAIA
George BUNEA
Victor BUNEA
Simona CASSIAN
Anda CĂLUGĂREANU
Ilinca CERBACEV
Valerica CEVIE
Sergiu CIOIU
Elena CONSTANTINESCU
Cornel CONSTANTINIU
Nicu COVACI
Lya CRĂCIUNESCU
Sorina DAN
Edmond DEDA
Luminița DOBRESCU
Florin DORIAN
Gabriel DOROBANȚU
Constantin DRĂGHICI
Dida DRĂGAN
Dorina DRĂGHICI
Constantin FLORESCU
Lelia FLORESCU
Silvian FLORIN
Traian FORTUN
Cornel FUGARU
Petre GEAMBAȘU
Ruxandra GHIAȚĂ
GION
Elisabeta HENȚIA
Rodion HODOVANSCHI
Mara IANOLI
Dorina IONESCU
Luigi IONESCU
Raul IONESCU
Alexandru JULA
Lizette KIRCULESCU
Eva KISS
Surorile KOSAK
LEONARD
Petre LEȘCENCO
Dorel LIVIANU
Ion LUICAN
Nello MANZATTI
Jean MARCU
Gigi MARGA
Lucky MARINESCU
Roxana MATEI
Mihaela MIHAI
Ionel MIRON
Jean MOSCOPOL
Aurel MUNTEANU
NAARGHITA
Nicolae NIȚESCU
Rodica PALIU
Olimpia PANCIU
Gabi PASCU
Jean PĂUNESCU
Margareta PÂSLARU
Gică PETRESCU
Cristian POPESCU
Mihaela RUNCEANU
Marina SCUPRA
Maria SEREEA
Angela SIMILEA
Lavinia SLĂVEANU
Dan SPĂTARU
Doina SPĂTARU
Petre STAMATE
Nicu STOENESCU
Pompilia STOIAN
Manole STROICI
Puiu ȘERBU
maria TĂNASE
Camelia TEODOSIU
Aura URZICEANU
Cristian VASILE
Marina VOICA
Viorica VRIONI
Elena ZAMORA
ZAVAIDOC
Lista este mult mai lungă, dar va fi completată din aproape în apropape.
(27 septembrie 2024)

Rolul uniformei în școli

Nu vreau să intru în polemici cu cei care discută despre uniforma elevilor fie că o susțin, fie că sunt împotriva ei. Totul depinde de obiectivul urmărit atât de școală, de către familie, cât și de către elevi. Dacă este vorba de o școală de elită, unde numai vârfurile elevilor au acces, pentru a-i diferenția pe acești elevi de restul elevilor, uniforma este o cale de urmat. Uniforma nu e necesară acolo unde școala este una oarecare, căci este privită ca modalitate de a-i omogeniza nejustificat pe elevi, în condițiile în care școala oarecare are o mulțime de elevi neomogeni din toate punctele de vedere.
Discuțiile despre uniformă sunt interminabile pentru că uniforma nu definește nimic atunci când este cerută de o școală oarecare, cu elevi oarecare și fără obiective speciale. Dacă însă, este vorba de o școală deosebită, cu elevi deosebiți, cu obiective remarcabile, cu profesori de excepție, evident, uniforma este cea care face diferența dintre elevii deosebiți și ceilalți elevi din oraș. Numai că uniforma trebuie definită dinainte de a se face înscrierile la concursul de admitere, unde elevii și părinții acceptă condițiile impuse de școală și nu școala se modelează după mofturile elevilor și părinților. Numai că școala trebuie să ofere condiții speciale, profesori speciali și mai ales, să demonstreze prin rezultatele pe care le-au obținut absolvenții ei în admiterile de la facultăți, că într-adevăr se justifică pretențiile pe care ea le impune. Una este să declari că în liceul oarecare unde uniforma nu a existat, nu ai niciun elev care a obținut notă de trecere la bac și cu totul altfel stau lucrurile dacă liceul declară că din 300 de absolvenți care au purtat uniforma liceului deosebit, toți au promovat examenul de bacalaureat și 150 dintre ei sunt studenți la medicină la Carol DAVILA, 50 sunt studenți la drept, 50 sunt studenți ma mate-info la Universitate și 50 sunt studenți la calculatoare la Politehnică.



(27 septembrie 2024)

Thursday, September 26, 2024

Cui se adresează politicile sociale?

În mod normal, politicile sociale, ar trebui să se adreseze oamenilor care au anumite nevoi. Programul EURO 200 destinat achiziției de calculatoare pentru elevi ar trebui să se adreseze sprijinirii elevilor pentru a-și achiziționa cu cei 200 de EURO de la stat, un calculator. În realitate, acei 200 de EURO sunt un balon de oxigen pentru firmele care vând calculatoare căci vor vinde peste 30.000 de calculatoare, la preț cu mult mai mare de 200 de EURO. Programul voucher pentru concedii este destinat miluirii unităților din sectorul HORECA, căc i oamenii vor merge în concedii la prețuri majorate artificial exact cu ceea ce statul a dat prin voucher, fără ca unitățile din HORECA să miște un deget. Nici masa sănătoasă oferită elevilor nu este adresată acestora, din moment ce elevii s-au îmbolnăvit de toxiinfecții alimentare sau au primit biscuiți cu furnici și cornuri mucegăite. Acest program este făcut pentru unitățile comerciale dedicate să câștige licitații și să se așeze la robinetul banului public pentru a face profituri oneroase, fără muncă.
În concluzie, fără niște reguli precise și fără corectitudinea derulării licitațiilor, toate programele sociale vor fi compromise și ceea ce se anunța ca o măsură nobilă, se va transforma doar într-un mod sigur de a se face profituri prin ne-muncă de către cei care au pile sau relații care să le permită accesul la contractele de furnizare de bunuri și servicii, căci profiturile uriașe se obțin numai din hoții la drumul mare.


(27 septembrie 2024)

Se rupe coaliția?

Tocmai când am crezut că ne-am depărtat de politicile mărunte care ne-au dus în secolul trecut în pragul unor situații limită, prin alegerea neinspirată a aliatului din al Doilea Război Mondial, prin crearea marii coaliții PSD + PNL, acum se vântură ideea nefericită că această coaliție se va rupe înainte de alegeri, pentru că președinții celor două partide, respectiv, Marcel CIOLACU pentru PSD și Nicolae CIUCĂ pentru PNL, se vor înfrunta în campania electorală, că amândoi candidează la funcția de președinte. Ar fi o mare dezamăgire pentru populație, căci dispariția partidelor balama de la guvernare, a dus la implementarea marilor proiecte de investiții și a stabilitatea politică a țării, în condițiile existenței unui război la graniță. Sper să nu se producă ruperea coaliției și sunt sigur că nu se va rupe această coaliție, pentru că cei trei bărbați de stat de la vârful puterii știu exact care sunt așteptările de la noi ale aliaților și am certitudinea că au înțeles că pentru a sta la masa celor care contează, trebuie îndeplinite o serie de condiții, din care înțelegerea semnificației momentului și luarea celor mai importante decizii pe baza managementului politici și nu a unui empirism primitiv, este tot ceea ce contează.
Coaliția nu se va rupe!


(27 septembrie 2024) 

Să-ți fie primit!

Acum ceva timp am asistat la o întâmplare ce mi-a dat de gândit. O persoană respectabilă, cu dare de mână, m-a invitat la un restaurant. Nu eram singurul invitat. Era o masă ca de aniversare, dar nu era aniversare. S-a servit un aperitiv, urmat de sarmale, de friptură, de o felie de tort. La început a fost dat un păhărel de tărie, urmat de vin alb sau roșu și apă minerală. La final, o doamnă a venit cu niște pungulițe în care era un colac și colivă. Ni s-a dat fiecăruia câte o pungă și o lumânare aprinsă. Când cineva a zis:
- Să-i fie primit! 
A fost corectat:
- Să-ți fie primit!
Atunci am înțeles că persoana care m-a invitat la restaurant își făcea pomenile din timpul vieții. Eu auzisem persoana zicând unuia dintre copii că este sigură că nici măcar un colac nu-i va da de pomană,  căci luați de treburi și de iureșul vieții vor uita de cele creștinești pentru persoana răposată. Am aflat că persoana fusese la biserică și sfințise coliva. Mai multe nu știu.



(27 septembrie 2024)

Refuzuri repetate

De-a lungul anilor, am adresat rugămintea unor peroane de a colabora la realizarea de materiale pe care să le postez pe acest blog. Ideea de bază era ca aici să se găsească o serie de detalii privind activitatea și realizările acelor persoane. În multe cazuri, am primit acceptul persoanelor de a colabora, drept care m-am străduit să construiesc seturi de întrebări, pe care le-am transmis pe poșta electronică, în ideea de a primi răspunsuri la ele. 
Au fost foarte multe cazurile în care cei cărora m-am adresat au avut amabilitatea de a-mi răspunde la întrebările puse de mine cu promptitudine. După ce am formatat materialele, am solicitat fotografii sau coperți de cărți scanate pe care să le includ în acele interviuri. După ce am primit acceptul de a posta pe blogu acesta interviurile, am postat și am certitudinea că cititorii au găsit lucruri interesante, căci persoanele cărora le-am adresat întrebările erau oameni de succes în domeniile lor de activitate.
Am întâlnit și situații, nu puține la număr, în care deși am transmis întrebările nu am primit răspunsurile nici până în ziua de azi. Nu m-a deranjat, căci deși oamenii promit că fac un lucru, se iau cu treaba și uită sau nu mai consideră necesar să colaboreze cu mine, pentru că este vorba de voluntariat și numărul celor care citesc blogul meu nu este de ordinul milioanelor pentru fiecare postare.
Am întâlnit și situații în care rugăminților mele de a răspunde la întrebări în cadrul unui interviu, am primit refuzuri categorice, pentru că persoanele consideră important să realizeze lucrări științifice, să construiască, să participe în competiții, nu să-și piardă timpul cu a oferi răspunsuri care să fie publicate pe un blog unde cititorii sunt într-un număr limitat, în niciun caz de ordinul milioanelor, iar beneficiile obținute nu se cuantifică în niciun fel. Oamenii nu vor să fie cunoscuți decât prin lucrările lor științifice publicate, prin acțiunile pe care le întreprind și prin rezultatele muncii lor, așa cum sunt percepute în mod concret de către beneficiari și de către plătitori.
Mulți se consideră nu persoane, ci personalități, iar aceștia agrează ideea de articol despre ei, nu acordarea de interviuri, articole ce presupune o muncă uriașă de documentare, în contextul digitalizării incipiente în care ne aflăm, mai ales că respectivele persoane nu sunt prezente în online, așa cum ar trebui să fie. Dacă aș fi primit un oarece sprijin, aș fi fost dispus ca o persoană să o tratez ca pe o personalitate, dar în lipsa sprijinului, mi-a fost imposibil de a scrie articolele pe care mi le-am imaginat.





(26 septembrie 2024)

Lipsa procedurilor naște monștri

Românul s-a născut poet, adică face ce-l taie capul. Este creativ. El inventează orice și redescoperă apa caldă atribuindu-și merite remarcabile. În plus, el este cel mai deștept și nu vine nimeni să-l învețe pe el cum se deschide o ușă, cum se face ciorba de burtă și nici cum se folosește un ciorap de damă în loc de o curea de transmisie la o Dacie 1300.
Românul nu are nevoie de proceduri. De aceea s-a născut DOREL care sparge conducte de apă, care face canalizări absurde, care pune conductele de gaz metan la vedere prin toată comuna, care uită macaraua în centrul construcției, care face podul mai jos decât nivelul locomotivei și câte și mai câte.
Lipsa procedurilor naște monștri pentru că fără proceduri, face fiecare ce vrea și în acest fel apar situațiile cele mai absurde cu putință. S-au inventat cei care conservă investițiile pentru care nu mai sunt bani pentru a le finaliza, dar cei care se ocupă de conservare sunt plătiți cu mult mai mulți bani decât ar fi necesari pentru a duce la bun sfârșit investiția.
Fără proceduri, s-au desființat ierarhizările și scara valorilor a luat-o rău de tot la vale, căci procedurile înseamnă rigoare, înseamnă responsabilitate, însemnă măsurarea calității, iar pericolul diminuării rolului mediocrilor în societate îi sperie pe toți cei care doar joacă rolul de băgători de seamă.
Lipsa procedurilor are menirea să dilueze responsabilitatea asupra execuției unei activități, cu efecte catastrofale asupra lanțurilor de clasificare a persoanelor în persoane competente și persoane incompetente. În lipsa procedurilor toți sunt egali, toți sunt foarte buni, dar nimeni nu este tras la răspundere atunci când au loc catastrofe, mai ales dacă buboiul incompetenței se sparge și puroiul urât mirositor inundă arii foarte mari, în timp ce foarte mulți din cei răspunzători, ridică din umeri, ca și cum răul produs nu este în curtea lor și ei nu au nicio răspundere.
Procedurile înseamnă exactitate, înseamnă stabilirea celor  care execută și a celor care controlează, dar mai ales, stabilește responsabilități de tip 1 la 1 la 1, adică un executant răspunde de 1 activitate și el este verificat de 1 șef. Deci nu există conceptul de noi, adică mai mulți, pentru a dilua responsabilitatea, ci eu, tu, el, adică se știe exact cine execută și cine controlează. În absența stabilirii exacte a persoanelor care participă la un proces, totul se duce de râpă, căci fără proceduri apar monștri, concretizați prin abuzuri, prin defecte și mai ales prin lipsa responsabilității, căci se merge la grămadă, cu turma.



(26 septembrie 2024)

Iată unde duce necunoașterea managementului politic!

Mi-am răcit gura degeaba asupra faptului că politicienii trebuie să deschidă cărți de managementul politic și să învețe măcar abecedarul acestei științe, pentru a nu da în gropi cu soluțiile lor nu proaste, ci foarte proaste pe care le dau.
Prima condiție pe care o impune managementul politic esta aceea că problema trebuie să fie bine definită.
A doua condiție pe care o impune managementul politic este  că, orice problemă are mai multe soluții.
A treia condiție pe care o impune managementul politic este aceea că soluțiile le dau specialiști adevărați.
A patra condiție pe care o impune managementul politic este aceea că soluțiile sunt evaluate de mai mulți oameni din echipa politică și sunt asumate de un singur decident. 
Ceea ce s-a întâmplat în legătură cu modificarea legii ca să se dea posibilitatea președintelui în funcție să candideze pentru un loc de senator, arată că niciuna dintre cerințele managementului politic nu a fost îndeplinită. 
O problemă este bine definită dacă și numai dacă mai multe persoane oferă aceleași soluții atunci când o rezolvă. În caz contrar, ori este o problemă sub-definită adică lipsesc date, ceea ce duce la soluții aproximative, ori este o problemă supra-definită, adică are multe condiții similare, care complică inutil rezolvarea.
O problemă are mai multe soluții pentru că la definire se stabilesc diferite criterii de performanță sau ipoteze de lucru și fiecărui criteriu de performanță, respectiv, fiecărei ipoteze de lucru, îi corespunde una sau mai multe soluții.
Echipa de specialiști și-o alcătuiesc cei ce au responsabilitatea de a gestiona problemele politice și de aceea, echipa trebuie să fie formată din oameni cu înaltă calificare, cu experiență și nu din indivizi piloși, nepregătiți, care nu au nicio legătură cu actul decizional, cu științele juridice sau cu domeniile de unde provine problema de rezolvat. În cazul modificării articolului de lege, specialiștii trebuie să provină de la dreptul constituțional și din zona legilor de desfășurare a alegerilor.
Nici în ceea ce privește evaluarea soluțiilor nu a fost vorba în cazul considerat, de o abordare științifică, folosind metode calitative, căci cu siguranță arborii decizionali bine construiți ar fi dus spre situația în care considerentele președintelui erau prognozate și nu mai erau o noutate care să pună în dificultate PNL, la vârful partidului.
Nici la scrierea constituției nu s-a știut mare brânză despre managementul politic, căci dacă se știa, în constituție, s-ar fi prevăzut poziția de senator pe viață pentru președinții care-și încheie mandatul, știindu-se apetența pentru funcții chiar și decorative ale bărbaților, oricare ar fi ei.


(26 septembrie 2024)

O unanimitate mult așteptată

Concurentul GABRIEL de la showul de televiziune MIREASA sezonul al X-lea de la Antena 1, a avut multe situații în care a fost propus de casă spre eliminare, dar de fiecare dată el a fost salvat de public, primind imunitate. Evoluția sa a fost din rău în mai rău și chiar s-a ajuns la situația în care era periclitat bunul mers al acestui reality show. 
Ultimul incident, bazat pe aripile pe care publicul i le-a dat lui GABRIEL, a făcut ca acesta să se desfășoare în direcția care a permis stafului showului să ia decizia votului pentru eliminarea directă a lui GABRIEL.
Azi 26 septembrie s-a procedat la votare și atât toți băieții, cât și toate fetele au conchis că GABRIEL trebuie să părăsească showul, deci cu unanimitate de voturi, s-a decis ca GABRIEL să plece din casa MIREASA chiar din această zi.
GABRIEL a fost util showului atât timp cât aducea rating prin comportamentul său și prin certurile care apăreau între el și ceilalți concurenți. În clipa în care ratingul a luat-o la vale, GABRIEL a devenit nenecesar și singura soluție era aceea de a fi eliminat prin votul celorlalți locatari ai casei MIREASA, ceea ce s-a și întâmplat.
Eu consider că selecția candidaților a fost extrem de deficitară. Ținând seama că în USA showuri cu mult mai importante unde premiile sunt de 5.000 USD sau 10.000 USD și concurenții se bucură maximum, au selecții care conduc la includerea de concurenți de foarte bună calitate, aici în sezonul al X-lea concurenții și concurentele sunt persoane de parcă ar fi luate la întâmplare, fără a exista criterii cât de cât care să determine ca showul să meargă spre direcția bună, exact așa cum s-a întâmplat în sezoanele anterioare. Concurentele sunt de slabă calitate, nu au cultură, propagă idei greșite, au carențe de comportament, au vocabular foarte limitat, nu se exprimă clar și includ doze prea mari de ambiguitate în descrierea situațiilor din casă. Nici concurenții nu excelează, drept care, la ora actuală sunt doar două cupluri și acelea sunt cupluri care în orice moment au riscul de a se destrăma.
GABRIEL a plecat, dar showul va scârțâi în continuare, datorită concurenților.
Să fie cântecul de lebădă al showului MIREASA?

(26 septembrie 2024)

Casele memoriale la români

Noi ca popor avem o bogată istorie, avem numeroase personalități care au făurit istoria și cultura neamului, personalități pe care poporul român le cinstește cu:
- denumiri de străzi,
- nume ale unor lăcașuri de cultură,
- statui amplasate în orașe,
- cărți dedicate lor,
- poeme scrise despre ei,
- producții muzicale consacrate.
În mai toate orașele există strada Mihail EMINESCU. Există universitatea Ștefan cel MARE, există universitatea Alexandru Ioan CUZA, există statuia lui Carol I și statuia lui Mihai VITEAZUL în București, a fost scrisă poezia Muma lui Ștefan cel MARE, a fost scris poemul Umbra lui Mircea la Cozia, au fost scrise multe cărți despre opera și viața lui Mihail EMINESCU.
Pentru unele dintre personalități au fost amenajate case memoriale, fie în locurile unde acestea s-au născut, fie în localitățile unde și-au desfășurat activitatea.
Scriu despre casele memoriale, nu pentru că acestea există, ci pentru că există și este imposibil să le vizitezi, pentru că nu sunt larg deschise pentru public, din varii motive.
Casa memorială a poetului Alexandru VLAHUȚĂ de la Agapia are lacătul la poartă și nu poate fi vizitată, deși mi-am dorit acest lucru.
Casa memorială a poetului Lucian BLAGA din Lancrăm nu am reușit s-o vizitez pentru că sătenii pe care i-am întrebat nu au știut să mă îndrume către ea.
Casa memorială a Mariei LĂTĂREȚU din Bălcești avea lacăt la poartă.
Casa memorială a poetului George COȘBUC avea ușa închisă și geamurile prăfuite.
Casa memorială a lui Ion CREANGĂ nu am vizitat-o că acolo la Humulești niciun sătean nu a știut să mă îndrume să găsesc locul unde se afla bojdeuca.
Inițiativa de a organiza aceste case memoriale este lăudabilă, dar dacă lucrurile sunt făcute pe jumătate, este ca și cum nu ar exista, căci rostul lor este de a fi vizitate, nu de a avea lacăt la poartă sau la ușă. Eu am încercat să vizitez case memoriale prin orașele sau comunele pe unde m-au dus pașii, dar dacă am găsit lacătul pus, am simțit o mare dezamăgire și atât. La Oslo am avut posibilitatea să vizitez casa memorială Henrik Johan IBSEN și m-am minunat că era asemeni unui veritabil muzeu, așa cum era și casa memorială a lui Hans Cristian ANDERSEN din Odense, așa cum era casa memorială a lui Johann Wolfgang von GOETHE  din Weimar, toate fără lacăte la uși. Să nu mai zic nimic despre plăcile care menționează locurile unde au fost casele unde au lucrat mari personalități, pentru că respectivele construcții au fost demolate sau au fost transformate în restaurante.




(26 septembrie 2024) 

Wednesday, September 25, 2024

Nene, scrieți-vă singuri necroloagele

O întâmplare bizară mi-a arătat că în ziua de azi nu trebuie să aștepți să facă alții ceva pentru tine, dacă nu ești șef, ca să-și stea sclavii cu spinările încovoiate, așteptând să-i miluiești. Când moare cineva, dintr-o dată nu se mai știe nimic despre cel decedat, așa cum s-a întâmplat chiar azi, când unii umblau disperați după un CV al unui om care a trudit zeci de ani în respectivul loc de muncă. Ei nu știau nimic despre omul care le stătuse alături, care împărțise cu ei și bune și rele.
Concluzia este următoarea: din timpul vieții, fiecare individ să-și scrie necrologul, ca în eventualitatea în care unii doresc să afișeze ceva atunci când individul dă colțul, să nu mai trebuiască să muncească cineva pentru a alcătui un text cu dou cuvinte oarecare.
De morți, numai de bine!

(25 septembrie 2025)

O nenorocire nu vine niciodată singură

Există proverbul care zice că o nenorocire nu vine niciodată singură și m-am întrebat ce l-a făcut pe cel ce a formulat pentru prima dată această concluzie, să o spună atât de bine concentrat și cu atât de multă tărie, încât să devină proverb. Se știe că lucrurile bune care ni se întâmplă și care să ne bucure cu adevărat, în viață sunt puține. Deci dacă majoritatea lucrurilor cu care ne confruntăm nu sunt bune, adică sunt rele, probabilitatea ca două sau mai multe lucruri rele să se producă unul după celălat este cu mult mai mare decât probabilitatea ca două lucruri bune să se întâmple unul după celălalt.
Să zicem că jucăm la păcănele. Probabilitatea de a pierde de două sau de mai multe ori succesiv este cu mult mai mare decât probabilitatea de a câștiga de două ori succesiv. Este ca și la jocul care folosește zaruri. Probabilitatea de a avea de două ori succesiv zaruri cu fețe duble este cu mult mai mică decât probabilitatea de a avea zaruri cu fețe oarecare și aceste două probabilități se și calculează, dacă stăm un pic și ne punem ambiția.
Noi mai avem și proverbul că norocul e și cum și-l face omul. Și aici e un mare adevăr. Dacă mâine am un examen și vreau să am noroc, adică să obțin o notă peste 8(opt), mă apuc și învăț cele 25 de cursuri și mă verific să fiu sigur că le stăpânesc de cel puțin nota 8(opt) și mă apuc să rezolv și cele 30 de probleme din cele 30 de clase diferite, să mă asigur că am acoperit întreaga diversitate de probleme. Deci norocul mi l-am făcut cu mâna mea. Există și riscul de a avea ghinion, dar acest risc l-am diminuat, căci din 25 de cursuri am învățat 25 de cursuri și din 30 de clase de probleme am rezolvat probleme din toate clasele. Ar interveni ceva dacă eu nu mi-am făcut norocul cu mâna mea și n-aș fi învățat toate cursurile și nu aș fi rezolvat probleme din toate clasele de probleme, deci aș fi lăsat ca ghinionul să mă urmărească și neșansa de a-mi pica subiecte necunoscute să se producă.
Azi am aflat că ÎCCJ a dat o sentință legată de niște case și faptul că din primăvară se întâmplă tot felul de lucruri rele, proverbul că o nenorocire nu vine niciodată singură își confirmă valabilitatea. Numai că norocul și-l face omul cu mâna lui, tot așa cum neșansa și-o construiește omul prin definirea de obiective cu șanse reduse de realizare. 


(25 septembrie 2025)

IONELO, cată-ți drumul!

N-am văzut în viața mea o femeie cu abordări mai disproporționate și mai neclare ca la IONELA, concurenta de la sezonul al X-lea de la showul de televiziune MIREASA de pe canalul Tv Antena 1. 
IONELA este ambiguă.
IONELA folosește prea des cuvântul gen.
IONELA are ifose.
IONELA este încrezută.
IONELA nu termină frazele.
IONELA își dă importanța pe care nu o are.
IONELA imită jalnic pe ceilalți concurenți.
IONELA se supraevaluează.
IONELA este lipsită de curajul de a-și asuma lucruri.
IONELA mă plictisește căci este predictibilă.
IONELA plictisește prin tot ceea ce spune.
IONELA vorbește despre carieră, dar nu are.
În acest context, IONELA este în plus și încurcă lucrurile prin simpla ei prezență în casa MIREASA, drept care ar face bine să plece, căci niciun băiat nu este interesat s-o cunoască, pentru că are grave minusuri, minusuri care se văd instantaneu și niciun băiat nu-și dorește o parteneră cu carențele ei. Deci, IONELO, cată-ți drumul!

(25 septembrie 2024)

ROBERT, TESS nu e de tine, fugi!

Eu am pretenția că știu destul de bine lumea culturiștilor și îl înțeleg foarte bine pe ROBERT. Culturiștii sunt sportivi:
- disciplinați,
- ambițioși,
- riguroși,
- temeinici,
- sistematici,
- puternici.
Numai un culturist care știe exact să-și definească obiectivul pe care trebuie să-l atingă și parcurge cu exactitate etapele necesare, fără să se abată un milimetru de la planul său de antrenamente și de la dietă, va reuși să facă față competițiilor unde își propune să meargă și mai mult, să și urce pe podium, după evaluările finale ale arbitrilor. Îl cred pe ROBERT că este îndrăgostit de TESS, numai că el trebuia să facă ochii mari la prezentarea lui TESS și la comportamentul acesteia și să aplice proverbul că așchia nu sare prea departe de trunchiul copacului. Scenele pe care TESS le-a desfășurat cu acele răcnete îngrozitoare, cu concluzia că ROBERT este în plus în viața ei, arată exact ceea ce eu estimasem imediat după ieșirea aceea zgomotoasă din care TESS vorbea de pusul cuțitului la gât, dar și de alte grozăvii. Eu îl vedeam pe ROBERT ca pe o bucată de plastelină ușor de modelat, iar dacă TESS chiar dorea să aibă o relație adevărată, cu tact și cu multă grijă, avea posibilitatea să obțină pe acel ROBERT de care ea avea mare nevoie. În contextul scenelor apocaliptice pe care TESS le-a dezlănțuit și a teoriilor de psihologie pe care nici măcar nu le stăpânește ca lumea din lipsă de studiu temeinic și din lipsă de experiență, a reușit performanța de a ne arăta că este o femeie de nota 2(doi) din toate punctele de vedere și că ROBERT trebuie să fugă să mănânce pământul, pentru că nu va face casă cu această femeie.



(25 septembrie 2024)

GABRIELO, ia-ți niște rochițe mai lungi, bre!

Am văzut mai săptămâna trecută la showul MIREASA, Capriciile iubirii, unde Gabriela CRISTEA era moderatoare, câteva momente de-a dreptul stânjenitoare. Pe Internet, rezultă că Gabriela CRISTEA este o femeie de 50 de ani și cred că i-ar sta cu mult mai bine la această etate să poarte niște fustițe ceva mai lungi, pentru că așa cum stă ea pe fotoliu picior peste picior, se văd părți care doar la copilele sun 10 anișori este permis să se vadă. 
Așa că, GABRIELO, ia-ți niște rochițe mai lungi, bre, căci unii mai răuți ți-ar zice diverse și nu se cade, că ai și tălică bărbat și două fetițe care niciodată nu vor să afle măscări zise de unii sau de alții în online despre mămicuța lor. Numai că mămicuța lor, musai, trebuie când pleacă de acasă să se uite în oglindă și să vadă dacă rochia pe care o poartă i se potrivește cu cei 50 de ani ai ei și mai ales cu pozițiile în care stă când moderează emisiunea în direct, în condițiile în care detaliile sunt surprinse de camerele de luat vederi nu neapărat involuntar, căci cineva de la tehnic ar avea posibilitatea să comute imediat ca eu, telespectatorul să nu văd scene dizgrațioase.
Mi-am adus aminte de Sharon STONE, cum stătea mititica de ea pe scaun, picior peste picior și dădea oarece explicații în filmul Basic Instinct din 1992, pe când și eu aveam 45 de ani și aveam alte exigențe, alte viziuni și mai ales că acțiunea filmului se producea undeva în USA, în niciun caz la Buftea.

(25 septembrie 2024)

DAIANA este o femeie imposibilă!

Urmărind-o pe DAIANA prin tot ce face și tot ce zice, mi-am dat seama că este o femeie imposibilă, care dorește lângă ea un bărbat pe care să-l controleze și care să-i citească gândurile, pentru a acționa numai și numai după poftele ei absurde. DAIANA este o femeie bântuită de limite absurde, de reguli iraționale și care nu știe să se poarte cu un bărbat, pentru că la ea acasă, mămica ei așa proceda cu tăticuțul ei, căci fata repetă în scurt și în rezumat, exact ceea ce a văzut în casă, fără să învețe nimic din relațiile precedente, că dacă era o femeie de succes, nu venea la showul MIREASA de la Antena 1.
Lui DAIANA îi trebuie un robot pe care să-l programeze:
- unde să se uite,
- cu cine să stea de vorbă,
- pe cine să îmbrățișeze,
- cui să-i facă complimente,
- să facă doar ce-i convine ei.
Faptul că DAIANA discută la piață și la moară problemele ei, expunând doar ceea ce-i convine și ceea ce o avantajează, arată că nu este în stare să aibă un cuplu, o relație, adică un bărbat adevărat alături de care să construiască, nu să-și expună teoriile ei absurde și nemulțumirile de femeie imposibilă. Deci, ALEXANDRU, să-și facă bagajele și s-o lase pe DAIANA în plata Domnului, căci casă cu această femeie nu va face, căci o relație unde femeia doar reproșează bărbatului, înseamnă un calvar pentru bărbat și așa cum îl văd eu pe ALEXANDRU, el nu-și dorește așa ceva.


(25 septembrie 2024)

Tuesday, September 24, 2024

MIHAI, fugi de rupe pământul când o vezi pe ALEXIA!

MIHAI este un concurent din reality showul MIREASA sezonul al X-lea, care iese de foarte multe ori mirele săptămânii și publicul îl votează pentru caracterul său frumos, pentru cum se comportă și pentru cum vorbește, căci dă dovadă că este un bărbat echilibrat. Neșansa lui a fost că s-a apropiat de o concurentă lipsită de cele mai elementare calități, plină de ea, nejustificat de încrezută, care nu a știut să-l aprecieze  pe MIHAI. Acel început de cunoaștere s-a oprit rapid și nici nu ai cum să spui că într-o săptămână chiar a fost ceva, dar MIHAI este un bărbat sensibil și există și filmul cu titlul Și bărbații plâng, nu-i așa? ceea ce nu este nicio rușine.
Întâmplarea a fost ca în show să intre concurenta ALEXIA și să existe un dialog ceva mai lung între ea și MIHAI. Ceea ce s-a întâmplat pe parcurs îmi arată mari carențe de educație și de caracter ale acestei ALEXIA, unele manifestări ale ei aducându-mi aminte de cele mai nenorocite momente ale certurilor dintre mahalagioaicele de pe ulița copilăriei mele de acum peste 70 de ani. Mă refer aici când muierile din mahalaua mea își ridicau fustele, își băteau păsăricile când se puneau față cum că una i-a furat bărbatul alteia, după care se păruiau și se tăvăleau în colbul bătut de vânt al trotuarelor de pământ de atunci. S-o scoli pe ANA și s-o pui față, ca să ce? A fost un gest mizerabil, cum mizerabilă a fost și insistența de a-l face mincinos pe bietul MIHAI. Această femeie nu-l merită pe MIHAI, pentru că nu o recomandă nimic să-i fie alături și de aceea îi recomand lui MIHAI să fugă să rupă pământul de lângă ea, că-l va distruge.

(25 septembrie 2024)

ISABELLE nu se uită în oglinda sufletului, bre?

ISABELLE este o concurentă ce la showul MIREASA sezonul al X-lea, intrată ceva mai târziu în competiție, concurentă care a recunoscut din start că a efectuat unele corecții legate de aspectul său fizic, ceea ce este treaba ei și nu era obligată să facă astfel de precizări, din moment ce peste 60% din persoanele de ambele sexe, recurg la medicina estetică de pe plaiurile noastre cele mioritice.
Modul în care vorbește, diversitatea structurilor gramaticale utilizate, arată că ISABELLE nu citește cel puțin 20 de cărți de beletristică pe an, ceea ce este întristător, pentru o persoană care și-a propus să apară prin showuri de televiziune.
Evoluția concurentei ISABELLE este nesemnificativă pentru că există mari discrepanțe între ceea ce vrea ea și posibilitățile de care dispune, căci tipologia de bărbat pe care ea o caută nici în basmele sau în filmele SF nu există și cu atât mai puțin în showul unde este prezentă nu există, din moment ce bărbații ceva mai înalți sunt ocupați, ca să dau doar un exemplu de caracteristică luată în considerare la descrierile ei.
Nu mi-am imaginat că o persoană trecută de 20 de ani și ISABELLE este o persoană trecută de 20 de ani să nu aibă flerul de a vedea că vectorul caracteristicilor concurentului RAUL  este ortogonal cu vectorul caracteristicilor virtuale definite de ea, drept care acea cunoaștere și ceea ce a urmat, inclusiv despărțirea lungită mult prea mult, însoțită de cuvinte nepotrivite, mai ales din partea lui RAUL, dar ne-rămase fără replică din partea lui ISABELLE, care din ambele părți au dovedit imaturitate, lipsă de respect și mai ales o superficialitate, care nu are ce căuta în fața celor peste 40 de camere de luat vederi.
Dacă ISABELLE s-ar privi cu obiectivitate și cu mai mare atenție în oglinda sufletului său, cu siguranță și-ar da seama că este în plus la acest reality show și că locul este acasă la părinții care suferă atunci când fiica lor este atacată nejustificat, zice ea, când fiica lor ridică tonul, deși ei știu că ISABELLE e altfel.




(25 septembrie 2024)

Dan CIOTOI

Dan CIOTOI este un cântăreț valoros, cu un repertoriu bogat. calitățile lui vocale l-au făcut cunoscut publicului larg. El are o dicție perfectă. El are voce bărbătească, caldă, foarte potrivită ritmurilor pe care le au cântecele pe care le interpretează. Internetul este plin de albumele pe care Dan CIOTOI le-a interpretat. El este o prezență agreabilă, cu care publicul se obișnuiește rapid. Dan CIOTOI știe să-i antreneze pe spectatori și are capacitatea de a duce un spectacol cu multe cântece, fără să obosească, păstrându-și prospețimea vocii. Versurile cântecelor lui sunt îngrijite, iar rimele sunt bune și dau exemplu: stradă - fată, ondulat - sărutat, aoleu- eu, mea - ea, zbor - ușor, mine - cine, iubit - părăsit, stea - Mihaela, nori - mor, dar și altele. El cântă cu formația GENERIC. Dan CIOTOI și formația generic sunt prezenți cu albume precum Rază de Soare - 1987, Cheia Succesului - 1995, Secretul Vieții - 1997, Sărută-mă Ultima Oară - 1997, dar și altele. El este invitat la multe emisiuni de divertisment de la televiziuni și interpretările arată că este un interpret valoros, cu priză la public. Lui Dan CIOTOI i se atribuie să zicem inventarea manelelor, dar muzica pe care eu am ascultat-o nu are comun cu manelele nici versurile și nici ritmurile, dar probabil, specialiștii știu ei ce știu, când spun ceea ce spun.
Aș fi fost mult mai entuziasmat dacă aș fi găsit pe Internet o mai bună sistematizare a albumelor, cu titlurile cântecelor, durata și posibilitatea de a accesa cântecelor în mod individual.


(24 septembrie 2024)




 

Monday, September 23, 2024

Trăitul în trecut la români

Noi avem proverbe interesante, precum: dă-i românului mintea cea de pe urmă sau nu aduce anul ce aduce ceasul. Numai că nu ținem deloc seama de ele și mergem cu capul înainte spre unde ne duce instinctul, nu rațiunea și nici experiența altora.
Nu spun că nu mă interesează trecutl nostru ca popor sau trecutul persoanelor cu care stau de vorbă. Mă interesează trecutul, dar din trecut, trag anumite concluzii și învățăminte, de care mă folosesc eu, fără a pune goarna la gură și a extrage din trecut anumite aspecte pe care să le transform în argumente de care să mă folosesc împotriva cuiva. Concluziile și învățămintele pe care le trag din trecutul nostru ca popor sau despre trecutul unei persoane, le folosesc doar pentru a mă apăra sau a mă proteja și atât.
Voi da câteva exemple. 
În anul 2004, după lacrimile cu dragă STOLO, am analizat activitatea lui Traian BĂSESCU de la primărie și dacă în cei șase ani respectivul nu a făcut nimic, cum nimic nu a făcut nici ca ministru al transporturilor, am concluzionat că insul nu construiește, nu este omul armoniei și învățămintele pe care le-am tras din trecut au fost că respectivul nu va face în viitor decât ceea ce a făcut în trecut, deci nu-l voi vota și punct. Nu am spus nimănui atunci despre aceste concluzii legate de trecut, pentru că erau doar ale mele și doar eu trebuia să-mi ghidez pașii la urna de vot.
În anul 2009, Mircea GEOANĂ a făcut niște pași greșiți, despre care nu vreau să scriu aici, pentru că acum toată lumea îi scoate la iveală, pași care mi-au arătat multe, dar mai ales că respectivul nu are anvergură și nici calități de președinte de țară. Cu anvergura te naști și o ai sau nu o ai, iar despre calități la fel. Nici anvergura și nici calitățile nu se dobândesc, oricâte eforturi ar face un om. Deci știu exact ce voi face la primul tur de scrutin, dar și la al II-lea. Nu pun goarna la gură să vorbesc despre trecutul lui GEOANĂ, num nu voi pune goarna la gură pentru a vorbi despre trecutul lui CIOLACU, al lui CIUCĂ, al lui LASCONI, al lui ȘOȘOACĂ, al lui SIMION, al lui DIACONESCU. Trecutul este al lor, concluziile sunt ale mele, iar trăitul în trecut este o calamitate pentru românii care aleg să trăiască astfel. Trecutul este trecut. Din trecut învățăm și mergem mai departe. dacă schimbăm atitudinea noastră față de trecut, oamenii vor învăța să-i clădească doar un trecut frumos, care să-i definească prin calități și prin eficiență, prin fapte bune și prin smerenie, iar cei ce le vor analiza trecutul vor concluziona că sunt oameni care merită și atenția și votul lor. Numai că așa ceva se va produce peste 40 sau 50 de ani, căci cei de azi au mers pe ideea de a nu-și construi un trecut frumos, eficient, ci s-au manifestat aleatoriu, iar trecutul nu-i avantajează și acum se face mare caz de acest trecut, ca și cum ar mai însemna mare lucru.




(24 septembrie 2024)

Consultanții necalificați ai PNL

În opinia mea, un consultant este o persoană cu:
- diplome doar într-un domeniu,
- cu înaltă calificare,
- foarte multă experiență, 
- extraordinar de eficient,
- rezultate de excepție,
- renume printre specialiștii din domeniul său.
Acum o mie de ani pe când eram student, un profesor al meu de management, spunea că un nene a mers cu mașina lui la un mecanic pentru că avea probleme. Mecanicul și-a dat cu părerea și a demontat niște piese, le-a înlocuit, dar mașina tot cu problemele a rămas. Bietul nene a mers la un service mare și acolo tot așa, i s-a pus un diagnostic la mașină, a plătit bani grei, i s-au înlocuit piese și din nou, mașina nu a mers. Disperat, nenea, a mers la un consultant, specialist doar în mașini cu marca pe care nenea o avea și consultantul s-a dus, a mișcat un buton și problema s-a rezolvat. Numai că nenea plătise înainte o sumă ceva mai mică decât sumele de la cele două încercări nereușite de dinainte. Consultantul i-a rezolvat problema cât ai clipi. Așa trebuie să facă un consultant, adică să ofere soluția cea mai eficientă, deși prețul este exorbitant, dar se merită, zic eu.
Ce observ la PNL, este faptul că nu are consultanți de mare eficiență, din moment ce problema cu acel articol de lege privind posibilitatea președintelui în exercițiu aflat în ultimele 3 luni de mandat, urmează o traiectorie mai mult decât sinuoasă, traiectorie vecină cu imposibilul. Sunt sigur că niște consultanți adevărați ar fi oferit soluția eficientă, căci toate au costuri în politică și arta compromisului este artă, iar artiștii nu sunt niște cioflingari, sunt oameni sensibili, talentați, ușor orgolioși, dar au cuvânt.


(24 septembrie 2024)

Ciuma roșie plătește polițele

Să nu uităm care erau sloganurile în perioada 2014 - 2024, cu plăcuța suedeză, cu ciuma roșie și altele asemenea, pe care PSD le-a primit în față, dar a avut puterea de a se ridica de fiecare dată, căci politicile de partid au fost, sunt și vor fi atractive pentru cei mulți, în contextul în care partidele de dreapta nu au fost în stare să creeze o clasă de mijloc nici numeroasă și nici autentică, ci doar au mimat existența eforturilor de a atinge un astfel de deziderat. Chiar exemplele din partidele de dreapta, cu bugetari 100% sunt edificatoare, la vârf, în condițiile în care impozitarea de 10% și scutirile de impozite pentru IT-iști, sunt doar două floricele care nici acestea nu sunt măsuri de dreapta, ci unele măsuri populiste de stânga.
Acum a venit momentul ca ciuma roșie să facă decontul și faptul că în PNL nu se face o analiză obiectivă și comunicatorii fac reale deservicii partidului prin aiurelile pe care le emană pe la tot felul de televiziuni, arată că partidul este deconectat de la realitățile vieții politice din spațiul mioritic și de la ceea ce se întâmplă pe bătrânul continent.
Am cunoscut pe un nene care era ținut în brațe de o tanti, femeie influentă, iar nenea avea un comportament disproporționat în raport cu acțiunile care se petreceau în jurul lui. Am apreciat că era acel cățel care lătra zgomotos, căci stăpâna care-i ținea lanțul era cine era. În clipa în care stăpâna a fost debarcată, devenind o simplă prezență la domnia sa în bucătărie, nenea nu și-a schimbat comportamentul, acționând ca în vremurile de demult, ceea ce a iscat controverse, cu efecte imediate, însoțite de șuturi în fund și de îmbrânceli pe scară, până a ieșit din decor destul de șifonat. Lucrurile sunt cunoscute și noi avem multe proverbe suculente despre oamenii care nu lasă loc de bună ziua. Iată că în aceste zile ciuma roșie se dezlănțuie în plătirea de polițe, dar nu oricum, ci folosind mănuși fine de catifea albă.


(23 septembrie 2024)

Abordările naziste ale comuniștilor români

Pentru comuniștii români cetățeanul era doar o unealtă la dispoziția partidului comunist, cu care acesta făcea exact ceea ce dorea el, când dorea el, căci omul de rând era la cheremul partidului și înainte de toate, cetățeanul era considerat din start hoț, ticălos, puturos și prost, drept care partidul căuta să-și impună deciziile în formele cele mai brutale cu putință, folosind texte amenințătoare, categorice, ultimative. După 50 de ani comunism în spațiul mioritic să nu credem că metehnele comuniste au dispărut în neant, iar abordările cu iz nazist se manifestă destul de des, din moment ce funcționarul de rând acționează discreționar, fără a-l respecta în vreun fel pe cetățeanul plătitor de taxte, taxe din care funcționarul își trage salariul lui cel baban, nejustificat în raport cu calitatea serviciilor pe care le prestează cetățeanului.
În loc ca o declarație formatată de un fucționar nazist să sune cu subsemnatul declar pe propria răspundere, sună cam așa: sub sancțiunilenaplicate faptei de fals îm declarații nprevăzute de legea 286/2000 privind Codul Penal, cu modificărilenși completările ulterioare, subsemnatul....
Deci din start, așa cum am spus, cetățeanul este considerat un ticălos.


(23 septembrie 2024)

Sunday, September 22, 2024

Nu a sunat încă telefonul să ni se spună numele viitorului președinte...

Unii spun că nu se știe cine va fi președintele țării noastre pentru că nu a sunat încă telefonul să ni se spună de către nu știu cine, care este numele președintelui și de aceea plutim în incertitudine, de parcă undeva în lumea aceasta se știe cu peste două luni înainte, cu certitudine cine va fi președinte. Cum noi avem apetit spre teoriile conspirației, nici nu ne trebuie mai mult de două secunde pentru a naște o mie de scenarii care mai de care mai fanteziste.
Dacă ar fi vorba de alegerea președintelui de la scara unui bloc, o teorie privind manipularea votului mai treacă-meargă, deși chiar și acolo nu ar trece un minut și pe la colțuri ar transpira întregul demers. Cum la alegerea președintelui nostru, lista de alegători conține peste 18 milioane de voturi și cum alegerile se desfășoară în două tururi, nu spun că este greu, dar este imposibilă implementarea vreunui scenariu, indiferent cât de fără cusur este scenariul care ar fi scris undeva în lumea aceasta mare. Așa cum becurile sunt legate în serie și dacă unul nu se aprinde, nu se aprind nici celelalte, turul al doilea cu atât mai puțin este supus teoriilor conspiraționiste. Se vorbește de interese economice imense. Se vorbește de sfere de influență, dar multe se vorbesc, atunci când se construiesc scenariile. Ceea ce este clar, este faptul că votul se hotărăște de către cetățeni și orice teorie cu telefonul care ar trebui să sune zilele acestea să ne anunțe cine este președintele nostru, echivalează cu a căra apă cu ciurul pentru a umple Marea Neagră, în ipoteza că aceasta ar fi secat. Dacă într-un sac cu voturi liber exprimate încap 1.000 de buletine și dacă se prezintă la vot 50% din alegători, nu ai cum umbla în cei 9.000 de saci să nu te vadă nimeni, pentru a influența votul și cu atât mai puțin în a înlocui 4.500 de saci ca să iasă cel al cărui nume ar veni pe firul telefonului. 4.500 de saci înseamnă cel puțin 18.000 de persoane angrenate în manipulare, ceea ce înseamnă că scenariul telefonului nici ca poveste de adormit copiii nu funcționează.



(23 septembrie 2024)

Lista doctoranzilor pe care i-am coordonat și au obținut titlul de doctor

Lista doctoranzilor pe care i-am coordonat și au obținut titlul de doctor în specializarea Informatică Economică include următoarele nume: 
Cristian AMANCEI
Paula APREUTESEI
Romulus ARHIRE
Cătălin BOJA
Sergiu CAPISIZU
Cristian CIUREA
Sergiu COMAN
Liviu COTFAS
Marian CRISTESCU
Mihai DESPA
Cristian DIACONU
Carmen DOGARU
Mihai DOINEA
Eugen DUMITRAȘCU
Nicolae ENESCU
Gabriel GARAIS
Eduard HERȚELIU
Clotaire INGAUTA
Traian IONESCU
Daniel MILODIN
Gheorghe NOȘCA
Gheorghe OGRINJA
Dragoș PALAGHIȚĂ
Sorin PAVEL
Otilia PÎRLOG
Paul POCATILU
Marius POPA
Iulian RĂDULESCU
Leonard SĂCUIU
Andrei SANDU
Cătălin SBORA
Alexandru SMEUREANU
Emilia STANCIU
Cătălin TĂNASIE
Laurențiu TEODORESCU
Cristian TOMA
Cosmin TOMOZEI
Daniel VERNIȘ
Marius VETRICI
Bogdan VINTILĂ
Adrian VIȘOIU
Alin ZAMFIROIU
Dumnezeu a vrut ca eu să am șansa să colaborez cu niște tineri absolut remarcabili,
iar ca urmare a colaborării noastre au rezultat teze de doctorat deosebit de valoroase
ale căror soluții rezistă trecerii nemiloase a timpului.





(22 septembrie 2024)
       

Forța diasporei este reală

Orice om cu doi neuroni îș dă seama că diaspora este o forță, lucru verificat cu ocazia alegerilor prezidențiale din 2009 și din 2014, când voturile din exteriorul țării și mai cu seamă de la Paris  au cântărit foarte mult, impunând președintele.
Diaspora este formată din 5 milioane de români, din care, cu siguranță 4 milioane sunt adulți de peste 18 ani, cu drept de vot, oameni în putere, care înțeleg exact cum stau lucrurile în democrațiile unde ei trăiesc,, dar mai cu seamă muncesc. Dacă din aceștia 3 milioane votează, cu siguranță, 3 milioane de voturi sunt determinante și votul de la europarlamentare a arătat exact că diaspora are putere și opțiuni foarte clare, ceea ce politicienii de pe Dâmbovița nu au înțeles, din moment ce Elena LASCONI a spus acele lucruri impardonabile la adresa oamenilor care formează diaspora, căci nu de trădători sau de trântori este vorba, ci de oameni care au înțeles că pe plaiurile mioritice se moare de foame și din muncă cinstită nu ai cum să-ți iei niciun cui, darămite să-ți faci o casă sau să-ți ții copiii în școală altfel decât cerșetori la mila publică.
În loc să se gândească la faptul că diaspora este singura forță care dezvoltă mediul privat în România, mediu neconectat la banul public, politicienii din spațiul mioritic tratează cu o superficialitate condamnabilă problemele diasporei, lansându-se în fraze bizare, ca să nu le spun tâmpite, de a-i aduce pe români înapoi, deși nu s-a făcut nimic pentru a se crea locuri de muncă sustenabile, cu salarii adevărate, care chiar să-i facă pe cei din diaspora să revină acasă, după 15 ani sau după 20 de ani de stat în pribegie, dar în condiții net superioare celor de acasă. Folclorul zice că prin străini pâinea este amară, dar aici pâinea nici nu există, căci salariile sunt foarte mici și nevoile gurilor de la masă sunt cu mult mai mari.
Cei care au decis să rămână pe meleaguri străine, în 15 ani au realizat ceea c e pe plaiurile mioritice nu ar fi realizat în 50 de ani sau chiar și în 100 de ani, iar gândul de revenire va deveni o realitate atunci când salariul minim pe economie va depăși 1.000 de euro și posibilitatea de a lucra a fiecăruia ar fi reală, nu vorbe goale, ceea ce va fi realizabil undeva prin în ipoteze optimiste în 2050 sau cu probabilitate mare în după anul 2070, căci așa cum se mișcă lucrurile, tot despre locuri unde nu se întâmplă nimic vorbim acum, dar și după 2030, căci lipsa de forță de muncă se resimte și se va adânci dramatic în viitorul apropiat.
Cei din diaspora sunt investitori la scară mică, pentru că ei investesc nu în businessuri la scară mare, ci în materiale de construcții și în forță de muncă locală, pentru a-și face case care să se învârte după soare. Ei sunt cei care trimit multe miliarde de euro în patria mumă, pentru a oferi familiilor acel nivel de trai decent, care fără sprijinul lor am avea și mai mulți muritori de foame și abonați la cantinele săracilor. Am fost în străinătate și am rămas uimit cât de mult se vorbește românește peste tot, căci peste tot sunt românii din diaspora, care muncesc din greu și care în lioc să fie respectați sunt făcuți în toate felurile de una ca LASCONI și de unul ca RUS, nu le-ar fi rușine, să le fie...

(22 septembrie 2024)

Saturday, September 21, 2024

Unii se întreabă dacă PNL va avea soarta PNȚCD?

Răspunsul este clar: NU pentru că:
- PNL a făcut transfer de notorietate de la PSD de când guvernează împreună,
- PNL a avut propuneri populiste în parlament, ultima fiind cea cu pragul  la impozitare a pensiilor,
- PNL a dat dovadă de dinamism și construiește, fără a fi corupt peste limita națională.
De intrat în parlament PNL va intra, dar cu mult mai puțini deputați și senatori ca până acum, căci este erodat de statul la guvernare și de inundațiile catastrofale. faptul că președintele în funcție este la sfârșit de mandat, este un element care dezavantajează PNL, mai ales dacă președintele devine candidat la senat. În aceste alegeri PNL va avea un drum sinuos, pentru că se manifestă pe mai multe voci, fără a fi vorba de o coordonare bună, iar unii dintre comunicatorii de serviciu ai PNL sunt jalnici.


(21 septembrie 2024)

A sosit vremea plătitului de polițe

Anul 2024 este anul plătitului de polițe.
Cetățenii plătesc polițe politicienilor la urna de vot.
Politicienii își plătesc polițe între ei atunci când participă la confruntări în campania electorală.
Anul 2024 este anul în care fiecare persoană caută să identifice exact ceea ce este cel mai rău în cel de lângă el, pentru că a-l prezenta în cea mai sumbră lumină pe adversarul din. față este, crede persoana respectivă, calea de a ieși ea în evidență ca fiind cu mult mai bună. Este doar un punct de vedere, căci realitatea este un pic alta, mai ales că noi avem niște proverbe extraordinar de grozave, precum:
- râde ciob de oală spartă,
- spune-mi cu cine te-nsoțești, ca să spun cine ești,
- ulciorul nu merge de multe ori la apă,
- dă-i românului mintea de pe urmă,
- mai bine și-ar vedea bârna din ochiul lui, decât paiul din ochiul altuia.
Spectacolul este total, căci luați de val, politicienii uită cine sunt și ca să se dea rotunzi, fac greșeli în cascadă, prin dezvoltarea de fracturi de logică, vecine cu ridicolul. Numai așa vedem că împăratul este gol și intrăm în cea mai mare derută care ne demobilizează, căci este greu să alegi grâul de neghină, când neghina a năpădit lanul de grâu.


(21 septembrie 2024)

Ce înseamnă să fii nesimțit la GYM?

Să fii nesimțit la GYM înseamnă: 
- să pui prosopul pe un aparat și tu să lucrezi la altul, simulând un circuit,
- să stai la un aparat și în loc să faci exerciții, te joci cu telefonul mobil,
- să lași discurile aruncate pe jos în sală după ce ai lucrat la un aparat,
- să nu pui ganterele în rastel,
- să lași banda să meargă în gol și tu să spui povești,
- să lași covorașul unde ai lucrat în loc să-l pui pe stativ,
- să lași hârtii utilizate pe aparate,
- să lași ușile deschise vraiște de la dulapurile din vestiar,
- să faci duș cu ușa cabinei deschisă,
- să faci lăcărie în vestiar venind de la duș,
- să lase mizerie în dulapul de la vestiar,
- să arunce papucii de protecție prin vestiar,
- să lase mizerie în cabina de duș,
- să fii zgomotos în sală, când nu depui niciun efort,
- să nu-ți dezinfectezi aparatul după ce l-ai utilizat.
Mai sunt și multe alte situații în care nesimțitul se manifestă la GYM, dar corect ar fi ca atunci când insul își face abonament, să fie cineva care să-i atragă atenția ce înseamnă să fie civilizat la GYM, astfel întât toată lumea să fie mulțumită.




(21 septembrie 2024)

Unde nu e creier, nu ai ce face

Trec zilnic pe holurile mallului ParkLake și sunt uimit să văd coșurile de gunoi selectiv, dar de fiecare dată sunt șocat că:
- plăcuțele indicatoare au scrisul foarte mic,
- textul de pe plăcuța pentru plastic nu se vede,
- așezarea plăcuțelor cu texte este neadecvată.
Mă așteptam ca proiectantul să fi folosit un designer bun, dar designerul fără creier folosit, și-a arătat adevărata nepricepere, ceea ce evidențiază faptul că unde nu e creier, nici performanță nu este și deci nici așteptări nu trebuie să ai.






Era atât de greu să vezi cum au rezolvat alții problema? Evident, nu! Numai că prostul dacă nu e și fudul, nu e prost destul, adică individul dacă nu este plin de sine și dacă nu se crede el mai deștept decât toți ceilalți, nu are liniște. Civilizat este să înveți din ce au făcut cei din jur și abia după aceea să dai soluția problemei, pentru că astfel, soluția va fi mult mai valoroasă.


(21 septembrie 2024) 

Friday, September 20, 2024

Vai, ce de oameni mici!

La canalul Tv Antena 3, moderatorul Mihai GÂDEA are o emisiune intitulată Sinteza zilei, unde de la un timp, sunt prezentați candidații la prezidențialele din toamna-iarna anului 2024 și acolo vin suporterii acestora și acordă note. Am observat cum suporterii provenind din partidul de unde este candidatul, acordă propriului candidat note foarte mari, dar am observat cum suporterii acordă note foarte mici acelor candidați care provin din alte partide decât partidele de unde sunt ei.
Este clar că în toate cazurile vorbim de oameni cu caractere foarte mici, exact cum sunt politicienii dâmbovițeni, luați la grămadă, din moment ce despre obiectivitatea lor nu ai cum să vorbești, datorită subțirimii argumentelor care curg sub forma unor torente de neoprint, atunci când purced la justificarea acelor note mai mult decât bizare pe care ei le acordă adversarilor politici. Am văzut cum unui i s-a acordat note de la 1 la 10 pentru exact același interviu prezentat de Mihai GÂDEA într-o seară. Stau și mă minunez cât de lipsiți de capacitatea de apreciere sunt cei ce-i reprezintă pe candidați dacă fac astfel de evaluări, lipsite de orice urmă de citerii de obiectivitate. Nici nu mă miră de ce legile pe care respectivii le dau, dacă sunt parlamentari, sunt atât de deficitare, cum nu mă miră dacă articolele eleaborate de ei sunt jalnice, dacă sunt jurnaliști și nici domeniile pe care le conduc merg atât de prost, dacă sunt cu oarece funcții prin statul din spațiul carpato-danubiano-pontic.

(21 septembrie 2024)

Melodia Cânta un matelot și interpreții săi

Compozitorul Vasile VESELOVSCHI a compus muzica pe versurile poemului Cânta un matelot ale lui Ion MINULESCU și de-a lungul timpului acest cântec i-a avut ca interpreți pe: 

Doina BADEA

Vety  BALAS

Ozana BARABANCEA

Corneliu FÂNĂȚEANU

Tudor GHEORGHE

Hans GRIFFATON

Sunt stiluri diferite, valoroase în felul lor prin contribuțiile pe care vocile interpreților le-au adus valoarea ce le diferențiază.



(21 septembrie 2024)


Interviu cu profesorul universitar Doru Eugen TILIUȚE

 

Interviu cu profesorul universitar  Doru Eugen TILIUȚE



Pe profesorul universitar Doru Eugen TILIUȚE am avut plăcerea să-l cunosc cu ceva timp în urmă la una dintre conferințele de informatică unde participam. După prezentările lucrărilor am intrat în dialog și ori de câte ori am avut ocazia am dezbătut probleme profesionale cu mare plăcere, căci profesorul universitar Doru Eugen TILIUȚE este un interlocutor și un profesionist deosebit de valoros. Am discutat cu profesorul TILIUȚE să realizăm acest interviu și el a fost de acord. Răspunsurile sale au în față acronimul DE de la Doru EUGEN TILIUȚE, iar întrebările mele au în față acronimul II de la Ion IVAN.

II: Ca să ajungi profesor la o prestigioasă universitate din România ai parcurs un drum lung și ai depus eforturi considerabile și aș dori să abordăm aceste probleme, pentru ca tinerii să înțeleagă că numai muncind cu seriozitate își vor atinge obiectivele pe care și le propun. Să discutăm despre copilăria lui Doru Eugen TILIUȚE și despre clasele elementare.   

DE: De acord.

II:   Despre învățătorul tău ce ai de spus? 

DE: Am avut o doamnă (tovarășă cum îi spuneam atunci, deși - din perspectiva actuală -  tovărășia între un copil și o femeie aflată în pragul pensiei pare o construcție hilară, chiar caraghioasă) pentru care seria mea a fost și ultima înainte de pensionare. Tovarășa Pește. Acesta era numele ei. O femeie scundă, plinuță și cu o față care radia bunătate și iubire față de prichindeii care eram. Soțul ei era o personalitate locală, șeful gării Burdujeni, fapt care se răsfrângea oarecum și asupra ei. În anii 60 CFR-ul era o instituție extrem de respectată și viața economică a târgului Suceava, aflat într-un proces de industrializare intensă, pulsa prin arterele feroviare ale celor două mari gări, Suceava Burdujeni, din vechiul Regat și Suceava Ițcani, din fostul Imperiu habsburgic. Îi port o amintire vie și plină de recunoștință pentru că de la ea am deprins scrierea și socotitul dar și tehnica povestirii.

II:    Dar despre profesorii din școala generală?

DE: Aici lucrurile sunt puțin mai nuanțate. Am avut profesori foarte buni la Limba Română, la Fizică, la Geografie, la Muzică și la Franceză dar mai puțini buni la Matematică, la Desen, la Istorie și încă câteva. Multe tovarășe erau soțiile unor „eminențe” locale cum ar fi directori de fabrici, redactori la ziarul local, fruntași ai activului de partid și altele asemenea. Îmi amintesc că una dintre ele fusese ea însăși activistă și participase la colectivizare, după cum singură obișnuia să se laude ori de câte ori avea ocazia. Așa se face că la liceu am intrat cu severe carențe și la matematică și la istorie și la desenul artistic. Nu aș vrea să îl trec cu vederea pe tovarășul maistru Grădinaru, de la disciplina Atelier. Toate deprinderile practice și manualitatea de care m-am folosit mai târziu au fost rezultatul educație spartane la care am fost supus eu și toți băieții generație mele. Imaginați-vă cum ar reacționa astăzi un părinte și societatea, în general, dacă ar afla că un cadru didactic a pus unui copilul cleștele de sudură într-o mână iar pe cealaltă i-a presat-o pe masa de sudură, totul aflat sub tensiune. Ai noștri părinți nu aveau nimic împotrivă iar tovarășul Grădinaru era bucuros că am trecut botezul curentului electric și nu aveam să reacționăm necontrolat dacă vreodată ne-am fi curentat accidental.

II:    Ai dat admitere la liceu. Cum a fost?

DE: Am fost prima generație care a dat cele două examene de treaptă la liceu: treapta unu – admiterea și treapta a doua – din clasa a X-a în a XI-a. Nu știu prin ce concurs de împrejurări nu am dat examen propriu-zis la treapta întâi, s-a intrat pe bază mediei de la generală. Absolvisem Școala Generală Nr.1, cea mai bună la vremea respectivă, ceea ce prezenta o oarecare garanție. Liceul Ștefan cel Mare pe care l-am ales era cel bun și mai râvnit din oraș. Clădirea, monument istoric, a fost construită de austrieci în 1860 ca școală cu predare în limba română. După cum am spus, în ciuda părerii mele bune despre propria-mi persoană, avem lipsuri importante mai ales la matematică, fapt pus în evidență încă din primul trimestru al clasei a IX-a prin comparație cu elevii proveniți de la altă școală generală de prestigiu. Din fericire am avut un profesor excepțional, Mircea Ott, care „cu mijloace specifice” m-a determinat să muncesc ca să recuperez tot cea ce îmi lipsea din bagajul de știință încât, începând cu clasa a XI-a am avut numai note maxime. 

Treapta a doua a fost cu examen scris la Matematică și Limba și literatura română. Nu au fost probleme doar că nu am înțeles de ce la Română am luat doar nota 7 deși, după baremuri, ar fi trebuit să fie intre 9 și 10. Cei care au copiat de la mine au luat note cu cel puțin un punct în plus. Aveam să mă lămuresc abia după terminarea facultății, când cineva din interior mi-a relatat ce lupte intestine aveau loc între profesoarele de limba română din liceu, situație cere avea să mă urmărească și la examenul de bacalaureat. Și nu doar pe mine.



II:    Ce a însemnat liceul pentru tânărul Doru Eugen TILIUȚE?

DE: Mult, foarte mult. În liceu m-am format ca personalitate, am dobândit acele cunoștințe de cultură generală cu care am ieșit în lume cu fruntea sus. Era o mândrie să fii elev „Ștefanist”, de aceea fenomenul îndepărtării ecusonului de pe uniformă în afara școlii era cvasi absent. Se pare că generația mea a fost cea care a fost supusă celor mai multe schimbări din sistem: treapta I, Treapta II, primele clase mixte, scurtarea studiilor la liceele industriale de la 5 la 4 ani, introducerea unor specializări la liceele teoretice.  

II:    Despre profesorii din liceu ce ne spui? Au fost ei modele pentru tine?

DE: Cei mai mulți, da. În special la științele exacte. La fizică l-am avut pe regretatul Ioan Nemeș,  personalitate națională, la chimie pe doamna Rodica Șeșurschi, la matematică pe Mircea Ott și încă alți câțiva profesori de excepție. Erau și aici câțiva profesori reșapați din foști activiști de partid în urma cărora nu au rămas decât glume. 

II:    Să vorbim puțin despre examenul de bacalaureat. Ce a însemnat acesta pentru Doru Eugen TILIUȚE?

DE: Examenul de bacalaureat era cel pentru care te pregăteai tot liceul. Fiind un liceu de matematică-fizică, examenul s-a dat la Matematică, Limba și literatura română și mai includea și o probă practică la nou introdusa specializare. La matematică am luat nota maximă, la fel la proba practică dar la Limba și literatura română doar modestul 5. Nu am înțeles nici atunci de ce, pentru că primisem fix același subiect ca la examenul de treaptă: „figura lui Ștefan cel Mare în Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea. Ceea ce ar fi trebuit să fie o formalitate pentru mine și colegii mei s-a transformat într-o mare dezamăgire. Cu acest bagaj am plecat să dau admitere la Facultatea de Electrotehnică din Iași, specializarea Electronică și telecomunicații, unde am fost admis cu nota maximă. Noroc că nu se făcea admiterea pe bază de dosar, ca acum, altfel nu aș fi intrat nici la Îmbunătățiri funciare. Așa cum am afirmai ceva mai devreme, misterul notei la limită la Limba și literatura română s-a dezlegat după ani. Atunci, examenele de bacalaureat se organizau la nivelul fiecărui liceu. Lucrarea mea și altor colegi a fost corectată de „cealaltă doamnă”, soția unui medic șef de secție, cu renume de mare crai. Rivalitatea dintre cele două profesoare, care își cunoșteau reciproc concepțiile despre anumite teme ale literaturii a făcut ca notele noastre să fie scăzute dramatic. Se spune că inițial ar fi fost chiar 4, dar a ieșit un scandal monstru la deschiderea tezelor, când copii ai diverselor personalități s-au trezit cu astfel de note, incluziv un coleg al cărui tată era și el șef de secție la Spitalul județean, coleg cu soțul doamnei profesoare corectoare. Nu mai spun de fii și fiicele unor directori de mari întreprinderi sau chiar fruntași de partid. În consecință notele au fost modificate corespunzător după principiul „al cui erai”. Cum eu nu eram al nimănui dar eram cunoscut în Liceu, am primit doar un punct, cât să nu pic examenul.

II:    Cum ai ales la ce facultate dai admiterea? Cum te-ai pregătit pentru admitere?

DE: Am fost pasionat de electronică încă din gimnaziu. Citeam toate cărțile care apăreau pentru amatori și construiam aparate, în special de radio, cu componente Dumnezeu știe de unde procurate. În comerțul socialist un tranzistor era extraordinar de scump, cam 60 lei, deși prețul de fabricație era sub un leu. Deci, era exclus ca părinții să îmi dea bani să cumpăr din magazin așa ceva, cu șanse mari să îl ard dintr-o greșeală de construcție. În liceu mi-am cultivat pasiunea, am fost, membru al Radio Clubului Suceava iar aparatele pe care le construiam erau din ce în ce mai complexe. Profesorul Mircea Ott era și el pasionat de electronică și descoperind la mine această pasiune ne-am apropiat și în plan personal, făcând schimb de opinii pe diverse teme de „specialitate”. Astfel, alegerea facultății a venit firesc și fără frământări existențiale.


II:
  Cum au fost anii de studenție ai lui Doru Eugen TILIUȚE? 

DE: Frumoși dar puțini. Cinci ani care au trecut ca un vis frumos. Am învățat mult și multe, dar am descoperit și Iașul, cu istoria lui fabuloasă, cu monumentele care punctează la fiecare pas momente importante din cultura românească. Am și descoperit colegi care aveau aceleași pasiuni cu mine și cu care am rămas prieten chiar dacă mulți au ales să plece este hotare după 1990. 

II:   Ce profesori ți-au influențat cariera?

DE: Au fost mulți. Aproape toți. În covârșitoarea lor majoritate nu erau doar cadre didactice ci și oameni cu o vastă cultură ale căror trimiteri din timpul prelegerilor la piese muzicale clasice, la evenimente istorice din toată lumea reprezentau, cel puțin pentru mine, provocări pentru a afla mai mult despre respectivele repere. Și nu era simplu pentru că încă nu se liberalizase Internetul și nici despre PC uri nu se știa. Cu permisiunea dumneavoastră aș menționa doar câțiva dintre ei:

Prof. Hugo Rosman, Bazele Electrotehnicii, de o pedanterie remarcabilă, care știa la virgulă unde rămăsese la prelegerea anterioară. Foarte explicit și foarte elegant în atitudine.

Prof. Ioan Maxim, Dispozitive și circuite electronice I; Radiorecepție. Bucovinean de-al nostru, din comuna Arbore. Cu el, fizica electronică devenea o bagatelă iar proiectarea cap-coadă a unui radioreceptor nu avea secrete.

Prof. Laurențiu Turic, Dispozitive și circuite electronice II; Electronică digitală, un profesionist de excepție, renumit pentru flerul cu care selecta viitorii cercetători și cadre didactice dintre cei mai valoroși absolvenți. A fost primul meu conducător de doctorat. Din păcate a plecat dintre noi mult prea devreme, la doar 61 de ani, când pregătea susținerea tezei mele.

Prof. Valeriu Munteanu, Tehnica transmiterii informației. A fost cel care a preluat conducerea tezei mele de doctorat. Am fost mai mult decât încântat de colaborarea noastră, eu având pentru dumnealui o admirație aparte încă din timpul facultății.

Toți aceștia dar nu numai ei, predau liber, fără foi, fără retroproiectoare, fără poticneli. Ei au fost modelele mele și de aceea, chiar când am fost în situația de a pregăti cursuri noi le pregăteam temeinic înainte de prelegere pentru a nu fi nevoit să mă ajut de notițe. Studenții văd diferența.

II:    Să vorbim despre examenul de terminare a facultății. Cum ți-ai ales lucrarea de diplomă? Cum ai colaborat cu conducătorul științific?

DE: Examenul de diplomă consta în susținerea unei lucrări însoțite, obligatoriu, de o implementare practică. Am ales drept coordonator pe profesorul Turic care a acceptat fără obiecții tema propusă. Era o fire destul de introvertită încât nu mi-am putut da seama cât de încântat era că l-am ales sau cât de mulțumit era de temă. Dar asta nu conta pentru mine pentru că eram acolo nu pentru a socializa ci pentru a învăța. Domnia sa avea o încredere totală în mine, construită în ultimii patru ani de facultate, încât mi-a dat libertate totală în abordarea lucrării.

II:    După terminarea facultății ai lucrat în producție. Ce au însemnat anii de muncă în producție?

DE: De, deși avem recomandare pentru un post în cercetare, am ales să mă întorc în Suceava, pe un post de inginer electronist la CFR, Regionala CF Iași. CFR ul era o instituție foarte respectată și calitatea de CFR ist îți oferea un oarecare prestigiu. Am făcut stagiu 3 ani, trecând prin toate ramurile care țineau de infrastructura CFR: electrificare, telefonie și transmisiuni de date și automatizări feroviare. Acolo am învățat ce înseamnă conducerea unor procese de producție, programarea și planificarea, responsabilitatea pentru acțiunile individuale dar și ale subordonaților. Am ocupat în cei aproape 18 ani de activitate la CFR diverse poziții, de la execuție la control și conducere. Am plecat cu o imagine completă asupra acestui colos care era CFR ul și care, din păcate, ajunsese să se destructureze din cauza incompetenților care au ajuns în top managementul companiilor, cu ajutorul nemijlocit al politicienilor. 

II: Ai căutat să te perfecționezi profesional tot timpul. În ce a constat această perfecționare profesională? 

DE: Au fost două coordonate distincte pe care am evoluat pentru a mă menține la curent cu tot ce era nou pentru mine. Prima ținea de cea a activității profesionale la locul de muncă. Fiecare poziție pe care am ocupat-o venea cu cerințe și responsabilități diferite, ceea ce mă obliga să îmi completez mereu cunoștințele. Ca inginer electronist nu credeam că voi fi nevoit să cunosc cum se formează sulurile de zăpadă pe timp de viscol, în funcție de profilul terenului sau cum se leagă vagoanele la tren pentru a nu provoca reacții în tren la frânare sau demarare. 


A doua coordonată a fost cea personală. Apăruseră componente electronice noi, apăruseră microprocesoarele și după 1992 și primele PC-uri. Consideram că este obligatoriu pentru mine să mă familiarizez cu ele și să le pot stăpâni. Și nu a fost o obligație ci chiar o plăcere. În 1996 ajunsese Internetul în Moldova. Deși era într-o formă incipientă, cu un Web rudimentar departe de ceea ce este astăzi, m-a fascinat și am început să învăț despre cum funcționează, cum circulă datele din Japonia în România și cum orice computer se poate conecta cu oricare altul de pe tot globul.

II:  Doctoratul este o formă de perfecționare profesională aparte și aș dori să zăbovim ceva mai mult asupra doctoratului. Cine a fost conducătorul științific și cum ai colaborat cu profesorul care ți-a fost conducător științific?  

DE: Nu am simțit o nevoie intrinsecă de a continua studiul formal printr-un doctorat. Întâmplarea face că la întâlnirea de 10 ani de la absolvirea facultății, unul dintre colegii mai modești dar care ajunsese într-o funcție importantă într-un sindicat la nivel național, să se laude că urmează studii doctorale. Și atunci, după momentul de derută, m-am gândit că aș putea și eu, care terminasem printre primii din an. Așa că m-am prezentat la fostul meu coordonator al lucrării de diplomă, prof. L. Turic, cu rugămintea să accepte să îmi fie conducător științific. Răspunsul a fost destul de dezamăgitor, în sensul că erau preferați și avantajați asistenții universitari din cadrul facultății. În ciuda acestui fapt am depus dosarul și am fost admis. Chiar după 10 ani de la absolvire, prof. Turic avea în continuare încredere în mine, astfel că atunci când m-am prezentat cu primul articol pe care intenționam să îl public în afara țării m-a întrebat: Tu nu ai încredere în tine? Asumă-și ce ai scris. Și nici nu s-a uitat pe material. Pentru că email-ul nu era generalizat în România, pentru orice consultare trebuia să mă deplasez personal la Iași. Dar nu am regretat pentru că întâlnirile cu profesorul Turic și cu foștii lui asistenți erau tonifiante și inspiratoare.

II:    Cum ai ales tema tezei de doctorat?

DE: Profesorul Turic m-a întrebat ce temă am avut la Diplomă și m-a întrebat dacă nu vreau să continui pe aceeași linie dar cu o clasă de circuit nou apărute și foarte studiate în perioada respectivă. Evident că am fost de acord și m-am trezit cu o carte groasă în mâini și cu recomandarea ca într-o săptămână să o fotocopiez și să o returnez. Cartea era Current-mode Circuits From A Translinear Viewpoint: A Tutorial  de Barrie Gilbert, un monstru sacru al electronicii mondiale. Cartea era destinată familiarizării cu noua familie de circuite „current-mode” pe baza cărora urma să dezvolt teza. Profesorul Turic nu aprecia deloc titlurile tezelor care începeau cu „Contribuții la…” de aceea mi-a sugerat numele tezei: Dezvoltări de amplificatoare selective cu mod de lucru în curent. Suna prea bine ca să nu fiu de acord și chiar asta am făcut în teză, am dezvoltat noi filtre bazate pe modul de lucru în curent.

II:    Să discutăm despre planul individual de pregătire a doctoratului, examene și referate.

DE:  Nu eram deloc familiarizat cu metodologia de pregătire, era total diferită de ce este acum. Examene nu am dat, doar susțineri de referate, trei la număr. Susținerea se făcea în cadrul Catedrei. La prima susținere am avut mari emoții pentru că mă așteptam ca „lupii tineri”, printre care probabil și unul care nu a fost admis în anul respectiv pentru că eu îi luasem locul, să mă atace fără milă. Nu a fost chiar așa și mi-am dat seama că pot face față oricărei discuții pe marginea temei alese.

Din păcate, in primul an de doctorat m-am îmbolnăvit grav și am întrerupt pentru un an activitatea. Din fericire am trecut cu bine peste această încercare și din 1998 am reluat activitatea. Apoi am avut ghinionul ca profesorul Turic să moară pe neașteptate, ceea ce a mai prelungit un an pregătirea doctorală. Am avut, iarăși, șansa să fiu preluat de prof. Valeriu Munteanu, care, mai prudent din fire, mi-a cerut să public mai multe articole pentru a nu avea dificultăți la susținere. 

II:    Să zăbovim mai mult asupra procesului de elaborare a tezei de doctorat. 

DE: Ambii mei coordonatori erau de părere că teza nu trebuie să fie voluminoasă ci consistentă. Astfel că lucrarea mea a numărat doar 134 de pagini. În afară de introducere și capitolul I, toate celelalte erau bazate pe lucrările pe care le publicasem. Găsisem și alte aplicații decât cele care priveau strict tema lucrării și am ținut să le prezint într-un capitol distinct pentru faptul că scoteau și mai mult în evidență avantajele pe care lucrul în curent le aducea față de modul tradițional „voltage-mode”. 120 de titluri conținea bibliografia, cu referiri directe din cuprinsul lucrării.

II:    Cum a fost susținerea tezei tale de doctorat?

DE: Emoționantă. Alături de familie au participat și câțiva colegi de serviciu, nu mulți, din Iași. În paranteză fie spus, absolvirea studiilor doctorale nu era văzută cu ochi prea buni de o parte dintre colegi și, mai ales de către șefi. Susținerea a avut loc în Aula Magna „Carmen Sylva” a Universității Gh. Asachi din Iași, un loc încărcat de istorie și cultură. Comisia a fost formată din cele mai proeminente figuri ale lumii academice din domeniu, de la Iași, București și Suceava. Pentru prezentarea desenelor și tabelelor am folosit un retroproiector, dar emoțiile au fost atât de mari încât de multe ori așezam imaginile cu susul în jos. Se pare că, în ciuda acestor emoții, m-am descurcat acceptabil pentru că mi-a fost conferit titlul de doctor cu distincția ”cum laudae”.

II:    Cum te-ai simțit în ziua în care ți s-a înmânat diploma de doctor inginer?

DE: Practic nu a fost o înmânare ci o ridicare de la serviciul de specialitate al Universității.

II:    Acum să trecem la intrarea ta în mediul academic. Cum s-a produs?

DE: Practic, eu nu am întrerupt decât pentru perioade foarte scurte legătura cu mediul academic. După absolvire am ținut laboratoare de electronică la Institutul de învățământ superior din Suceava, filială a Institutului Politehnic din Iași. După 1990 am continuat colaborarea, având chiar cursuri de Bazele electrotehnicii, Electronică aplicată și Electronică industrială la nou înființatele facultăți din cadrul tinerei universități Ștefan cel Mare din Suceava (USV).

Transferul ca titular la Universitate s-a produs în anul 2002 pe fondul unui eveniment trist petrecut cu un an în urmă, când întreaga conducere a Facultății de Științe Economice fusese decapitată într-un tragic accident produs în Republica Moldova. Trei informaticieni și-au pierdut viața atunci, Decanul, prodecanul și șeful de Catedră. Un fost coleg de facultate, care era titular la Catedra de informatică, știindu-mi preocupările în domeniul Internetului, a insistat să vin la Universitate. Aveam și până atunci ore de Informatică la facultatea respectivă, dar niciodată nu mi-a trecut prin cap să mă mut cu tot bagajul la Universitate. Într-un final, urmare și a degradării CFR ului sub conducerea iresponsabilă a celebrului Mihai Necolaiciuc, am acceptat propunerea, deși financiar am avut de pierdut.


II:
  Ai fost lector universitar la Universitatea Ștefan cel MARE din Suceava. Prin ce s-a caracterizat munca de lector universitar? Care au fost disciplinele la care ai ținut cursuri și seminarii?

DE: Am fost încadrat, din martie 2002, ca lector dr. la Catedra de informatică. Am fost titular pe două discipline, Informatică și Noțiuni de internet, ambele prevăzute cu laboratoare. Din lipsă de personal am susținut singur toate aplicațiile, cu toate semigrupele. Nu a fost ușor, dar m-a ajutat și tinerețea. Mă bucura nespus entuziasmul cu care studenții îmbrățișau serviciile Internetului și mă copleșeau cu întrebări din cele mai variate.

II:  Ai fost conferențiar universitar la Universitatea Ștefan cel MARE din Suceava. Prin ce s-a caracterizat munca de  conferențiar universitar?

DE:  Așa este. Având doctoratul luat în 2001, în 2003 am depus dosar pentru conferențiar, care a trecut la a doua încercare. Am preluat și conducerea Catedrei de informatică și am sprijinit mai tinerii colegi să își finalizeze și să susțină tezele de doctorat. În perioada de glorie, colectivul catedrei număra 12 cadre didactice, doi ingineri de sistem și doi laboranți. În anul 2007 am înființat revista Journal of Applied Computer Science & Mathematics, al cărui scop a fost și a rămas acela de a da posibilitatea tinerilor cercetători să publice într-o revistă cotata B+ de către CNSIS și indexată în cele mai importante baze de date internaționale. Caracterul multidisciplinar al revistei a fost motivul invocat pentru neindexarea revistei in bazele de date Scopus și WOS. 

Am participat la multe conferințe organizate de facultățile partenere din țară și am avut ocazia să cunosc multe personalități ale scolii de Informatică economică din România, pe care le știți și dumneavoastră prea bine pentru că vă numărați printre ele.

În anul 2007, împreună cu prof. Aurel Burciu, care ocupa funcția de Prorector al USV, am pus bazele domeniului Statistică, Cibernetică și Informatică economică, prin programul de studii Cibernetică economică. Programul nu a funcționat cum ne-am dorit, am avut cam trei promoții, dar în paralele am înființat specializarea Informatică economică care funcționează și astăzi cu mult succes.

II:   În anul 2008 ai devenit profesor universitar. Ce a însemnat acest pas pentru Doru Eugen TILIUȚE.

DE:  În plan personal a însemnat o recunoaștere oficială a contribuțiilor mele modeste la dezvoltarea domeniului iar în plan instituțional am consolidat cantitativ și calitativ corpul cadrelor didactice superioare, ceea ce a permis înființarea și derulare unor noi programe de studii, atât de licență cât și de master. 

II:  Îndeplinirea criteriilor de promovare presupune publicarea de articole în reviste științifice de specialitate, dar și publicarea de cărți și de cursuri universitare. La fiecare concurs didactic se întocmește un dosar care conține lista de lucrări. Să discutăm despre listele tale de lucrări puse în fiecare dosar de concurs.  

DE: Criteriile s-au tot schimbat în timp, nu am idee pe ce principii. Îmi amintesc că la dosarul pentru conferențiar se cerea un număr de lucrări publicate în străinătate, nu îmi amintesc exact, să spunem 3, și un număr de lucrări naționale, ceva mai multe, sa spunem 12. O lucrare internațională se echivala cu două naționale. La mine raportul era aproape invers, aveam 10  internaționale și 3 naționale. Dosarul a fost respins pentru a fi completat cu 6 lucrări naționale. Cu alte cuvinte, echivalarea nu a funcționat în cazul meu. Din fericire nu am întreprins niciodată nimic la limită, întotdeauna am avut o rezervă. În cazul de față erau 5 articole în curs de publicare și unul pe care nu îl trecusem în lista de lucrări, unde inclusesem doar ceea ce mie mi se părea semnificativ. Astfel că după șase luni am depus din nou dosarul, de data aceasta cu succes.

La dosarul de profesor a fost o situație diferită. Un profesor din SUA, cu care am derulat un proiect în calitate de co-director, crezând că mă ajută mi-a făcut o recomandare elogioasă, poate prea elogioasă, pe care am depus-o la mapă. Așa funcționa sistemul, trebuia să ai patru recomandări de la profesori din universități diferite. A profesorului din SUA era a cincea. Dosarul a fost respins pe un motiv pueril, atât de pueril încât nici nu mi-l mai amintesc. Cert este că am eliminat respectiva recomandare și dosarul trecut fără probleme. La vremea aceea nu cunoșteai membri comisiei, nu interacționai cu ei, era un fel de roată a norocului. Nu știu dacă era mai bine atunci sau acum, când candidatul își cunoaște din timp comisia, dar din punct de vedere etic parcă prima variantă e de preferat.

II:  A fi cadru didactic universitar înseamnă a lucra cu studenții. Cum ai lucrat cu studenții la seminarii?

DE: La disciplinele de informatică avem prevăzute laboratoare în planurile de învățământ. Studenții sunt mereu alții, de la o serie la alta. Sunt serii admirabile, unde nu doar că duci lucrarea la bun sfârșit mai repede și rămâne timp și pentru discuții dar se pot face și lucruri în plus față de plan. Pe de altă parte există și serii mai „lente” unde doar cu câțiva poți ține pasul conform planului, cu restul trebuie să lucrezi suplimentar sau să le dai teme pentru acasă. În orice caz, am o relație excelentă cu studenții pentru că din fericire am activități la cele mai bune două specializări din facultate, IE și CIG.

II:   Dar la cursuri? 

DE: La cursuri e mai simplu. Dacă la laboratoare prezența studenților este obligatorie și, prin urmare, trebuie să lucrezi inclusiv cu cei mai puțin interesați, la curs solicit să vină doar cei interesați să învețe mai mult decât cred ei că știu. În consecință este mai multă liniște, dialogurile și intervențiile studenților sunt la temă și adesea foarte incitante.

II:    Dar la coordonarea elaborării de către studenți a lucrărilor de licență?

DE: Asta este altă poveste. În ceea ce mă privește studenții își aleg tema dintr-o listă dar pot veni cu propuneri de teme noi. Au fost ani în care eram copleșit de numărul lucrărilor, ajunseseră la 16 la un moment dat. Urmărește pe fiecare, la fiecare etapă, ajută-l unde se împotmolește și tot așa. La noi este obligatoriu ca absolventul să prezinte o lucrare practică, căreia îi dedică cea mai mare parte a tezei. E o plăcere să vezi cum abordează problema din punct de vedere al proiectului informatic și dacă planul e bun nu ai cum să nu îl ajuți să surmonteze o problemă punctuală. Nu au fost situații să nu permit înscrierea la examenul de licență în sesiunea din vară pentru că cei cărora le demonstram că nu sunt suficient de pregătiși se retrăgeau singuri și se reînscriau toamna, cu lucrări revizuite și aplicații funcționale. 

II:   Profesorul Doru Eugen TILIUȚE desfășoară o rodnică activitate de cercetare științifică. Te rog să detaliezi câteva dintre proiectele de cercetare științifică la care lucrezi. 

DE: Ați atins un punct mai sensibil cu această întrebare. Foarte mult timp am cercetat în mod individual și am publicat rezultate ca singur autor. În prezent, pentru a publica în reviste cu cotație înaltă e nevoie de colective, adesea interdisciplinare pentru ca rezultatele să poată fi validate. Inclusiv din punct de vedere financiar este greu de suportat dacă nu ai un grant cu capitol de buget distinct pentru așa ceva. Mai este nevoie și de un cadru favorabil pentru o cercetare de calitate, care în prezent este sublim, aș putea spune, dar lipsește cu desăvârșire. În primul rând, colectivul pe care l-am coordonat până în 2011 s-a subțiat după desființarea Catedrei, la recomandarea ministrului Funeriu. Unii au plecat în alte departamente, alții s-au pensionat sau, mai rău, au decedat. Numărul de ore de informatică la programele de master, care ar fi putut reprezenta un bazin de recrutare a studenților cu aptitudini pentru cercetare, au fost reduse până aproape de dispariție. Cea mai mare lovitură a venit din partea conducerii facultăți care ani la rând a respins orice inițiativă de a înființa un program de master în Informatică economică. Abia din anul acesta avem un program de master, Digitalizare și Data Science, înființat la ordinul conducerii universității. Prin pensionarea mea nu voi mai avea ocazia să mă întâlnesc nici măcar cu prima serie a acestui program. Iar colectivul va rămâne fără nici un conferențiar și fără nici un profesor, mulțumită politicii de personal a conducerii facultății.

Ca să rezum: mi-am educat colegii să nu se prostitueze publicând în reviste predator doar de dragul de a promova în carieră. Nu știu dacă am făcut bine pentru că altfel poate am fi avut, astăzi, măcar doi conferențiari care să preia ștafeta.

O cercetare competitivă se face pornind de la niște premise: bază materială adecvată cercetării, personal calificat, relații externe trainice și stabile, un coordonator experimentat și un plan de cercetare realist și adaptat contextului. Ori foarte puține din toate astea le avem astăzi îndeplinite.

II:    Să vorbim un pic despre hobby. Ce hobby are profesorul Doru Eugen TILIUȚE?

DE: Sunt câteva. Muzica de calitate care se produce tot mai puțină și nu doar la noi ci în lume. 

Vinul bun, care, spre deosebire de muzică se produce tot mai mult și tot mai bun. Vinul adună oamenii și contribuie la schimbul de idei, inclusiv a celor mai îndrăznețe.

Microcontroller-ele. Îmi place să construiesc tot felul de gadget-uri care folosesc conexiuni la Internet pentru a îndeplini anumite sarcini. Recent am publicat un articol despre un mic dispozitiv pe care l-am realizat, sincronizat cu un ceas de pe Internet, care monitorizează fluctuațiile de tensiune în rețeaua de joasă tensiune, la utilizator. Poate fi folosit pentru îmbunătățirea serviciilor de distribuție.

Gastronomia. Poate mergea mai bine după vinuri…. Gătitul mă relaxează atunci când nu o fac din obligație ci ca divertisment, fie pentru a-mi satisface un capriciu de moment fie pentru a mă bucura împreună cu un prieten drag de savoarea unor preparate mai deosebite.

II:    Am văzut că ești prezent pe rețelele de socializare. De ce crezi că sunt importante rețelele de socializare pentru un profesor universitar?

DE:  Rețelele de socializare sunt foarte utile pentru orice instituție. În mediul academic ele permit distribuirea în timp real de informații privind viața universitară, evenimente, comunicate cu regim de urgență etc. Eu fac o delimitare clară între contul personal pe o rețea de socializare și cel instituțional. Pentru comunicarea cu studenții folosim grupuri, pentru promovarea specializării folosim pagina de Facebook a specializării. Evident că evenimentele importante, la care știu că am avut o contribuție, le postez și pe contul personal, dar acestea sunt, mai curând, excepții.

II:   Cum te-a influențat dezvoltarea de conținut digital în mod constant?

DE: M-a învățat să îmi mai temperez discursul. Mă simt destul de neconfortabil cu tendințele actuale ale societății. Din inocență tinerii le îmbrățișează fără rezerve. Adulții fie din oportunism fie din ignoranță. Mi-e greu să accept că o ideologie scornită peste noapte poate și trebuie să înlocuiască un status quo așezat în mii de ani de existență a civilizației umane. Una este să înveți din greșelile trecutului, care și acelea au fost niște aberații ale vremii, și alta e să negi realitatea obiectivă.

II:   Acum se discută despre inteligența artificială. Ce părere ai despre nivelul în care se abordează acest subiect?

DE: În acest moment fiecare își dă cu părerea asupra fenomenului. Partea intimă a lui e cunoscută de foarte puțini, ceea ce evident, nu îi împiedică cu nimic pe primii să aibă în continuare păreri. E și o modă, până la un punct. 

II:    Crezi că ne va influența mult viața această inteligență artificială? Influența va fi în bine sau în rău?

DE: Da cred că o va influența. Ca orice lucru, și AI poate fi folosită atât în scopuri nobile, creatoare, dar și pentru a face rău.

II:    Lumea petrece mult timp fie cu tableta, fie cu telefonul mobil. În cazul tău cum stau lucrurile?

DE: Tabletă nu am avut și nici nu îi simt lipsa. În privința telefonului, îmi face așteptările mai ușoare pe la ușile unora sau altora. PC-ul rămâne principalul meu instrument de lucru și divertisment.

II:   Că lucrezi în mediul academic și te ocupi de discipline de informatică, aș dori să-mi zici cum pregătești generațiile de studenți să abordeze problema digitalizării? 

DE: Digitalizarea este o necesitate obiectivă. Dar conceptul a fost acaparat, ca multe altele, de ideologi care abuzează de el, ducându-l în derizoriu și chiar ridicol. E un mare deserviciu care se aduce informaticii pentru că lumea percepe fenomenul ca pe unul care încurcă în loc să ajute. Să luam cel mai recent exemplu de la Registrul Comerțului. Un proiect care a costat 48 de milioane de euro, lansat cu surle și trâmbițe, e nefuncțional. Firmele au de suferit, economia are de suferit. Casa Națională de pensii, alt exemplu. Crearea online a contului personal presupune completarea unui formular trimis de ei și depunerea lui la ghișeu. Deciziile de recalculare a pensiilor nu s-au depus în conturile personale din sistem, vin în continuare cu poștașul. Să mai vorbim de Sistemul informatic al casei naționale de sănătate? 

II:    În pandemie parcă s-a declanșat un proces de digitalizare ceva mai accentuat. Acum parcă a încetinit. Cum vezi că merge digitalizarea în mediul academic?

DE: Nu există un interes real în digitalizarea societății. Motivele sunt dintre cele mai variate, de la faptul că vârstnicii nu au abilități digitale, că nu sunt bancomate în mediul rural, că nu toată lumea are conexiune la Internet și sfârșind cu Consilierul Ion de la Guvern.

Să luăm în discuție și sistemele din universități. Nu cunosc universitate de la noi unde lucrările de absolvire (licență, master, doctorat) să fie arhivate online și accesibile public. Asiaticii practică așa ceva. 

Nu există un sistem de înregistrare și direcționare a documentelor electronice (cereri, referate, rapoarte, sesizări etc.) care să garanteze că documentul a fost apostilat de decident, trimis la compartimentul de resort și că răspunsul a venit în termen legal.

Nu există semnătură digitală pe corespondența electronică. Serviciile de email s-au externalizat către marile corporații care nu permit, până acum, semnătura digitală a corespondenței.

În ceea ce mă privește, vă dau doar două exemple de teme de licență propuse și realizate de absolvenții mei: Sistem de programare online la Cantina USV și Sistem informatic pentru repartizarea studenților în cămine. Multe alimente s-ar economisi și multă transparență ar fi la repartiție. Este cineva interesat?


II:   
Ai o bogată experiență în profesie. Cum apreciezi direcția în care merg lucrurile?

DE: În general merg greșit, nu doar la noi. În SUA de practică intensiv discriminarea pozitivă care va traversa oceanul cât de repede. Discriminarea, de orice fel, distorsionează scara valorilor. Până nu de mult societatea a evoluat în bine mulțumită realizărilor de excepție a celor mai proeminente minți ale speciei umane, indiferent de rasă, etnie sau religie. Dar unii vor ca lucrurile să nu mai stea așa iar ce va urma nu e greu de întrevăzut. Valorile tradiționale sunt răsturnate și distruse cam în același mod cum au făcut-o naziștii și comuniști cu cărțile incomode. Bunăstarea dobândită prin muncă și afirmare personală e înlocuită de cea obținută ilicit, prin șmecherie ieftină, înșelăciune. Meritocrația e înlocuită de demeritocrație.

II:    Cum te vezi peste 5 ani?

DE: Încă la pensie.

II:    Dar peste 10 ani?

DE: Greu de spus.

II:    Cum ți se par schimbările din învățământ?

DE: Dacă societatea, per ansamblu, e în derivă, de ce învățământul ar fi altfel? Nu există predictibilitate, nu există eficiență. Modelul pe care îl văd eu viabil e unul apropiat de cel american. Desființarea facultăților și mutarea accentului pe departamente. Departamentele asigură cadrele didactice pentru programe de studii gestionate de universitate. Ce e aceea să ai câte un profesor de matematică la fiecare facultate, care nu discută între ei și produc mai nimic din punct de vedere științific? Un departament de Științe naturale are asigura profesorii pentru toate științe exacte (matematică, logică, fizică, chimie și informatică) la toate programele de studii, într-un mod mult mai eficient. Ca să nu mai spun de eficiența financiară.

II:    Dar schimbările climatice?

DE: Este clar că există modificări ale climei la nivel global. Problema mea și altor sceptici care au fost aduși la tăcere de către gardienii politicilor oficiale este cât din aceste schimbări se datorează activității umane și viețuitoarelor Pământului? Mai mult decât atât, care este eficiența măsurilor de reducere a gazelor cu efect de seră? Practica arată că este ca și nulă. Automobilele electrice consumă energie produsă în afara orașelor cu combustibili fosili, bateriile electrice se obțin cu minerale extrase cu utilaje gigantice care consumă motorină și cu explozibili care produc praf și CO2.

Interzicerea, în perspectivă apropiată, a comercializării automobilelor cu motoare cu ardere internă prăbușesc industrii și pregătesc revolte sociale. Asta ne dorim?

II:   Suceava nu este departe de granița cu Ucraina. Cum se vede de la tine situația geo-politică creată de invazia Rusiei?

DE: Cu cât ești mai aproape de Ucraina cu atât percepția se schimbă. Pe baza postărilor mele pe Facebook am fost acuzat că sunt rusofil. Nici vorbă. Știu de la părinții și bunicii mei de ce sunt în stare rușii. Și chiar dacă am avut cei mai slabi profesori de istorie din școlile pe care le-am urmat, tot am învățat mai târziu care au fost consecințele asupra României a oricărei interacțiuni cu Rusia. Dar asta nu mă va face să ard cărțile autorilor ruși din bibliotecă sau să arunc cu pastă de roșii în tablourile pictorilor ruși, din muzee. Am, însă, resentimente legate de Ucraina. Am interacționat cu populația, cu vameșii, cu polițiștii și universitarii ucraineni. Dezamăgiri și frustrări pe toată linia. O populație profund coruptă, sărăcită de politicieni și oligarhi mafioți, universitari fără publicații, necunoscători de altă limbă în afară de rusă și deloc dispuși să facă un minim efort de a învăța vreuna. Naționalismul lor exacerbat le este autosuficient. Un populație fără identitate la nivel istoric, o țară încropită din bucăți răpite de la alte țări și făcute cadou Kievului pentru a mai face o Republică sovietică.

II:  Profesore, mulțumesc foarte mult pentru amab ilitatea de care ai dat dovadă în a răspunde întrebărilor mele. Sunt sigur că cititorii vor găsi multe elemente interesante și vor vedea că numai munca de calitate, definirea corectă a obiectivelor și urmărirea cu tenacitate a realizării lor, sunt cheia succesului într-o carieră așa cum este cariera ta de profesor universitar, într-un domeniu de mare actialitate, la o universitate de prestigiu din România.













(17 septembrie 2024)