Showing posts with label litoral. Show all posts
Showing posts with label litoral. Show all posts

Sunday, December 4, 2022

De la Mamaia comunistă la Mamaia haotică

Stațiunea Mamaia s-a dezvoltat în comunism ca o stațiune cu hoteluri aerisite, construite după reguli precise ca înălțime și poziționare. Orientarea hotelurilor a respectat punctele cardinale și necesitatea de a primi soare pe perioade cât mai lungi ale zilei. Într-un cuvânt, stațiunea Mamaia a primit pe drept denumirea de Perla litoralului Românesc. Cu trecerea timpului și-au făcut loc și alte tipuri de construcții, dar aspectul general al stațiunii nu s-a schimbat fundamental, deși acea diversitate aducea ceva legat de creșterea gradului de eterogenitate, căci de diversitate nu avea cum să fie vorba, deși arhitectural vorbind, erau respectate câteva cerințe, mai ales de încadrarea în peisajul natural al zonei, definit prin câțiva arbori.














Stațiunea Mamaia a ajuns de nedescris în ultimii ani datorită haosului generat de construcțiile realizate acolo de tot felul de dezvoltatori, care au introdus conceptul de stațiune-dormitor, prin construirea și comercializarea de apartamente. Totul a culminat cu dezastrul din vara anului 2022, când costurile parcării au atins cote aberante, mai mari chiar și cele din mari orașe turistice ale Europei. 
Prin anul 2003 am avut ocazia să ajung în Mamaia și prima impresie a fost de-a dreptul nefericită, căci am plătit un bilet de intrare pentru a se ridica o barieră. Am întrebat unde este hotelul unde eram cazat, un nene de la o gheretă m-a îndrumat greșit. Sistemul de străzi cu sens unic m-a făcut să ies, să plătesc un nou bilet, dar de această dată am ajuns la hotel. La hotel, personalul era atât de slab calificat încât la micul dejun am dat de trei ori comanda și de fiecare dată ni se aducea altceva, căci ospătarul nu-și nota în dreptul comenzii, masa la acre trebuia să o aducă. Pentru ca tacâmul să fie complet, la acel hotel cu nume de țară, în baie era o mătură pentru a da apa de la duș și clăbucul, căci construcția nu avea o scurgere eficientă. Nota pe care am dat-o acelui hotel a fost 2(doi), iar nota pe care am dat-o stațiunii pentru calitatea jalnică a serviciilor și pentru prețurile nesimțite vehiculate pe plajă, a fost 3(trei) cu mare indulgență.



(04 decembrie 2022)

Sunday, July 17, 2022

Hai, să ne facem de râs!

După ce oficialitățile de pe litoralul de nord au crezut că dau lovitura punând niște prețuri prohibitive la parcări și după ce comercianții au urcat prețurile mai sus decât cerul, litoralul mioritic s-a golit și deja a bătut vânt a pagubă.
Acum se zvonește că parcările ar deveni gratuite. Cauza golirii litoralului nu au fost parcările ci au fost:
- prețurile aberante vehiculate de agenții economici,
- calitatea foarte slabă a serviciilor,
- prețurile pe care populația le plătește acasă la utilități,
- riscurile de extindere a războiului ruso-ucrainean,
- inflația care a sărăcit toată populația.
Parcările au fost vârful nesemnificativ al aisbergului, adică nu 1/8 din aisberg cum se știe din fizică, ci 1/20 din aisberg, restul de 19/20 sunt cu totul alte cauze. Chiar reducând la zero costul parcării, litoralul tot gol va rămâne. Chestia cu parcarea de 500 lei pe zi și cu prosopul pe plajă la 200 lei pe zi au fost doar elemente de manipulare la un nivel științific de eficiență maximă, care și-a atins scopul și din care mass-media a mușcat fără să-și dea seama, căci ea este agent de propagandă fără voie.

(18 iulie 2022)

Saturday, July 16, 2022

Pe litoral mi-a rămas inima...

Era un cântec în tinerețea mea, care începea cu versul Pe litoral mi-a rămas inima...
Acum, după peste 50 de ani, litoralul arată altfel și anume:
- e mai murdar, 
- e mult mai scump,
- are stratificări,
- deține cluburi zgomotoase,
- are aspect de bazar împuțit.
Doar am mai trecut pe litoral după 1992 când am avut un concediu de coșmar la Neptun unde nu se dormea până la 5 de dimineață, căci se cânta și ceva cu Izaura și ceva cu carpeta Răpirea din Serai. Să nu mai amintesc de harababura de pe plajă, unde existau tot felul de întâmplări halucinante. Deci, una peste alta, Pe litoral nu mi-a rămas inima și punct, pentru că:
- am avut o toxiinfecție alimentară de la o friptură,
- am primit o cameră cu lenjerie ruptă care nu a fost schimbată,
- nu am avut apă la toaleta din baie,
- dușul nu avea scurgere și apa trebuia împinsă cu o mătură.
Nici nu mă miră că acum litoralul este pustiu. Parcarea a fost picătura care a făcut ca paharul să se reverse, dar aberațiile sunt impardonabile și distanța București-Constanța nu diferă prea mult cu distanța București-Varna și prin comparație, numai cine este masochist merge la Mamaia să vâslească apa de la dus spre orificiul de scurgere.


(16 iulie 2022)

Friday, July 15, 2022

Dezvoltatorii imobiliari de pe litoral

Ceea ce se vede acum pe litoralul românesc și la Mamaia în special, este efectul unei abordări economice pragmatice.
Cine construiește un hotel face calcule să recupereze investiția în 10 sau 15 sau 25 de ani. Este adevărat hotelul presupune:
- personal,
- prestări servicii,
- industrie HORECA,
- turiști,
- magazine,
- distracții.
Dezvoltatorii imobiliari fac o investiție. Bagă cu mult mai puțini bani decât într-un hotel. Ei recuperează banii investiți de la cumpărătorii apartamentelor imediat ce aceștia fac achiziția, iar plata către bănci pe termene lungi revine cumpărătorilor. Dezvoltatorii nu mai riscă nimic, iar ei merg mai departe spre o altă investiție.
Este un alt concept, este o gândire spre o altă eficiență. Deci, trebuie să ne așteptăm ca Mamaia dar și alte stațiuni de pe litoralul românesc să devină ținte ale dezvoltatorilor imobiliari și zone exclusive gândite pentru hoteluri să devină zone unde se construiesc blocuri cu apartamente la prețuri foarte mari, dar care se vor vinde căci sunt oameni cu bani și cu ambiții. este o abordare naturală și numai statul are pârghii s-o contracareze, dar se vede că este slab și n-o face.


(16 iulie 2022)

Nudism pe litoral la Mamaia

 Litoralul românesc este expresia reală a modului de gândire al românului.
Omul mioritic este lacom.
Omul mioritic este șmecher.
Omul mioritic crede că gândirea lui este infailibilă.
Omul mioritic a crezut că a dat lovitura vara aceasta pe litoral.
Omul mioritic a impus cele mai aberante prețuri, să-și scoată pârlealadin doi ani de restricții.
Omul mioritic se dovedește că a dat-o-n bară.
Omul mioritic vrea din c-c-t să facă bici și să mai și pleznească, prin comportament aberant.
Omul mioritic nu ține seama că românul s-a deșteptat și de pe Internet face rezervări în Grecia.
Omul mioritic a luat cea mai teribilă plasă din câte au existat, căci a reușit performanța să-i îndepărteze pe oameni de la el de acasă, adică de la Mamaia.
Parcarea la Mamaia e mai scumpă decât pe Coasta de Azur.
Parcarea la Mamaia e mai scumpă decât în Barcelona.
Costul unei camere la hotel la Mamaia este mult mai mare decât în Las Vegas la confort dublu.
Trebuie să fii nebun să dai la Mamaia pe 5 nopți cu mic dejun cât dai la Kavarna pe 7 nopți all inclusive.
Trebuie să fii nebun să dai la Mamaia 20 de euro la parcare într-o zi, când în Grecia parcarea nu te costă.
Trebuie să fii nebun să dai la Mamaia 20 de euro pe un șezlong, când pe coasta Spaniei este 8 euro.
Dușul rece din această vară nu-i va trezi pe șpăgarii de pe litoralul românesc, pentru că ei nu sunt oamenii investițiilor și ei nu vor înțelege nimic, iar Mamaia va deveni din perla litoralului românesc, un loc oarecare al rechinilor imobiliari, care au businessul lor și pe care nu-i interesează nimic altceva decât buzunarul lor. este și normal. Că între a câștiga hotelierii cu țârâita, prin vânzarea de apartamente se ia banul gros dintr-o dată și nu mai există niciun risc de recuperare a investiției.


(16 iulie 2022)

Friday, March 20, 2020

O penibilă din așa-zisa industrie a ospitalității

Acum, în dimineața de 20 martie 2020 pe la ora 8,30 pe Antena 3 o tipă de la malul mării, când se vorbea că turismul este în colaps, zicea ca:
- oamenii să nu aibă posibilitatea să-și retragă banii,
- statul să ofere vouchere în contul banilor plătiți operatorilor privați,
- oamenii să aibă posibilitatea să-și decaleze vacanțele.
este exact optica de hoți pe care mulți operatori au practicat-o atunci când au mărit prețurile serviciilor exact c valoarea tichetelor de vacanță, pentru a nu face nimic, dar pentru a-și umple buzunarele prin nemuncă.
În mod normal, tipa de la malul mării trebuia:
- să spună oamenilor că dacă vor, li se returnează banii fără reținerea de comisioane,
- să fie solidară cu clienții aflați în autoizolare,
- să se bazeze pe sprijinul statului nu pe jecmănirea clienților și a statului,
- să transmită un mesaj de încurajeare pentru toată lumea.
Ea a ales să spună ceea ce este obișnuită să spună, căci vorbele reflectau mentalitatea ei de lucrător într-un domeniu unde pe primul plan este profitul nemuncit și în niciun caz respectul pentru client, care în mentalitatea ei nu este oaspete, ci servitorul care plătește pentru nimic, pentru non-calitate. Să-mi amintesc de câte restaurante s-au închis sau au fost amendate pe litoral anul trecut pentru că aveau alimente alterate?


(20 martie 2020)

Saturday, October 5, 2019

Un eșec prognozat demult: voucherele de vacanță

Voucherele de vacanță acordate celor 1,2 milioane de bugetari au fost considerate baloane de oxigen pentru turismul românesc, crezându-se în mod idilic, nerealist și bizar că:
- turismul se va dezvolta,
- va exista un efort de creștere a calității în turism,
- bugetarii vor fi și ei mulțumiți cumva,
- va exista un start bun pentru mediul privat.
Realitatea a fost cu totul alta, căci în loc să se producă acel salt calitativ așteptat de toată lumea, au crescut prețurile la serviciile oferite turiștilor, comportamentul mediului privat fiind de cu totul altă natură decât cel prognozat de cei care s-au gândit la voucherele de vacanță.
În opinia mea, voucherele de vacanță s-au dovedit un eșec întrucât nu a fost creată o bază reală de stimulare și de cointeresare a celor din turism, ci a însemnat o direcționare unilaterală și mai ales obligatorie, a unor resurse, în detrimentul adevăraților beneficiari care erau de fapt bugetarii, deveniți obligatoriu turiști. 
Dacă erau create condiționalități care să-i facă pe prestatorii de servicii de turism să se lupte cumva pentru a intra în posesia voucherelor de vacanță, treaba ar fi stat cu totul altfel.
Experiența nefastă a reducerii TVA-ului la alimente și la servicii, care nu a însemnat niciodată reducerea prețurilor la raft, ci îmbogățirea comercianților, ba mai mult, însoțită de scăderea calității produselor, ar fi trebuit să dea de gândit celor care au venit cu voucherele de vacanță, în ideea de a impune opțiuni, dând bugetarilor posesori de vouchere de vacanță posibilitatea de aopta, de a-și spune cuvântul în legătură cu nivelul de calitate și mai ales cu corelația calitate-cost pentru pachetul oferit de prestatorii de servicii.
N-ar fi stricat câtuși de puțin dacă voucherele nu s-ar fi numit doar vouchere de vacanță, ci s-ar fi creat posibilitatea ca beneficiaul unui voucher fie să meargă în concediu, fie să cumpere mobilă, fie să cumpere un electrocasnic. Tot în aceeași linie, dacă voucherele ar fi fost acceptate de bănci cu posibilitatea de a forma un fond definit cu niște restricții de retragere a banilor, parcă i-ar fi pus pe cei din turism să fie un pic mai responsabili în deciziile lor.
Era un fel de concurență și cu siguranță toți ar fi căutat să facă oferte atractive, nu să se comporte cu nesimțirea și aroganța de care au dat dovadă unii prestatori de servicii din turism în raport cu bieții oameni care în loc de vacanțe au avut parte de câte un calvar nemeritat.
Concluzia: trebuie oferite opțiuni, ca bugetarii să se simtă puternici, iar beneficiarii de vouchere să le merite prin ceea ce fac și nu să le considere un dat.



(05 octombrie 2019)