Ceva cu tipul din filme..., de

Cartea scriitorului Bogdan STOICA Tipul din filme nu există, este tipul de proză scurtă pe care numai la scrierile medievale italienești am întâlnit-o. Au mai scris și alții proză scurtă, dar ceea ce scrie Bogdan STOICA  este cu totul altceva pentru că abordează probleme de mare actualitate și nuanțele sunt foarte bine conturate, încât nu lasă loc la interpretări.

La acest scriitor am admirat stilul, originalitatea, consistența și caracterul direct la zicerilor. Limbajul este al unui personaj definit,  bine conturat, tot timpul în acțiune, care trăiește clipa.

Ceva cu tipul din file..., este tipul de proză scurtă care face să nu lași povestioara necitită. Autorul are arta dozării și imprevizibilului, căci acesta este motivul de a citi.  Limbajul este colorat într-o lume obișnuită în care întotdeauna 2 + 2 egal 4 și 3 ori 3 egal 9, nu ca la bogați unde se lucrează cu concepte mai sofisticate precum foarte mult, groaznic de mult și tot așa.

Coperțile cărții nu diferă prea mult unele de altele, deși eroul masculin de acolo care traversează toate povestioarele, este fotograf. Le-am și confundat și m-am trezit adasă cu couă volume doi. Noroc că nu am aruncat bonul și am schimbat un volum. Nu a fost deloc simplu...

(10 februarie 2018)

Tipul din filme..., vol 2

Cartea aceasta este continuare la volumul de proză scurtă Tipul din filme nu există, apărută la Editura Scrisul Românesc. Scriitorul Bogdan STOICA îmi aduce aminte de Marin PREDA cu Moromeții lui și mă refer la volumul I, care a fost o capodoperă. Voșumul al II-lea era o continuare, dar de fapt nu era continuarea romanului, ci continuarea succesului. Ceea ce a scris apoi Marin PREDA tot Moromete erau, enervându-mă chiar.  Primu și al doilea volum formează un tot, sunt egale ca valoare și scot în evidență un Bogdan STOICA, scriitor matur și valoros. Cred că al III-lea volum din Tipul din film nu există, dacă autorul primelor două ar încerca să-l publice, pe mine m-a pierdut de mușteriu. Cele două volume sunt suficiente. Ceea ce va urma trebuie să fie altceva, chiar dacă stilul, vocabularul și subiectele nu ar fi 100% altceva. Unghiurile trebuie să difere, chiar dacă bărbatul nu se schimbă, căci nici la 1.000 de ani nu se dublează neuronii bărbatului, vai steaua lui de mamifer.

Titlurile scrierilor sunt destul de lungi, nu chiar așa de lungi ca în Decameronul lui  Giovanni BOCCACCIO, dar incitante, exact așa cum fac știriștii de la România Tv care spun doar puțin înainte de publicitate, doar-doar lumea nu va pleca de pe post să aibă și ei rating.

Nu este puțin lucruri să spui adevăruri în mod direct și folosind un limbaj care de multe ori pare mult mai tare decât este, știut fiind faptul că la volan și doamnele au expresii dintre cele mai colorate. Cărțile lui Bogdan STOICA trebuie citite pentru a înțelege cu exactitate unde este proza scurtă românească, proză care i-a lăsta în urmă pe plângăcioșii de dinainte de 1989 care se văitau că regimul nu i-a lăsat să scrie, dar din 1990 încoace nu a apărut niciun roman valoros din așa-zisa literatură de sertar.

(10 februarie 2018)