Când vorbesc despre statul bolșevic, nu merg spre locuri necunoscute, ci merg spre psațiun carpato-danubiano-pontic, unde am trăit 42 de ani și numai pentru faptul că am exersat din copilărie arta de a supraviețui, am reușit să răzbesc, dar chiar și așa am rămas cu sechele, căci cu setea de dreptate, de echitate, de ierarhizare după criterii valorice autentice, omul se naște și tot timpul se raportează la scări valorice pe care și le construiește în minte. Tot timpul suferă când ceea ce el face nu se apreciază cât de cât la justa valoare.
La noi, statul bolșevic a fost un stat criminal, căci omul de rând nu a contat pentru el. Doar cei din vârful statului, care erau și în vârful partidului, erau cei ce se înfruptau din bunurile pe care comunismul le producea sau le atrăgea, în timp ce ceilalți sufereau în tăcere, așteptând să moară, ca formă comună de trecere de la viață la moarte pur și simplu, în ciclul perpetuu al mișcării materiei.
Cetățeanu de rând, în statu bolșevic nici cavierme nu era tratat, ci ca o formă inferioară de viață. Slugile statului bolșevic, șleahta de trepăduși, funcționari, care-și vindeau sufletul pe nimic, executau ordinele cu o plăcere nebună, vecină cu orgasmele metafizice multiple. Ei nu greșeau niciodată. Doar cetățeanul era cel hoț, puturos, tâmpit și îngălat, cel care trebuia să primească scrisori de amenințare, categorice, fără a primi măcar scuze atunci când statul prin gloata incompetentă de slujbași dădea cu bâta-n baltă.
Să mă explic: acum mulți, foarte mulți ani în urmă, am luat mobilă pentru un dormitor în rate. Am primit o scrisoare de la statul bolșevic și criminal, prin mâna lungă a funcționarului său devotat, prin care eram amenințat ca ultimul gunoi nenoricit să plătesc rata, că altfel voi suporta rigorile legii. Am mers la instituția unde lucrat și am primit o adeverință din care rezulta că aceasta trimisese rata. Am mers cu adeverința la instituția criminală bolșevică și o funcționară la fel de criminală și de bolșevică a căutat în niște registre și a găsit că plătisem rata, dar insista să o plătesc încă o dată. Am mers la niște șefi ai ei, trimis de șefii mei după ce aceștia vorbiseră la telefon și după multe drumuri, eu viermele societății bolșevice criminale, am rezolvat.
Tot așa s-a întâmplat când a murit tata. Chiar primisem telefon cu câteva minute înainte și am auzit bătăi în ușă. Era cineva de la fisc, care mă anunța că trebuie să merg urgent să-mi rezolv problema căci altfel mi se confiscă mașina. Am explicat ce și cum, dar nu a contat. În loc sămerg la priveghi, am făcut drum la fisc, cu acte și am rezolvat problema. Pentru statul bolșevid și criminal, nu a contat nimic. Pentru el cetățeanul este doar o formă de viață, cu care își rezolvă problemele.
La noi, statul bolșevic a fost un stat criminal, căci omul de rând nu a contat pentru el. Doar cei din vârful statului, care erau și în vârful partidului, erau cei ce se înfruptau din bunurile pe care comunismul le producea sau le atrăgea, în timp ce ceilalți sufereau în tăcere, așteptând să moară, ca formă comună de trecere de la viață la moarte pur și simplu, în ciclul perpetuu al mișcării materiei.
Cetățeanu de rând, în statu bolșevic nici cavierme nu era tratat, ci ca o formă inferioară de viață. Slugile statului bolșevic, șleahta de trepăduși, funcționari, care-și vindeau sufletul pe nimic, executau ordinele cu o plăcere nebună, vecină cu orgasmele metafizice multiple. Ei nu greșeau niciodată. Doar cetățeanul era cel hoț, puturos, tâmpit și îngălat, cel care trebuia să primească scrisori de amenințare, categorice, fără a primi măcar scuze atunci când statul prin gloata incompetentă de slujbași dădea cu bâta-n baltă.
Să mă explic: acum mulți, foarte mulți ani în urmă, am luat mobilă pentru un dormitor în rate. Am primit o scrisoare de la statul bolșevic și criminal, prin mâna lungă a funcționarului său devotat, prin care eram amenințat ca ultimul gunoi nenoricit să plătesc rata, că altfel voi suporta rigorile legii. Am mers la instituția unde lucrat și am primit o adeverință din care rezulta că aceasta trimisese rata. Am mers cu adeverința la instituția criminală bolșevică și o funcționară la fel de criminală și de bolșevică a căutat în niște registre și a găsit că plătisem rata, dar insista să o plătesc încă o dată. Am mers la niște șefi ai ei, trimis de șefii mei după ce aceștia vorbiseră la telefon și după multe drumuri, eu viermele societății bolșevice criminale, am rezolvat.
Tot așa s-a întâmplat când a murit tata. Chiar primisem telefon cu câteva minute înainte și am auzit bătăi în ușă. Era cineva de la fisc, care mă anunța că trebuie să merg urgent să-mi rezolv problema căci altfel mi se confiscă mașina. Am explicat ce și cum, dar nu a contat. În loc sămerg la priveghi, am făcut drum la fisc, cu acte și am rezolvat problema. Pentru statul bolșevid și criminal, nu a contat nimic. Pentru el cetățeanul este doar o formă de viață, cu care își rezolvă problemele.
(15 aprilie 2025)
