Showing posts with label genocid. Show all posts
Showing posts with label genocid. Show all posts

Tuesday, April 15, 2025

Statul boșevic, stat criminal!

Când vorbesc despre statul bolșevic, nu merg spre locuri necunoscute, ci merg spre psațiun carpato-danubiano-pontic, unde am trăit 42 de ani și numai pentru faptul că am exersat din copilărie arta de a supraviețui, am reușit să răzbesc, dar chiar și așa am rămas cu sechele, căci cu setea de dreptate, de echitate, de ierarhizare după criterii valorice autentice, omul se naște și tot timpul se raportează la scări valorice pe care și le construiește în minte. Tot timpul suferă când ceea ce el face nu se apreciază cât de cât la justa valoare.
La noi, statul bolșevic a fost un stat criminal, căci omul de rând nu a contat pentru el. Doar cei din vârful statului, care erau și în vârful partidului, erau cei ce se înfruptau din bunurile pe care comunismul le producea sau le atrăgea, în timp ce ceilalți sufereau în tăcere, așteptând să moară, ca formă comună de trecere de la viață la moarte pur și simplu, în ciclul perpetuu al mișcării materiei.
Cetățeanu de rând, în statu bolșevic nici cavierme nu era tratat, ci ca o formă inferioară de viață. Slugile statului bolșevic, șleahta de trepăduși, funcționari, care-și vindeau sufletul pe nimic, executau ordinele cu o plăcere nebună, vecină cu orgasmele metafizice multiple. Ei nu greșeau niciodată. Doar cetățeanul era cel hoț, puturos, tâmpit și îngălat, cel care trebuia să primească scrisori de amenințare, categorice, fără a primi măcar scuze atunci când statul prin gloata incompetentă de slujbași dădea cu bâta-n baltă.
Să mă explic: acum mulți, foarte mulți ani în urmă, am luat mobilă pentru un dormitor în rate. Am primit o scrisoare de la statul bolșevic și criminal, prin mâna lungă a funcționarului său devotat, prin care eram amenințat ca ultimul gunoi nenoricit să plătesc rata, că altfel voi suporta rigorile legii. Am mers la instituția unde lucrat și am primit o adeverință din care rezulta că aceasta trimisese rata. Am mers cu adeverința la instituția criminală bolșevică și o funcționară la fel de criminală și de bolșevică a căutat în niște registre și a găsit că plătisem rata, dar insista să o plătesc încă o dată. Am mers la niște șefi ai ei, trimis de șefii mei după ce aceștia vorbiseră la telefon și după multe drumuri, eu viermele societății bolșevice criminale, am rezolvat.
Tot așa s-a întâmplat când a murit tata. Chiar primisem telefon cu câteva minute înainte și am auzit bătăi în ușă. Era cineva de la fisc, care mă anunța că trebuie să merg urgent să-mi rezolv problema căci altfel mi se confiscă mașina. Am explicat ce și cum, dar nu a contat. În loc sămerg la priveghi, am făcut drum la fisc, cu acte și am rezolvat problema. Pentru statul bolșevid și criminal, nu a contat nimic. Pentru el cetățeanul este doar o formă de viață, cu care își rezolvă problemele.




(15 aprilie 2025)

Monday, December 20, 2021

Clasarea de dosare

Există în justiție posibilitatea de a prelungi termenele de judecată a cauzelor prin nenumărate mijloace pe care le folosesc toți cei implicați în derularea unei acțiuni judecătorești. Așa vedem cum procese despre pământ durează zeci de ani, cum procese de corupție durează și ele ani și ani, cum procese despre retrocedări durează și durează și durează.

Când un dosar se clasează ori nu există cauza, ori inculpatul a decedat și dispare elementul esențial care a declanșat acțiunea. Uneori, clasarea este dorită de cei ce asigură managementul actului de justiție, întrucât continuarea nu ar duce la nimic sau la nimic bun.

Când am scris pe site-ul meu că un examen cu studenții se susține până moare profesorul sau trece studentul, multă lume a fost iritată, dar pe la colțuri mi s-a dat dreptate. Eu știu câteva dosare, mai precis două,  care trebuie să fie clasate, nu din lipsă de probe, ci pentru că autorul va pleca dintre noi, moment pe care prin amânările și reluările exersate, toți îl așteaptă pentru a răsufla ușurați. Unul este un dosar foarte greu, care ar lămuri lucruri de nelămurit din istoria noastră recentă, iar al doilea ne-ar aduce un prejudiciu de imagine colosal, pentru că 51, 23% și 50,33% înseamnă milioane, dar nu de lei, dolari sau euro.


(20 decembrie 2021)

Tuesday, October 26, 2021

Să adunăm morții

Gestionarea defectuoasă a valului al IV-lea al pandemiei, val despre care toată lumea știa că va lovi cu și mai mare duritate, a dus la noi la creșterea numărului de morți datorită SARS COV 2 varianta Delta pentru că:
- s-a considerat că pandemia a fost învinsă,
- au fost relaxate nepermis restricțiile,
- la minister muierea se gândea la promovarea bărbatului din dotare,
- s-a pus accent pe o singură persoană, la justiție,
- lupta dintre doi candidat a durat 4 luni.
Dacă adunăm morții din ziua în care au fost mai mulți de 200, rezultă:
26 octombrie 2021 au fost  511 morți.
25 octombrie 2021 au fost 301 morți
24 octombrie 2021 au fost  389 morți.
23 octombrie 2021 au fost 446 morți.
22 octombrie 2021 au fost  357 morți.
21 octombrie 2021 au fost   448 morți.
20 octombrie 2021 au fost   423 morți.
19 octombrie 2021 au fost   574 morți.
18 octombrie 2021 au fost 261  morți.
17 octombrie 2021 au fost  299 morți.
16 octombrie 2021 au fost   352 morți.
15 octombrie 2021 au fost   365 morți.
14 octombrie 2021 au fost   279 morți.
13 octombrie 2021 au fost   390 morți.
12 octombrie 2021 au fost  442 morți.
11 octombrie 2021 au fost 209  morți.
10 octombrie 2021 au fost  211  morți.
09 octombrie 2021 au fost  282  morți.
08 octombrie 2021 au fost   385 morți.
07 octombrie 2021 au fost  282  morți.
05 octombrie 2021 au fost   331 morți.
05 octombrie 2021 au fost  252  morți.
este un total de 7.789 morți între 05 și 26 octombrie 2021. Să nu uităm că Florin CÎȚU și Ludovic ORBAN au ținut țara blocată cu alegerile lor la congresul din 25 septembrie 2021 și că a avut loc UNTOLD la Cluj și tot felul de manifestări, unde știm bine că restricțiile privind purtarea măștii și distanțarea fizică au căpătat conotații relative, de care și EINSTEIN ar fi fost invidios întru dilatarea timpului și spațiului.
Sunt sigur că va apare și nota de plată, cu mult înainte de alegerile din 2024, deși liberalii se și vedeau la guvernare pe 8 ani, adică până în 2028. Ar trebui să intervină justiția ca în cazuri răsunătoare de genocid, pentru a vedea cine trebuie tras la răspundere, căci în acest interval nu am auzit ca vreun demnitar să nu-și primit salariul, el fiind cel care a jurat pe Biblie pentru binele poporului și al patriei.

(26 octombrie 2021)

Tuesday, August 24, 2021

Corporatiștii au salarii mult prea mari

În corporații:
- există câteva proceduri,
- salariații nu ies din proceduri,
- creativitatea este exclusă,
- disprețul pentru client este maxim,
- simplismul este dus la cote incredibile.
Consider că acesți executanți merită salarii cu mult mai mici decât. cele pe care le primesc, întrucât derulează munci de rutină care nu presupun:
- atitudine,
- personalitate,
- creativitate,
- responsabilitate, 
- decizie.
Ei primesc o problemă. dacă au procedură aplică procedura. dacă nu au procedură, ei aplică eronat o procedură și-l duc pe client pe buza prăpastiei, cel mult îl lasă baltă. Atitudinea disprețuitoare a corporațiilor față de client este pusă în opera de către salariații corporatiți.
Să fiu explicit. Am solicitat unei corporații să-mi trimită exact în scris care sunt obligațiile mele de plată pentru a încheia colaborarea cu ea. Acolo NU există procedura de a trimite un însc ris, ci totul se rezolvă telefonic. Șmecheria este că:
- la telefon se dau mesaje lungi lămuritoare, fără sens,
- se așteaptă indefinit pentru că operatorii sunt ocupați,
- setul de opțiuni este incomplet, fără a acoperi situații noi.
Problema nu se rezolvă, căci corporația este clădită să obțină profit cu orice preț, clientul fiind doar o anexă a acesteia. În contextul în care corporatiștii nu cunosc procedurile, lucrurile devin și mai rele, căci în dorința lor de a fi drăguți, fac numai boacăne. Foarte rar se găsesc corporatiști puși pe fapte bune.
Multe dintre corporații aplică proceduri cu iz nazist, care duc spre exterminarea prin disconfort a clienților.
Voi veni cu detalii.



(24 august 2021)