Lagăre de exterminare dispersate

Tot apar pe la televizor niște centre cu copii cu dizabilități ținuți în condiții inumane, cum tot au apărut și acele aziluri de bătrâni, unde tot așa acei bătrâni erau și ei ținuți în condiții tot inumane. Îmi aduc aminte că imediat după Revoluția din 1989, televiziunile străine nu conteneau în a prezenta centre cu copii și cu bătrâni care erau chinuiți, subnutriți, de se mișcau despuiați ca niște schelete mobile. Dacă naziștii au construit lagărele de concentrare, acum în societatea căreia noi îi zicem cu mândrie mioritică, societate democratică, niște indivizi cu apucături naziste, din lăcomie, au construit centre pentru copii cu nevoi speciale și centre pentru bătrâni și ei cu nevoi speciale, de care nu se îngrijesc deloc, dar pentru care încasează de la stat sume importante, iar tratamentele sunt similare celor din lagărele de concentrare naziste, numai că aceste centre sunt lagăre de exterminare, dar dispersate și viața arată că sunt dispersate cam pe întreg teritoriul țării.
Se impune elaborarea unei legi de interzicere a exterminării oamenilor în spațiul mioritic și a tratării exterminatorilor exact după regulile aplicate naziștilor la Procesul de la Nürnberg. Nu vreau să mă pronunț acum dacă există sau nu o apetență a noastră spre exterminare, dar așa cum stau lucrurile, cu regret, balanța ar înclina spre da. Este interesant că există tot felul de organisme cu salariați bine plătiți care au rolul de a controla acele centre, de a asigura managementul acelor centre, iar rezultatul este nul.

(14 ianuarie 2025)

Sadici, criminali, torționari

Ceva-ceva este în neregulă pe meleagurile mioritice din moment ce ies la iveală lucruri mai mult decât oribile, care fac dovada că nu suntem nici pe departe niște oameni miloși, milostivi, credincioși, plini de compasiune, săritori și mai ales cu spiritul dreptății în sânge.

Faptul că istoria noastră este bântuită de evenimente absolut reprobabile, arată fără putere de tăgadă că mai avem foarte mult de lucrat cu noi înșine, până a deveni cel puțin oameni în adevăratul sens al cuvântului. 

Să nu uităm pogromurile ținute ascunse de istorici pentru a nu șifona imaginea unui neam care n-a înțeles semnificația mersului istoriei. Să nu uităm fenomenul educației închisorii Pitești. Să nu uităm măcelul de la Jilava din noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940. Să nu uităm asasinarea savantului Nicolae IORGA în pădurea Strejnicu în noaptea de 27 noiembrie 1940. Să nu uităm că Nicolae CEAUȘESCU a fost împușcat în ziua de Crăciun a anului 1989.

Mai nou, torționarii din azilurile groazei au scos la iveală apetența spre sadism a multor indivizi față de bătrâni bolnavi și neajutorați, în numele stoarcerii de bani pentru plăceri lumești, unde complicitățile celor care trebuiau să-i apere pe nefericiții ținuți în mizerie, foamete și nepăsare.

De câteva zile se perindă pe micile ecrane câteva MENGELE cu fustă, care au reușit să cutremure o țară prin modul în care împărțeau dreptul la viață, respectiv, moartea, unor oameni și așa bătuți de soartă.

Părinții mei spuneau că înainte de război lumea era altfel. Avea frică de Dumnezeu, fiecare își știa rostul lui și erau prea puțini oameni nelegiuiți. Comunismul a distrus caracterul neamului prin normele artificiale, care au schimbat brutal regulile în societate, iar ceea ce vedem acum este doar vârful unui aisberg care plutește în derivă printre noi și se împrăștie în mii și mii de biluțe precum argintul viu, fără a sta locului pentru a fi colectat și apoi aruncat undeva în văzduh pentru a aduce marea resetare.


(10 august 2024)

Bătrânii și sportul

Pe plaiurile mioritice bătrânii reprezintă acea categorie de vietăți inutile, pe care societatea și-ar dori s-o vadă dispărând. Azilurile groazei sunt un exemplu prin care tacit societatea a acceptat exterminarea lentă dar sigură a bătrânilor. Dacă stăm și judecăm la rece, faptul că sistemul de pensii așa cum este el conceput a redus bătrânii la statutul de asistați sociali din moment ce după pensionare se rup toate legăturile cu societatea și lipsesc în totalitate programele de integrare în societate a bătrânilor.

Bătrânii sunt buni de ajutat la creșterea nepoților.

Bătrânii sunt buni de a ține gospodăriile a nu intra în paragină, a celor plecați la muncă în străinătate.

Bătrânii sunt buni în ziua votului pentru a contribui la așezarea și consolidarea clanurilor prin manipulare.

Bătrânii sunt buni pentru jurnalștii care-i doresc plângând prin piețe din cauza neajunsurilor.

Bătrânii sunt buni pentru a prelua averile fiilor sau fiicelor lor intrați în politică spre a se căpătui fără risc.

Bătrânii sunt buni pentru a se târî de pe o zi pe alta în lipsuri, singurătate, dispreț și durere.

carențele de educație ale celor din jurul celor bătrâni arată că cei care sunt copii, tineri, adulți sau maturi nu au nicio clipă în gând că peste ani și ani vor fi și ei bătrâni, bolnavi, săraci, uitați, căci dacă ar avea proiecția lor într-un viitor rezonabil, cu siguranță și-ar schimba părerea despre bătrânii de azi și ar crea premisele unui trai rezonabil, de care într-un viitor oarecare să beneficieze și ei ca pensionari, cărora nu li se va flutura sucombarea sistemului de pensii, așa cum ei fac azi bătrânilor, pentru a-i aduce pe nefericiți în pragul disperării, ca și puținele zile care le-au mai rămas, să fie întunecate și imposibile.

Și totuși, există bătrâni care reușesc să-și depășească statutul de oameni bătuți de soartă și fac ei ce fac și practică sporturi care nu sunt deloc costisitoare. Ei fac plimbări prin parcuri. Ei fac jogging prin zone ceva mai liniștite din cartiere. Ei merg la săli de fitness. Ei merg la maratoane organizate de diferite ONG-uri. Dintr-un milion de bătrâni năpăstuiți nu sunt 10.000 care practică sportul sau participă la viața culturală a cetății, pentru că dacă ei fac ceva, fac din proprie inițiativă, nu pentru că societatea se interesează de viața lor și în niciun caz pentru că cineva și-ar dori ca bătrânii lor să fie și ei în rândul lumii, adică să nu fie izolați și arătați cu degetul că sunt doar consumatori și stau pe spinarea celor care muncesc, uitând că și ei au muncit și au cotizat la sistemul de pensii și bătrânețea lor ar trebui măcar decentă să fie.

(31 octombrie 2023)

Să discutăm și despre așa-zișii aparținători ...

Acum se discută despre despre beneficiarii azilelor groazei, când de fapt ar trebui să discutăm despre  victimele torturii, înfometării și abuzurilor din acele aziluri. Dar să discutăm despre aparținători. Așa cum stau lucrurile, aparținătorii sunt persoane care s-au debarasat de persoanele aflate în nevoie, din moment ce aceste persoane au ajuns în halul acela de degradare fizică, pe care toate televiziunile, în goană după senzațional, nu se sfiesc să le prezinte cât mai puțin blurat este posibil. 

Să nu-mi spună mie nimeni că dacă acești aparținători se organizau, nu instaurau acel climat propice aplicării unor proceduri în acele aziluri sau mai corect, lagăre de exterminare, astfel încât să dețină ei controlul ca parte componentă a sistemului, căci interzicerea accesului lor la vizitarea victimelor le-a convenit de minune. Ei erau ferm convinși că statul trebuie să se ocupe de victime 100%, iar ei doar să joace rolul de vizitatori imparțiali, neimplicați și indiferenți.

Este adevărat că au existat restricții de vizitare, de prezentare a victimelor, de discuții cu victimele fără a fi prezente persoane care lucrau în aziluri, dar aceste restricții au fost tolerate de și de aparținători, căci un minim de verificări trebuiau și ei să facă pentru a se convinge că victimele nu sunt duse spre finalul implacabil al oricărei exterminări.

În opinia mea, aparținătorii au și ei o vină egală cu cea a tuturor celor care au fost implicați în drama victimelor din azilurile groazei. Apar întrebări firești, pe care ei trebuiau să și le pună, din moment ce victimele erau separate de orice contact cu cei din exterior. Dacă în spitale există programede vizită, există acum o mai mare relaxare în ceea ce privește contactul bolnavilor cu familia, aparținătorii victimelor din lagărele de exterminare ale secolului XXI-lea din spațiul mioritic, în cea mai mare parte erau familia, căci victimele erau aruncate în lagărele aceste nu de lumea de pe stradă, ci de familie. Eu consider că 80% din vină este a aparținătorilor, care cu prea mare ușurință s-au debarasat de victimele lagărelor de exterminare și nu au impus, un regim controlat de viață a victimelor, pentru care și ei dar și statul plăteau bani grei.


(29 iulie 2023)

Pe când literatura exterminării și torturii din azilurile voluntariene?

Imediat după război au apărut cărți despre lagărele naziste de exterminare în masă. În timpul comunismului ni s-a tot spus că scriitorii au creat opere literare dar din cauza cenzurii nu se publicau, devenind literatură de sertar. Acum nu mai este cenzură și mulți se laudă cât de talentați sunt. Aștept să apară rapid o literatură despre azilurile unde erau torturați oamenii cu dizabilități sau mai exact unde erau supuși exterminării, căci fenomenul nu este studiat încă pentru a conchide că erau doar torturați.

Imediat după Revoluția din Decembrie 1989 au circulat filme alb-negru cu imagini ale oamenilor cu dizabilități găsiți în structurile organizatorice comuniste de atunci și toată lumea vorbea despre ororile comunismului. Acum comunism nu mai este de 34 de ani, dar ororile sunt aceleași, dacă nu mult mai profunde, mai extinse, cu și mai multă cruzime încărcate, ceea ce înseamnă că esența lor stă altundeva și eu cred că stă în natura omului lacom, puturos, profitor, needucat, rău, lipsit de empatie, gata să comită atrocități, doar pentru a-i fi lui, cât de cât bine, un bine pe acre el îl înțelege în felul lui, adică:

- furând din mâncarea altora,

- schingiuindu-i pe cei aflați în nevoie,

- îmbuibându-se lângă cel ce suferă,

- distrându-se după ce au torturat.

Oamenii de talent au materie primă suficientă pentru a scrie și pentru a reflecta în toate stilurile și pentru toate domeniile literaturii, pentru a înfățișa realitatea așa cum este ea, fără fard, fără distorsiuni, căci nu numai posteritatea trebuie să ne vadă așa cum suntem noi și nu altfel.

Nu mai este acum niciun motiv pentru a crea literatură de sertar. Nu mai este nici justificarea că există costuri și editurile se sfiesc să publice cărți, căci fiecare editor are planurile lui. Acum, oricine dare ceva de spus, își crează un blog și are resurse nelimitate de a scrie. Totul este să aibă talent, să vrea să se manifeste și mediul online este generos. Literatura exterminării, torturii, violenței, dezumanizării și imoralității își așteaptă maeștrii care s-o descrie în operele lor, căci secolul al XXI-lea nu a excelat până acum în capodopere românești, deși aspiranți la premiul NOBEL se visează mulți inși.



(12 iulie 2023)

Mai căutați, că găsiți camerele de gazare și crematoriile...

Se vorbește acum pe toate posturile de televiziune de azilurile groazei și apar la iveală tot felul de grozăvii, care m-au dus cu gândul la lagărele naziste de exterminare. În 1972 când am fost într-o excursie în Republica Democrată germană, într-un oraș, autocarul ne-a dus pe un deal și acolo a încetinit viteza. Ghidul ne-a arătat locul unde era un crematoriu care incinera cadavrele oamenilor cu dizabilități pe care naziștii îi strânseseră din oraș și pe care îi executaseră.

După grozăviile pe care le-am văzut la azilurile de la Voluntari, trebuie mers mai departe căci dezumanizarea celor care se ocupau de oamenii din aziluri a mers foarte departe. Bătăile cu răngi de fier, înfometarea și celelalte torturi, sunt copie la indigo ale lagărelor de exterminare naziste. Trebuie făcute cercetări mai amănunțite pentru a vedea dacă în acele locații se află și camere de gazare, dar și cuptoare pentru incinerarea cadavrelor. Finalizarea procesului de exterminare se face cu cele două componente.

(11 iulie 2023)