Norma didactică în contextul deficitului

Tata, Dumnezeu să-l ierte mi-a zis:
- Ioane, niciodată să nu vorbești despre ceea ce nu știi!
Când îi aud pe unii care vorbesc despre cele 40 de ore petrecute la servici pe săptămână, criticându-i pe profesori care muncesc doar 18 ore pe săptămână, deja mi se urcă sângele-n cap, mă apucă cu amețeala și-mi vine să vomit.
Despre norma didactică eu am dreptul să vorbesc, pentru că am lucrat în învățământul superior 42 de ani și numai eu știu ce înseamnă să ții un curs două ore în fața unui număr de peste 70 de studenți, astfel încât:
- să te încadrezi în cele 110 minute cu problematica,
- să nu te faci de c-c-t spunând aberații sau făcând greșeli de Gâgă,
- să te faci plăcut pentru a nu avea sala goală la următorul curs,
- să primești aprecieri cât de cât pozitive de la studenți.

Pentru a ține o oră de curs, un profesor:

- se documentează vârtos,

- face tot felul de schițe și de calcule,

- construiește un plan,

- verifică tot ceea ce va prezenta,

- elaborează planșe pentru videoproiector,

- face o repetiție cu sine însuși,

- se pregătește asiduu,

- acceptă riscurile din care trebuie să iasă neșifonat,

- gândește la variante de situații neprevăzute.

Niciodată eu nu am comentat nimic în legătură cu ceea ce fac funcționarii în birourile lor, deși am lucrat pentru perioade strict delimitate fie ca analist la Centrul de Calcul al ASE, fie ca muncitor necalificat la o stație de trior, fie ca director într-un minister și știu cât de cât cum stau lucrurile acolo, car eu am decența de a nu-i arăta cu deștiul pe cei care zice-se, lucrează 40 de ore pe săptămână, de acasă sau de la birou, pentru că am bun simț și știu că omul nu este un robot și fiecare muncă are specificul ei și pentru a o face bine, trebuie efort, trebuie gândire, trebuie deprinderi, căci nimic nu se face bătând din palme.

(04 iulie 2025)

Cum se proiectează o carieră academică?

Trebuie să spun din start că un tânăr care visează să devină profesor universitar, trebuie să se definească din prima zi de studenție, căci cariera academică presupune:
- medii mari în toți anii de studii,
- să te cunoască profesorii,
- să te remarci cu fapte bune în fața colegilor,
- să lucrezi sistematic,
- să participi la cursuri și la seminarii,
- să citești mult despre domeniul pentru acre vrei să fii profesionist,
- să colaborezi cu profesorii tăi în situațiile care ți se oferă.

Cariera academică nu se face nici în uzină, nici pe câmp, ci într-un departament, unde ca proaspăt absolvent trebuie să te prezinți cu o carte de vizită foarte clar construită, care trebuie să conțină:

- o medie mare la absolvirea studiilor de licență,

- o medie mare la un curs de masterat pe domeniul departamentului,

- o lucrare de disertație cu un profesor renumit din departament,

- un proiect de derularea a unui stagiu doctoral,

- participări la conferințe științifice,

- elaborarea și publicarea de articole în reviste,

- angrenarea în munca specifică realizării de proiecte de cercetare științifică.

Cariera academică înseamnă:

- trei ani de finalizare a studiilor de licență,

- doi ani de finalizare a unui masterat,

- trei ani dar nu mai mult de cinci pentru finalizarea unui doctorat,

- participarea la un concurs de admitere ca asistent universitar în departament,

- trei ani dar nu mai mult de șase ani de activitate de asistent universitar,

- patru ani, dar nu mai mult de șapte ani ca lector universitar,

- trei ani, dar nu mai mult de 7 ani pe poziția de conferențiar universitar,

- în niciun caz nu trebuie să treci de 50 de ani fără a fi profesor universitar.

Cariera academică presupune o  planificare riguroase a pargurgerii tuturor pașilor, care sunt cunoscuți, mai ales ca sarcini ce trebuie îndeplinite pentru a participa la concursuri de promovare, dar mai întâi trebuie să fie create posturile de concurs, ceea ce impune ca activitatea pe care o desfășori să genereze condiții pentru a fi create acele posturi și pentru a fi scoase la concurs, căci nu se întâmplă nimic în cazul în care nu ești apreciat de cei din jur și mai ales de către cei care au în pix decizia.

În concluzie, cariera academică are un parcurs bine definit temporal, ca medii și ca număr de puncte necesar trecerii de la o etapă la alta, fără a se face rabat de niciun fel, căci în mediul academic onoarea este pe primul plan, chiar dacă nu este clamată pe holurile universității sau în sălile de curs și de seminarii.

Oricare dintre noi dacă ia o foaie de hârtie și un pix, își creionează traiectoria și știe ce și cum la fiecare vârstă, cu condiția abordării realiste, clare a potențialului și cu definirea corectă a ipotezelor de lucru.

(26 ianuarie 2025)

Magnetismul calităților academice

Calitățile și titlurile academice funcționează ca un magnet pentru oamenii care dau dovadă de un primitivism excesiv și care în nmod normal nu au resurse pentru a le obține pe căile normale și legale, dar pe care le dobândesc mult mai târziu, abuzând de funcții politice dobândite prin concursuri de împrejurări bizare, nefirești și anormale.

Calitatea de student se obține de către tânărul care a terminat liceul la 19 ani și a trecut de examenul de bacalaureat cu medie cu mult peste 8(opt). Chiar și cei care au obținut medii de peste 6(șase) la bacalaureat merg la facultate, numai că depinde de facultate, depinde de examenul de admitere, depinde de nivelul de complexitate al disciplinelor și depinde de rata de promovabilitatea. La români a existat un interes de a deține o diplomă de facultate, orice diplomă de facultate, mai mult la părinți, decât la copii, dar cu timpul pofta de diplomă de licență a scăzut din moment ce piața muncii oferă salarii cu mult mai bănoase pentru cei care execută munci care nu presupun studii superioare.

Calitatea de licențiat i-a bântuit pe mulți tineri, care au optat spre a obține diplome fără nicio acoperire în cunoștințe, datorită faptului că a face o facultate era în primul rând o relație financiară, ceea ce nu trebuie să ne ducă neapărat cu gândul îa învățământul universitar privat, din moment ce și universitățile de stat au locuri la buget și locuri la taxă. Au apărut tot felul de specializări, care mai de care mai pompoase ca titulatură, care în final nu și-au găsit corespondent în piața muncii, căci am văzut că mulți dintre absolvenți, chiar foarte merituoși, ajung să stivuiască mărfuri în depozite, să livreze mărfuri la domiciliu, căci nu există pe piața muncii locuri corespunzătoare utilizării cunoștințelor acumulate în facultate.

Calitatea de masterand a devenit o țintă pentru toată lumea. Profesorii din mediul universitar au creat cursuri de master pentru a prezenta preocupări de ultimă oră din diferite domenii. Pe de cealaltă parte, absolvenții de cursuri de licență, doresc să aprofundeze anumite discipline, să se îndrepte spre zone mai speciale, drept care merg la cursuri de master, căci există și astfel de cursuri, unde ei au posibilitatea să aprofundeze și să cerceteze probleme din domenii care sunt interesante și pentru probleme pe care le întâlnesc la locul de muncă și care necesită o altă abordare decât cea auto-didactică.

Calitatea de doctorand este obținută de cei care încep și se află în stagiul doctoral în diferite etape, fie că fac referate, fie că lucrează la elaborarea tezei de doctorat, dar derulează activități de cercetare științifică. Calitatea de doctorand este o calitate de scurtă durată, căci obligatoriu trebuie susținută teza de doctorat. Cei ce nu sunt în stare să elaboreze teza de doctorat, pierd calitatea de doctorand pentru că sunt exmatriculați. Este indecent pentru cineva să spună că între 2007 - 2009 a fost doctorand. Înseamnă că nu a fost în stare să facă teza de doctorat și din calitate, cuvântul doctorand pus unde nu trebuie, se transformă într-un defect, pentru că cel care a început un stagiu doctoral, dar nu l-a terminat, nu are cu ce se lăuda.

Calitatea de doctor se obține după susținerea tezei de doctorat în fața unei comisii și după ce o comisie superioară validează acel titlu. Calitatea de doctor în științe se obține cu trudă. Există și excepții în care tezele de doctorat sunt plagiate, dar nu despre această situație mă ocup eu acum. Cel care a făcut documentare serioasă, a desfășurat o intensă activitate de cercetare științifică, a scris 150 de pagini ca un tot unitar în care a tratat o problemă cu includerea de soluții originale și căruia o comisie îi recunoaște munca desfășurată ca fiind deosebit de valoroasă, obține din partea comisiei titlul de doctor în știință. Titlul acesta se obține la vremea lui, presupune muncă foarte multă, eforturi susținute și nu se face bătând din palme sau executând ordine.

Calitatea de asistent universitar se obține de persoane care au avut rezultate deosebite în studenție, care au făcut un doctorat și sunt dedicați muncii cu studenții și muncii în laboratorul de cercetare, rezultatele originale obținute trebuind să fie publicare sunv=b formă de articole, prezentate în conferințe științifice de specialitate, dar și incluse în capitole de culegeri de probleme sau în studii de cazuri. Asisteny=tul universitar are seminarii și lucrări practice cu studenții.

Calitatea de lector universitar, pentru cei care lucrează deja în învățământul superior se obține când este scos un post la concurs și se face trecerea de la asistent universitar la lector universitar. Cel care vine la concurs trebuie să aibă un anumit număr de articole publicate, să aibă culegeri de probleme, să fi lucrat la contracte de cercetare științifică și pe poziția de asistent universitar să fi dovedit calități remarcate și apreciate de studenți. Există posibilitatea ca persoane care au lucrat în producție sau în cercetare, care au publicat articole, care au avut comunicări la conferințe să participe la concursuri și să devină lectori universitari.

Calitatea de conferențiar universitar urmează celor care au fost deja lectori universitari și care sunt promovați prin concurs pe această calitate. Există situația în care se vine direct din cercetare sau din producție pe post de conferențiar, lucru nu prea bine văzut de cei din departamente care au stat și au așteptat să promoveze. Îmi amintesc că acum foarte mulți ani când erau blocate promovările în învățământul superior, o anume PC, nevestica unui anume NC, a concurat direct pe post de conferențiar universitar la Catedra de Socialism Științific, pentru că. A și devenit conferențiar universitar spre stupoarea generală, lucru care arăta că totul este posibil în RSR.

Calitatea de profesor universitar este cea mai înaltă treaptă la care se ajunge în învățământul superior. Mai mult de atât nu există altceva. Cel care vrea să ajungă profesor universitar trebuie să aibă publicate articole, cărți să se fi remarcat prin activitate de cercetare științifică, să fie director de proiecte cu finanțare efectivă, într-un cuvânt, să arate că este cineva.  La un profesor universitar, trebuie să existe 3 conferențiari. La un conferențiar trebuie să existe 3 lectori și la un lector trebuie să existe 3 asistenți. În acest fel se asigură o piramidă a funcțiilor într-un departament. În realitate, piramida este răsturnată și toată lumea se miră, iar cine încearcă să o reașeze pe poziția corectă își va atrage ura generală.

Calitatea de doctor honoris causa se obține de mari personalități care s-au remarcat în domeniile lor de activitate prin rezultate de excepție. Această calitate se conferă de către o altă universitate decât cea unde persoana și efectuat studiile. Președinți de state, prim miniștri, rectori de universități, savanți, profesori universitari, sunt cei cărora li se conferă titlul de doctor honoris cauza. Multe universități ale lumii i-au conferit acest titlu Elenei CEAUȘESCU, ca după aceea să i-l retragă...

Calitatea de membru corespondent al Academiei Române este dobândită de oameni de știință care au rezultate de excepție în domeniile lor de activitate.

Calitatea de academician este cea mai înaltă treaptă de recunoaștere a rezultatelor științifice obținute de o persoană, ceea le-l face ca din membru corespondent al Academiei Române să devină membru cu drepturi depline al Academiei Române.

Calitatea de membru de onoare al Academiei Române este atribuită oamenilor de știință cu merite excepționale în domeniile lor de activitate, ca o recunoaștere a meritelor pe care societatea le-a evidențiat de-a lungul anilor.

Aceste calități sunt normale pentru cei care muncesc eficient, sunt apreciați pentru rezultatele lor de către cei din comunitatea din care fac parte. Aceste calități sunt subminate de impostori care fără să dispună de resurse intelectuale suficiente, fac tot felul de lucruri în afara regulilor de moralitate și de normalitate pentru a le obține. Unii reușesc pe căi ocolite să le obțină și le înscriu în CV-urile lor pentru a impresiona doar, căci nu au acoperire în fapte reale niciuna dintre calitățile academice obținute prin nenumcă.

(03 august 2022)

Diplome adevărate

Este vorba despre:

- diplome de bacalaureat adevărate,

- diplome de licență adevărate,

- diplome de master adevărate,

- diplome de doctor în științe adevărate.

Posesorul diplomei a parcurs următorii pași:

- a dat un concurs pentru a deveni elev sau student sau doctorand,

- a fost acceptat la acea instituție de învățământ,

- a urmat cursurile,

- a elaborat referate și proiecte,

- a dat răspunsuri care au fost evaluate cu note de promovare,

- a susținut examene în fața comisiilor exigente și a obținut note de promovare,

- a finalizat prin examen de bacalaureat, de licență, de master sau susținere teză de doctorat,

- a fost evaluat și susținerea examenului final a fost însoțită de notă de promovare,

- a obținut diploma,

- a mers și s-a angajat și are un loc de muncă unde folosește ceea ce a învățat pentru diplomă.

Anii de școală îi sunt utili posesorului diplomei căci la locul de muncă folosește conceptele de la disciplinele din anii de studii și faptul că a promovat anii de studii arată că toată munca lui a avut un rost. El recunoaște că nu a pierdut timpul degeaba pe băncile școlii și în proporție de cel puțin 60% din ceea ce face la locul de muncă are tangență cu ceea ce a învățat în școală.

O astfel de diplomă este adevărată, căci ea reflectă munca depusă de posesorul ei pentru a se califica și durata de acomodare cu locul de muncă nu a necesitat mai mult de 3 sau 4 luni.

(15 martie 2021) 

Masterandul

Acum lucrurile sunt ceva mai clare. După terminarea celor trei ani de facultate, absolventul de la licență are posibilitatea de a urma cun curs de doi ani de masterat.

Am observat că sunt absolvenți de facultate care au și câte tre-patru masterate. Nu e o treabă serioasă. În opinia mea, masteratul trebuie făcut pentru:

- a adânci domeniul făcut în cei trei ani de licență,

- a schimba profilul urmând ceva plăcut pentru a profesa.

Cei ce fac nenumărate masterate, ori au timp de pierdut, ori se supraevaluează, crezând că vor impresiona pe careva înșirând tot felul de diplome dobândite, în tot felul de domenii, care mai de care mai pestrițe și care nu au cum să fie profesate simultan vreodată.

În opinia mea, un absolvent al unei facultăți care dorește să se dedice cercetării în domeniul pentru care a făcut programul de trei ani de la licență, va urma masterul de aprofundare al specializării și va trece să deprindă tainele cercetării științifice în acel domeniu. La el, a face masterat înseamnă cu totul și cu totul altceva, căci lucrarea sa de disertație va fi 100% orientată spre a da soluții originale unei anumite teme. În mod categoric peste 60% dinree absolvenții unui asemenea masterat ar trebui să facă și un stagiu doctoral.

Cei care au terminat o facultate și care își dau seama că drumul ales merită o altă șansă, trebuie să facă un masterat profesional și timp de doi ani să depună eforturi conjugate cu eforturile de la serviciu, să se reprofileze. Ei vor folosi destul de multe lucruri învățate în facultate, dar vor învăța lucrurile specifice unei noi meserii. Pentru ei nu cercetarea științifică este scopul, ci deprinderea unor tehnici și metode noi pe care să le ducă în practica de zi cu zi, dar la un alt nivel, acela de absolvent al unui curs de masterat. dacă dintre aceștia 20% urmează un stagiu doctoral este un lucru bun.

Eu am lucrat și la master de cercetare și la master profesional. Acolo am întâlnit studenți de excepție, iar numărul celor pasionați pentru munca lor este extrem de ridicat.

(04 aprilie 2018)

Foile matricole și transparența

Se vorbește de transparență, fără a se specifica ce este aceasta și cum se realizează. Mulți fac caz dacă nu se publică date statistice. Nu se spune nimic despre ce este obligatoriu să se știe, dar mai ales cum trebuie puse acele date și unde pentru a fi ușor de găsit. Lipsa unor tipizate și a unor standarde fac ca transparența să capete un caracter formal, opțional, ambiguu și neomogen. Despre un CV nu există obligativitatea unei structuri, ceea ce permite omisiuni cât cuprinde. Despre studii, fiecare pune ce vrea și cât vrea. Despre locuri de muncă omisiunile sau detaliile nesemnificative merg mână-n mână. Există ghicitoare în cafea pe care lumea le blamează. Cred că tot așa de important este să existe cititorii în foi matricole și cu siguranță că lumea ar fi mult mai bună dacă viitorul ar fi ghicit prin citirea acelor foi matricole.

Foia matricolă este o oglindă a performanței celui care o osedă. În ipoteza că el a urmat o facultate aleasă și nu impusă, dacă pe acel document apar numai și numai medii și note de 5 și de 6 și niciodată o notă mai amre, ghicitorul în foi matricole trebuie să deducă faptul că nu este bântuit de o mare performanță a celui ce i-a oferit acele piese, ci viitorul arată că respectivul nu va executa niciodată pe felia sa de calificare ceva care să depășească progul de 6 sau cel mult 7.

Ghicitorii în cafea trebuie să interpreteze și să coreleze forme născute din zaț, iar cititorii în foi matricole au posibilitatea de a face corelații dintre cele mai interesante, căci legăturile dintre note niciodată nu sunt întâmplătoare. UN decan de facultate mi-a relatat cum un absolvent cu note doar de 5 și de 6 în timpul anului obținuse o notă de 10 la un examen scris de licență unde colegii săi cu medii de peste 9,50 obținuseră note de 8 și opt și ceva. Datorită lăudăroșeniei respectivului s-a aflat că venise cu teza făcută de acasă pentru că ghicise în cafea subiectele și chiar problemele sau visase în timpul nopții sau un porumbel îi adusese pe pervazul ferestrei o frunzuliță pe care erau înscrise semne pe care le-a decodat, obținând exact subiectele. Misterul a fost dezlegat în cu totul alt context, jenant pentru unii dintre subalternii celui ce relata întâmplarea. Eu îmi imaginasem cu stă duma, iar viața mi-a dat dreptate 100% căci nu avea cum un tip foarte puțin pregătit să aibă o străfulgerare de geniu pentru a scoate o teză de 10 când și la alte teze tot atunci nu a făcut prtea mare lucru, dar a obținuit media generală peste 6 încât să devină un fericit licențiat.

N-am să detaliez nici chestia cu cel ce obținuse titlul de PhD, când ca absolvent nu am văzut în foaia sa matricolă nicio notă de 7, ci toate notele sub 7, dar care politic vorbind stătea foarte bine și deschisese multe uși, inclusiv obținând repartiții babane de vile naționalizate pentru.

Transparența din foile matricole și din CV-uri este benefică mai ales când se trece la și altele școlile la care a activat o persoană între 1083 și 1989, căci pe vremea comunismului repartițiile erau centralizate și una era să ai media 9,50 care te propulsa în primii 50 și cu totul era să ai o medie de sub 7, medie care te arunca în grupul numit lanterna roșie al ultimilor 50. Chestia cu ciocul mic îi aparține unei PDL-iste obraznice, dar se potrivește acum tuturor celor care dacă ar arăta foile matricole n-ar mai trebui să ridice prea sus privirile, chiar dacă se laudă cu nenumărate masterate făcute pe colo și pe colo, chiar și acolo unde numai dacă este rostit numele universității lumea cade în șpagat instantaneu, deși cine intră în detalii își dă seama că acolo demult 2+2 nu mai dă 4 începând cu 19.03.1990 când o oglindă de cristal s-a făcut țăndări, expresie ce nu-mi aparține.

Timpul va decide dacă se va face o academie a vrăjitoarelor care citesc în foile matricole ale politicienilor, deputaților, primarilor, doctorilor în științe sau oricui vrea să pară ceea ce nu este.
Cine crede că dacă o persoană are o foaie matricolă cu rezultate foarte bune nu o pune pe Internet să se laude, se înșeală. Cei care evită să facă cunoscute rezultatele școlare, cu siguranță foile matricole i-ar face de râs, i-ar coborâ de pe soclurile unde s-au cocoțat fără merite. De regulă, cei cu note bune spun că au tyerminat cu media 9,71 din 10 sau 9,20 din 10. În niciun caz nu vom vedea un CV cu media de absolvire a facultății 7,22 din 10 sau și mai nasol, 6,37 din 10.

(07 ianuarie 2018)