Utopia alegerilor anticipate

Am văzut că în ultimele zile se consideră ca soluție viabilă pentru rezolvarea crizei guvernamentale, alegerile anticipate, la șase luni de la precedentele alegeri. Este o soluție irealizabilă dacă se iau în considerare factorii subiectivi care îl determină pe alesul neamului să nu-și tragă singur scaunul de sub el, factori precum riscul:

- de a nu mai obține și mandatul următor;

- de a pierde privilegiile din care se înfruptă;

- de a-i scădea veniturile lunare de la 17.000 la 3.000;

- de a nu se mai vedea la televizor fie de bine, fie de rău;

- de a nu mai primi invitații care se lasă cu chiolhanuri;

- de a merge pe jos ca acum 7 luni și un pic;

- de a fi cineva la el în urbe sau în mahala;

- de a i se restrânge anturajul elevat și interesat;

- de a reintra în cohorta anonimilor neinteresanți.

Experiența Dacian CIOLOȘ este încă vie, ea arătând că aleșii neamului, ființe umane și ele, dominate de interese proprii de supraviețuire, la o adică votează și un scaun pe post de premier, cu guvern cu tot, format din obiecte eterogene, ciudate, nefuncționale, oarecare, nefiabile și nementenabile. Mă îndoiesc în proporție de 97,23410327517942771% că cel ce va candida în 2019 își dorește în vreun o guvernare fără de succes, lucru pe care un parlament ostil i-l asigură prin:

- noncalitate;

- invalidări;

- lentoare;

- hărțuire;

- nonperformanță;

- tertipuri;

- schimbări;

- comisii;

- reorganizări;

- redefiniri;

- sabotaje.

Pornind de la oabordări realiste, se vede că pe Dâmbovița, alegerile anticipate sunt o utopie adevărată din moment ce condiționalitățile ei au o încărcătură plină de ciudățeniile votului unei colectivități în care privilegiile se autoacordă cu unanimități zdrobitoare, imorale, zgomotoase, ambalate, ad-hoc  și perverse. Este definită, să nu se zică doar că n-ar exista și așa ceva. De înfăptuit, never ever, never ever, adică nici azi, nici mâine, nici la anul și nici la Paștele cailor. Punct.

(26 iunie 2017)

Vă ordon: mocirleală, băieți!

De câteva zile bune, într-o groapă se tot toarnă apă și în mocirla făcută intră rând pe rând ba unul, ba altul, dar de ieșit nu iese nimeni. Au hainele murdare. Au fețele murdare. Au mâinile murdare. Încă se joacă, fără a se lua la trântă. dacă ar fi fost acolo ciocolată caldă, aș fi înțeles plăcerea unor doamne de a se tăvăli cu patimă în sossul dulce și plăcut mirositor. Dar într-o mocirlă mâzgoasă, lipicioasă și fără gust plăcut, îmi vine greu să înțelegcum oameni în toată puterea intră cu o plăcere nebună. De fapt, nu este chiar plăcere, ci un magician le ordonă ca rând pe rând să se arunce

în acel perimetru unde sosul de lut a devenit mediu de manifestare spectaculoasă pentru băieții cucuieți.Este numai o joacă de oameni mari, din care nu iese niciun învingător, pentru că din start, ordinul este în acest sens, de a se trage de timp, de a atrage fraierii pe margine și de a arăta că există mocirlă și niște jucători, pe care inteligența nu i-a dat afară din casă. Nu este vorba de grupare pe echipe, pentru că jucătorii sunt un pic pe cont propriu, dar în mintea lor gândesc că fac parte dintr-o tabără, să-i zicem a binelui, fără ca acest bine să fi fost vreodată definit cum trebuie.

Primul a fost un tip, știut pentru dorința lui de a face bine celor care știu să plătească. El a zis că știe să-și facă coechipierii, numai că nu i-a ales, ci doar i-a numit. Unul dintre cei enumerați, zice-se om de onoare, s-a aruncat fără să gândească prea mult și a alunecat, căzând nu pe stape, ci ușor în cap, umplându-se de mocirlă treptat-treptat, joi, luni, iar marți deja i se vedeau doar ochii, fără să fie recunoscut nici după caracter, bărbătesc zicea el, ci după glasul cu interesul n. repetat cândva la nesfârșit. N-a prea mai fost groapa plină de tipi dornici să intre în joc, până sâmbătă, când unul nepriceput n-a vrut să intre, ci a dat numai cu bâta, dar au sărit stropi în toate părțile, inclusiv mozolindu-i și lui frumusețe de cămașă de tătic de fetiță frumoasă. Marele comandant care a ordonat mocirleala simplu, dar clar, mai vâră din când în când vârful bocancului de jucător cu cuburi reci și caută să amestece mocirla, astfel încât să fie sigur că este loc suficient pentru cine va dori să intre benevol, crede el, deși știe că dintre cei implicați, mulți poartă costume foarte scumpe. Așteptăm. Cine mai știe povestea cu fraudarea alegerilor din 2004 și cum s-a încheiat ea, ca un fâs?

(23 aprilie 2017)

Donald TRUMP este alesul

Deși nu amavut multă informație la dispoziție pentru a fi un tip documentat, de la o poștă am văzut la noi în media disproporția catastrofală pentru jurnaliștii implicați, în favoarea candidatului deocrat Hillary Clinton. Când mi-am propus ceva, am obținut. Din momentul în care am avut ideia să analizez vocabularele celor doi candidați am luat două discursuri și am tras niște concluzii pe care le-am pus într-un articol.

Am mai urmărit câte ceva colo și colo, dar când am văzut niște lucruri deja mi-am făcut o părere. Un staff slab este acela care nu gestionează lucrurile bune și nu evită evenimente ca acela din 11 deptembrie când la urcarea în microbuzul negru lucrurile au fost total scăpate de sub control de unul dintre candidați, chiar dacă ceva mai târziu a apărut zâmbind, dovedind că este strong.

Văzând că aplecarea pe fenomen este ridicol de simplist făcută în spațiul carpato-danubiano-pontic tot timpul părerea mea nu era în concordanță cu a celor care ar fi trebuit să mă învețe pe mine și nu invers. Ei vedeau un candidat câștigător cu 200%, în timp ce eu îi vedeam apropiați, Hillary Clinton având un mic avans binemeritat prin prestația pe care o avea. Detaliile alții trebuiau să mi le descifreze, ceea ce nu s-a întâmplat. Doar într-o seară la Realitatea Tv a fost un tip care trăia în USA și care consiliase ceva președinți, care zicea un pic altceva. Numai că moderatorul i-a închis pliscul. Așa că a venit ziua alegerii și am văzut cozi la secțiile de votare, de care nu s-a inflamat nimeni, am văzut cetățeni care spuneau cu voce tare cu cine vor să voteze și nu-i ridica poliția și multe altele am văzut, care aici ar fi considerate delicte pentru curtea marțială.

Se contura victoria lui Donald TRUMP și ridicolii de la București nu-și schimbau discursul. Unul mi-a amintit de ce a zis marele  Octavian PALER la o emisiune a lui Mihai GÂDEA la Antena 3, că n-ar vrea să apuce zilele să-l vadă pe Emil BOC premier. Stau și mă întreb cam care ar fi discursurile deontologilor dâmbovițeni azi, mâine, crezând ei că ordinea mondială este influențată din Micul Paris din centrul vechi, căci la Capșa nu au ei cum să plătească din motive de 5 stele.

Nimeni n-a crezut deși din calculele probabilistice ale unui student de anul întâi ar fi rezultat că TRUMP are șansă 0,5 în timp ce Hillay CLINTON are șansă 0,25, problema fiind asemnea stabilirii probabilității de repetare a acelorași șase numere la două trageri undeva la interval de 24 de ani. Acum ca numerologii, orice ins care vrea să construiască modele, are toată libertatea, cu o singură condiție: să nu spună că știa cu X zile sau luni sau ani, înainte că Donald TRUMP va fi cel de al 45-lea președinte. Singura ipoteză legată de finanțele americane, cade, pentru că sprijinul masiv de acolo nu s-a dus către câștigător. Oricum s-ar întoarce problema, orice ipoteze s-ar construi, este cert că poporul american a făcut acea alegere care îi este convenabilă și el ca orice popor care alege, nu greșește niciodată. Greșesc cei care-și dau cu părerea și nu pleacă de la adâncul respect pe care sunt obligați să-l poarte unei mari națiuni care a făcut alegerea: Donald TRUMP = președinte. Și punct.

(09 noiembrie 2016)

Donald TRUMP este alesul

Deși nu amavut multă informație la dispoziție pentru a fi un tip documentat, de la o poștă am văzut la noi în media disproporția catastrofală pentru jurnaliștii implicați, în favoarea candidatului deocrat Hillary Clinton. Când mi-am propus ceva, am obținut. Din momentul în care am avut ideia să analizez vocabularele celor doi candidați am luat două discursuri și am tras niște concluzii pe care le-am pus într-un articol.

Am mai urmărit câte ceva colo și colo, dar când am văzut niște lucruri deja mi-am făcut o părere. Un staff slab este acela care nu gestionează lucrurile bune și nu evită evenimente ca acela din 11 deptembrie când la urcarea în microbuzul negru lucrurile au fost total scăpate de sub control de unul dintre candidați, chiar dacă ceva mai târziu a apărut zâmbind, dovedind că este strong.

Văzând că aplecarea pe fenomen este ridicol de simplist făcută în spațiul carpato-danubiano-pontic tot timpul părerea mea nu era în concordanță cu a celor care ar fi trebuit să mă învețe pe mine și nu invers. Ei vedeau un candidat câștigător cu 200%, în timp ce eu îi vedeam apropiați, Hillary Clinton având un mic avans binemeritat prin prestația pe care o avea. Detaliile alții trebuiau să mi le descifreze, ceea ce nu s-a întâmplat. Doar într-o seară la Realitatea Tv a fost un tip care trăia în USA și care consiliase ceva președinți, care zicea un pic altceva. Numai că moderatorul i-a închis pliscul. Așa că a venit ziua alegerii și am văzut cozi la secțiile de votare, de care nu s-a inflamat nimeni, am văzut cetățeni care spuneau cu voce tare cu cine vor să voteze și nu-i ridica poliția și multe altele am văzut, care aici ar fi considerate delicte pentru curtea marțială.

Se contura victoria lui Donald TRUMP și ridicolii de la București nu-și schimbau discursul. Unul mi-a amintit de ce a zis marele  Octavian PALER la o emisiune a lui Mihai GÂDEA la Antena 3, că n-ar vrea să apuce zilele să-l vadă pe Emil BOC premier. Stau și mă întreb cam care ar fi discursurile deontologilor dâmbovițeni azi, mâine, crezând ei că ordinea mondială este influențată din Micul Paris din centrul vechi, căci la Capșa nu au ei cum să plătească din motive de 5 stele.

Nimeni n-a crezut deși din calculele probabilistice ale unui student de anul întâi ar fi rezultat că TRUMP are șansă 0,5 în timp ce Hillay CLINTON are șansă 0,25, problema fiind asemnea stabilirii probabilității de repetare a acelorași șase numere la două trageri undeva la interval de 24 de ani. Acum ca numerologii, orice ins care vrea să construiască modele, are toată libertatea, cu o singură condiție: să nu spună că știa cu X zile sau luni sau ani, înainte că Donald TRUMP va fi cel de al 45-lea președinte. Singura ipoteză legată de finanțele americane, cade, pentru că sprijinul masiv de acolo nu s-a dus către câștigător. Oricum s-ar întoarce problema, orice ipoteze s-ar construi, este cert că poporul american a făcut acea alegere care îi este convenabilă și el ca orice popor care alege, nu greșește niciodată. Greșesc cei care-și dau cu părerea și nu pleacă de la adâncul respect pe care sunt obligați să-l poarte unei mari națiuni care a făcut alegerea: Donald TRUMP = președinte. Și punct.

(09 noiembrie 2016)

Criticarea alegătorilor

Se zice, că nu am spus-o eu, că alegătorul nu greșește niciodată. Cred acest lucru și îl iau ca pe un postulat, așa cum sunt postulatele din geometrie sau din algebră. Se pornește de la următoarele premise:

• există o mulțime de persoane cu drept de vot;
• numai cei care doresc votează;
• fiecare votează cu cine vrea;
• votul este depersonalizat prin buletin;
• cei ce votează sunt foarte numeroși;
• rezultatul votului este un șier de numere;
• elementele șirului exprimă opțiuni;
• șirul nu se modifică;
• rezultatul este acceptat și obiectiv;
• rezultatul stă la baza ierarhizării;
• primul din ierarhie este cel ales.

În acest context a comenta votul arătând cu degetul spre votanți căutând vinovați este o greșeală ca să nu spun o idioțenie. Votul este supus analizei în ideia că cel dorit nu a ieșit învingător pentru că NU A ÎNTRUNIT numărul de voturi, nu pentru că votanții sunt vinovați. Am văzut că niște nefericiți au pus drept motiv al unui rezultat vârsta votanților, de parcă el a avut o listă cu nume, vârstă și ce a votat fiecare. este o mare eroare să se facă o astfel de analiză, iar cel ce o face are mari probleme mintale. Supozițiile sunt foarte diverse.

În ipoteza unei colectivități formate din 1000 persoane din care 500 au 30 de ani și 500 au 80 de ani și candidatul dorit a obținut 999 de voturi, calculele sunt relativ simple și anume:

• a obținut toate cele 500 de voturi de la cei de 30 de ani și 499 de voturi de la cei de 80 de ani;
• a obținut toate cele 500 de voturi de la cei de 80 de ani și 499 de voturi de la cei de 30 de ani;

Lucrurile sunt tot așa de simple și dacă respectivul a obținut un singur vot sau a obținut 200 de voturi. Devin mai complicate însă atunci când:

• rezultatul este echilibrat între candidați;
• se știe numărul de candidați pe grupe de vârste.

Nici în cazul în care se știe că la vot s-au prezentat numai cei 500 de votanți de 80 de ani și candidatul preferat a obținut  sun 250 de voturi pentru că a obținut contracandidatul acestuia peste 250 de voturi nu trebuie făcute afirmații. Înseamnă că cel preferat nu a convins.

Toți analiștii care văd ierarhizarea în mod deformat punând în seama alegătorilor eșecul celor preferați lor, fac o mare greșeală și eu îi consider nebuni de legat. Alegătorul nu greșește niciodată, el fiind marele stăpân pentru o clipă. Să ne imaginăm cum se aliniază la start la proba de 100m atleții și faptul că Usain Bolt iese învingător i se datorează 100% pentru că a fost cel mai bun. Nu trebuie învinuit terenul, nu trebuie învinuit vântul că atletul nostru preferat s-a împiedicat și a căzut în nas.

(07 iunie 2016)