Este posibil ca eu să fiu acum catalogat ca un individ de modă veche, dar am căutat să identific soluțiile care să permită obținerea de rezultate corecte, atunci când eu am dorit ca viața mea să nu fie zguduită de evenimente dintre cele mai puțin plăcute.
Prima chestie la care m-am gândit a fost aceea că nimeni să nu aibă acces la mine în casă când eu sunt plecat și doar copiii stau acasă. Deci, regula de bază a fost ca ei să nu deschidă ușa nimănui, în afară de mine și de soția mea, indiferent despre cine este vorba. De regulă noi aveam cheile apartamentului la noi și evitam folosirea soneriei.
A doua chestie pe care copiii mei o știau era aceea că nu trebuiau să intre în discuții cu străinii și nici nu trebuiau să-i urmeze pe necunoscuți indiferent despre cine era vorba și cu atât mai puțin să primească mâncare, jucării sau bomboane de la aceștia.
A treia chestie era aceea că atât băiatul cât și fata nu trebuiau să plece undeva fără să ne spună, indiferent de distanță, de scopul urmărit și de persoanele cu care ar fi plecat, fără să însemne acest lucru că noi eram persoane absurde sau că ei erau niște sălbatici.
A patra chestie a constat că dacă trebuia să meargă fiica mea la teatru sau la o sărbătoare a unor colegi, eu eram acela care o duceam și mergeam să o iau când primeam telefon, deci niciodată nu am lăsat copiii ca pe niște colete în gară, că se vor descurca ei. Și când era de venit cu metroul, eram prezent la gura de metrou și mergeam spre casă cu mașina mea.
A cincea chestie este în strânsă legătură cu faptul că eu nu m-am așteptat ca alții să-mi rezolve problemele mele și nici să arăt cu degetul spre alții că n-au făcut-o așa cum se întâmplă în ziua de azi. Educația copiilor mei este problema mea. Școala are rolul ei, dar ea nu suplinește ceea ce eu ca părinte trebuie să fac cu copiii mei, care sunt regulile pe care ei trebuie să le știe și să le respecte. A arăta cu degetul spre alte instituții că nu fac și nu dreg, este lucrul cel mai penibil făcut de un părinte, care a crezul că rolul lui este doar de a face copii, nu și de a-i educat, ceea ce este greșit, foarte greșit.
A șasea chestie este legată de învățarea copilului să nu mintă, lucru ce trebuie obținut fără violență, ci prin tratarea copilului ca pe un adult autentic. Din punctul meu de vedere, aceasta a fost cea mai mare victorie a mea ca părinte, din moment ce am reușit prin metode simple, dar convingătoare să-i formez pe copiii mei să nu mintă, apreciind că adevărurile spuse de ei sunt de o mie de ori mai apreciate.
A șaptea chestie se referă la comunicare prin vorbe puține, dar mai mult prin fapte, prin exemple. Mie nu mi-au plăcut teoriile și nici comparațiile între copii. Fiecare copil are ceva al lui, dar el trebuie să nu devină imun la morala pe care i-o face părintele sau la pedepsele pe care părintele i le aplica, dar nici la recompensele oferite copiilor în cazul în care o problemă va avea soluția dorită de părinte, dacă băiatul sau fata parcurg o serie de pași care să le asigure succesul. Nu am fost adeptul acestor abordări, ci al discuțiilor simple, bine gândite, dar corecte și pe înțelesul copiilor.
A opta chestie are legătură cu capacitatea de auto-evaluare a copilului. Am fost îngrozit să văd colegi care spuneau că au făcut la examen de de nota opt și erau notați cu cinci sau cu patru și am căutat să obțin de la copiii mei să se evalueze cât mai apropiat de ceea ce profesorii lor considerau. Mă laud că am obținut ca fiica mea să se evalueze cu plus sau minus 5 sutimi față de punctajul dat de profesori, iar băiatul se evalua cu plus sau minus 10 sutimi. Realismul este fundamental în viața unui om.
Acum lucrurile s-au schimbat mult și copiii au mult mai multă libertate, iar părinții au tendința să-i supra-evalueze, crezând că judecata copiilor lor este suficient de profundă încât aceștia să facă alegerile cele mai bune sau să zicem, cele mai potrivite. Părinții au o și mai mare încredere în copiii lor de sub 15 ani față de cum am judecat eu lucrurile, iar problema controlului e trecută undeva la și altele, efectele văzându-se în multe situații devenite fără ieșire, dar care erau de evitat cu ceva mai multă atenție de la părinți.
(08 august 2023)
