Mediocritatea la ea acasă

Unii fac niște lucruri din care rezultă că sunt de o mediocritate strălucitoare. Să dau un exemplu. Înainte de a se face anveloparea unui bloc, ușa de la intrare de termopan desigur, pusă de Asociația de locatari, avea un sistem de închidere/deschidere atât cu cheie cât ți cu card. După ce s-a pus anveloparea, sistemul de deschidere a fost numai cel cu cardul din exterior sau manual din interior, iar deschiderea din apartament se face ca și înainte. Când nu merge curentul în bloc, cel ce vine din exterior nu are cum să deschidă că nu are cheie. El sună, cineva coboară pe întuneric etajele și vine să-i deschidă.

Unii îi acuză pe cei care au optat pentru o astfel de soluție de hoție. În condițiile în care plata se face fără a avea o restricție severă, opțiunea card+cheie nu era o problemă. Singura explicație nu este prostia celor care au optat spre așa rezolvare, ci mediocritatea:

- proiectantului,

- managerului,

- executantului,

căci niciunul dintre ei nu au sesizat aberația. Dacă nu erau mediocrii, ci buni, cu siguranță ar fi preluat experiențele pozitive de dinaintea venirii lor și ar fi ales exact ceea ce trebuie. Nu a fost cazul că acei indivizi mediocrii, suficienți și fără preocupări de analiză și decizie legată de variante, au ales o soluție proastă, au aprobat soluția proastă și în final au implementat soluția proastă. Mediocritatea lor nu duce spre a ști ce se întâmplă cu toți cei pentru care disconfortul este maxim. 

Nota bene: și cei ce au recepționat lucrarea ori au fost corupți, ceea ce mi-e greu să cred, ori și ei au o mediocritate grosieră în corpurile lor dolofănele, că au acceptat sără dă vadă minusurile de funcționalitate. Vai de cei mediocrii! Vai de cei care trebuie să suporte soluțiile date de mediocrii!

(01 noiembrie 2019)

Dictatura mediocrilor

Prima afirmație pe care o fac este aceea legată de faptul că fiecare dintre noi este înzestrat de natură să facă un număr mic ză cicem 10% de lucruri foarte bine, că tot natura îl înzestrează pe om să facă un număr de 40% de lucruri bine, să facă 707 40% dintre lucruri la un nivel mediocru și ceea ce a mai rămas, adică 10% dintre lucruri să le facă prost. Acum nu trebuie înțeles că acele lucruri nu au noanțe. Există lucruri făcute genial, excepțional și foarte bine. Există lucruri făcute bine, cum există și lucruri făcute. Și în zona lucrurilor făcute prost, se lducruri făcute foarte prost, dar și lucruri făcute incredibil de prost. Oamenii au abilități să încerce să facă orice. Așa se explică:

- trecerea de la o meserie la alta;

- policalificarea;

- doctoratele în cascadă;

- serviciile făcute în paralel.

Sunt prea puțini oamenii care:

- aleg meseria pe care o vor executa foarte bine;

- care acceptă că nu fac lucrurile de bună calitate;

- aprecierile sau criticile sunt adresate lor;

- au făcut o alegere rea sau au fost împinși spre așa ceva.

Mediocrii nu sunt așa că așa i-a făcut natura. Mediocrii sunt toți acei indivizi care execută meserii pe care le-au ales neinspirat și pentru care muncesc fără:

- tragere de inimă;

- soluții bune;

- respect din partea celor din jur;

- o autoevaluare corectă.

Mediocrii se coalizează formând:

- grupuri compacte;

- majorități confortabile;

- luări de poziție iraționale;

- formulări alambicate;

- propuneri de soluții abjecte.

Sunt situații dintre cele mai bizare, iar mediocrii niciodată:

- nu recunosc că au greșit;

- nu-și anumă ceva, orice;

- nu cred că soluțiile lor sunt proaste;

- tot ceea ce fac ei prost, spun că este făcut de alții;

- nu acceptă să fie evaluați;

- nu cred că sunt altceva decât șefi, deși nu au idei.

Mediocrii sunt la tot pasul și nu este vina lor, ci vina celor din jurul lor care i-au încurajat să meargă pe căi care nu sunt cele mai potrivite pentru ei. Unul dacă este rocker și este pus să facă robotică, în loc să fie un rocker de excepție, este un inginer în roboți mediocru, plictisit, bșazat și care așteaptă în fiecare zi să-i treacă cele 8 ope, care pentru el sunt un calvar. Tot așa se întâmplă cu oricare altă meserie care este altceva decât meseria pentru care insul are vocație. Dacă mă analizez pe mine, când m-am desmeticit ce vreau să fac, din întâmplare drumul pe care mergeam era cel care mi se potrivea. Cred că ar fi fost o tragedie să fi apucat un alt drum, căci știu că ceea ce nu-mi face plăcere nu aș fi făcut niciodată, nu că aș fi făcut în scârbă și aș fi fost nu un mediocru de zile mari, ci un ratat perfect, irecuperabil și de aruncat la lada de gunoi a societății și așa infestată cu microbul jegoșeniei.

(01 noiembrie 2018)

O expresie a mediocrității (VIII)

Mediocritatea este înțeleasă greșit din moment ce se zice elev mediocru, student mediocru sau specialist mediocru. Mediocritatea nu este calificativ acordat unei persoane, ci soluțiilor pe care persoana le dă. Există situații în care un elev de nota 10 dă soluții de nota 5, adică soluții mediocre. Am cunoscut absolvenți de facultate de medie mai mare de 9,80 care au dat sistematic soluții de nota 5 sau 6, deci erau de fapt mediocri. Cei ce se hazafdează să dea calificative doar privind niște foi matricole, să nu se mire că au echipe cu care nu prea fac treabă, căci nu notele sunt cele care dau valoarea echipei, ci ceea ce fac efectiv membri săi. Eu am preferat întotdeauna să dau probleme celor cu care intenționam să colaborez. Dacă ei îmi ofereau la 5 probleme 5 soluții bune, continuam colaborarea. Nu am greșit și eu zic că am avut rezultate bune cel puțin, ca să fiu modest.

Concluzie: un om este mediocru dacă și numai dacă la problemele primite dă soluții mediocre.

(03 mai 2018)

O expresie a mediocrității (VII)

Oamenii mediocrii sunt cei care se fofilează și nu-și asumă nimic. Ei doar au opinii, nu au soluții concrete și nu sunt capabili să fie responsabili direcți în a rezolva ceva. Ei se bagă ca musca-n lapte, dar nu vin cu nimic concret și de fiecare dată când se acceptă o soluție, ei spun că și ei au avut exact acea soluție. De aceea, eu ori de câte ori am mirosit mediocrii în echipa mea de lucru, nominalizam pe fiecare să scrie ideia sau soluția și să o semneze pentru ca fiecare dintre noi să-și asume ceea ce scoate pe gură. Din 20 de situații, mediocrii ori nu scriau nimic, ori o dădeau în bâlbă, fără să spună ceva concret. Când se trecea la citirea a ceea ce fiecare a scris se făcea diferența și nu mai apărea nicio situație ambiguă.

(03 mai 2018)

O expresie a mediocrității este identificată atunci când nervii se întind la maximum văzâd că este în operă altceva cu mult mai prost decât au făcut toți ceilalți din acestă Europă.

O expresie a mediocrității (VI)

Orice utilaj, orice construcție, dar și până și omul, au o perioadă de funcționare, după care intră în mentenanță, adică în reparații cum se zice mai pe românește. Statistic vorbind, orice utilaj are o durată optimă de fiuncționare. După aceea încep să cadă componente și într-un final apare ceea ce se numește înlocuirea. Mediocrii nu cred nici în mentenanță, nici în reparații capitale și cu atât mai puțin în înlocuire. Un apartament are durată de utilizare 50 de ani. Un pod are durată de utilizare de 25 de ani. La mediocrii încep reparațiile când utilajul nu mai funcționează deloc, când podul stă să cadă, când drumul devine impracticabil. Mulți nici nu iau în calcul cheltuielile de mentenanță, cheltuieli obligatorii dealtfel. Mediocrii sunt cei care se bucură de utilaj că merge, dacă nu funcționează îl repară ei că doar se pricep la toate și dacă trece perioada de amortizare se bucură că nu mai apar cheltuieli și totul trece pe profit. este bucuria inconștientului, mediocrului și celui ce se condamnă singur la înapoiere, întârzâind nepermis introducerea progresului tehnic.

Vedem acum chestiunea cu podun Constanța din București, pod care stă să cadă.

Vedem că podul de la Olănești s-a rupt și a căzut o betonieră, existând acolo și o victimă. Acel pod are 50 de ani, știut fiind că la 25 de ani trebuia să intre în reparații capitale. În plus, dacă se urmărea construirea de autostrăzi, cu siguranță că respectivul pod nici n-ar mai fi fost așa de solicitat.

Concluzia: mediocrii cred că toate sunt veșnice ca mediocitatea lor.

(03 mai 2018)

O expresie a mediocrității (V)

Ideia de a avea alei iluminate este salutară. Numai că era o problemă: stâlpii cu becuri erau pe partea dreaptă, iar conduta de curent era pe partea stângă. În loc să fie perforată aleia la ambele capete pentru a se trece firele, (figura 1), opţiunea a fost să se perforeze aleia în dreptul fiecărui stâlp (figura 2). Cine a avut ideia aceea creaţă, şugubeaţă şi de o mediocritate strălucitoare, merită să intre în analele cu aşa nu se face. Dar nu ne mai miră nimic, din moment ce peste tot teribilismul celor care se pricep la toate şi la nimic este omniprezent.

 ************************************************

Să fie atâta puținătate de creier este greu și de găsit și de înțeles, mai ales când este vorba de secolul al XXI-lea și mai ales de faptul că s-a lucrat după un proiect avizat de tot felul de indivizi. Sau, probabil s-au urmărit cu orice preț lucrări fără rost ca să fie umflat prețul final. 

Concluzia: mediocritatea are costuri foarte mari, dar ceva mai mici decât costurile prostiei.

(03 mai 2018)

O expresie a mediocrității (IV)

Nu trebuie 1.000 de chestii pentru a-ţi da seama că ai în faţă o soluţie mediocră. Să ne imaginăm că au fost plantaţi nişte copaci. Să ne imaginăm că unii dintre ei s-au uscat. Ideia de bază, inteligentă este de a-l înlocui pe cei uscați cu un alți copaci, urmând ca în anii viitori să crească şi ei la fel ca ceilalţi. Ideia mediocră este de a tăia tulpina până la nivelul pământului şi de a turna ciment, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

(03 mai 2018)

O expresie a mediocrității (III)

Există copaci pe aleile dintre blocuri. Unii care vor să-şi facă reclamă scriu pe nişte tăbliţe din placaj sau din tablă ceva texte şi ca să fie vizibile, în loc să le lege sau să le agaţe de copaci, iau cuie şi un ciocan şi le fixează pentru vecie, bătându-le în cuie, spre toată disperarea celor care iubesc natura. Este şi aceasta o soluţie, dar în niciun caz izvorâtă dintr-o gândire genială. Este o soluţie mediocră, dată de un om mediocru, de doi bani.

(03 mai 2018)

O expresie a mediocrității (II)

Mergând pe străzile Bucureștiului am văzut că multe dintre trotuare au niște dale cu forme ciudate, numai că acele dale sunt măcinate din cauza calității proaste a materialului din care au fost făcute. Să nu-mi spună mie nimeni că niște inteligenți sclipitori au făcut materia primă proastă, ca soluție a geniului lor creator. În niciun caz. Niște mediocrii s-au apucat de o afacere. Cum era și normal, afacerea trebuia musai să fie mediocră, adică operații și produse simple, mână de lucru necalificată, produse de calitate slabă și profit maxim, pe nimic de calitate. Mediocrii au făcut ei ceva proceduri, bineînțeles mediocre, aproximative. S-au aprovizionat cu materii slabe calitativ căci mintea nu-i ducea la mai mult. Procesul de producție, în mediocritatea definirii lui a generat ceea ce vedem pe străzi și nu ne mirăm, căci și noi avem pe undeva o mediocritate a noastră, mediocritatea de a accepta orice porcărie ca pe un dat ancestral, veșnic, spre care privim neputincioși.

(03 mai 2018)

O expresie a mediocrității (I)

Există tentația ca atunci când ne privim în oglindă să ne vedem și mai frumoși și mai deștepți. Viața însă ne trezește la realitate. Ieri a fost o astfel de lecție. Din dorința de a ajunge la Prosche Vest 1 de pe Centrura Bucureștiului, venind dinspre Pitești, am intrat pe la Outlet Militari și de acolo a început calvarul:

- străduțele erau înguste,

- TIR-urile se mișcau greu

- intensitatea traficului e uriașă,

- benzile nu prea sunt definite,

- ideia de improvizație plutește,

- a face la stânga e o aventură.

Se vede de la o poștă că soluția este mediocră pentru că nu are o vechime mai mare de 20 de ani pentru a crede că strămoșii noștri dacii au gândit-o așa acum 2.500 de ani. Ea este o soluție ca rezultat al unei puținătăți în gândire din moment ce toate capitalele lumii spărate au de mulți ani inele de centură care soluționează problema elegant, eficient și coerent.

Numai niște oameni mediocrii aveau să dea o astfel de soluție din moment ce nici în ziua de azi nu există nici cea mai vagă ideie de a face o centrură demnă de secolul al XXI-lea pentru București. Și aceasta nu este nici lipsa banilor și nici lipsa forței de muncă, ci pur și simplu că oamenii nu văd o astfel de soluție căci ei sunt mediocrii neamului. Ei nu văd nici fluxuri, nici eficiență și nici coerență, ci doar străzi cu două benzi, cu stat la rând la cedează trecerea. În mintea lor nu există altceva și nici nu va exista vreodată. Aceasta este cauza din care intrarea în Centura Capitalei este catastrofică azi.

(03 mai 2018)

Soluțiile mediocre

La tot pasul mediocrii îşi pun amprenta prin ceea ce fac. Se vede de la o poştă soluţia dată de fiecare mediocru pentru că acesta:

- nu aplică proceduri pentru că nu învaţă proceduri,

- crede că ştie tot că s-a născut atoateştiutor,

- este inventiv şi oricărei probele dă soluţia lui originală,

- consideră că tot ceea ce el face este foarte bine,

- nu acceptă să fie evaluat de alţii şi soluţiile proaste criticate.

Soluţiile mediocre, date de oamenii mediocrii au imaginea unor improvizaţii de moment, sunt fără valoare, nefireşti, de departe sunt costisitoare, nefiabile şi de neacceptat în condiţiile unei minime exigenţe. Întotdeauna acel merge şi aşa este înlocuit de afirmaţii categorice de mulţumire exprimată zgomotos, cu gewsturi ample în aşteptarea laudelor, care nu încetează să vină tot din partea unor tovarăţi de-ai lor, la fel de mediocrii.

(18 aprilie 2018)

Meritocrația, mediocrația și meticulocrația

În ziua de azi Internetul scoate la iveală atâta informație cât nici nu avem vcapacitatea să diseminăm corect. Totuși, vedem manifestările:

- mediocrilor, cei care au format o pătură consistentă, aceea a mediocrației, fiind copoleșiți de soluții mediocre, submediocre și mai ales proaste, căci mediocrii niciodată nu au cum să propună la probleme complexe decât soluții proaste, submediocre și în cel mai bun caz, soluții mediocre; șlor le sunt străine soluțiile bune și foarte bune, nu pentru că n-ar vrea să ofere așa ceva, ci doar din simplul motiv că ei nu sunt în stare de soluții bune, să nu mai vorbim că nici în vecii-vecilor nu vor da soluții foarte bune;

- merituoșilor, fie cei reali, dar mai ales, a celor închipuiți care fac paradă pe oriunde apucă, manifestându-se zgomotoți în legătură cât de buni sunt ei, după spusele lor și nu după aprecierile celor din jur; adevărații merituoși stau în banca lor și-și fac meseriile în liniște, culegând aprecierile celor cu care relaționează; ei niciodată nu se bat cu cărămizile în piept cerând aprecierile celor din jur, căci cine știe să aprecieze, îi apreciază și nu e nevoie de gloate de lăudători;

- meticuloșilor le stă bine să facă analize profunde, să intre în detalii și să rezolve totul ca la carte, fără a le scăpa niciun detaliu; eii sunt adepții lucrurilor dacă nu perfecte, cel puțin foarte aproape de perfecțiune; un meticulos dacă scrie un text, îl citește de zece ori și-l corectează de o sută de ori; numai când el este convins că textul îl reprezintă, numai atunci pune punct și îl pune la dispoziția celor care l-au cerut.

Trebuie să avem mare grijă să identificăm repede meritocrația, mediocrația și meticulocrația, să le separăm și mai ales să știm să le folosim sau să le evităm, atunci când avem un proiect. 

Mediocrilor nu trebuie să li se dea părți din proiect care solicită inventivitate și mai ales soluții rapide la probleme complexe. Lor li se potrivesc lucruri simple, de rutină, pentru care există proceduri pe care ei le stăpânesc la perfecție.

Merituoșii de poleială nu trebuie să le dăm prea multe chestii de făcut, pentru că ei dacă nu sunt mediocrii, sunt inși care au trecut prin viață ca gâsca prin apă, folosindu-se de rezultatele altora, ei comportându-se ca musca la arat din fabula lui Al. Donici.

Meticuloșii sunt buni când este vorba de finisaje și nu suntem presați de timp. Ei sunt sursa unor tărăgănări, a unor temporizări, ceea ce în managementul de proiecte nu este lucrul cel mai bun.

Politica românească este bântuită de meritocrație, de mediocrație și de meticulocrație, în toate cazurile fiind abordate laturile negative, căci despre meritocrație vorbeau niște amazoane care s-au dovedit de o mediocritate managerială lucie, despre mediocrație au vorbit super-mediocrii arătându-i pe alții, deși li se potrivea proverbul cu paiul din ochiul altuia și bârnele din ochii lor. Politica dâmbovițeană nu este bântuită în niciun caz de meticulocrație, căci prin masteratele făcute exact acolo unde numai despre orientare este vorba, arată că cei ce le-au urmat numai meticuloși nu sunt.

Meritocrația, mediocrația și meticulocrația nu sunt noțiuni abstracte. Sunt trăsături ale unor grupuri de persoane care acced la funcții și musai trebuie să se remarce prin ceva anume, abstract indefinit dar zgomotos, pompos și găunos.

(09 martie 2018)

Soluțiile mediocre din arhitectură dăinuie peste timp

Soluțiile mediocre din arhitectură dăinuie peste timp căci se regăsesc în peisajul zilnic descris de:

- blocuri hidoase;

- elemente inutile de arhitectură urbană;

 - crearea de disproporții jenante;

- dezvoltarea esteticii inutilului;

- abordări groaznice în desenarea străzilor;

- haosul generalizat în construcții;

- absența unui stil arhitectonic național, unitar;

- cocoțarea improvizațiilor de un mioritic absurd;

- împânzirea urâtului peste tot.

Pe lângă forma de doi bani a acelui balcon, despre utilitate nici nu are cum să fie vorba. este o soluție inestetică, vulgară, mediocră și fără eficiență, din moment ce acolo în afară de a pune rufe la uscat nimic nu mai este posibil să se facă. Chiar închiderea acelei abordări caricaturale are de suferit din moment ce arhitectul, mediocru și nepriceput a găsut acea rezolvare absolut neinspirată. Nu are cum să fie invocată problema de costuri din moment ce foarma dreptunghiulară era și ea o soluție practicată tot la acel broc. dar din dorința de a da o undă de veselie s-a optat pe o abordare grotescă, vecină cu oribilul, dar din moment ce lipsa de inspirație și de înțelepciune făceau casă bună, desigur că a fost și aplaudată și admirată, deși cred

că a generat oarece coșmaruri. dacă soarele este rotund, în arhitectura bolșevică trebuiau musai să existe forme rotunde, căci și la voturi în 1946 a fost ca simbol electoral soarele pentru niște forțe politice, iar fraudarea alegerilor de atunci a fost cuvânt de ordine, devenind tradiție, iar depsre ceea ce s-a întâmplat în anul 2009 se va afla fix peste 100 de ani, câd noi vom fi oale și ulcele și cei de atunci vor gând foarte urât despre epoca de neâmpliniri pe care o trăim noi acum. Și vanconul cu rotunjimi strălucește prin inutilitate, căci în acel spațiu nici rufele la uscat nu ai cum să le pui. În fantezia lor bolșevică, arhitecții acelui bloc au realizat simbolul bizareriilor monstruoase de care vor râde peste ani și ani nenumărate generații, care nu au cum să înțeleagă cum  a pătruns atâta mediocritate într-o zonă unde secole și chiar milenii perfecțiunea și-a spus cuvântul. Căci Domul din Ulm, cel din Koln, cel din Milano, tot de arhitecți au fost gândite și de la terminare și până în zilele noastre ne uimesc pur și simplu. Și în București rămânem uimiți, dar în sens negativ, când apar la tot pasul soluții care mai de care mai de neînțeles, în raport cu reguli elementare ale bunului gust și ale utilitarismului cotidian. Și în arhitectură există Dorel, nu?

(21 octombrie 2017)

O falsă Maica Tereza printre noi

Pe un anumit post enervant de televiziune, la ore de maximă audiență în noapte, apare o falsă Maica tereza care:

- dă impresia de bunătate dar are sufletul negru;

- are abordări fals erudite, dar este de un empirism cras;

- face gesturi de mărinimie dar nu oferă dragoste;

- emite pretenții de genială, dar este nativ-mediocră;

- dă senzația de vigoare, dar este doar o plantă agățătoare;

- vine doar pe poziții de nea Gică-contra.

Cred că toți care stau în studiou cu ea abia își țin respirația că această falsă Maica Tereza pute a prostie de te sufocă și niciun parfum sau deodorant nu are puterea de a-i acoperi duhoarea mai mult decât pestilențială.

(06 octombrie 2017)

Mediocrația

Așa cum este cuvântul meritocrație, trebuie construit și cuvântul care se referă la rolul mediocrității în evoluția societății. Încă nu se definește cu claritate mediocritatea și nu sunt stabilite trăsăturile oamenilor mediocrii. În școală se vorbește de elevii mediocrii, încadrând aici pe cei care obțin numai note de 5, 6 și uneori și 4, dar mai rar. Cel mai des, indiferent de eforturile făcute, elevii mediocrii nu se ridică deasupra notelor de 5 și de 6, fără a ajunge să obțină note de 7 sau de 8, niciofată notele de 9 sau de 10 nu le sunt accesibile nici în visele lor cele mai colorate.

Mediocrația este acea atitudine prin care se stabilește o ierarhie a celor mediocrii în ideia de a accede la poziții care cer resurse și cunoștințe cu mult peste potențialul lor, limitat din punct de vedere nativ. Dacă se consideră o problemă și o colectivitate foarte neomogenă și foarte numeroasă și dacă toți membrii colectivității o rezolvă dintr-un foc cum se zice, problema este considerată ca fiind simplă sau ușoară.

Dacă se consideră o problemă și o colectivitate foarte neomogenă și foarte numeroasă și dacă numai 5% din membrii colectivității o rezolvă dintr-un foc cum se zice, problema este considerată ca fiind dificilă.

Dacă se consideră o problemă și o colectivitate foarte neomogenă și foarte numeroasă și dacă numai 1% din membrii colectivității o rezolvă dintr-un foc cum se zice, problema este considerată ca fiind foarte dificilă.

Dacă se consideră o problemă și o colectivitate foarte neomogenă și foarte numeroasă și dacă niciunul  din membrii colectivității nu o rezolvă  se zice că problema este considerată ca fiind cu nivel de dificultate exagerat de ridicat și depășește nivelul de pregătire al membrilor colectivității. 

Mediocrația vizeză ierarhizarea pentru membrii unei colectivități în care membrii soluționează probleme cu nivel de dificultate cu mult sub medie, probleme ce corepund unor tipuri pentru care există șabloane în care doar se înlocuiesc valori, iar calculele urmează pentru toate problemele de același tip, fix, aceiași pași.

Tot timpul trebuie ținut seama că mediocrii formează colectivități destul de numeroase, se coalizează repede și se trag unii pe ceilalți spre a ocupa poziții importante în societate, poziții incompatibile uneori cu resursele limitate de care ei dispun. 

Mediocrii au în comun următoarele trăsături:

- nereușitele lor se datorează întotdeauna altora;

- resursele puse la dispozișie de ceilalți tot timpul sunt insiuficiente;

- amână la nesfârșit finalizarea unor lucrări pe care alții le fac rapid;

- nu suportă critici sau evalări bazate pe criterii general-valabile;

- nu vin pregătiți la întâlnirile fixate chiar de ei;

- lansează zvonuri halucinante și informații false fără a și le asuma;

- denigrează pe toată lumea cu nionșalanță.

De regulă o persoană își atinge nivelul maxim de mediocritate numai și numai atunci când direcția pe care merge este total greșită. Un afon nu va cânta niciodată binișor, iar el dacă era lăsat să joace fotbat, probabil o făcea în mod genial. Așa, în loc de un fotbalist genial, păriunții au un tenor mai mult decât mediocru. Tot așa apar situațiile în care copiii sunt puși să facă lucruri pe care ei nu doresc să le facă sau nu au vocație să le facă sau pur și simplu, nu au caracteristicile fizice și intelectuale să le facă. Am văzut la ONB balerine grase într-un spectacol unde soprana Elena MOȘUC strălucea. Și acelea erau victimele ambițiilor unor părinți care doreau să se realizeze ei înșiși direct prin odraslele lor. În loc de niște croitorese perfecte sau infirmiere apreciate prin calificative la superlativ, au reușit să obțină doar niște dansatoare mediocre.

Este deosebit de trist faptul că fiecare om, genial în felului în a face un anumit lucru, este împins de părinți sau de o parte a societății s-o ia pe căi greșite și să facă lucruri care nu-l atrag, în silă, de umplutură, fără pasiune, din plictiseală, fără eficiență și mai ales de slabă calitate. Fiecare om doar un lucru ar avea abilități să-l facă genial. Rămân celelalte N posibilități de a face lucruri fără tragere de inimă, fără talent, fără pricepere, fără profesionalism, adică probabilitatea de a fi mediocru este îngrozitor de mare, p = N / (N+1). Dacă N tinde către infinit, șansa de a fi mediocru este asemeni bastonului de mareșal în ranița oricărui soldat. În acest context, probabilitatea q de a face exact ceea ce omului i se potrivește mănușă este foarte mică, să nu spun zero, că aș invita la un pesimism iremediabil și la o tristețe cât universul de mare seacă și de amară.

(13 mai 2017)