O poveste cu un tânăr îndrăzneț

Să zicem că era un deva între 1993 și 2003, o perioadă extrem de interesantă. Să zicem că la un partid era șef un domn profesor și director într-un minister, bieînțeles pus acolo politic, așa cum stă bine oricărui ins ce face și un pic de politică.
Era mândru tare profesorul că păstorea lume subțire dar și activiști care săriseră din barca PCR în noua barcă a vieții capitaliste, libere și îndrăznețe.
Într-o zi a bătut la ușa sa un tânăr sfios, foc nevoie mare.
S-a înscris în partid căci avea și referințele necesare. Venea un tânăr printre atâțea maturi.
Au trecut câteva zile și tânărul a adus alti câțiva tineri. Aveau și ei referințe. Au devenit rapid membri ai aprtidului. Fericirea președintelui de partid pe municipiu era uriașă. Avea în partid, în sfârșit câțiva tineri nepătați.
Și zilele treceau și tânărul sfios a mai adus alți tineri și alți tineri și alți tineri.
A venit ziua când masa critică s-a produs.
Atunci tânărul a propus organizarea unei adunări generale. S-a produs adunarea și surpriză: tânărul sfios a cerut alegerea unui președinte de organizatie. Fostul a crezut că a fost un puci. S-a autopropus. A fost ales căci el adusese atâțea tineri cât să aibă o majoritate confortabilă.
Peste ani acel tânăr a crescut, a crescut și a devenit o voce. Numai că un balon se umflăși se umflă și se umflă.
În anul 2016, tânărul care promitea, apare ca un ins epuizat, fără vlagă, șters, care se scurge ca un lichid printre degete. este celebru prin zicerile sale dezarticulate, vecine cu ridicolul și preluate ca ecouri peste timp.

(19 martie 2016)

Zicerile mamei mele

Mama mea avea patru clase dar prin tot ce a făcut și a zis a aratat că știa mult mai multe decât aceste tanti care de fapt se dovedesc a fi niște țațe.
Când o persoană o lua pe arătură, așa cum a făcut o tanti când a zis ceva despre niște doi lei sau cum a făcut o altă tanti când a zis că a scrie nu e o muncă, mama, Dumnezeu s-o ierte ar fi zis:
- Nu vezi vum vorbesc gurile fără ele!
Câtă dreptate i-aș fi dat, pentru că numai cineva care trăiește drama micimii acceptate într-o manieră brutală, macină răutăți nenumărate și fără voia sa în vârtejul vorbelor, le scapă, pentru că sunt fundamentele credinței sale.
Marile adevăruri le spun oamenii ascunsi atunci când sunt beți criță. Femeile rostesc marile adevăruri numai atunci când ura lor a căpătat dimensiuni himalayene sau peste.
Viața mi-a arătat că politica este făcută de tot felul de persoane, personaje, indivizi dar și de nenumărate fantome.
Am vazut o astfel de fantomă, care a avut niște ziceri îngrozitoare și care a sfârșit rău, foarte rău, îngrozitor de rău, penibil. Trecând prin Piața Amzei a văzut oameni zgrbuliți așteptând sa se bage pachete de frații Petrăuș. ea a zis:
- Ce e cu virmii ăștia aici?
A doua zi s-au pus băncuțe să nu mai stea lumile în picioare, în frig, ci să se bucure de frumusețile unei toamne târzii cu frunze îngălbenite și cu burțile chiorăind a cântece revoluționar-patriotice dedicate marelui conductor.
Mama, Dumnezeu s-o ierte ar fi zis:
- Las-o, nu vezi cât de proastă e?
Așa era, căci suprapunerile făceau să mi se distrugă ziua numelui meu, căci balerinele cu fuste extra lungi se straduiau să danseze sau să plutească pe muzicii artificioase, plate și scremute.
Drama pe care o trăiesc azu este dată de ciclicitatea aparițiilor pentru care cele doua ziceri sunt manușă. Era o floare numita rușinea fetei. În vremurile de demult, mijlocul ei era o pată maronie mare și însemna ca atât de mare era și rușinea fetei. Așa cum arată azi și cum se vede din poză, se pare ca nu mai există rușine deloc. După manifestările publice, chiar a dispărut iremediabil.

(05 februarie 2016)