1.000 de oameni care m-au impresionat: Petrică STATE

Eram în practica de producție dintre anul al III-lea și anul al IV-lea de facultate, practică pe care o făceam la DJS Pitești, adică Direcția Județeană de Statistică și acolo era o clădire veche. Clădirea mai există și acum, dar este altceva acolo. La parter erau două tabulatoare rusești care scoteau zgomote infernale. Tabulatoarele erau mașini eletromecanice care făceau calcule de adunare, a datelor provenind din citirea cartelelor perforate, citire care se făcea cu perii metalice prin stabilirea de contacte. Petrică STATE era operator la tabulatoare. Eu învățasem în anul al III-lea să programez la tabulator, folosind niște fișe pe un tablou fișe cu care făceam conexiuni. La DJS am avut ocazia să fac un mic program și m-am bucurat imens când am văzut că eu sunt în stare să fac să se adune date din două coloane de pe câteva cartele și să obțin totaluri. Petrică STATE știa totul despre tabulator și el m-a ajutat cu perforatul cartelelor, cu pusul hârtiei, cu pornirea tabulatorului, cu operarea efectivă. Când a scos bucata de imprimantă și am văzut că adunarea numerelor pe cele două coloane este corectă, m-am bucurat. Eu știam cum se face testarea, căci era rezobabil să iau numere care prin adunare dau rezultate pentru care există formulă, așa cum 1+2+3+4+...+n =n(n+1)/2 tot așa se construiesc și alte șiruri de numere pentru care rezultatul se calculează foarte simplu, fără a mai fi nevoie să se adune un cârnat de numere ca la clasa a III-a primară.
La Petrică STATE am apreciat că știa meserie. El știa totul despre tabulator. Peste ceva ani, după ce am devenit asistent universitar și am revenit cu studenții în practică de producție, dar acum nu mai eram eu studentul, l-am reîntâlnit pe Petrică STATE la centrul Teritorial de Calcul din Pitești, care avea sediul pe Bulevardul Republicii undeva destul de aproape de Liceul de Fete. Ne-am salutat și i-am reamintit de vremurile cu tabulatorul. Acum Petrică STATE era operator la calculatorul FELIX C-256 și avea contacte cu beneficiari de pe platformele industriale ale Piteștiului. Era același meseriaș calm, du dragoste de munca pe care o făcea, exact ceea ce am admirat eu la profesioniștii de mare clasă.

(17 aprilie 2023)

Virgil HORNOIU, un om de nota 10

Virgil HORNOIU, fostul meu coleg din Centrul de calcul al ASE, omul de mare caracter cu care am colaborat în vremurile mele de început și m-a ajutat de pe poziția pe care o avea la dispecerat și la operarea calculatorului IBM 360, să rezolv multe probleme, pe care oamenii în ziua de azi nu le-ar înțelege în niciun caz.

Virgil este omul care nu vorbește mult, dar face foarte multe. Cu el discuți, îi explici. El evaluează situația și-ți propune o soluție la problema pe care i-o prezinți. Dacă a fixat o oră, ora aceea așa rămâne. El se ține de cuvânt. 

În vremurile de demult, se proceda astfel:

- șeful de contract enunța problema,

- mă documentam,

- defineam algoritmul de rezolvare,

- elaboram schema logică,

- constriam setul de date de test,

- scriam programul pe foi de programare,

- duceam foile spre a fi perforate cartelele,

- pachetul de cartele mergea la dispecerat,

- erau rulate programele,

- se obținea o imprimantă,

- dacă se obțineau rezultate complete și corecte era perfect și gata,

- dacă erau erori, se făceau corecții,

- se mergea din nou cu cartelele la dispecerat, 

- etc, etc, etc.

Rolul lui Virgil HORNOIU era fundamental, mai ales când trebuia să se obțină rulări mai multe pentru a reuși încadrarea în termene. Se lucra contra cronometru, iar Virgil HORNOIU știa să găsească acele momente când să intercaleze pachetele de cartele ceva mai mici printre lucrări mari. Atunci el spunea că dacă aștepți 10 minute va veni cu imprimanta și cu cartelele proaspăt preluate de cititorul de cartele al calculatorului, programul compilat și eventual intrat în editarea de legături și era și mai bine dacă intra programul în execuție.

Acum, Virgil HORNOIU a împlinit o foarte frumoasă vârstă. Îl urmăresc pe Facebook și nu este schimbat deloc. Este exact cu aceeași privire pe care o avea atunci când discutam cu el.

Să ne trăiești Virgil HORNOIU, căci ești omul cu care am colaborat excelent și dacă s-ar mai ivi ocazia, aș colabora fără să stau pe gânduri nicio secundă!

(27 noiembrie 2021)

CSIE'50 - lucru cu cartele perforate

Uneori uităm prea repede tot ce a însemnat un trecut frumos din viața noastră, acaparați de marile avantaje aduse de ziua de ieri sau de ceea ce înseamnă ziua de azi. Tot timpul s-a vorbit de un concept care azi este trecut în planul al treilea deși el este de maximă actualitate și anume despre purtătorii tehnici de informație. Termenul ni se pare la toci depășit pentru că azi vorbim despre DVD, despre CD, despre stick-ul de memorie sau mai simplu, vorbim nu dspre suport, ci despre capacitatea acestuia. Âb loc să spunem HDD, zicem simplu 256Gb sau 1Tb sau 2Tb sau și mai mult dacă ne ține punga. Este și mai grozav dacă la capacitate adăugăm flash storage, deja cunoscătorii înțeleg despre clasa de performanță în care ne mișcăm. Dar nu despre aceste chestii banale ale zilei de azi vreau să vorbesc, ci despre cartela perforată.

Din prima zi de studenție, adică din 1965 și până un pic după 1989, viața mea a însemnat lucrul cu cartele perforate. O cartelă perforată arată cam așa:

Era făcută dintr-un carton de foarte bună calitate, care să nu se scămoșeze, avea dimensiunile de aproximativ 187 mm pe 82 mm și cu o mașină de perforat erau executate poansonări folosind convențiile lui Herman Hollerith de punere în corespondență literele și cifrele, dar și caracterele speciale cu decupările din cele 80 de coloane. Cartelele erau perforate cu niște mașini, erau verificate la niște mașini și calculatorul avea și el un echipament numit cititor de cartele.
Programatorii scriau texte sursă pe niște foi cu 25-30 de rânduri și 80 de coloane. De pe foi conținutul era citit de operatoare și tastat, adică perforat în cartele. Cine scria 20 de foi de programare, înseamnă că primea de la operatoare cam 500 de cartele perforate, de regulă, într-o cutie, pentru a nu se risipi și pentru a rămâne în ordinea dată de liniile din foile de programare.
Cartelele erau duse la dispecerat și date acolo pentru a fi rulate. Operatorii de ca calculator le preluau, le introduceau în cititorul de cartele. Calculatorul avea menirea să le analizeze, să activeze compilatorul. dacă totul era în regulă se mergea mai departe ca și în zilele noastre. Dacă nu, programatorii primeau imprimante de la dispecerat care arătau că nu s-a făcut ceea ce trebuia, adică au fost erori ca și în ziua de azi. Erau erori de:

•  citire cartele;
• compilare;
• editare de legături;
• de date de intrare;
• de logica;
• de algoritm;
• de orice.

Cea mai mare fericire era când programul mergea, adică după toate testele posibile, se intra în execuția corectă. Lucrul cu cartelele perforate însemna să iei cartele, să duci cartele. Cu grupele de studenți cu care am lucrat, am căutat să le gestionez eu acest proces pentru a nu avea surprize. Nu era deloc comod să ai 100 de studenți, adică 50 de programe, adică cel puțin 2.000 de cartele, adică două cutii și sa nu le încurci și să apreciezi pe cei care nu lăsau pe ultima zi totul. Înainte de revoluția din 1989 când lucram la disciplina Programe aplicative, studenții rulau programul OPALINE și se pregăteau cu proiecte elaborate, probleme de programare liniară de mari dimensiuni, fiecare având câteva sute de cartele. Era foarte dificil că se lucra contra cronometru. dar, dacă sunt în viață, înseamnă că am făcut față, deci am supraviețuit.
Era teribil de văzut că datele de la recensământul din ianuarie 1977 au fost transpuse pe cartele perforate și rezultatele s-au obținut destul de rapid, că atunci numărul de locuitori nu era instrument politic ce dădea numărul de alegători pe liste pentru a influența alegerile și validări de referendumuri și distribuirea de fonduri, funcție de numărul de locuitpri din județe, ca acum când există calculatoare, când restricțiile de memorare au fost eliminate. Atunci pe Splaiul Independenței foarte aproape de Magazinul Unirea de azi era un sediu al DCS unde în toată clădirea se perforau cartelele. Era un vacarm acolo. Erau munți de cutii de cartele. În acel an am coordonat o practică în producție și am văzut ce înseamnă infernul cu ochii mei. Era zgomot, era disciplină, era militărie. Numai așa cartelele formau o reflectare fidelă a ceea ce însemnau cele peste 20 de milioane de cetățeni, știut fiind faptul că despre un individ datele se transpuneau pe mai multe cartele, având toate acele cartele un cod comun asociat insului. Și atunci ca și acum, cine vrea să facă ceva, face. Cine nu vrea ridică din umeri și invocă motive. La Cluj la o întrepridere am văzut contabilitatea integral ținută folosind cartele perforate. Centrele teritoriale de calcul trăiau prelucrând date ce proveneau din cartele perforate. Totul era o cartelă perforată. Până și ERP-urile aveau cartele perforate. Cine vrea să citească despre BOMP va vedea cp se descriu acolo chestii puse pe machete de cartele perforate. Ce frumos trecut a fost acele cartele perforate. Nostalgie, nu alta!

(10 noiembrie 2016)