Showing posts with label Cristian MIHĂILESCU. Show all posts
Showing posts with label Cristian MIHĂILESCU. Show all posts

Thursday, June 18, 2020

Cristian MIHĂILESCU este culturistul de excepție

Deși i-am trimis lui Cristian MIHĂILESCU o cerere de prietenie acum mulți ani, din  motive necunoscute mie nu am primit niciu răspuns, ceea ce mă face să nu încep acest articol cu fraza standard că sunt prieten cu el de pe rețeaua de socializare cu pricina.
El are cont de Facebook și acolo sunt date ziua sa de naștere, luna și anul, adică 4 decembrie 1950, adică celebrul cuturist va împlini la începutul iernii acestui an frumoasa vârstă de 70 de ani și-i doresc sănătate, fericire și tot ceea ce este mai bun pe această lume. El aparține zodiei Săgetător care caracterizează pe culturiști astfel:
Dacă despre celelalte zodii se spun acele caracteristici care arată că persoanele născute au înclinații spre sporturi, culturismul intrând printre ele, în cazul săgetătorilor lucrurile sunt evidente. Săgetătorii sunt persoane puternice și sensibile, care știu ce vor de la ele și se puptă pentru a-și atinge obiectivele. Acestora le place să dezvolte activități cu caracter ciclic și au puterea ca de fiecare dată să o ia de la capăt indiferent cât de mare a fost succesurl dobândit ultima dată. Au înclinația de a se compara cu ei înșiși și fac tot ce depinde de ei pentru a urca la un nivel superior. Ei știu să-și drămuiască timpul pentru că au planuri stabilite în cele mai mici detalii. Au capacitatea de a învăța să facă lucrurile de rutină foarte corect și de fiecare dată își analizează munca depusă.
Cristian MIHĂILESCU este un culturist cu un palmares foarte bogat și enumer următoarele participări în mari competiții de culturism precum:
1971, Campionatul Național de haltere și Culturism, locul 1
1981, Campionatul Național de Culturism, categoria ușoară seniori, locul 3
1984, Campionatul Național de Culturism, categoria 76 kg, locul 1
1986, Campionatul Național de Culturism, categoria 76 kg, locul 1
1987, Campionatul Național de Culturism, categoria 76 kg, locul 1
1988, Campionatul Național de Culturism, categoria 76 kg, locul 1
1990, Campionatul Național de Culturism, categoria 80 kg, locul 1
1991, Campionatul Național de Culturism, categoria 80 kg, locul 1
1992, Campionatul Național de Culturism Masters, categoria 80 kg, locul 1
1993, Campionatul Național de Culturism Masters, categoria 80 kg, locul 1
1994, Campionatul Național de Culturism Masters, categoria 80 kg, locul 1
1995, Campionatul Național de Culturism Masters, categoria 80 kg, locul 2
1995, Campionatul Național de Culturism, categoria 80 kg, locul 1
1995, Campionatul Național de Culturism Masters, categoria +80 kg, locul 1
1996, Campionatul European de Culturism Seniopri, categoria 75 kg, locul 3
1998, Campionatul Național de Culturism Masters, categoria 80 kg, locul 2
1999, Campionatul Național de Culturism, categoria 80 kg, locul 2
2000, Campionatul Național de Culturism, categoria 80 kg, locul 1
2003, Mr. Olympia Masters, locul 2
2012, IFBB Juniors & Masters World Amateur Bodybuilding Championships, categoria 60-65 ani, locul 2
A intrat de la o vârstă foarte fragedă într-o sală de forță și a continuat să facă antrenamente cu aceeași tenacitate. Este absolvent al Institutului de Educație Fizică și Sport din București al promoției 1973. printre prieteni i se spunea Mușchiuleț.
Culturistul Cristian MIHĂILESCU, alături de Eugen BALDOVINESCU, Dănuș ENUȚĂ, Eduard POPA, Loredan TRANULIS, Dumitru CRÎNGARU, Petru COVACI, Eugen KANTOR, Mihail KIS, Oliviu SUCIU, Iosif LUCUS, Mircea OLTEANU, Dumitru NEAG, Florin VEZETEU, Florin PREDUCHIN, Florin TEODORESCU, Iosif SZABO, Ioan CURTEAN, au fondat în 10 ianuarie 1990 Federația Română de Culturism și Fitness, iar inginerul Eugen BALDOVINESCU a fost ales președinte al acesteia.
Culturistul Cristian MIHĂILESCU a îndeplinit funcția de președinte al Federației Române de Culturism și Fitnes în perioada  1992 -  23 martie 2013 când a demisionat. În viață, la funcțiile eligibile, întotdeauna există un început dar și un sfârșit, de care toți trebuie să fim conștienți, căci cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit, este o zicere într-u final al unui film polonez. Îmi amintesc că am adresat o scriosare prezidentului FRCF în care discutam de necesitatea utilizării metodelor cantitative în activitatea FRCF și de efectuarea de măsurători și de fotografii cu conținut standard pentru sportivi. DSă nu spun că am încercat să-l contactez pe doctorul Cristian MIHĂILESCU printr-un  coleg al său de la Academia navală Mircea cel BĂTRÂN unde era conferențiar universitar dar fiind în sfere mult prea înalte, dialogul nu s-a realizat, ceea ce nu m-a făcut să sufăr. Atunci eram profesor universitar în informatică economcă.
În anul 2004 a fost distins cu Meritul Sportiv clasa a I-a.
Culturistul Cristian MIHĂILESCU, legitimat la Clubul Sportiv Farul din Constanța, a concurat în compania unor sportivi deosebit de valoroși din care specific aici pe Alexandru COSTACHE, Virgil BURUIANĂ, Vasile ȘERBAN și încă mulți alții.
Un ziar local a anunțat în mediul online existența unei săli de fitness-culturism care poartă numele marelui culturist Cristian MIHĂILESCU, ceea ce este un. lucru absolut special, mai ales că în orașul Constanța trebuie să se dezvolte culturismul datorită rezervei de care îndeplinesc toate cerințele pentru a practica cu succes acest sport.


(18 iunie 2020)




In 10.I.1990 la Bucuresti are loc Adunarea Generala care hotareste infiintarea Federatiei Romane de Culturism prin desprinderea din FRCF si afilierea la IFBB .
Membrii fondatori au fost : 
- Ing . Baldovinescu Eugen - Primul PRESEDINTE al FRC , Prof. Enuta Danut , Poppa Eduard , Tranulis Loredan , Cringanu Dumitru , Covaci Petru – Bucuresti , Kantor Eugen - Arad , Kis Mihail – Brasov , Suciu Oliviu – Tg. Mures , Lucus Iosif – Oradea , Olteanu Mircea – Turda , Mihailescu Cristian – Constanta , Neag Dumitru - Cluj , Vezeteu Florin si Preduchin Florin – Iasi , Teodorescu Florin – Timisoara , Szabo Iosif – Baia Mare , Curtean Ioan - Sibiu …






Monday, September 18, 2017

Revista lui Cristian DULGHERU (02)

Revista Culturism nr. 7 din 1992 are tot 15 pagini ca și numărul precedent. Pe prima copertă este fotografia lui Petru CIORBĂ, marele campion de culturism ale acelor timpuri.

Cpperta a doua este cu ompoză de grup unde apar culturiști precum Costel TORCEA, Cristian MIHĂILESCU, culturism, culturiști, Florin UCEANU, Gabriel PETRESCU, George TĂNASE, Răzvan Ariton, Valentin BOBOȘCA.


Articolele sunt scrise deConstantin IONESCU, Florin UCEANU, Cristian DULGHERU, Szekely LASZLO.
Revista conține o substanțială parte în care există un dialog cu cititorii.
În paginile revistei se găsesc fotografii ale unor mari culturiști ai vremii precumGheorghe MĂNICĂ, Cristian MIHĂILESCU, Alexandru COSTACHE, Florin UCEANU,  Vasile ARDEL, Răzvan ARITON, Gheorghe RADU, Constantin BEBEȘELEA, Costel TORCEA și Petru CIORBĂ.


(18 septembrie 2017)

Supliment al revistei Culturism din 1992

Sub direcția lui Cristian DULGHERU, acest om de culturism cum se spune despre toți cei care contribuie prin tot ceea ce fac la dezvoltarea culturismului la noi în țară, a apărut revista de culturism care în 1992 avea chiar și un supliment. Pe coperte apăreau Petru CIORBĂ și  Cory EVERSON. Suplimentul era dedicat tuturor celor care doresc să facă exerciții pentru dezvoltarea armonioasă a corpului, la domiciliu. Au avut contribuții la acest supliment Florin UCEANU, Szekely LASZLO și însuși Cristian DULGHERU.


Condițiile grafice diferă foarte mult de cele în care apare acum revista condusă de Cristian DULGHERU. Suplimentul are 15 pagini și pozele sunt alb-negru. Apar acolo pozele unor mari culturiști precum Gheorghe MĂNICĂ, Constantin BEBEȘELEA, Silviu BREAHNĂ și Cristian MIHĂILESCU. În acest supliment articolele poartă titluri precum:
Antrenamente la domiciliu
Culturism la domiciliu
Terminologie
Alimentația
Din nou despre proteine
Suplimentele.
Se vede că tematica este acum nu prea diferită de ceea ce se discuta acum 25 de ani, ceea ce înseamnă că marile probleme din culturism au rămas aceleași: antrenamentele, suplimentele și proteinele.





(18 septembrie 2017)

Revista lui Cristian DULGHERU (01)

Cam așa a început revista de culturism a lui Cristian DULGHERU, pe un material mai modest, cu mai puține pagini, cu poze alb-negru. Așa se numea atunci: CULTURISM. În anul 1992 era același entuziasm ca după Revoluție, când toată lumea credea că la noi culturismul va exploda și va deveni un sport foarte important, care va umple sălile de antrenament și va face din concursuri prilejuri deosebite de a face ierarhii care să ducă la participarea la marile competiții precum Mr. Olympia la categoria unde apar titanii culturismului mondial.


În colecția mea am numărul 6 din 1992 care are 15 pagini. Colaboratorii lui Cristian DULGHERU era atunci Constantin IONESCU, Cristian DULGHERU, Florin UCEANU, Szekely LASZLO, Dorel FLOREA și Viorel DULGHERU.


Pe coperți apăreau culturiștii în vogă la acea vreme precum: Răzvan ARITON, Florin UCEANU, George TĂNASE, Gabriel PETRESCU, Costel TORCEA, Cristian MIHĂILESCU și Valentin BOBOȘCA. Sunt nume care se vor regăsi în oricare dintre cărțile de istorie ale culturismului românesc.

(18 septembrie 2017)