Sunt oameni care când se uită în oglindă se văd Alain DELON sau Jean MARAIS sau Brad PITT, fiecare cum crede de cuviință. Numai când sunt treziți de alții la realitate, își dau seama că un vis a fost interpretat drept realitate și de fapt a fost doar un vis.
Mircea NEGULESCU de la Ploiești, zis și Portocală, a procedat așa. S-a considerat ceea ce nu era și în final a sfârșit prin trezirea la realitatea crudă, care l-a pus în postura unui om care pierde totul, mai rău decât la jocul de poker al vieții, căci a mizat pe cartea nefericită a succesului forțat, efemer și mai ales fundamentat pe baze șubrede.
Mircea NEGULESCU m-a dezamăgit prin faptul că a crezut că universul se învârte în jurul lui, când în realitate el era doar o rotiță într-un angrenaj. Oamenii de rând uită că șefii lor se folosesc de ei doar atât timp cât sunt utili. Eu am o teorie, numită teoria perechii de șosete. Adică un om îl asemăn cu o pereche de șosete. Așa cum cineva folosește o pereche de șosete o zi sau două și apoi o dă la spălat și iar o folosește și tot așa, până când apar găuri în talpă. Atunci când șosetele nu mai sunt bune de încălțat, sunt aruncate la gunoi. Așa se întâmplă și cu subalternii zeloși. Ei sunt folosiți până la epuizare. Când subalternii zeloși își pierd vlaga, sunt aruncați din echipă exact ca perechea de șosete uzate, pentru că la ușa șefului așteaptă alte zeci de subalterni care să le ia locul celor epuizați fizic și moral.
Mircea NEGULESCU de la Ploiești, zis și Portocală, a procedat așa. S-a considerat ceea ce nu era și în final a sfârșit prin trezirea la realitatea crudă, care l-a pus în postura unui om care pierde totul, mai rău decât la jocul de poker al vieții, căci a mizat pe cartea nefericită a succesului forțat, efemer și mai ales fundamentat pe baze șubrede.
Mircea NEGULESCU m-a dezamăgit prin faptul că a crezut că universul se învârte în jurul lui, când în realitate el era doar o rotiță într-un angrenaj. Oamenii de rând uită că șefii lor se folosesc de ei doar atât timp cât sunt utili. Eu am o teorie, numită teoria perechii de șosete. Adică un om îl asemăn cu o pereche de șosete. Așa cum cineva folosește o pereche de șosete o zi sau două și apoi o dă la spălat și iar o folosește și tot așa, până când apar găuri în talpă. Atunci când șosetele nu mai sunt bune de încălțat, sunt aruncate la gunoi. Așa se întâmplă și cu subalternii zeloși. Ei sunt folosiți până la epuizare. Când subalternii zeloși își pierd vlaga, sunt aruncați din echipă exact ca perechea de șosete uzate, pentru că la ușa șefului așteaptă alte zeci de subalterni care să le ia locul celor epuizați fizic și moral.
Mircea NEGULESCU m-a dezamăgit nu pentru modul neprofesionist în care a lucrat, ci pentru riscul la care s-a supus, în lipsa unui proiect al carierei proprii. El a crezut că doi adunat cu doi fac cât vrea mușchiul lui și din această cauză, toți cei care știau că doi adunat cu doi fac patru, l-au pus în fața faptului împlinit.
Mircea NEGULESCU m-a dezamăgit că s-a transformat peste noapte din bărbatul puternic, cu vorbă apăsată și cu principii foarte originale, în omul slab, cu voce pierdută, care nu înțelege ce i se întâmplă și de unde i se trage avalanșa de nefericire care s-a prăvălit peste el.
În viață, oamenii sunt nerecunoscători, mai ales atunci când nu mai sunt utili și a aștepta de la oamenii nerecunoscători un semn atunci când ești la ananghie, este ca și când ai cere unui muritor să declanșeze o furtună care să rupă podurile pe care ar trece o armată inamică și în acest fel să fie zădărnicit atacul.
(01 iulie 2022)
(01 iulie 2022)
