#REZIST: trecerea de pa proprietatea privată la proprietatea nimănui

Ființa umană are în sânge dreptul de proprietate. Fiecare dintre noi, adică eu sau tu sau el, știm că avem cămașa mea sau cămașa ta sau cămașa lui, ciorapii mei sau ciorapii tăi sau ciorapii lui, mașina mea sau mașina ta sau mașina lui, casa mea sau casa ta sau casa lui, banii mei sau banii tăi sau banii lui, inelul meu sau inelul tău sau inelul lui, cartea mea sau cartea ta sau cartea lui și câte și mai câte ale mele sau ale tale sau ale sale, deci lucruri ale mele sau ale tale sau ale lui.

Doctrina #REZIST nu definește clar proprietatea, dar o colectivitate constituită de-a valma, precis are drept formă de proprietate, proprietatea nimănui, căci comunismul a venit cu proprietatea tuturor la CAP sau proprietatea de stat la nivelul întreprinderilor, dar totul se numea ca fiind proprietatea întregului popor și s-a văzut ce s-a întâmplat, căci comunismul s-a prăbușit datorită contradicțiilor pe care le-a acumulat prin modul în care a fost gestionată proprietatea și modul în care cetățenii s-au bucurat de ceea ce proprietatea le-a oferit.

Nu trebuie să facem o paralelă între ceea ce a fost comunismul și ceea ce se vrea a fi societatea #REZIST, în care lucrurile stau cu totul altfel căci societatea #REZIST beneficiază de i nformatizare, de digitalizare, de inteligența artificială, de robotizare, iar liderii ei sunt persoane care au în conturi multe sute de miliarde de dolari și care trăiesc cu ideea că modelul noii societăți este rezultatul exclusiv al gândirii lor. Este extrem de drăguț ca de la înălțimea confortului și bunăstării pe care le oferă acele multe sute de miliarde de dolari să fie făcute proiecții ale societății, dar riscul de a se pierde din vedere lucruri esențiale este colosal.

Am cunoscut tipi care doreau modificări și restructurări de posturi și organigrame la alții nu la ei. Cred că este extrem de dificil ca părinții noii societăți să fie primii care abandonează sursa de producție a miliardelor, pentru a începe o nouă evoluție.


(26 iunie 2023)

Specializările în vremea studenției mele

Pe vremea studenției mele totul era planificat. Se planifica numărul de studenți din anul întâi la fiecare specializare. La terminarea facultății, absolvenții erau repartizați. Nu rămânea niciun absolvent în afara producției. Pe vremea mea nu exista noțiunea de șomaj și nu existau nici șomeri.

Dacă Institutul de Teatru I. L. CARAGIALE avea o clasă cu 15 actori, la terminarea facultății, toți cei 15 absolvenți aveau locuri de actori în teatrele din țară. Dacă Facultatea de Drept de la Universitatea București avea 70 de absolvenți, toți cei 70 de absolvenți erau repartizați în producție, înțelegând prin producție poziții de juriști în întreprinderi, lucrători în tribunale sau la procuratură. Toți care învățau dreptul profesau în domeniul dreptului.

Pe vremea mea, nevoia socială de specialiști era problema Comitetului de Stat al Planificării - CSP și acesta făcea estimările pe care le includea în planurile cincinale. Defalcările din fiecare an conduceau la stabilirea numărului de locuri:

- la admitere la fiecare specializare,

- la repartizarea în producție,

- în căminele studențești,

- la cantinele studențești,

- volumul cheltuielile cu învățământul superior.

Fetișizarea planificării făcea ca să apară unele diferențe, nu foarte mari, între ceea ce era planificat și ceea ce se producea în realitate. Îmi amintesc că într-un an au fost formulate niște subiecte mai grele și unele erau chiar greșite la un examen de admitere și pentru a se ocupa locurile au fost majorate cu un punct toate notele, iar cei cu medii de 9 și peste 9 s-au trezit prin acea majorare că au intrat la facultate cu media 10.

Este adevărat că planificarea reducea la zero opțiunea personală a proaspătului absolvent de liceu, care se vederea înregimentat în formula dorită de stat și urma o specializare unde avea șansă de reușită la examenul de admitere și nu profesia care l-ar fi pasionat, dar avea locul de muncă asigurat după terminarea facultății. Nu spun că era bine atunci, dar nu cred că este confortabil pentru cineva să facă o anumită facultate și după absolvire să nu găsească job pe profesia pentru care și-a tocit trei ani coatele pe băncile facultății și încă trei ani de masterat și să fie ospătar într-un restaurant sau să fie curier pentru o firmă de transport alimente de la restaurante sau să lucreze într-un fast food, meserii care nu necesită diplomă universitară.



(05 mai 2023)