Mihai EMINESCU

Pe 15 ianuarie 1850 s-a născut poetul Mihai EMINESCU. Despre viața și opera  lui Mihai EMINESCU s-au scris munți de cărți și se vor mai scrie, căci tainele de acolo sunt greu de pătruns și generații după generații vor încerca să înțeleagă sensurile pe care poetul a dorit să le dea cuvintelor. Editurile au tipărit și tipăresc volume cu poeziile lui Mihai EMINESCU. S-a scris muzică și sunt cântate versurile lui Mihai EMINESCU. Pictorii, regizorii de film și de teatru, sculptorii au realizat opere dedicate lui Mihai EMINESCU. Poeții au scris versuri dedicate lui Mihai EMINESCU.

În mai toate orașele țării există străzi care poartă numele poetului Mihai EMINESCU. Ziua de 15 ianuarie a fiecărui an este dedicată culturii românești. Au existat și există unii care contestă opera poetului Mihai EMINESCU, căci pădure fără uscături nu există și câini care latră la lună în miez de noapte, are orice sat. Pentru mine Mihai EMINESCU înseamnă foarte mult și faptul că pe când eram elev de liceu am cumpărat volumul de poezii publicat în 1964, având desene realizate de Ligia MACOVEI dovedește poetul a însemnat cu mult mai mult decât poemul Împărat și proletar, care-l făcea să aparțină realismului critic, nu romantismului, așa cum singur își spunea în poemul Eu ni cred nici în Iehova.

Mă bucur că acum există tomurile cu opera completă a poetului Mihai EMINESCU, căci prin 1972 când am vizitat Weimar și într-o librărie am văzut operele complete ale lui Johann Wolfgang von GOETHE  mi-am dorit să văd în librăriile de pe Dâmbovița operele complete ale lui Mihai EMINESCU și academicianul Eugen SIMION mi-a îndeplinit acest vis.

Azi când se împlinesc 174 de ani de la nașterea poetului nepereche Mihai EMINESCU, mă gândesc la Scrisoarea a III-a și o voi asculta recitată de Gheorghe COZORICI.

(15 ianuarie 2024)

Cum se crează cultul personalității?

Cultul personalității se crează prin:
- formule de adresare precum: mult iubite și staimate,
- atribuirea unor însușiri speciale persoanei precum: erou, cârmaci, stejar, părinte, om planetar,
- scrierea de poezii de romane, de piese de teatru, dedicate persoanei,
- pictarea de tablouri cu chipul persoanei sau în ipostaze care preamăresc personalitatea,
- realizarea de sculpturi cu persoana și amplasarea lor în locuri publice,
- atribuirea numelui persoanei la străzi, orașe, școli sau alte obiective,
- publicarea de cărți omagiale,
- acordarea de diplome, medalii,
- atribuirea de titluri academice și științifice,

- scrierea de autografe disproporționate pe lucrări de către autorii când vor să ofere o carte, 
- poziționarea la o distanță a locului său diferită de a celorlalți,
- oferirea unui scaun special pe care să se așeze, chiar pe un postament,
- crearea unei formule de adresare care face diferența.
Toate acestea repetate la nesfârșit, crează persoanei impresia că lucrurile chiar așa stau cu ea, căci toate prind doar la persoanele slabe. oamenii puternici, de caracter nu acceptă niciun derapaj indiferent de unde vine și descurajează din fașă orice tentativă a oricărei slugi de a crea o imagine deformată despre persoana aflată pe o anumită poziție la un moment dat.

În momentul în care în târg se zvonește că persoanei nui plac formulele de adresare indecent de pompoase, nu apreciază opere care i se dedică, precis, nimeni nu va căuta să-și creeze propriul disconfort prin a trece peste dorințele persoanei puternice a zilei, a șefului, a conducătorului, care vor normalitate în relațiile lor cu ceilalți, nimic mai mult, nimic mai puțin.

Partea proastă este că oamenii puși pe o anumită funcție se transformă instantaneu, cred că în secunda a doua, au devenit mai deștepți, știut totul despre toate, așteaptă ca subalternii să fie supuși, să nu fie contrazis, să nu-i treacă nimeni de dinainte, să se adreseze cu formule de politețe cât mai variate care să evidențieze calitățile sale și să râdă obligatoriu la așa-zisele glume pe care le face.

Am avut surpriza să văd foști studenți ai mei care au ajuns pe unele poziții, care aveau pretenția să-i salut eu pe ei, lucru care nu s0-a întâmplat niciodată. Din contră, când am avut ocazia am spus ceea ce trebuia spus,. căci niciodată cocoșul meu nu a cântat pe gardul cuiva. 

Cei acceptă să li se creeze un cult al personalității au comun cu cei care pun umărul la o astfel de construcție:

- lipsa coloanei vertebrale,

- caracterul de slugă,

- lipsa de caracter.

Unor astfel de indivizi nu ai ce să le ceri, dar greșeala apare doar din faptul că ei ajung șefi, fie prin numire, fie prin rezultatul votului, iar cei ce nu reușesc să facă o selecție bună, vor simți pe propria lor piele necazurile generate de cultul personalității, pentru că beneficiarul, dar și constructorii, nu se lasă duși și depun toate eforturile să-și păstreze privilegiile prin alegeri indefinit de multe sau prin numiri pe funcții care nu măresc distanța față de obiectul adorației.

(06 august 2022)

Mihail EMINESCU, poet al realismului critic

Pe când eram elev de liceu  și asta se întâmpla între 1961-1965 manualele de limba și literatura română îl prezentau pe Mihail EMINESCU ca fiind exponent al realismului critic în literatură. Ceva mai târziu au apărut cărțile despre marele poet scrise de Mihail EMINESCU, George CĂLINESCU, Zoe DUMITRESCU BUȘULENGA și Augustin Z. N. POP. Prin anul 1964 a apărut cartea Poezii a lui Mihail EMINESCU, cu desene de Ligia MACOVEI. Acolo era pezia Eu nu cred nici în Iehova, unde marele poet se definește clar:

Nu mă încântati nici cu clasici,

Nici cu stil curat și antic –

Toate-mi sunt de o potrivă,

Eu rămân ce-am fost : romantic.

Am mers la prodesoara de limba și literatura română, care-l diviniza pe Mihail EMINESCU cu poezia pe care o transcrisesem. I-am arătat-o. Nu a zis nimic. Doar a îngăimat ceva cum că poezia este scurtă și nu dovedește nimic, Mihail EMINESCU aparține realismului critic, poezia Împărat și proletar este clară ca lumina zilei. Am rămas dezamăgit. Mă așteptam să mă cheme în particular și să-mi spună ce și cum. Cred că ea m-a considerat doar un nenorocit de provocator, mai ales că vremurile erau tulburi și doamna profesoară probabil avusese de suferit ea sau cineva din familie. Abia după 1990 am judecat așa, căci am aflat de grozăviile acelor timpuri.

Să nu-mi spună mie nimeni că aici noi avem o scară a valorilor pe care o respectăm cu sfințenie, măcar în ceea ce privește reperele noastre fundamentale. Nu avem și nu vom avea vreodată atât timp cât pământul acestei țări este atât de generos încât mâncarea ne pică în gură, rostul nostru fiind doar s-o deschidem și damigenele cu țuică și vin nu se golesc niciodată, iar bodegile sun bibliotecile cu sticle frcventate cu sârguință de tot poporul.

(21 ianuarie 2019)

365 împotriva României: BUȘULENGA de la critic angajant la măicuță cuvioasă

Ca să așterni pe hârtie porcărelele pe care le-a așterniut Zoe DUMITRESCU BUȘULENGA despre Ceaușescu înainte de 1989, pe care le redau mai jos,

ca în zilele Revoluției să coboare dintr-o tanchetă și să arunce cu lături în același Ceaușescu, arată grave carențe de caracter. Că a mers și s-a călugărit acestă Zoe DUMITRESCU BUȘULENGA, mie nu-mi spune nimic, ci doar că i-a fost frică de moarte și că la socoteala de apoi are multe păcate de mărturisit. Eu știu pe una care a făcut pe sfânta, dar nu i-a ieșit sufletul decât după ce au mâncat-o viermii, căci numai ei o curățau de păcate pe acea nefericită. Așa zicea mahalaua.

(30 iulie 2018)