Planificarea internă în facultăți și lipsa planificării la nivel macroeconomic

În vremurile când eu eram student, profesoara de economie politică a capitalismului vorbea despre haosul din economie din lipsa planificării la nivel național, în contradicție cu planificarea extrem de riguroasă din interiorul întreprinderilor. Profesoara mea spunea că numai economia socialistă rezolvă contradicția dintre planificarea riguroasă din întreprindere și haosul din economia națională, pentru că în economia socialistă există planificarea la nivel național și planificarea în interiorul întreprinderii și planul întreprinderii este rezultatul defalcării planului de la nivelul economiei naționale.

În facultăți se pornește de la:

- planurile de învățământ ale specializărilor facultății,

- numărul de cadre didactice cărora trebuie să li se asigure normele,

- fondurile alocate de minister,

- estimările numărului de candidați care ar veni la facultate,

- resursele estimate ale familiilor pentru studenții de la taxă.

Interesează puțin sau spre deloc capacitatea pieței forței de muncă de a absorbi absolvenții pregătiți, după terminarea studiilor. Numai așa se explică explozia apariției unor specializări, care atrag prin denumire și prin ambalajul frumos cu care sunt împachetate planurile de învățământ, dar care pregătesc specialiști care nu-și găsesc locuri de muncă în piața forței de muncă și sunt obligați să profeseze în domenii numai după ce termină cursuri de calificare de scurtă durată sau se califică la locul de muncă.

Există facultăți ceva mai ușoare, pe care tinerii le abordează pentru a avea certitudinea că obțin o diplomă, în speranța că vor profesa la un loc de muncă și vor fi asimilați cu ceva mai multă bunăvoință ca absolvenți de studii superioare. Există facultăți precum medicina, arhitectura, informatica, matematica, robotica, calculatoarele, contabilitatea, construcțiile, cibernetica, unde nivelul de dificultate este cu mult mai mare decât la alte specializări, dar efortul cerut determină o autoselecție a celor care le urmează, iar după absolvire, riscul de a nu lucra în profesia pentru care s-a pregătit absolventul este zero, totul depinzând de cel care dorește să lucreze în meseria pentru care și-a tocit coatele pe băncile facultății. La aceste facultăți numărul de locuri este redus pentru că este urmărită calitatea candidaților, condițiile de asigurare a procesului didactic, iar planificarea din interior depinde de resursele facultăților și nu de o așa-zisă nevoie socială imaginară, dictată de asigurarea unor salarii peste limitele  decenței acceptate. În cazul acestor facultăți există o discrepanță uriașă între ceea ce se planifică în interior și deficitul de absolvenți pe care economia reală îl resimte în mod concret, deși planificarea macroeconomică dacă ar exista, tot nu ar rezolva problema pe termen scurt, căci există autonomie universitară.


(02 august 2024) 

Avizierul facultății de pe vremea mea

Era un secretar de facultate care spunea că studentul care nu cunoaște ce se află la avizierul facultății nu merită să  fie student. Acum când există Internetul, avizierul facultății și-a pierdut foarte mult din importanță. Pe vremea studenției mele, la avizierul facultății găseam:

- orarul din semestrul curent,

- programarea examenelor când era sesiune,

- anunțuri importante ale conducerii facultății,

- liste cu studenții sancționați,

- liste cu bursierii,

- liste cu studenții care nu aveau toate actele la dosar,

- localizarea ghișeului de unde se ridică tichete de tren și cartele de masă,

- programarea unor ședințe importante cu studenții.

Avea dreptate respectivul secretar de facultate, pentru că unele dintre anunțuri erau cu termene fixe și dacă trecea termenul apăreau consecințe neplăcute. De regulă, responsabilii de serie și de grupe își făceau drum pe la secretariat și dacă era vreun anunț, ei aflau despre ce era vorba și ne spuneau și nouă. Unele aviziere nu se aflau în locuri luminate, ci pe holuri destul de întunecate sau nu erau în drumul meu și de aceea îmi era greu să respect zicerea acelui secretar de facultate. În cei cinci ani de studenție, numele meu a apărut la avizier doar pe listele studenților bursieri, liste foarte lungi și mă pierdeam în mulțime, dar nici nu mi-aș fi dorit să fie într-un alt context, căci ar fi fost asociat unui eveniment nu nefericit, ci nenorocit, adică exmatricularea.



(05 mai 2023)

Comunismul și bursele studențești

În comunism toată lumea era săracă. Nu exista o polarizare ca acum, cu oameni foarte bogați și oameni foarte săraci. În vremurile comuniste bogaților li se luaseră pământurile și fabricile și deveniseră săraci. Săracii rămăseseră săraci.

Statul comunist avea nevoie de specialiști și de aceeea suporta costurile cu studiile pentru toți studenții,iar costurile cu cazarea și masa era suportată numai pentru cei cu venituri modeste sau necondiționat pentru cei care proveneau din casele de copii.

Bursa nu era foarte mare, dar acoperea 100% cheltuielile cu căminul și cantina, studentului rămânându-i și 30 de lei de buzunar. Erau reduceri semnificative pe ITB, la cinematografe și teatre dacă era prezentată o legitimație vizată la zi și buletinul de identitate.

Bursele erau numărate pe facultăți și pe ani de studii și se acordau în ordine descrescătoare a mediilor integraliștilor care îndeplineau condițiile de vinit pe familie mai mic decât un cuantum dat. 

Din anul al IV-lea de studii se acorda bursa Gheorghiu-Dej și bursa de merit studenților cu medii astronomice, adică undeva peste 9,50 știut fiind faptul că în vremurile acelea notele nu se acordau cu larghețea de acum, când plouă cu decari.

Bursa era condiționată de:

- situația materială,

- notele de la examene,

- prezența la ore,

- absența sancțiunilor,

- activitatea politică.

Pornind de la ideia că lumea era săracă, toți studenții bursieri luptau să-și mențină bursa și nu de puține ori se ajungea ca ultimul student care își menținea bursa să aibă undeva medie peste 7(șapte). Numai în anumite cazuri, studenții primeau burse la excepțional, fără a fi luate în calcul în niciun caz restanțele la acordarea de burse, adică nu intrau în discuție la acordarea de burse restanțierii.

Erau vremuri grele și prin burse, statul avea posibilitatea de a-i controla pe studenți, căci era aproape imposibil ca un student să-și plătească cheltuielile cu masa și casa. Este adevărat că unii studenți își vindeau cartele pe câteva zile sau o lună și mâncau doi pe o cartelă, dar acest lucru nu era o obișnuință, ci un ritual sau cel mult un viciu vremelnic.
Comunismul și bursele studențești reprezenta în vremurile de demult un stimulent pentru calitatea învățării și pentru a deveni specialiști adevărați. Peste 80% dintre studenți au făcut facultatea ca bursieri. Își permiteau luxul să n fie bursieri cei care locuiau în orașele unde se aflau universitățile pe care le frecventau. Prin 1965 bursa era cam 365 de lei, iar costul cantinei și căminului era de 335 lei în timp ce multe dintre salarii ale muncitorilor nu depășeau 600 lei. Țăranii copperatori nici pe departe nu aveau cum să acopere 50% din acele cheltuieli cu un student în familie. Numai medicii ginecologi își permiteau să-ți țină odraslele în studenție cu o viață de lux.

(06 februarie 2018)