Îmbătrânirea academică

 Pe vremea mea și aici mă refer la anul 1970, după terminarea facultății se obținea repartiție guvernamentală și se rămânea în învățământul superior ca asistent universitar stagiar, la 23 de ani. Lucrurile au mers așa și după Revoluția din Decembrie, până când unor bătrânei ramoliți le-a venit ideea creață ca în învățământ să acceadă doar tinerii cu doctorat, adică, cei ajunși undeva la 28 de ani în cel mai optimist scenariu. 
Cei mai buni absolvenți ai facultăților, după terminarea formei de licență și a masterului, merg în producție și acolo iau contact cu mediul de o anumită factură unde banul este esențial și cu mult mai mare decât cel obținut de un pârlit de asistent universitar chiar și cu doctorat. Așa se face că cei mai buni absolvenți ai facultăților rămân în producție, iar în mediul academic nu se mai găsește picior de șef de promoție. Mai mult, de când a fost compromis doctoratul de către plagiatorii-demnitari, foarte mulți dintre absolvenții de master strălucitori, nici nu mai iau în calcul să urmeze un stagiu doctoral, considerând acest lucru ca o mare jignire, că ar fi asociați hoțiilor științifice.
Rezultă cu claritate că ceea ce se întâmplă acum, când un tânăr intră în mediul academic la 28 sau 30 de ani, pe la 35 de ani devine lector, undeva la 40 -45 de ani devine conferențiar, ca profesor să devină în jur de 50 de ani, adică un bătrân fără speranță, chiar dacă totul depinde de el și numai de el, dar suflul și combustibilul ca el să fie făuritor de școală într-un domeniu, este deja epuizat.
Mediul academic este interesant, dar dacă este și atractiv, deja are puterea de a atrage adevărate valori, căci de indivizi mediocri este sătulă lumea până peste cap. Faptul că s-au format adevărate dinastii sau mai corect, familii ca în bănci, ar trebui să dea de gândit. O mai mare flexibilitate n-ar strica și o revenire la forma în care un tânăr absolvent avea posibilitatea de a rămâne preparator sau asistent stagiar în catedră și de acolo să evolueze lângă un mare profesor este o soluție. Numai că nu prea există mari profesori, căci legile au fost date să stimulezenivelul de sub medie și acolo nu se întrezărește nicio perspectivă, căci dacă stai de vorbă cu așa-ziși profesori titrați, se vor tângui că nu trebuie să vină tineri în catedre, că nu știm ce aduce ziua de mâine, de păarcă la venirea lor ca tineri preparatori, nu a existat problema zilei de mâine, numai că cei care i-au adus în învățământ aveau proiecția carierei lor în minte, ceea ce în cazul lor nu o au pentru tinerii de azi.
O mie de ani pace!

(28 iulie 2024)

Dezgroparea morților la români

Avem niște curiozități macabre, în a dezgropa morții. Când ni se pare nouă ceva, cerem deshumarea. Au avut loc deshumări pentru:
- a face teste ADN în a obține drept de  moștenire,
- a clarifica adevărata cauză a morții unei persoane dragi,
- a transfera un mort dintr-un loc în altul înainte de 7 ani,
- a fura bijuteriile cu care mortul a fost îngropat.
Aici nu despre astfel de dezgropări vreau să vorbesc, ci despre acele răscoliri ale trecutului care au menirea de a-l pune pe câte unul într-o lumină nefavorabilă.
Acum, se vorbește despre un nene care ar fi scris o carte pe care nimeni nu reușește s-o găsească în vreo bibliotecă, nene care ar fi susținut o lucrare de masterat de care nimeni nu știe. Există niște reguli clare. O lucrare de licență este păstrată un număr de Ț ani în biblioteca universității unde a fost susținută licența. O lucrare de master se păstrează un număr de W ani în biblioteca unde a fost susținută lucrarea de disertație. O teză de doctorat se păstrează un timp nelimitat în biblioteca universității care a acordat titlul de doctor.
S-a ajuns acum la performanța de a solicita universității să se pună la dispoziție o lucrare de disertație susținută în anul 2012. Știu că în anul 2012 lucrările de disertație trebuiau să existe și în format electronic și ar cam trebui să nu mai opereze restricțiile de stocare de la arhivele cu documente pe hârtie, când anumite lucrări erau trimise la topit după W ani.
Dezgroparea morților în acest caz are ca obiectiv:
- ridiculizarea acelora care nu au produs nimic,
- golirea CV-urilor de lucrurile false,
- demonstrarea unor neadevăruri,
- combaterea imposturi zgomotoase,
- demontarea minciunilor crase.
Arareori dezgroparea morților se lasă cu mari pierderi din partea celor care bagă bățul prin gard. Toți care procedează la dezgroparea morților se bazează pe lucruri certe, iar acțiunea ca atare vine să dea lovitura de grație celui care este incriminat. Există mari interese care duc spre astfel de abordări, mai ales când se merge pe nisipuri mișcătoare și când se știe că lipsesc elemente de continuitate. Aflăm că un nene a susținut un doctorat, dar nu știm că ar fi absolvit un liceu, respectivul fiind leat cu noi. Atunci, se trece la dezgroparea de morți, în sensul că se caută să se vadă cum stau lucrurile cu diploma de bacalaureat a respectivului și în 99,99% din situații se dovedește a fi o diplomă falsă, nu luată pe bune, dar în condiții obscure.
Digitalizarea are ca obiectiv eradicarea situațiilor privind crearea de falsuri în diplome, căci se pune ordine în acestea pentru că:
- se introduc datele de start ale studentului,
- se actualizează situația an de an,
- se încheie articolul cu nota de la susținerea lucrării finale,
- se stopează orice șmecherie sau artificiu de după.
Nu știu dacă digitalizarea este dorită, căci ea va scoate la iveală lucruri pe care nici nu ni le imaginărm, adică excluderea tezelor de doctorat secrete, inserarea de studenți pe traseu, fără situația școlară precedentă, eliminarea modalităților comprimate de parcurgere și finalizare a studiilor, datorită unor teste de validare pentru încadrarea în intervale de timp.

(11 decembrie 2021)

Diplome fără acoperire

Sunt persoane dornice să aibă diplome. Merg, se înscriu la facultate. Prin mijloace care ocolesc principiile de moralitate, mai ales dacă respectivele persoane sau altele din anturajul lor dispun de instrumente adecvate care să influențeze obținerea notelor de promovare, astfel că în final cei în cauză se află în situația de a avea folile matricole completate cu note de promovare, deși cunoștințele la disciplinele din planurile de învățământ sunt dacă nu nule, cel puțin foarte aproape de zero.

Diplomele fără acoperire corespund situației în care posesorul lor nu cunoaște concepte, nu a citi cărți din domeniu, iar dacă s-a aflat în fața examinatorului, acesta a fost convins să acorde notă de promovare nu prin răspunsurile date la întrebări, ci prin cu totul alte căi, bazate pe imoralitate, forță, corupție și indecență.

Sunt foarte multe persoane care după ocuparea de funcții importante au reușit să termine nenumărate facultăți, masterate și să facă doctorate, deși liceul l-au absolvit după vârsta de 25 de ani. Nu prea cred eu în iluminarea instantanee și nici în căpătarea de capacități geniale după 25 ani, care să permită astfel de performanțe. Se știe că adolescenții au capacitatea de a acumula cu mult mai bună decât maturii, iar un om cu nenumărate griji, are disponibilități mult mai reduse de a acumula cunoștințe care să-i permită absolvirea unei facultăți cu 40 de examene, care necesită timp pentru a citi materiale, pentru a face proiecte și referate, temeinice și pentru a avea o prezență reală la cursuri și la seminarii.

Eu am mari rețineri că o persoană care nu a avut performanțe în școala generală și care a întrerupt studiile liceale pentru a le finaliza după vârsta de 25 de ani, dispune de resurse care să-i permită de pe poziția de angajat la o firmă unde lucrează 8 ore pe zi, să meargă la cursuri la o facultate cu frecvență la zi și să o și termine pe bune, cum se zice.

Diplomele fără acoperire corespund situației în care exigența a fost controlată și promovabilitatea a fost asigurată chiar în condițiile unui volum de cunoștințe precar al celui examinat.

(15 martie 2021)