Showing posts with label sudori. Show all posts
Showing posts with label sudori. Show all posts

Sunday, September 14, 2025

N-ai meserie, n-ai brățară de aur!

Un proverb din bătrâni zice că meseria e brățară de aur și gâtul e pâlnie de argint. În consecință, zic și eu, cine nu are meserie, nu are brățară de aur. La ora actuală oamenii umblă după bani, după câștiguri rapide, câștiguri cât mai mari, obținute cu cât mai puțin efort și cu un nivel de calificare cât mai mic.
La ora actuală sunt căutate locurile de muncă:
- plătite cât mai bine,
- fără studii impuse,
- unde nu se cere experiență,
- pentru care calificarea se face în cel mult 10 zile,
- la care efortul este redus,
- unde cerințele de forță de muncă sunt mari,
- de unde vine ciubucul la greu,
- având program maxim flexibil.
Greu se întâlnesc azi tineri sudori, strungari, mecanici, zidari, oțelari, operatori, tractoriști, drumari, săpători, buldozeriști, electricieni, instalatori, zugravi, faianțari, fierari, cizmari, croitori, cu calificări obținute la cursuri, cu examene și probe practice, în stagii dovedite cu acte de formatori recunoscuți de stat. Nici școli profesionale nu mai sunt, cum nici tineri care să aibă răbdarea necesară parcurgerii orelor de teorie și de practică pentru a învăța o meserie, nu prea mai sunt. Viața ne va arăta că și pe piața muncii trebuie să existe un echilibru, iar reglarea de la sine a acestei piețe, înseamnă risipă de forță de muncă.


(14 septembrie 2025)

Wednesday, May 16, 2018

Respectul față de meseriile altora

În mintea mea, cei ce au o meserie:
- au învățat-o,
- o exercită,
- au rezultate,
- au experiență,
- sunt siguri,
- știu să folosească scule,
- cunosc proceduri,
- aplică proceduri,
- au conștiința importantei meseriei lor.
Cel mai rău este faptul că cei din jur nu respectă meseriile altora, în primue ei ca meseriași. Norocul meu a fost că am întâlnit meseriași adevărați, precum:
- un instalator care avea scule, știa să rezolve probleme și nu-și critica predecesorii,
- un zugrav care spunea exact despre ce este vorba, lucra cu conștiinciozitate și era parolist,
- un mecanic auto, care mi-a dovedit că este un adevărat artist prin tot ceea ce făcea,
- o suită de medici cu experiență, excelenți profesioniști care au dat soluții de nota 10,
- un avocat de mare clasă care mi-a dat soluția prin care am rezolvat complet o problemă.
Am întâlnit cazuri în care oameni care nu prea aveau 7 ani de acasă, purtau niște dialoguri de-a dreptul halucinante cu persoane care le rezolvau probleme, discuțiile fiind pe un ton și neacademic și lipsit de elementaru bun simț de care tot omul ar trebui să dea dovadă din când în când.
Am auzit de multe ori cum tătici sau mămici făceau pe dascălul copilului lor fie prost, fie tâmpit, fie nepriceput, fie bun de luat la palme, invectivele fiind proferate în fața odraslei lor. Sunt sigur că dacă acești tătici și aceste mămici s-ar fi luptat cu cartea ar fi ajuns pe poziții care nu le mai permiteau abordări de această noncalitate. Un astfel de comportament în fața copilului nu face altceva decât să scadă prestigiul dascălului, dar ceeaq ce este mai rău, odrasla va avea un cu totul alt comportament la clasă și chiar îl va sfida pe dascăl. Știu cazuri în care părinții considerau pe copil total nedreptățit de dascăli, crezând ei că acestuia îi sunt luate pe nedrept cel puțin trei puncte. Cu unii am încercat să discut, dar fără succes. În final, când a venit momentul adevărului, copilul, victimă sigură a atitudinii părinților, a luat punctaj ce câteva zecimi mai mici decât cel dat de profesorii săi de la clasă.
Am văzut și situații în care doctorilor li se dădeau lecții decătre pacienți. Am văzut cum meseriași adevărați erau puși la colț de inși fără vreo calificare în ceva, dar care știau doar să dea cu gura.
În opinia mea, fiecare meseriaș trebuie respectat, pentru că eș știe cu mult mai multe decât noi cei care apelăm la el. Chiar zilele trecute am mers la un service Volkswagen că mi se desprinsese o oglindă din stânga de la șofer. Un meseriaș a văzut despre ce este vorba, a luat niște lipici, a fixat oglinda, mi-a zis să nu merg 10 minute cu mașina. Din start am folosit miraculosul vă rog foarte mult. Când am vrut să plătesc, doar ne-am strâns mâinile. Respect, profesionistule!




(16 mai 2018)