La noi se zice că:
- bătaia este ruptă din Rai;
- unde dă mama o palmă, crește;
- două bătăi strică, două mâncăruri, niciodată.
Și folclorul este bântuit de versuri în care apare bătaia, precum:
- dă mamă cu biciu-n mine;
- bată-te-ar, bade, amarul;
- bate boii de-i omoară;
- aseară vântul bătea;
- bate vântul frunza-n dungă.
Chiar dacă după reforma învățământului făcută imediat ce comunismul a venit pe tancurile rusești, bătaia ca și religia, au fost scoase din școli. Dacă religia nu s-a mai practicat în școli, că se turnau profesorii între ei, bătaia a continuat să se producă, pentru că violența este în natura umană. Pe vremea când am făcut eu școala, profesorii cafteau:
- pălmuind peste față elevii;
- lovind cu rigla peste mâini;
- lovind cu capul de tablă;
- dând cu capul de bancă;
- trăgând de urechi;
- scoțând dinții din gură;
- aruncând cu obiecte la întâmplare;
- dând bobârnace peste față;
- luând la șuturi;
- lovind cu palma peste ceafă;
- alergând și lovind;
- smulgând perciuni;
- trăgând de codițe sau de zulufi;
- lovind cu nuiaua unde nimereau;
- combinând creativ două dintre cele de mai sus.
Părinții care aplicau și ei astfel de metode, vedeau totul ca o continuare firească a unui sistem absolut obișnuit de a educa, totul din lipsă de emancipare. Acum, după 1989, în plină democrație, dar mai ales de la apariția telefoanelor mobile cu posibilitatea de a se face filme, au apărut la iveală filme care prin conținutul lor arată ceea ce de mii de ani știa toată lumea, dar nu avea mjloace tehnice de a produce dovezi materiale. De cele mai multe ori, filmele difuzate de televiziuni pentru rating, ascund de fapt realități de o cruzime ieșită din comun, pentru că lucrurile nu se află în ordinea firească a lucrurilor, adică:
- nu există reguli clare;
- nu există obligații bine stabilite;
- nu există proceduri eficiente;
- nu există preocupări de niciun fel;
- responsabilitățile sunt disipate;
- acțiunile preventive sunt absente;
- repetitivitatea este previzibilă;
- indecizia și acoperirea devin stimulatoare;
- diferențierile sunt nesemnificative.
Sistemul educațional se zice că este bolnav. Se știe acest lucru de zeci și zeci de ani, dar pisica trebuie ruptă în două. Fără disciplină, fără resăpect, fără eforturi, nici aici ca în oricare alt domeniu, nu se va face nimic. A lăsa lucrurile să treneze, înseamnă a accepta neputința de a aduce modificările necesare în sistemul educațional astfel ca și bătaia să dispară, dar o dată cu ea să se termine și cu multe alte tare care se manifestă și pentru care lumea închide ochii. Trebuie început simultan cu profesorii, cu elevii și cu părinții. dacă nu se acționează din toate părțile, orice măsură va fi sortită eșecului lamentabil. Dacă răul nu va fi rupt de la rădăcini și mâine și poimâine și peste 100 de ani vom vedea filmulețe cu elevi bătuți, chiar în 3D și cu transmitere de vibrații și sentimente, nu doar prin sugestii ca acum. Sistemul educațional trebuie să înceapă cu el însuși, de la alegerea dascălilor, construirea programelor de învățământ, conținutul manualelor și definirea unui managementu al calității eficient, performant și efectiv. Și părinții trebuie să pornească o muncă titanică pentru a reuși să învețe să-și educe odraslele. Numai după aceea, elevii intrând într-un nou climat, cu reguli precise, cu un ambient care să le stimuleze abordările pozitive, cu siguranță vor contribui exact la ceea ce avem nevoie, eliminarea bătăii de pe băncile școlii.
Treaba cu reducerea salariului cu 10% trei luni a dascălului bătăuși sau treaba cu datul pe mâna poliției sau excluderea din învățământ a agresorului, sunt soluții de moment, fără a rezolva complet problema. Soluția bună necesită curaj, fonduri și mai ales, cine s-o inițieze, cine s-o implementeze și cine să analizeze eficiența, căci cine să se laude cu rezultate bune există fără îndoială, dar cine să-și asume eșecuri și greutăți, nu prea.
(04 aprilie 2017)
