1.000 de oameni care m-au impresionat: Gheorghe IOAN

Când eram student în anul al III-lea am avut ocazia să învăț să lucrez pe tabulator și să lucrez la proiectarea de sisteme informaționale, discipline unde la seminarii a venit asistentul Gheorghe IOAN care lucra la Centrul de calcul al DCS. Era un excepțional practician, care cu mult tact și cu înțelegere ne prezenta problemele teoretice, dar venea cu exemplificări din producție, nu foarte apropiate de ceea ce era în producție, ci chiar la scara 1:1 cu ceea ce era în producție. Ani în șir după terminarea facultății și eu dar și mulți colegi care au lucrat la proiecte ample de realizare de sisteme informaționale și de sisteme informatice, i-am mulțumit lui Gheorghe IOAN pentru ceea ce ne-a învățat.

M-a impresionat la Gheorghe IOAN faptul că niciodată nu folosea pronumele personal eu, ci vorbea în așa fel încât să înțelegem că munca de analiză și de proiectare de sisteme informaționale sau de sisteme informatice este o muncă de echipă. Cred că tactul de care am vorbit se datora și faptului că meseria lui era cea de analist de sistem și în procesul de analiză trebuie să ai capacitatea de a asculta ceea ce spune viitorul beneficiar al sistemului informațional sau informatic pe care vrei să-l proiectezi. Numai dacă ai această capacitate vei înțelege ceea ce vrea acest beneficiar, care știe meseria lui, dar care va folos în meseria lui fluxurile pe care analistul le proiectează, precum și documentele gândite de analist. Cine nu are capacitatea de a asculta și de a înțelege, va proiecta un sistem informațional sau sistem informatic după cum îl taie capul pe analist sau pe proiectant și sistemul nu va fi util nimănui, căci este o proiecție ireală a unei realități inexistente. 

Numai Gheorghe IOAN știa să ne insufle necesitatea de a avea răbdare, de a ști să punem întrebări și din aproape în apropape să ajungem să definim clar, corect și complet problema pe care o pune sistemul pe care vrem să-l proiectăm, ca acest nou sistem să se plieze mănușă pe cerințele beneficiarului, cu acre noi trebuie să fim prieteni, parteneri și mai ales colaboratori, dacă vrem să avem succes.

În 26 iulie 1969 când eu am împlinit 22 de ani, profesorul meu de la seminar Gheorghe IOAN mi-a dat nota 10 (zece) la colocviul de practică pe care l-am făcut la Centrul de calcul al DCS, unde am învățat multe despre disciplina de echipă, despre punctualitate și mai ales despre ce înseamnă să taci și să faci.

Un coleg pus pe șotii a zis: după ce că e IOAN mai e și Gheorghe.

(27 martie 2023)

Doamna RIZOIU

Doamna RIZOIU lucra în 1978 la secretariatul Centrului de Calcul al ASE. Pe vremea aceea era regula ca la Ministerul Educației să ajungă  teza de doctorat față-verso cu cel mult 150 pagini. Eu o aveam dactilografiată numai față, ceea ce impunea ca într-un termen scurt și la 2 lei pagina s-o rebat conform cerințelor Ministerului Educației. Singura soluție era xeroxarea. O singură persoană știa să facă acest lucru, față-verso prin introducerea aceleiași pagini într-un anume fel, pentru a ieși ceea ce trebuia. Persoana era doamna RIZOIU.

Aparatul era într-o cămăruță mică neaerisită de pe mijlocul culoarului, la etajul al IV-lea al clădirii Centrului de Calcul. Aparatul scotea prin supraîncălzire și un miros greu de hârtie încinsă. Această doamnă, văzându-mă disperat, căci aveam restricție foarte mare de timp, a lucrat o zi și în final am obținut acel exemplar exact așa cum mi se cerea la minister. Am vrut să-i plătesc doamnei RIZOIU. Știa că sunt doar asistent și că am doi copii mici. Mi-a zis că un mulțumesc este suficient. I-am mulțumit frumos din tot sufletul. Rar se întâlnrsc asemenea caractere, care să ajute pe cineva la ananghie. Eu am avut acest mare noroc cu doamna RIZOIU.

Restect doamnă RIZOIU!

(24 august 2017)

CSIE'50 - Cercetătorul Alexandru VINEA

În varava anului 1969 am făcut practica în producție în Centruk de Calcul al ASE, aflat la parterul clădirii din EMINESCU a instituției. Atunci l-a, cunoscut pe tânărul cercetătotr Alexandru VINEA. Era un tip blond, înalt și foarte subțire. M-a impresionat foarte mult calmul său și capacitatea de a explica lucruri complicate cu cuvinte simple, pe înțeles. După terminarea Facultății de Calcul Economic și Cibernetică Economică, secția Mecanizarea și Automatizarea Calculului Economic, căci așa se numea secția de Informatică Economică de azi, am ajuns să lucrez și eu în Centrul de Calcul, într-un laborator de la sala 2314 de azi, de la etajul al III-lea. Cercetătorul Alexandru VINEA lucra pe același etaj, la sala 2320. Am avut multe întâlniri cu el. Lucra programare în FORTRAN și ca preocupare de bază a sa erau calculele simbolice, o temă extrem de importantă la acea vreme, ca teorie și maiales ca programare, căci atunci erau restricții dure legate de dimensiunea operatorilor ce se defineau în programe. Și nici programele nu erau kilometrice. Nici memoria internă și nici memoria externă nu erau IBM 360 ceea ce sunt azi pe orice laptop banal, ci infinit mai puține. În studenție și eu vedeam un program cam care ar deriva simbolic un polinom, dar nu mai mult de atât. Cercetătorul Alexandru VINEA avea un program FORTRAN de mici dimensiuni care deriva simbolic cam orice funcție. Chestia m-a impresionat. Îl respectam pe Alexandru VINEA pentru ceea ce făcea el, pentru ce știa el, pentru cum vorbea el și pentru preocupările lui. La un moment dat am observat că Alexandru VINEA a dispărut din Centrul de Calcul. Am văzut că fusese numele lui tăiat din condică. Era clar: pleca. Își depusese actele de a pleca definitiv din țară, așa cum se întâmpla în acele vremuri cu unii tineri care doreau să plece în Izrael sau în Germania de unde erau ei sau părinții lor sau rudele lor foarte apropiate. Când depuneau actele, securitatea informa instituția și respectivii erau trecuți pe la diferite servicii administrative, nemai având acces în niciun fel la laboratoarele Centrului de Calcul și la tehnica de calcul de acolo. L-am mai întâlnit pe Alexandru VINEA de vreo cîteva ori pe coridoarele ASE și am discutat diverse. Eu tot îi aminteam de acel program minunat care făcea derivare simbolică. Ampoi am aflat că i s-a aprobat dosarul și a plecat. Când am mai discutat în timp despre el, știam că lucra la Viena. Erau colegi care l-au mai întâlnit. Sunt sigur că a făcut o carieră de excepție, pentru că era un tip de-a dreptul genial și nu mă joc cu cuvintele.

(14 iunie 2017)

CSIE'50 - Bombe la sala calculatorului

Era prin 1971, pe vremea cand eram analist in centrul de Calcul. In dimineata cu pricina, mare vanzoleala mare. Toti erau bulversati. Se gasisera bombe in sala calculatorului IBM 360. Trebuiau luate masuri. S-a instituit permanenta. Doua persoane peschimb trebuiau sa ramana zilnic fie zi lucratoare, die duminica sa pazeasca Centrul. Organul creaza functia. Eu cred ca bombele erau o alarma falsa, puse expre sa intimideze lumea care ar fi avut o reactie de respingere a ideii de permanenta zi si noapte. Si asa a si fost. Groaza ca dusmanul sa nu mai patrunda in Centrul de Calcul i-a facut pe cercetatori si pe programatori sa accepte cu seninatatea ciobanului din Miorita sa vina cand le venea randul sa stea la etajul 4 la secretariat de la 15,00 la 22,00, respectiv de la 22,00 la 7,00 dimineata a doua zi, iar duminica se facea si schimbul unu de la 7,00 la 15,00.

Cei ce faceau de garda aveau doua scaune, stateau de vorba, se plimbau din cande in cand prin cladire. Nu aveau cum sa se odihneasca. Aveau niste numere de telefon si daca aparea o situatie speciala, trebuia sa anunte la acele numere de telefon pentru a se lua masurile care se impuneau. Si eu am facut de permanenta, nu a aparut ceva special si nici nu-mi amintesc sa se fi produs din 1971 pana in 1989 ceva care sa fie de retinut ca o chestie deosebita sau macar banala.

In opinia mea, a fost un exemplu clar de schimbare a legii lui Linnee, care zicea ca ORGANUL CREAZA FUNCTIA.

Aici a fost clar ca ORGANUL A CREAT FUNCTIA, organul fiind securitatea.

 (12 iunie 2012 după o notă a mea din contul meu de facebook)

CSIE'50 - clădirea centrului de calcul

Centrul de Calcul al ASE este o clădire construită pe locul unde se afla casa poetului Al. Macedonski, cel care a scris versurile acelea nefericite la adresa lui Eminescu, fapt ce i-a ruinat cariera, pe care nu mă feresc să-l reproduc, pentru a vedea că am avut motive să nu fiu indignat că acea locație nu mai există, acică:

           Un X, pretins poet, acum

           S-a dus pe cel mai jalnic drum.

           L-aș plânge, dacă-n balamuc

           Destinul său n-ar fi mai bun;

           Căci până ieri a fost năuc

           Și nu e azi decât nebun!

De la început, până imediat după 1989 în clădire și-au desfășurat activitatea cercetătorii din Centrul de calcul, despre care eu am scris din ce mi-am amintit după foarte mulți ani.

La subsol erau niște dușuri și stația de climatizare. Dușurile le-am folosit și eu când veneam la ASE cu bicicleta mea de semicurse SPUTNIK. Tot acolo erau și depozitele cu cutiile de cartele și cu benzile magnetice. dacă se defectau echipamente, tot acolo erau duse până la casare. La subsol, la stația de climatizare prin 1971 s-au găsit bombe, ceea ce a dus la introducerea unei legislații mai severe cu gărzi și pază la obiectivele importante. Se vede treaba că lecțiile trecutului, cele cu dușmanul poporului, s-au repetat și atunci. 

La parter era sala calculatoarelor IBM, NOVA, FELIX dar și dispeceratul unde se primeau cutiile cu cartele pentru a fi rulate, respectiv, unde erau date imprimantele și cartelele cu programele deja rulate. Era încurajator cân se primeau imprimante estimate ca dimensiune. Supărau situațiile în care imprimanta era o fâșiuță de hârtie enervant de mică. Foarte mult timp am petrecut la ghișeul dispeceratului fie pentru programele mele, fie pentru cele ale grupelor de studenți cu care lucram Îmi plăcea să gestionez eu rularea programelor de la studenți decât să-i las pe ei să le ducă la dispeceratul studențesc.

La etajul întâi erau birourile inginerilor de sistem și sala de perforare cartele.

La etalul al doilea erau birourile celor care se ocupau de calculatorul NEAC dar și birourile celor cu contracte de sisteme informatice pentru chimie.

La etajul al treilea era laboratorul lui Vasile Ionescu, cel care ducea în spinare contractele de proiectare și realizare de sisteme informatice complexe. 

La etajul al  patrulea era destinat conducerii, acolo unde au stat directorii Pescaru, Bulgaru, Dumitrescu, Bilciu. Tot acolo își avea cabinetul și locul de odihnă MM. La același etaj era celebra sală de consiliu, unde din când în când se mai făceau și unele ședințe ale colectivului de informatică economică, ședințe despre care nu am amintiri plăcute, datorită unor cozi de topor.

La etajul al cincilea era  sectorul de modelare condus de dr. Moisă Altăr unde trudeau foarte mulți cercetători, dar și oameni de producție. Era acolo și un colectiv de cercetări operaționale cu alocări și nivelări  de resurse, dar  și cu optimizări de reparații capitale.

La etajul al șaselea avea săli de seminarii științifice și era și un laborator al unor tineri care făceau statistică. Mai era acolo o cameră foto obscură.

La etajul al șaptelea se afla bibiloteca centrului, foarte garnisită cu cărți, exclusiv de informatică.

Din ceea ce a fost cândva crema cercetării științifice de top în informatică și cibernetică economică acum bate vântul. Unii vorbesc de planuri malefice de desființare exercitate de forțe oculte din exterior. Nu este adevărat. Eu am datele concrete să demonstrez că prostia și lăcomia unora a dus la autodistrugere, căci nicio implizie nu vine din exterior, ci este un proces care are fundamentele în structura organizațională însăși. De fiecare dată când aveam activități didactice fie seminarii, fie ședințe de catedră la sala 2320 îmi revenea în memorie locul și biroul unde mi-am petrecu nenumărați ani alături de colegii mei din Centrul de Calcul.

(05 noiembrie 2016)