Diaspora ca masă de manevră

Când minerii au fost de trebuință pentru a impune o anumită putere, au fost chemați la București. Minerii au venit, au făcut ravagii și au plecat. Minerii erau o masă de manevră convenabilă puterii. Minerii au mai venit la București și câteva luni mai târziu, dar când cu Pacea de la Cozia, minerii s-au îndreptat spre București neinvitați, căci ei aveau alte rosturi. Minerii nu mai erau masă de manevră pentru putere, ci deveniseră incomozi puterii.

În anul 2014, la alegerile prezidențiale, diaspora a jucat un rol special în a impune președintele. Numărul redus al secțiilor de votare în străinătate a fost invocat cu strășnicie de opoziție, iar cozile interminabile de la secțiile de votare au determinat fluxuri și mai mari de alegători spre acestea, iar scandalurile imense au înfuriat și mai mult oamenii, cu consecințele care se impuneau pentru înlăturarea răului. 

Și în 10 august 2018 diaspora a jucat un rol extraordinar de important în punerea la colț a ceea ce se numea la acea vreme ciuma roșie și la crearea atmosferei propice unei schimbări, care avea să se producă ceva mai târziu, adică în 2020, când guvernul de dreapta avea să-i miluiască pe români, suprapus cu o pandemie și cu decizii catastrofale. Diaspora a devenit o masă de manevră care a sperat că schimbările ce vor să fie vor duce la dezvoltarea țării în așa fel încât oamenii plecați în bejenie să se reîntoarcă la mai bine. Au trecut 16 ani de la votul în 3 secunde de la Paris și speranțele diasporei s-au năruit, aceasta nemaifiind o masă de manevră, după cum au arătat voturile din 24 noiembrie 2024. 

Cei ce se află la guvernare au o sarcină extrem de grea, căci dacă nu vor face ca într-un timp foarte scurt salariul minim net pe economie să fie de 5.000 lei sau optim de 6.500 lei, vor avea mari probleme cu diaspora, căci oamenii vor să se întoarcă urgent acasă, iar politica salariului minim de nimic și importul de forță de muncă ieftină, nu se potrivesc obiectivelor diasporei, căci fenomenul este acum invers. Cei din diaspora și-au făcut case în Ro, s-au rostuit cu pensiile și vor să se întoarcă, numai că nu vor să revină la aceeași sărăcie pe care au lăsat-o acum 20 sau 30 de ani în urmă, ci vor să revină într-o țară ca afară.

(12 ianuarie 2025)

Unde duce lipsa de creier?

Lipsa de creier duce unde duc muștele, adică la hazna și nu la orice hazna, ci la haznaua istoriei, căci a spune în secolul al XXI-lea că nu ai nevoie de autostrăzi, cum spunea zisul  PETROV, nu era nici dovadă de sclipire de inteligență, nici de putere de convingere, ci pur și simplu, era dovada lipsei de creier.

Aducerea minerilor în București în vara anului 1990, dar și aplaudarea lor în incinta Teatrului Național, nu este deloc dovada deciziilor unor minți ascuțite, ci este dovada fricii de care au dat dovadă niște indivizi înainte de a se scăpa în pantaloni că ar pierde puterea sau nu ar avea aliați puternici, căci bărbații în putere cu astfel de neconcordanțe în ale nevoilor fiziologice sunt precis în minus cu materia cenușie, iar lipsa de creier nu se referă la masa de substanță din craniu, ci exact la acea materie cenușie împuținată la ei.

Faptul că nenumărate autocamioane cutreieră șoselele scumpei noastre patrii încărcate cu bușteni din pădurile de pe versanții acum bărbieriți, este rezultatul indeciziei la toate nivelurile, căci profitul imens din ne-muncă, ci din exploatarea de bogății date de Dumnezeu, este rezultatul unei abordări primitive a realității imediate, ceea ce caracterizează pe oamenii cu lipsă majoră de creier, căci nimeni nu trebuie judecat de rea intenție, din moment ce faptele arată altceva. Un om cu rea intenție are decizii rafinate, sofisticate și greu de urmărit și de evaluat, care sunt exclusiv în beneficiul său, fără a fi descoperit vreodată, căci trăiește într-un anonimat desăvârșit și el și familia lui. Numai cei fără creier sunt zgomotoși.

Lipsa de creier duce la subdezvoltare, la sărăcie, la regres, la vrajbă și la stagnare.


(20 decembrie 2023)

Erori în cascadă și concluzii catastrofale

Văd că în ultimul timp se spun niște lucruri despre perioada 15 decembrie 1989 - 25 februarie 1990 care în opinia mea sunt contrazise de tot ceea ce a urmat acestui interval. Se atribuie unor personaje mai mult decât modeste, adică sub-mediocre niște calități cu mult peste nivelul real al posibilităților lor.

Un nene care a stabilit performanța de a-și pune piciorușul în ghips, în niciun caz ca act de eroism, nu avea cum să fie un personaj de mare anvergură, iar chestia cu păcănelele îl definesc și deciziile cu avionul de hârtie din timpul Crăciunului la Târgoviște, ne arată micimea nu a caracterului, ci a posibilităților de a oferi soluții speciale unor probleme extrem de simple. Viața a arătat că acest nene a ajuns exact unde își merita locul, adică la lada de vechituri netrebuincioase nu a istoriei, ci a unui cartier de oameni nevoiași.

Un nene căruia i-a ieșit pe guriță chestia cu măi animalule, nu avea cum să ofere soluții mărețe, deși ar fi trebuit să fie erou excepțional în situații excepționale, ca în romanele curentului literar romantic, s-a dovedit exact ceea ce era, adică un om dus de valul vremurilor, care a crezut că tot ce zboară se mănâncă și care mergând pe principiul cine se aseamănă se adună, a colectat în jurul său prea mulți de același nivel cu el, ceea ce l-a aruncat în mișcarea dezordonată a celor care merg după regulile hazardului, adică al muștelor fără cap, care duc direct la hazna.

Noi trebuie să vedem mineriadele doar ca soluții despre care un om cu scaun la cap ar trebui să spună că doar atât i-a dus bibilica pe cei care au crezut că aceasta era soluția de a defini un context, nu de a rezolva o problemă. Luați-l la analiză pe cel ce se compara cu poetul național și veți vedea concluziile la care se va ajunge, căci pacea de la Cozia a fost tocmită de un poețel oarecare, fost lector de învățământ politic prin ase. Au mai fost și alte momente și scene, care vin să completeze tabloul evenimentelor ce demonstrează că în intervalul 15 decembrie 1989 - 25 februarie 1990 societatea românească era bântuită de tot felul de specimene, care mai de care depersonalizate, golite de conținut, pline de lozinci stupide, lipsite de inițiativă, care s-au văzut în fața unei mese plină de bucate și cum erau flămânzi s-au așezat și au început să-și introducă dumicații cu ambele mâini, mozolindu-se pe la gură în încercarea de a se îmbuiba. Toate analizele care se fac, ar trebui să pornească de la masele populare de bună credință, ieșite în stradă pentru a răsturna comunismul, pe de o parte și pe de altă parte de la niște nene și ceva tanti, rătutiți și rătutite, cărora istoria le-a așternut la picioare covorul fermecat pe care ar fi trebuit să plutească, dacă erau profesioniști pe picioarele lor. Cum nu se găseau în această poziție, au făcut ghidușii nereușite și doar scenele de forțare a Regelui Mihai I de a părăsi țara după 25 decembrie 1990, ne arată că tot ce s-a întâmplat în intervalul 15 decembrie 1989 - 25 februarie 1990  a fost jocul lipsei de calități manageriale de care au dat dovadă toți cei care ori se răfuiau, ori credeau că iau decizii, dar făceau năzbâtii grotești, tragice, inexplicabile, căci atât îi duceau capetele, nimic mai mult, nimic mai puțin.

Eu am o teorie: dacă un om ridică cu dificultate o halteră de 90 Kg de 100 de ori și se opintește, el nu va fin în stare niciodată să ridice haltera de 150 Kg, decid! Deci unora care după 25 februarie 1990 au luat numai decizii sub-mediocre, nu am cum să le cer eu să fi decis în intervalul 15 decembrie 1989 - 25 februarie 1990  ceva magistral, să cad în șpagat pentru soluții și mai ales pentru rezultate. Cei sub-mediocrii au luat decizii sub-mediocre și în intervalul 15 decembrie 1989 - 25 februarie 1990  și după aceea și nu mă mir că suntem unde suntem, căci temelia democrației atunci s-a pus și a le pune în cârcă soluții geniale este cea mai mare eroare pe care o facem și istoria nu ne-o va ierta niciodată.



(15 decembrie 2023)

Opriți-vă!

Campania deșănțată pornită împotriva lui Gabriel GAVRIȘ duce spre o direcție greșită, pe care nimeni nu și-o dorește, căci de la argumentele aiuritoare aduse și de o parte, dar și de cealaltă parte, până la trecerea la o serie de exagerări care au stat cândva la fundamentarea Revoluției Culturale din China lui Mao ZEDONG, nu este decât un pas, care dacă va fi făcut, va fi regretat amarnic datorită efectelor în cascadă pe care le va genera.
Experiența de acum 60 de ani nu a fost numai tristă, imposibilă, dezastruoasă, dar și tragică, pentru că a reușit să arunce o civilizație cu sute de ani în urmă, ceva mai rău decât au făcut mineriadele din 1990 care ne-au aruncat cu 300 de ani în urmă, spre cea mai întunecată perioadă de Ev Mediu.

Nu-mi vine să cred că manelele lui GHEBOASĂ reușesc să stârnească atâtea patimi, deși nici pe departe nu sunt ceea ce se încearcă de către unii să se spună că sunt. Cred că altundeva stă buba, exact așa cum a început primul război mondial. Toată lumea îl aștepta, dar nimeni nu găsea motivul să înceapă distracția mondială. S-a găsit Gavrilo PRINCIP care a dat cu stângu-n dreptul și s-a aprins scânteia care a declanșat vâlvătaia soldată cu dispariția de imperii. Și aici mocnesc multe focuri și din când în când se mai văd flăcări precum la 19 martie 1990, 20 septembrie 1993, dar și altele, dar în contextul nenorocit de la granița de est, amplificarea lor necontrolată va fi un dezastru, așa că opriți-vă! Ce a fost, a fost. Mortul de la groapă nu se mai întoarce și pe viitor, toată lumea să caște ochii mai mult, ca lucrurile sensibile să nu fie zgândărite gratuit și mizele minore să fie abandonate pentru totdeauna.


(10 august 20230

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Gavril DEJEU

Gavril DEJEU este acum un bărbat de 90 de ani.
Gavril DEJEU a fost deputat ales pe listele PNȚCD în 1002 -1996 și 1996-2000.
Gavril DEJEU este absolvent al Facultății de Drept de la Universitatea BABEȘ-BOLYAI din Cluj.
Gavril DEJEU a devenit membru PNȚCD din 1990.
Gavril DEJEU a fost ministru de interne în intervalul 12 decembrie 1996 – 21 ianuarie 1999.
Gavril DEJEU a publicat în anul 2011 cartea România pe orbita reformei.
Gavril DEJEU m-a dezamăgit de cum a gestionat treburile ministerului de interne, căci era un om ruginit, ancorat în metode vechi ineficiente, care au creat mari probleme profesioniștilor din minister. Aveam prieteni care se plângeau de modul său de a conduce încâlcit, ineficient și dictatorial.

Gavril DEJEU m-a dezamăgit că el era tot timpul încruntat și nemulțumit de parcă-i ploua și ningea tot timpul.

Gavril DEJEU m-a dezamăgit că nu era bun conducător, din moment ce minerii și-au bătut joc de el, de măsurile lui la mineriada din ianuarie, când minerii au străpuns barajele de pe Valea Jiului.

Gavril DEJEU m-a dezamăgit că de pe poziția lui de ministru de interne nu a interpretat corect mesajele venite din teritoriu și nu a luat măsurile care trebuiau pentru a preîntâmpina inflamarea lucrurilor ca minerii să plece din nou spre București.

Gavril DEJEU m-a dezamăgit că a rămas în guvernele conduse de doi premieri foarte slabi, fără să-și dea seama că multe oale se vor sparge în capul său din cauza indeciziilor de la vârf.

(29 octombrie 2022) 

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Anghel ANDREESCU

Anghel ANDREESCU este un bărbat de 72 de ani.
Anghel ANDREESCU este absolvent al Facultății de drept de la Universitatea București, promoția 1977.
Anghel ANDREESCU este absolvent al Facultății Arme Întrunite din cadrul Academiei de Înalte Studii Militare din București , promoția 1984.
Anghel ANDREESCU este doctor în drept la Universitatea București, la vârsta de 45 de ani.
Anghel ANDREESCU a fost șef de stat major la Centrul de Studii Postuniversitare al Ministerului Administrației și Internelor timp de 7 ani.
Anghel ANDREESCU a fost director al SPP în intervalul 4 mai 1998 - 21 ianuarie 1999.
Anghel ANDREESCU a fost șef al Jandarmeriei Române în intervalul 1999 - 2001.
Anghel ANDREESCU a reușit să blocheze venirea minerilor în București și aici mă refer la luptele de la Stoenești.
Anghel ANDREESCU m-a dezamăgit căci sub comanda sa am văzut cum s-au derulat evenimentele și mai ales cam cum erau lucrurile pe autostrada A1, când jurnaliștii vorbeau de pepenași, arătându-i pe jandarmii durdulii.
Este de apreciat că generalul Anghel ANDREESCU publică articole și cărți pe teme profesionale, dar m-a dezamăgit că având experiență foarte mare nu are apariții tv pentru a face educație cetățenilor, căci numai dacă ar prezenta chestii din cărți precum Managementul stresului profesional, Acțiunile terorist–diversioniste și implicațiile acestora asupra Securității Naționale a României , Terorismul internațional - flagel al lumii contemporane , Terorismul, analiză psihologică, Tehnici de comunicare, toate emisiunile TV s-ar transforma din abordări ale unor amatori, în evenimente pline de conținut.

(22 august 2022)

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Cazimir IONESCU

Cazimir IONESCU este un bărbat de 76 de ani.
Cazimir IONESCU este de meserie inginer.
Spre cinstea lui, Cazimir IONESCU nu are doctorat obținut după 2000.
Cazimir IONESCU a lucrat la Institutul Național de Cercetări Economice unde nu ajungea fiștecine.
Cazimir IONESCU avea la Revoluția din 1989 undeva la 43 de ani.
Cazimir IONESCU a citit anunțul fals cu coloana blindată care venea spre capitală în 22-12-1989.
Cazimir IONESCU era membru al CFSN.
Cazimir IONESCU a fost revoluționar dovedit.
Cazimir IONESCU a fost vicepreședinte CPUN.
Cazimir IONESCU a fost senator în legislatura 1996 - 2000 dar nu a făcut ceva spectaculos.
Cazimir IONESCU a fost membru în CNSAS, dar nici aici nu a făcut ceva să mă dea pe spate.

Cazimir IONESCU m-a dezamăgit că pe unde a trecut nu a lăsat urme.

Cazimir IONESCU m-a dezamăgit că de pe poziția de fost revoluționar nu a spus lucrurilor pe nume.

Cazimir IONESCU m-a dezamăgit că pe poziția de la CNSAS nu a militat pentru deconspirarea Tuturor turnătorilor sau a celor care au făcut poliție politică și s-a dovedit a fi doar un simplu slujbaș, care nu a contribuit cu nimic la curățirea morală a societății. Eu nu spun să fi mers el așa de departe cu punctul 8 din Declarația de la Timișoara, căci s-ar fi auto-exclus, dar ceva-ceva ar fi avut de făcut să fim și noi altfel acum, iar lumea s-ar fi uitat cu alți ochi atunci.

Cazimir IONESCU m-a dezamăgit în legătură cu poziția lui legată de mineriada din 13-15 iunie 1990, căci acel nefericit eveniment nu s-ar fi produs dacă nu existau aprobări la vârful puterii, căci niciun trepăduș nu face nimic de capul lui, numai de teamă că-și pierde pâinea, căci trepădușii nu au meserie, depind de șefi și ei în mediocritatea lor nu sunt în stare să ia decizii.

Cazimir IONESCU m-a dezamăgit și prin aparițiile la TVR în zilele de 22 Decembrie când se omagiau eroii Revoluției Române, căci în hărmălaia deintre revoluționari, el nu era elementul care să pună lucrurile la punct, deși avea anvergura necesară, dată de rolul său la Revoluție, rol recunoscut de toți de atunci.

(24 iulie 2022)

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Virgil MĂGUREANU

Dacă ar fi să mă iau după ce scrie presa, m-aș lansa în tot felul de afirmații care nu au niciun fundament și l-aș năcăji pe bietul Virgil MĂGUREANU și așa năcăjit și bătut de soartă că și-a pierdut fiul. Nu e nimic mai trist pe lume, decât atunci când un părinte își îngroapă copilul.

Totuși, Virgil MĂGUREANU a fost șeful unui serviciu secret și a deținut suficiente informații ca să aibă o imagine clară despre fiecare candidat la prezidențialele din 1996.

Virgil MĂGUREANU m-a dezamăgit când în ziua alegerilor de la turul al II-lea a ieșit și întrebat fiind de o reporteriță de la televiziunea națională, televiziune cu cea mai mare audiență atunci, la ora de maximă audiență în zi de duminică, ce a votat,  acest Virgil MĂGUREANU a zis inocent, aproape șoptit, dar plin de bucurie subânțeleasă, că a votat schimbarea.

Cum să-l votezi pe Emil CONSTANTINESCU, persoanjul obscur, fără personalitate puternică, dornic să repete erorile trecutului, nu voi înțelege. 

Virgil MĂGUREANU m-a dezamăgit și când a început colaborarea cu Marian MUNTEANU, cel ciomăgit în Piața Universității, pentru a candida la prezidențiale, știind că partidul de lipt înființat în acest scop, nu are șanse nici cât negrul sub unghie.

Deși s-a retras undeva în sihăstrie și-și trăiește bătrânețile lipsite de griji, nu-l fericesc pe Virgil MĂGUREANU, căci nicio bogăție nu va face ca viața lui să redevină frumoasă. Va fi bântuit de tot felul de stafii, căci perioada pe care el a traversat-o în glorie a fost o perioadă plină de zbucium, nebuloase și incertitudini. El știe multe și toate secretele sunt bine ferecate, căci spre deosebire de niște fătălăi, vorba danei BUDEANU, tristul și tăcutul Virgil MĂGUREANU știe să păstreze secrete, nu iese cu ele pe tarabă la drumul mare, spre disperarea jurnaliștilor, dornici de lucruri senzaționale.

(18 iunie 2022)

Românul care a schimbat România: Miron COZMA

Miron COZMA este un personaj enigmatic în istoria postdecembristă a României. El a schimbat România, aruncând-o în negura trecutului cu cel puțin 200 de ani. Numele lui Miron COZMA este legat de mineriadele care au distrus această țară, nu ca pământ, nu ca recolte, nu ca bogății materiale, ci ca democrație.

La prima mineriadă, când au descins minerii în București, ieșeam de la metrou la stația Piața Romană ca să merg la ASE, la muncă pentru că aveam niște examene. Atunci am văzut cum niște bărbați băteau tineri și tinere, la indicațiile unei gospodine revoltate probabil de cum erau aceștia îmbrăcați și ce frizuri aveau. Am scăpat ca prin urechile acului căci cu o zi înainte frecventasem o frizerie și mă tunesem perie de scândură, adică scurt, scurt de tot, iar de îmbrăcat, nu știu cum s-a făcxut în acea zi că nu-mi luasem blugii, ci niște pantalon banali, căci blugii se ponosiseră și mi-i băgase soția în mașina de spălat.

Tot la prima mineriadă, dar cred că era când ieșea fum de la sediul poliției capitalei, am plecat spre casă cu ARO 244D, dar am luat-o prin spatele Inter-ului. Atunci am văzut cum zburau bucăți de caldarâm și doar puțin a lipsit să nu-mi facă parbrizul țăndări. 

Ceea ce am văzut la Tv a fost îngrozitor. Eu aveam prieteni buni care stăteau în Piața Universității cu săptămânile și nu erau nici lepre, nici drogați și nici vânduți. Erau oameni cu scaun la cap, care vedeau altfel decât ceilalți mersul țării noastre. Eu fiind programator, lucrez cu chestii concrete și pentru mine a mă descurca excelent nu ținea de guvern sau de forma de guvernare, ci exclusiv de munca mea și atât.

Drumul sinuos al lui Miron COZMA de după 1989 îmi dovedește că el a fost, este și va fi un personaj dintr-o piesă de teatru și nimic altceva. El nu este o pereche de șosete care după ce a fost folosită este aruncată la coș. El nu este nici o vedetă pentru care reflectoarele înseamnă totul. Miron COZMA nu a fost nici servitorul care duce tava în piesa de teatru bulevardier. El este personajul Miron COZMA care joacă exact cum i se cântă, căci fazele prin care a trecut mi-l arată proaspăt, plin de vervă și gata să dea noi replici, căci rolul lui încă nu este epuizat, deși dramaturgul e bătrân și s-a cam ramolit.

(09 martie 2020)