Personalități ale lumii culturale românești la miting

În seara zilei de 5 decembrie a fost organizat un miting în Piața Universității pentru păstrarea direcției țării noastre spre UE și a apartemenței noastre la NATO, miting la care au participat o serie de personalități ale lumii culturale românești din care enumer aici pe:
Ana BLANDIANA

Marcel BARTIC

Mihai CĂLIN

Tudor CHIRILĂ

Oana GHEORGHIU

Marius MANOLE

Andreea MARIN

Codin MATICIUC

Melania MEDELEANU

Olimpia MELINTE

Mariana MIHUȚ

Corina NEAGU

Irina Margareta NISTOR

Radu PARASCHIVESCU

Șerban PAVLU

Oana PELLEA

Victor REBENCIUC

Cătălin STRIBLEA

Dan TEODORESCU

Ana URLATU

Carmen USCATU

Radu VANCU

Adrian VĂNCIVĂ

Toți vorbitorii au venit cu argumente în favoarea votului de duminică 8 decembrie 2024 pentru susținerea candidatul forțelor democratice din România, arătând care sunt pericolele grave la care se expune țara în cazul în care alegătorii ar alege candidatul care reprezintă forțele extremiste. Acest miting este dovada capacității orțelor democratice în general și a USR în special de a mobiliza masele pentru exercitarea unui vot responsabil, în aceste vremuri grele pentru țară și pentru poporul român.

(05 decembrie 2024)
 

Erori în cascadă și concluzii catastrofale

Văd că în ultimul timp se spun niște lucruri despre perioada 15 decembrie 1989 - 25 februarie 1990 care în opinia mea sunt contrazise de tot ceea ce a urmat acestui interval. Se atribuie unor personaje mai mult decât modeste, adică sub-mediocre niște calități cu mult peste nivelul real al posibilităților lor.

Un nene care a stabilit performanța de a-și pune piciorușul în ghips, în niciun caz ca act de eroism, nu avea cum să fie un personaj de mare anvergură, iar chestia cu păcănelele îl definesc și deciziile cu avionul de hârtie din timpul Crăciunului la Târgoviște, ne arată micimea nu a caracterului, ci a posibilităților de a oferi soluții speciale unor probleme extrem de simple. Viața a arătat că acest nene a ajuns exact unde își merita locul, adică la lada de vechituri netrebuincioase nu a istoriei, ci a unui cartier de oameni nevoiași.

Un nene căruia i-a ieșit pe guriță chestia cu măi animalule, nu avea cum să ofere soluții mărețe, deși ar fi trebuit să fie erou excepțional în situații excepționale, ca în romanele curentului literar romantic, s-a dovedit exact ceea ce era, adică un om dus de valul vremurilor, care a crezut că tot ce zboară se mănâncă și care mergând pe principiul cine se aseamănă se adună, a colectat în jurul său prea mulți de același nivel cu el, ceea ce l-a aruncat în mișcarea dezordonată a celor care merg după regulile hazardului, adică al muștelor fără cap, care duc direct la hazna.

Noi trebuie să vedem mineriadele doar ca soluții despre care un om cu scaun la cap ar trebui să spună că doar atât i-a dus bibilica pe cei care au crezut că aceasta era soluția de a defini un context, nu de a rezolva o problemă. Luați-l la analiză pe cel ce se compara cu poetul național și veți vedea concluziile la care se va ajunge, căci pacea de la Cozia a fost tocmită de un poețel oarecare, fost lector de învățământ politic prin ase. Au mai fost și alte momente și scene, care vin să completeze tabloul evenimentelor ce demonstrează că în intervalul 15 decembrie 1989 - 25 februarie 1990 societatea românească era bântuită de tot felul de specimene, care mai de care depersonalizate, golite de conținut, pline de lozinci stupide, lipsite de inițiativă, care s-au văzut în fața unei mese plină de bucate și cum erau flămânzi s-au așezat și au început să-și introducă dumicații cu ambele mâini, mozolindu-se pe la gură în încercarea de a se îmbuiba. Toate analizele care se fac, ar trebui să pornească de la masele populare de bună credință, ieșite în stradă pentru a răsturna comunismul, pe de o parte și pe de altă parte de la niște nene și ceva tanti, rătutiți și rătutite, cărora istoria le-a așternut la picioare covorul fermecat pe care ar fi trebuit să plutească, dacă erau profesioniști pe picioarele lor. Cum nu se găseau în această poziție, au făcut ghidușii nereușite și doar scenele de forțare a Regelui Mihai I de a părăsi țara după 25 decembrie 1990, ne arată că tot ce s-a întâmplat în intervalul 15 decembrie 1989 - 25 februarie 1990  a fost jocul lipsei de calități manageriale de care au dat dovadă toți cei care ori se răfuiau, ori credeau că iau decizii, dar făceau năzbâtii grotești, tragice, inexplicabile, căci atât îi duceau capetele, nimic mai mult, nimic mai puțin.

Eu am o teorie: dacă un om ridică cu dificultate o halteră de 90 Kg de 100 de ori și se opintește, el nu va fin în stare niciodată să ridice haltera de 150 Kg, decid! Deci unora care după 25 februarie 1990 au luat numai decizii sub-mediocre, nu am cum să le cer eu să fi decis în intervalul 15 decembrie 1989 - 25 februarie 1990  ceva magistral, să cad în șpagat pentru soluții și mai ales pentru rezultate. Cei sub-mediocrii au luat decizii sub-mediocre și în intervalul 15 decembrie 1989 - 25 februarie 1990  și după aceea și nu mă mir că suntem unde suntem, căci temelia democrației atunci s-a pus și a le pune în cârcă soluții geniale este cea mai mare eroare pe care o facem și istoria nu ne-o va ierta niciodată.



(15 decembrie 2023)

#REZIST: protestatarii

Colectivitatea #REZIST este deosebit de numeroasă și a demonstrat acestu lucru prin proporțiile nebănuite ale manifestațiilor care au avut loc în București, în marile orașe Cluj, Iași, Brașov, Timișoara, pentru a-și exprima nemulțumirea asupra modului în care guvernanții și partidele se poziționează în probleme precum adoptarea OUG pentru modificarea legilor justiției, pentru dezincriminarea abuzului în serviciu, Roșia Montană, să tragă semnale de alarmă pentru accelerarea luptei împotriva corupției.
Alina ANCA

Clotilde ARMAND

George BARBĂROȘIE
Florin BĂDIȚĂ
Ana BLANDIANA
Corina BRATU

T.O. BOBE

Mălin BOT
Dragoș BUCUR
Leo BURNETT
Raluca BUZEA
Mircea CĂRTĂRESCU

Marin CEAUȘESCU
Tudor CHIRILĂ
Gheorghe Nicușor CORNEANU

Cristian DIDE
Maria DINU
Aural EYE
Călin GEORGESCU
Cătălin GRAMA

Izabela LAZĂR
Medeea MARINESCU
Delia MATACHE

Sandu MATEI
Ioan MAXIM
Maia MORGENSTERN

Tudor MUȘAT
Dana NĂLBARU
Răzvan PASCU
Camil PÂRVU
Oana PELLEA
Dan PERJOVSCHI

Claudiu POPA
Andrei PUNGOVSCHI
Andreea RĂDUCAN

Marian RĂDUNĂ
Adela RÂPEANU
Adrian ROȘU

Alexandru SOCOL

Angela ȘERBAN
Mihai ȘERBĂNOIU
Mihail ȘORA
Diana TENDELEU

Cătălin TENIȚĂ

Oreste TEODORESCU

Mihai TUDORICĂ
Adrian TUDORACHE
Radu UMBREȘ
Vlad VISKI

Emma ZEICESCU

Ei sunt mii, sute de mii, dar aici am scris doar câteva nume și cine dorește să vadă cine sunt ei să intre pe Internet și se va vedea că au vârste diferite, au preocupări diferite și nu sunt indiferenți de ceea ce se întâmplă în jurul lor, de  direcția greșită în care se îndreaptă țara și vor să aducă lucrurile pe făgașul del corect. Colectivitatea #REZIST este puternică, este bine structurată, are lideri, chiar dacă unii dintre ei nu sunt cunoscuți, mai ales pentru a nu fi hărțuiți, denigrați și vânați de presa obediență regimurilor politice, dar eficiența muncii lor se vede căci nu este ușor fără a dispune de mijloace mass-media, ci doar de capacitatea de mobilizare prin rețelele de socializare, să scoți în stradă sute de mii de oameni de toate vârstele și de toate categoriile sociale. Protestele vizează o gamă largă de probleme din societate și o serie de carențe grave ale unor oameni politici, pe care protestatarii le-au identificat și pe care le consideră că au rolul negativ în a ține țara pe loc sau din contră, a o trage în jos. Se spune că #REZIST este o rețea nodală fără lideri, dar adevărul este undeva un pic altul, căci #REZIST este o comunitate puternică și are lideri, dar aceștia nu pozează în lideri, ci sunt vectori de mesaje, căci au înțeles ceea ce așteaptă oamenii nemulțumiți de guvernanți și de partidele vechi. Ei au înțeles cum stau lucrurile și prin mesaje și idei conduc comunitatea, fără a fi nevoie să apară cu discursuri, să facă băi de mulțime, căci altfel nu ar fi diferiți de ceea ce există în rândurile clasei politice. 

(29 iunie 2023)

1000 de oameni care m-au impresionat: Florin DRUȚĂ

Florin DRUȚĂ era profesor de filosofie în ASE. L-am cunoscut pe vremea în care eram asistent universitar și el era lector la Universitatea politică, pe care noi, cadrele didactice trebuia s-o urmăm, pentru a ne ridica nivelul politici. Era exact ca o ciorbă de fasole cu ciolan afumat care ți se servește dimineața, la prânz și seara un an de zile, zi de zi și tu să spui că îți place și anul următor, tot ciorbă de fasole cu ciolan afumat vrei, dimineața, la prânz și seara, zi de zi, fără excepție.

profesorul Florin DRUȚĂ era un om citit, care știa filosofie, dar știa și poezie și citise multă literatură modernă, văzuse expoziții de pictură. El discuta cu noi nu numai temele acelea aride, ci cu mult mai mult, căci nici noi nu eram niște inși ușor de dus de nas și de îmbrobodit cu chestii neverosimile.

Îmi plăcea la profesorul Florin DRUȚĂ că vorbea cu calm și zâmbea ori de câte ori își dădea seama că o cam luam noi, cursanții, pe arătură. El avea tactul necesar de a nu aduce pe drumul cel bun, fără a exagera și fără a recita din zicerile lui Nicolae CEAUȘESCU sau ale Elenei CEAUȘESCU, așa cum auzeam că făceau alți lectori cu colegii noștri care tot universitate politică făceau.

La finalul cursurilor acelei universități trebuia să facem o lucrare. Mie mi-a venit ideea să scriu despre reflectarea personalității lui Nicolae CEAUȘESCU în poezia contemporană. Nu era prea greu căci erau mulți poeți-lingăi care se făcuseră preș și găseau termeni de comparație absurzi, care construiau metafore delirante, pentru a intra în grații și pentru a obține profituri maxime de la orânduire. Acele lucrări finale se depuneau, lectorul nostru le citea și ne dădea note. Când a ajuns la lucrarea mea, m-a întrebat râzând dacă cred. Am zâmbit și eu și ne-am strâns mâinile. Am primit zece și pe culoar mi-a zis că mă țin de glume și că i-au plăcut mult glumele mele. Am înțeles mesajul și din clipa aceea respectul meu a fost extraordinar față de profesorul Florin DRUȚĂ, care știa să aprecieze ironiile spuse luând un cărbune cu care am trasat niște contururi groase, prea groase pentru a fi înțelese de cei care nu știau să citească printre rânduri.


(07 februarie 2023)

Ana BLANDIANA: Povestiri fantastice

Știam că Ana BLANDIANA scrie și proză, dar nu am avut interes să citesc scrierile sale, căci de când am văzut că are rime de tipul zid - partid, m-am lămurit cum stau lucrurile, iar după 1989 am văzut că s-a văitat că regimul comunist a marginalizat-o, iar eu aveam volumul de versuri publicat în BPT în zeci de mii de exemplare cu un cuvânt înainte scris de Eugen SIMION parcă...

Mie îmi plac prozatorii care dacă le-ai citit o carte, când deschizi o altă carte identifici fără prea multă dificultate că este vorba de Liviu REBREANU, Marin PREDA, Zaharia STANCU, pentru că fiecare are stilul său. În cazul lui Ana BLANDIANA un asemenea stil este greu de definit. Fraza ei este lungă, aspră, iar conținutul nu are elemente spectaculoase, care să-l facă pe cititor, adică pe mine să zăbovească pe o pagină pentru a descifra lucruri mai dificile de pătruns.

Cartea Povestiri fantastice am primit-o cadou de la cineva cu gusturi rafinate, credeam eu și de aceea m-am pus pe citit. prima dezamăgire pe care am resimțit-o a fost aceea că multe dintre texte erau vechi, chiar foarte vechi, de prin 1977 sau din 1982, dar erau și câteva din secolul al XXI-lea. M-am chinuit să citesc cele 372 de pagini dar în capul meu este o învălmășeală de chestii. Probabil Ana BLANDIANA așa ceva și-a dorit să rămână în capul cititorilor ei. Cartea a apărut în anul 2016 la Editura HUMANITAS a lui Gabriel LIICEANU, acolo unde publică și scriitorul meu preferat Radu PARASCHIVESCU. Nu m-am încumetat să scriu despre carte până acum pentru că mai așteptam ceva. dacă am văzut că nu a mai apărut ceva la DIVERTA, la mine-n mahala, am zis că e timpul să scriu câteva rânduri. Totuși Ana BLANDIANA este poetă și nu orice poetă, ci una bună, de rezonanță. Ca prozatoare, nu.

(13 noiembrie 2022)

De ce nu citesc românii?

Românii nu citesc pentru că:
- nu au ce citi,
- nu știu să citească, n-ar înțelege ce citesc,
- nu le folosește la nimic cititul,
- nu pun lecturi în farfurie copiilor,
- o carte e   mai scumpă ca 3 l de vin,
- nu au timp să citească,
- nu au gândul la carte,
- librăriile au fost transformate în crâșme,
- bibliotecile le sunt peste mână,
- scriitorii nu sunt cu poporul,
- editorii sunt lacomi,
- Internetul a demolat dictatura cărții tipărite.
Omul modern are la dispoziție alte mijloace de a se informa și de a se forma. Cine crede că statul în fotoliu cu o carte în brațe ca acum 100 de ani este soluția educării individului, face o dublă greșeală, căci editurile nu mai sunt ceea ce au fost și nici librăriile ticsite de cărți în rafturi nu mai există. Cititorul virtual are cu totul alte priorități. El nu mai iese în oraș să intre în librărie pentru a răsfoi cărți dintre care să aleagă cartea pe care o cumpără, o citește și apoi o pune în biblioteca personală.
Acum, oricine are Internet și se informează, fără a mai fi nevoie să meargă la bibliotecă să ia tomuri întregi să le răsfoiască pentru a găsi ceea ce-l interesează. Nici în cazul literaturii, lucrurile nu mai sunt ca acum 150 de ani. Cineva scrie o carte. Imediat se cumpără drepturile de autor și se face film care rulează fie în cinematografe, fie este difuzat pe Internet contra cost. Și cărție apar în format electronic și editorii sunt cei care stimulează astfel de abordări pentru a nu mai da bani tipografiilor. Doar în cazuri speciale, la cerere, se tipăresc cărți care sunt comandate și mai mult, sunt distribuite cu autografe de la autori, pentru a le crește valoarea și pentru a fi atractive.
În cazul nostru, adică în cazul românilor, oamenii sunt prea săraci. Dacă 2.000.000 de români au salariul minim și 3.000.000 au pensia minimă, este clar că 5.000.000 de români nu vor cumpăra în vecii-vecilor o carte de 40 de lei, care înseamnă 15 pâini sau 5 litri de lapte sau un kil de carne mai bună. Despre citit lucrurile sunt și mai clare. Un muncitor care se scoală la 5 dimineața și face naveta pentru a ajunge la 7,30 la muncă și ajunge acasă după ora 18,00 deja prăbușit de muncă, este imposibil să ridicăm pretenția ca acesta să mai și citească. Dacă mai are și lighioane pe acasă, sâmbăta și duminica mai bate și el un cui în ogradă, deci treaba cu cititul cade pur și simplu de la sine.
Orice categorie de indivizi luăm, inclusiv pe cei cu pensii nesimțite, să nu credem că dă peste ei dragostea de lecturi și nici patima de a avea în casă cărți pe care dacă nu le-au citit până acum, le vor citi cândva. Această categorie de indivizi au cu totul alte preocupări. Ei vor să cumpere mobile de prost gust, ei vor să cumpere tablouri scumpe, ei vor să facă excursii sofisticate, vor să mânânce bine, vor mașini scumpe, în niciun caz nu vor să-și mobileze creierele, mobilare care nu s-a produs în anii tinereții, în anii maturității și care cu siguranță nu se va mai produce niciodată în această viață.

Dacă eu mai citesc? Am făcut-o și o mai fac încă. Acum vreau să recitesc niște romane pe care le-am citit în tinerețe. Mai merg în librării la mine-n mahala, dar după titluri și după autori, n-aș da niciun leu pe cărți scrise de autori autohtoni, căci n-am nici bani de aruncat, nici timp de pierdut, din moment ce nu există un ghidaj prin televiziune și internet așa cum există rezumatele operelor care se cântă la ONB în limba italiană, care să mă determine să fac pasul decisiv, adică să cumpăr cartea și apoi s-o citesc.

(20 septembrie 2022)

Cum se crează cultul personalității?

Cultul personalității se crează prin:
- formule de adresare precum: mult iubite și staimate,
- atribuirea unor însușiri speciale persoanei precum: erou, cârmaci, stejar, părinte, om planetar,
- scrierea de poezii de romane, de piese de teatru, dedicate persoanei,
- pictarea de tablouri cu chipul persoanei sau în ipostaze care preamăresc personalitatea,
- realizarea de sculpturi cu persoana și amplasarea lor în locuri publice,
- atribuirea numelui persoanei la străzi, orașe, școli sau alte obiective,
- publicarea de cărți omagiale,
- acordarea de diplome, medalii,
- atribuirea de titluri academice și științifice,

- scrierea de autografe disproporționate pe lucrări de către autorii când vor să ofere o carte, 
- poziționarea la o distanță a locului său diferită de a celorlalți,
- oferirea unui scaun special pe care să se așeze, chiar pe un postament,
- crearea unei formule de adresare care face diferența.
Toate acestea repetate la nesfârșit, crează persoanei impresia că lucrurile chiar așa stau cu ea, căci toate prind doar la persoanele slabe. oamenii puternici, de caracter nu acceptă niciun derapaj indiferent de unde vine și descurajează din fașă orice tentativă a oricărei slugi de a crea o imagine deformată despre persoana aflată pe o anumită poziție la un moment dat.

În momentul în care în târg se zvonește că persoanei nui plac formulele de adresare indecent de pompoase, nu apreciază opere care i se dedică, precis, nimeni nu va căuta să-și creeze propriul disconfort prin a trece peste dorințele persoanei puternice a zilei, a șefului, a conducătorului, care vor normalitate în relațiile lor cu ceilalți, nimic mai mult, nimic mai puțin.

Partea proastă este că oamenii puși pe o anumită funcție se transformă instantaneu, cred că în secunda a doua, au devenit mai deștepți, știut totul despre toate, așteaptă ca subalternii să fie supuși, să nu fie contrazis, să nu-i treacă nimeni de dinainte, să se adreseze cu formule de politețe cât mai variate care să evidențieze calitățile sale și să râdă obligatoriu la așa-zisele glume pe care le face.

Am avut surpriza să văd foști studenți ai mei care au ajuns pe unele poziții, care aveau pretenția să-i salut eu pe ei, lucru care nu s0-a întâmplat niciodată. Din contră, când am avut ocazia am spus ceea ce trebuia spus,. căci niciodată cocoșul meu nu a cântat pe gardul cuiva. 

Cei acceptă să li se creeze un cult al personalității au comun cu cei care pun umărul la o astfel de construcție:

- lipsa coloanei vertebrale,

- caracterul de slugă,

- lipsa de caracter.

Unor astfel de indivizi nu ai ce să le ceri, dar greșeala apare doar din faptul că ei ajung șefi, fie prin numire, fie prin rezultatul votului, iar cei ce nu reușesc să facă o selecție bună, vor simți pe propria lor piele necazurile generate de cultul personalității, pentru că beneficiarul, dar și constructorii, nu se lasă duși și depun toate eforturile să-și păstreze privilegiile prin alegeri indefinit de multe sau prin numiri pe funcții care nu măresc distanța față de obiectul adorației.

(06 august 2022)

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Ana BLANDIANA

Ana BLANDIANA este poetă româncă de 80 de ani.
Ana BLANDIANA a publicat versuri interesante înainte de 1989.
Ana BLANDIANA a publicat îm 1988 un volum de poezii în renumita colecție BPT, în câteva zeci de mii de exemplare, cu prefață de Eugen SIMION. 

Nu mi-a plăcut că numele lui Ana BLANDIANA a apărut în lista membrilor consiliului FSN, chiar dacă ea și-a dat demisia în 29 ianuarie 1990. La mine funcționează proverbul machedonesc conform căruia dacă într-o oală de ciorbă pui o lingură de c-c-t, totul c-c-t se numește. Nu trebuia să stea în CNFSN o mie de ani. Un minut dacă te-ai lipit de cine era acolo, spune-mi cu cine te împrietenești ca să-ți spun cine ești.

În vremurile comuniste i-am citit versurile, dar mi s-a părut că a exagerat ca prezență în Convenția Democratică după 1996, când aceasta a venit la putere.

Nu mă apuc acum să analizez poezia lui Ana BLANDIANA, că am altceva de făcut. Totuși, pentru faptul că mi-a marcat tinerețea cu versurile ei mizerabile în care a făcut să rimeze cuvântul zid cu cuvântul partid, spun răspicat că Ana BLANDIANA m-a dezamăgit și așa voi rămâne cât voi trăi. Era în poemul acela regretul că nu fusese primită în utc din cauză că nu avea vârsta: zid - partid. Poate să stea și în limbă Ana BLANDIANA, pentru mine tot o poetă exponentă a comunismului este, zid - partid și punct.

(23 iulie 2022)

Gabriel LIICEANU și Mircea DINESCU se războiesc

     Doi mari ai culturii românești, adică Gabriel LIICEANU și Mircea DINESCU au început războiul. 

Gabriel LIICEANU este un filosof și director al Editurii HUMANITAS.

Mircea DINESCU este un mare poet, definit prin opera sa originală, impunătoare și valoroasă.

Pe blogul meu am scris și despre Gabriel LIICEANU și despre Mircea DINESCU, având cuvinte de laudă pentru amândoi.

    Gabriel LIICEANU este un bărbat care în mai va face 79 de ani și dacă speranța de viață e de 90 de ani, el are la dispoziție cel puțin 11 ani pentru a realiza marea operă filosofică de care eu am certitudinea că este în stare, având în vedere că are publicate foarte multe eseuri în timp, dar care așteaptă să fie sudate într-un întreg, fără a fi luate în seamă acele abordări care sunt interesante pentru toți cei care vor să cunoască detalii despre filosof ca atitudine civică în societatea noastră frământată și bulversată.

    Mircea DINESCU este un bărbat care în noiembrie v a împlini 71 de ani. Dacă pornim de la ideea că o persoană de sex masculin nu depășește 90 de ani ca speranță de viață, în cei 20 de ani rămași ca fiind siguri, poetul are suficient timp de a se preocupa de a pune cap la cap opera și să ofere unei edituri spre publicare undeva la 20 de volume mari, copertate, exact așa cum am văzut eu în 1972 la Weimar într-o librărie opera lui GOETHE.

    Gabriel LIICEANU are abordări interesante despre viața din România de azi, despre unele personaje care au dat culoare acestei vieți, dar care s-au pierdut în fumul timpului. Nu am înțeles de ce filosoful a consumat importante resurse pentru a da atenție unor lucruri efemere. Am apreciat că el a făcut din editura sa un portstindard al calității și mă mândresc cu cititul prozatorului Radu PARASCHIVESCU, publicat acolo, scriitor extrem de interesant, chiar dacă am avut întrebări despre cartea cu povestea poveștilor publicată tot acolo și nu oricum ci în condiții grafice de excepție, chiar și în mai multe limbi.

    Mircea DINESCU este unul dintre poeții mei preferați, care are verb, are metaforă și știe să întoarcă fiecare cuvânt dându-i sens exact cum face sticlarul care ia ghemotocul incandescent și face din el artă pură sau dacă trebuie doar un simplu borcan de pus castraveți în oțet. Am avut ocazia să-l văd pe poet acolo la el la Cetate și am apreciat tot ce face el acolo, inclusiv borșul de pește servit la restaurantul său. Poetul are un comic al lui inconfundabil, iar poemele lui sunt recunoscute de la o poștă ca reprezentând un brand, ceea ce este foarte greu să se realizeze în ziua de azi, când lumea este copleșită de nimicuri.

    Ana BLANDIANA acum spre sfârșitul lunii acesteia va împlini 79 de ani. Femeile au o speranță de viață ceva mai mare și dacă eu iau în considerare 95 de ani, poeta are la dispoziție cel puțin 16 ani pentru a definitiva cele peste 30 de volume de poezii, într-o ediție cu volume masive, legate în piele bleumarin și scrise cu litere de aur, asemeni tuturor edițiilor de lux.

Nu am să înțeleg niciodată cum trei mari personalități ale culturii se pierd în nimicuri nesemnificative ale unui trecut pe care toată lumea dorește să-l dea uitării, nu pentru că ar fi jenant, ci doar pentru faptul că și ei și noi avem în față viitorul pe care trebuie să-l gestionăm cu scopul de a lăsa neamului românesc valori autentice fie că este vorba de poeme, fie că este vorba de un sistem filosofic original, fie că este vorba de a ridica un zid, fie că pur și simplu este vorba de a mătura o stradă. Fiecare trebuie să facă exact ceea ce Dumnezeu i-a hărăzit să facă, fără a-și risipi inutil energiile, așa cum se întâmplă de câteva zile, când schimburi de mesaje arată că filosoful și poetul trăiesc în trecut, când de fapt trebuie urgent să se ocupe de operele lor, viitorimea așteptând în librării acele tomuri necesare culturii naționale.

(14 martie 2021)

Radu PARASCHIVESCU, o bibliografie

Radu Paraschivescu, bibliografie

Scriitorul Radu Paraschivescu  este prezent de ai buni în librării cu cărți care fac de fapt o frescă a societății românești, necosmetizată, adică exact cum ea se prezintă.  Radu Paraschivescu este un atent observator, fin analist și un profund critic al unei societăți aflate în continuă dezvoltare după niște legi numai de ea știute, dar neînțelese de oamenii care o compun, o slujesc și o transformă. Radu Paraschivescu a scris multe cărți și aici caut să dau o imagine a efortului realizat de acest scriitor, pe care eu îl consider ca fiind cel mai important al generației sale. Iată care sunt cărțile scrise de Radu Paraschivescu pe care le-am identificat:

Radu PARASCHIVESCU -  Fie-ne tranzitia usoara, Perle romanesti, Editura Humanitas, anul, ISBN: 978-973-50-1536-7, ISBN-10: 978-973-50-1536-7, 134 pg

Radu PARASCHIVESCU - Fanionul rosu, Editura Humanitas, 2005, ISBN: 973-50-0899-8, ISBN-10: 973-50-0899-8, 192 pg

Radu PARASCHIVESCU - Dintre sute de clişee, Editura Humanitas, București, 2009, ISBN: 978-973-50-2579-3, 200 pg

Radu PARASCHIVESCU - Balul fantomelor, Editura Humanitas, București, 2009, ISBN: 978-973-50-2502-1,  305 pg

Radu PARASCHIVESCU - Cu inima smulsa din piept, Editura Humanitas, București, 2008, ISBN: 978-973-50-2055-2, ISBN-10: 978-973-50-2055-2, 204 pg

Radu PARASCHIVESCU - Bazar bizar, Editura Humanitas, București, 2007,  ISBN: 978-973-50-1453-7, ISBN-10: 978-973-50-1453-7,  230 pg

Radu PARASCHIVESCU - Ghidul nesimtitului, Editura Humanitas, București, 2006, ISBN: 973-50-1340-1, ISBN-10: 973-50-1340-1, 190 pg.

Radu PARASCHIVESCU - Aşchii dintr-o limbă tare, Editura Humanitas, București, 2009,  ISBN: 978-973-50-2579-3, 200 pg

Radu PARASCHIVESCU - Fluturele negru, Editura Humanitas, București, 2010, ISBN: 978-973-50-2790-2, 328 pg

Radu PARASCHIVESCU- Mi-e rău la cap, mă doare mintea,  Editura Humanitas, București, 2011, ISBN: 978-973-50-3235-7-X, 168 pg

Radu PARASCHIVESCU - Toamna decanei, Convorbiri cu Antoaneta Ralian, Editura Humanitas, București, 2011, ISBN: 978-973-50-3231-9,  240 pg

Radu PARASCHIVESCU - Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri, Editura Humanitas, București, 2012, ISBN: 978-973-50-3869-4-X, 312 pg

Radu PARASCHIVESCU - Maimuţa carpatină, Editura Humanitas, București, 2013, ISBN: 978-973-50-4245-5, 256 pg

Radu PARASCHIVESCU - Muşte pe parbrizul vieţii, Editura Humanitas, București, 2014, ISBN: 987-973-50-4460-2, 183 pg 

Radu PARASCHIVESCU - Noi, nu gândim, Editura Humanitas, București, 2015, ISBN: 978-973-50-4951-5-X, 198 pg

Adriana BITTELi, Ana BLANDIANA, Gabriel LIICEANU, Radu PARASCHIVESCU, Ioana PÂRVULESCU- Povești de dragoste la prima vedere, Editura Humanitas, București, 2015, ISBN: 978-973-50-5109-9-X,  144 bpg

Radu PARASCHIVESCU - Cum gândesc politicienii (Cum? Gândesc politicienii?), Editura Humanitas, București, 2016, ISBN: 978-973-50-5372-7-X, 240 pg

Radu PARASCHIVESCU- Aştept să crăpi (de astăzi, în prime-time), Editura Humanitas, București, 2016, ISBN: 978-973-50-5524-0-X, 200 pg

Radu PARASCHIVESCU - Cartea râsului şi a cercetării (Ce se întâmplă cu creierul dacă înveţi cuvinte noi în timp ce faci sex), Editura Humanitas, București, 2017,  ISBN: 978-973-50-5925-5, 196 pg

Radu PARASCHIVESCU - Am fost cândva femeie de onoare, Editura Humanitas, București, 2017, ISBN: 978-973-50-5775-6 , 200 pg.

Radu PARASCHIVESCU - Două mături stau de vorbă, Editura Humanitas, București, 2018,  ISBN: 978-973-50-6104-3-X, 248 pg

Radu PARASCHIVESCU - Orice om îi este teamă (Un partid, doi ani și trei premieri), Editura Humanitas, București, 2018, ISBN: 978-973-50-6270-5, 220 pg

Radu PARASCHIVESCU - În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi), Editura Humanitas, București, 2019, ISBN: 978-973-50-6394-8, 232 pg.

Radu PARASCHIVESCU - Omul care mută norii, Editura Humanitas, București, 2019, ISBN: 978-973-50-6610-9, 264 pg

Observ că editurile dar și librăriile care vând cărți online oferă suficiente informații despre cărțile pe care le editează, respectiv, le comercializează, dar nu oferă exact ceea ce impun toate standardele serioase specifice pentru definirea de bibliografii. În multe situații lipsesc informații privind numărul de pagini ale cărților publicate. Probabil unii se feresc să dea numărul de pagini atunci când specifică prețul cărților pentru a nu se face corelația cantitate - preț și pentru a nu fi stimulate sensibilități de ordin financiar. Este o chestiune de marketing primitiv, nimic altceva.

(02 martie 2020)

365 împotriva României: Ana BLANDIANA și rima ei facilă

Aș fi rămas tot la ideia că Ana BLANDIANA este poeta care a scris veruri interesante și care a determinat ca acel supliment literare condus de Ion CRISTOIU să-și înceteze apariția prin publicarea poemelor ei. Dacă Ana BLANDIANA nu ar fi făcut pe marea democrată și pe sublima oprimată de vechiul regim aș fi tăcut. Dar Ana BLANDIANA a fost publicată chiar în anul 1989 în BPT într-un tiraj amețitor. Cel ce i-a făcut prefața, academicianul Eugen SIMION avea să fie luat la șuturi de însăși Ana BLANDIANA. 

Atunci mmi-am adus aminte că și ea a pus o cărămidă la poezia prolectcultistă cu poemul în care regreta că nu a fost primită în UTC că nu împlinise 15 ani și atunci a făcut să rimeze zid cu partid. Deci Ana BLANDIANA nu era chiar ceea ce dorea ea ca  lumea să creadă despre ea. Uite, eu nu vreau să rețin și cealaltă fațetă a poetei. Merg pe mâna proverbului machedonesc că dacă într-o oală cu ciorbă pui o lingură de c---t totul c---t se numește. Deci, lingura de c---t a fost rima zid cu partid și totul s-a dus pe apa sâmbetei și este și păcat și nedrept, mai ales că poeta este acum îndurerată.

Așa că să mai scutească această Ana BLANDIANA cu disidența ei, că n-a fost disidentă deloc și cine scormonește prin reviste. va vedea că are lucruri și mai și, căci pe când eram eu mult mai tânăr mă intoxicam și cu producțiile ei din zona proletcultistă.

(17 iulie 2018)

Artistii de curte, ca slugi

Dupa venirea comunistilor la putere, lipseau:

- pictorii care sa arate ce face noua societate

- poetii care sa cante ceea ce face noua oranduire

- prozatorii care sa redea faptele care se implinesc in noile vremi

- sculptorii care sa aduca in metal omul cel nou

- actorii care sa joace chipul luminos al noului om.

Cum nu exista padure fara uscaturi, ca ciupercile dupa ploaie, si-au facut aparitia si cozile de topor.

Premiul de stat insemna o suma uriasa la acea vreme, cam 25.000 lei zic unii.

O casa mare era cam 20.000 lei.

Cu bani se cumapara orice.

Case. pamanturi. Bijuteri. Mai ales suflete si constiinte.

Scriitori respectabili au vazut de unde bate vantul si s-au reorientat.

Asa a aparut romanul Mitrea Cocor, asa s-au nascut versuri dintre cele mai bizare, care azi nu rezista niciunui criteriu estetic.

Despre celelalte arte ce sa se mai spuna.

In valea cucului piesa mai proasta de atat nu se putea, nici cei mai mari slujitori ai scenei romanesti n-au salvat-o.

Monstruozitatile au inceput sa ocupe pe post de statui, parcuri si strazi.

Nu a ramas nimic neviolat de indrazneala fara rusine a impostorilor in ale artei.

Scriitori de doi lei au inundat spatiul literar si au produs maculatura cat pentru doua mii de ani.

Nu se mai cunosc cazuri in care sa fie scosi din literatura scriitori ca aici, asa cum este scos un dinte din gura.

Valorile noi au facut sqa paleasca si umbra de constructie care se realizase intr-o literatura si asa foarte saraca.

Acolo unde la 1700 nu exista o opera ca lumea, deja se considera inflatie de valori si trebuiau cenzurati scriitori ca Eminescu, Goga, Blaga, iar Maiorescu cu arta fara fond trebuia redus la tacere.

Lucrurile au luat o turnura de-a dreptul violenta dupa 1970 cand toate pocitaniile au vazut ca este rost de supt o vaca grasa, prin adresare directa spre cel care se voia cantat, sculptat, pictat, gadilat, adulat, laudat, pupat, botezat si cate si mai cate, pe bani adevarati.

Existau unii care ceea ce visau noaptea si care spuneau ca au avut acces la ins, puneau in opera.

Doar pomeneau ca i-ar placea oarece, ca si-ar dori oarece, ca o cohorta de hamesiti se si napusteau si faceau bici din te miri ce care mai si plesnea...

La zile aniversare era mare coada.

De se publica fistece volum omagial, se bateau fratii sa se gaseasca printre filele respectivului...

Compuneau baietii poeme, cu o inspiratie nebuna, vecina cu cea mai teribila molima.

Se facea muzica de rasunau stadioanele.

Si acum mai traiesc inca acei nerusinati care au poluat vazduhul cu mizeriile lor sonore.

Mai sunt inca printre noi si gunoaiele care au mazgalit versuri pentru acele muzucarii.

Unii chiar s-au vazut ostracizati, altii marginalizati.

cand au fost dati laoparte de la bucate, bineanteles ca au luat calea haiduyciei disidente.

Cine a fost reprezentantul personal al prezidentului care i-a dus scrisoare lui Boumediene?

Cine a scris Lazar de la ...Fusca?

Cine a scris despre cel mare si cel viteaza, ca treaz se presupune ca era?

Cantecul cui a fost cantat pe stadion si la Pekin? Și cine a fost compozitorul acelui cântec? Și cine a scris versurile acelui cântec? Tăcere, nu pentru că oamenilor le e jenă de ceea ce au făcut, ci pentru că se gândesc să găsească un alt stăpân căruia să-i scrie alt cântec și mai și, că aven noi acum National Arena cu 80.000 de locuri unde coruri imense din public, amplificate cu boxe de zeci de mii de Vați să urle.

Dar lucrurile concrete sunt binevenite.

(29 ianuarie 2017)

Deci, atenție...

Azi se împlinesc 146 de ani de la nașterea lui Vladimir Ilici LENIN, cel care a făcut ca în 1917 să fie învingătoare  Marea revoluție Socialistă din Octombrie, trăgând dupa ea după război și alte țări satelite, care s-au eliberat de comunism abia în 1989.

L-am cunoscut pe Ion Cristoiu pe când era și el ceva pe la Scântei Tineretului și bătea țara să vadă ce fac tinerii UTC-iști. Eram la o bază de practică într-o fermă viticplă de pe lângă Focșani, la unu șef de fermă care avea o cramă subterană unde se lăuda că ține el Galbena de Odobești, un vin pe care l-am cumpărat din oraș și care nu mi-a plăcut câtuși de puțin. Dar să revin la acest Ion Cristoiu. Era autorul unor fragmente de istorie literară a perioadei proletcultiste, a obsedantului deceniu. Pentru noutatea temei și pentru aplecarea lui spre a se documenta, îmi plăcea ca istoric literar. Citisem ceva din Scriitori români de azi a lui Eugen Simion, fără acele modificări jenante aduse la reeditarea scrisului despre Zaharia Stancu, să zicem. Mie nu-mi plăcuseră nici A. Toma, nici Veronica Porumbacu, nici Maria Banuș. La Banuș mă întrebam cum mama dracului, o anonimă banală, cam chinuită ca poetesă și destul de limitată scrie Americi acel poem cu Ție-ți vorbesc Americă și nu mai știu ce că m-a enervat atât de tare, deși copil fiind că i-am și zis tatei într-o duminică o înjurătură la adresa mersului ei spre origini, că bietul om a holbat ochii. Înainte nu zisesem, după nu am mai înjutat în fața lui, deși atunci eram copil numai.

Îmi plăcea la Ion Cristoiu că și eu gândeam tot așa, deși memorasem pentru profesorul meu de limba română Alexandru Costaș  nenumărate poeme de Beniuc, pe care le detestam în adâncul meu că erau simpliste, forțate, slugarnice, stupide, primitive și aiurea. Știam că un Premiu de Stat acordat pentru Lazăr de la Fusca (Rusca) însemnase 25.000 de lei și tot atâta furase un vecin de-și făcuse o casă superbă de a fost împușcat. Delapidase 100.000 lei din care 25.000 fuseseră pentru casă. 

În baza de practică i-am povestit ba una, ba alta și a dormit acolo, claie peste grămadă cu studenții, că la mine în cameră era doar un pat de campanie, fără să se supere. A și scris câteva rânduri despre noi cei de acolo în Scânteia Tineretului.

În suplimentul aceluiași ziar a publicat și poemele Anei Blandiana cu fetuși și nu mai știu ce bazaconii, de a fost sancționat, așa tovărășește, cu niște șuturi în fund.

A venit Revoluția și Ion Cristoiu a ieșit cu toată energia lui de om în putere și a făcut o demonstrație de mare anvergură în presa scrisă, mai ales că ziarul cu bulină, Evenimentul Zilei pe care-l păstorea, a devenit cea mai mare vedetă din zona cotidianelor, el găzduind cele mai trăznite chestii, precum găina care a născut pui vii dar și pe bărbatul cu cea mai lungă sculă, toate chiar pe prima pagină.

De ce să nu spun, cumpăram ziarul cu tiraj amețitor, scris după cele mai moderne reguli, cu articole scurte, cu știri șocante și mai ales cu chestii bine țintite. El știa grupul țintă și-i servea exact ce acest grup țintă își dorea. Era ca o mâncare bună servită la prânz și tot fomistul o vrea că e și îndestulătoare, e și gustoasă dar pe deasupra este și la un preț bun care reflectă raportul calitate/preț.

Am auzit peste ani că Ion Cristoiu a pierdut procesul cu gabriela Adameșteanu. Nu a fost inspirat să se lege de una dintre cele mai mari prozatoare de dinainte de revoluție, prin romanul Dimineață pierdută, după care s-a jucat și o piesă la Bulandra cu tamara Buciuceanu în rolul principal, piesă regizată greșit în opinia mea. Tăticul ei marele Mircea Adameșteanu îmi fusese profesor de istorie a Evului Mediu, cînd eram eu într-a VIII-a la liceul Alexandru Odobescu. Ziceau gurile rele că era strâmtorat tare rău bietul om.

Anii au trecut și Ion Cristoiu oferea un regal la Antena 3 în serile când Mihai Gâdea îl avea ca invitat pe marele scriitor Octavian Paler. Rămâne de antologie întrebarea lui Ion Cristoiu daca Boc va fi vreodată premier și tot antologic a fost răspunsul lui Paler.

L-am văzut pe Ion Cristoiu apărând la alte posturi de televiziune și apărându-l pe președintele în exercițiu, toată lumea șușotind despre vulnerabilități ale lui Cristoiu sau lucruri și mai urâte ca raporturi financiare, pe care eu le consider fanteziste că el avea slănină-n pod de le business-ul cu EZ. Atunci, la ieșirile lui ca vedetă de anvergură am văzut că folosea cu obstinație sintagma deci, atenție.

Aparițiile sale la posturi tv mai mici și subiectele modeste ca profunzime l-au făcut să fie un fel de vedetă de provincie, o starletă de ocazie, sunată în momente de criză, el nerefuzând pe nimeni. Unele judecăți de valoare ale sale sunt corecte, dar niciodată nu le-am separat de momentul saltului în barca puterii justificată prin faptul că prezidentul este slab și el are rol de ocrotitor.

Seară de seară, la telefon sau pe viu în direct, Ion Cristoiu vorbește despre orice. Îmi aduc aminte de un profesor de economie politică, iubit la nebunie de Ion Iliescu, care expulzat de la Academia Ștefan Gheorghiu și aciuat în ASE era cel care ori de câte ori trebuia să vorbească cineva undeva, el era acela. Se înconjurase de ridicol total că toată lumea se aștepta să se înscrie la cuvânt să aibă și el o zicere, acolo de fațadă. Exact așa este bătrânelul Ipn Cristoiu din Găgești. Uitasem să zic că i se mai zice și Oracolul din Găgești, fără să știu prea bine de ce. Știu însă că îmi clacă pe nervi cu acel deci atenție al lui, de parcă:

- mă consideră că nu sunt concentrat pe zicerile lui;

- apreciază că tot timpul îi ies din gură postulate;

- îl face pe interlocutor selectiv;

- vrea să evidențieze ceva și o face prea des;

- se consideră buricul pământului;

- deșine el adevărul absolut;

- soluțiile și construcțiile pe care le emană sunt infailibile.

De foarte multe ori am schimbat postul

Ieri, cân perora despre Marian Munteanu și Cătălin Predoiu, la al XX-lea deci atenție, am schimbat canalul. Ar trebui să-și dea seama ca acesta este un tic și ticurile sunt semne urâte în viața unui bărbat, mai ales dacă a fost cineva la viața lui.

(22 aprilie 2016)