Showing posts with label Călin GEAMBAȘU. Show all posts
Showing posts with label Călin GEAMBAȘU. Show all posts

Friday, August 25, 2023

Festivalul de muzică ușoară Mamaia 2023 - ziua 1 (în timp real)

Debutul a fost o catastrofă. Orchestra nu era pe scenă. Orchestra a interpretat pentru de schidere o bucată absolut anostă. Prezentatorii Liana STANCIU și Aurelian TEMIȘAN au arătat ceea ce știu, adică prea puțin. Se vede amatorismul întregii abordări. Decorul este de tot râsul. Buget mic, probabil.
A spart gheața Călin GEAMBAȘU cu fii-su. Au cântat Doar un vis. Penibilul a fost dus la cote maxime. Călin GEAMBAȘU s-a remarcat prin scandalul cu tat-su. Al doilea cântec l-a avut la tobe pe fiul lui Călin GEAMBAȘU. Ceea ce am zis eu după ce am văzut că Teatrul de vară din Mamaia nu este locația festivalului, cum că festivalul va fi o șușe, se dovedește a fi o realitate. Ceea ce a cântat Călin GEAMBAȘU cu o parte din mine să ajungă la tine, arată că muzca ușoară nu are niciun viitor. A apărut și Xenti RUNCEANU și au cântat melodia Cred că m-am îndrăgostit de tine. Călin GEAMBAȘU nu cântă nici pe departe ca tăticul lui cu care s-au bălăcărit pe micile ecrane, dar merită să-l las să creadă că face și el ceva, dar nota 4(patru) este o notă rezonabilă pentru prestația lui din această seară. Se vede că organizatorii nu au avut criterii, exigență și mai ales resurse.
A urmat pe scenă Florentina CIUNĂ care a cântat Dau viața mea pentru o iubire, cântec pe care îl cânta magistral Monica ANGHEL. În seara aceasta cântecul nu mi-a plăcut cum a fost cântat căci artista nu are dramatism, profunzime, ambitus. Nu cred că aș plăti un bilet la un spectacol al lui Florentina CIUNĂ. Îi dau nota 6(șase) cu minus, căci nu mă lasă reperul Monica ANGHEL.
Narcisa SUCIU, cântăreața de colinde stabilită în Suedia parcă, a cântat acum Lioară, Lioară cu acompaniament modest, deși orchestra este numeroasă și ar fi trebuit să ofere mai mult. Nu am înțeles de ce cântăreața se oprea din cântat și aștepta ca publicul să fredoneze, ceea ce nu se întâmpla, căci publicul de la Mamaia nu este publicul lui GHEBOASĂ de la UNTOLD, ci este unul potolit, cu gusturi fine. Vocea Narcisei SUCIU nu mai suna ca pe vremea când am auzit eu pentru prima dată melodia. Îi dau nota 5(cinci) căci mi-ar fi plăcut măcar o altă versiune, dacă vocea s-a schimbat radical.
A urmat o pauză penibilă, ca și cum cineva chiar ar fi leșinat după lălăielile de la festival. Narcisa SUCIU a cântat o prelucrare ceva cu țurai, o prelucrare de folclor, care mi-a amintit că artista a cântat cândva, deși a invitat publicul să cânte cu ea, n-a fost să fie. A vorbit despre marius ȚEICU. A cântat și ea Chemarea dragostei, dar originalul lui Adrian ROMCESCU este de 1.000 de ori mai bun. Trebuia să-și aleagă această Narcisa SUCIU o altă melodie, căci este depășită de cerințele muzicale.
Prezentatorii au lăudat pe cei care au lucrat la festival de-a lungul anilor. A apărut Corina CHIRIAC și publicul s-a ridicat în picioare. A vorbit și ea. Arată bine Corina CHIRIAC! A vorbit din amintiri despre Steaua fără nume și despre Marius ȚEICU, artistul care a apărut pe scenă și a fost aplaudat și a început să plângă. Corina CHIRIAC l-a lăudat pe Marius ȚEICU și Corina a cântat Mama doar mama. Corina CHIRIAC cântă a capella cu ȚEICU și au creat un moment lacrimogen ieftin. I s-a dat un premiu de excelență lui ȚEICU de către om oficialitate din Constanța. Un pic de politică nu strică, pentru că transferul de notorietate nu strică nimănui.
Iar s-a întrerupt festivalul cu  publicitate stupidă la ora 20,00.
S-a cântat cu publicul cântecul O portocală. Corina CHIRIAC a început să vorbească despre compozitori precum George GRIGORIU, Sile DINICU, Gică PETRESCU, Anda CĂLUGĂREANU, Luigi IONESCU, Aurelian ANDREESCU, Dan SPĂTARU, Constantin DRĂGHICI, Temistocle POPA, Laurențiu PROFETAm, Florin BOGARDO, Edmond DEDA. A fost un filmuleț.
Andreea și Xenti RUNCEANU cântă din melodiile regretatei Mihaela RUNCEANU. Când compar cu originalul, deja sunt dezamăgit. Le dau nota 6(șase). Au vorbit cei doi despre Mihaela RUNCEANU că a primit o centură, despre melodii și o omagiază pe regretata interpretă. Au venit cu ceva inovativ bazat pe inteligența artificială. S-a vorbit prea mult și lumea așteaptă cântece. Trăitul în trecut nu duce nicăieri. Tehnica le-a pus capac. Ei nu au avut soluție de avarie. E o opauză jenantă căci era nevoie de un calculator. Prezentatorii o lălăie ca să treacă timpul să se încerce rezolvarea problemei tehnice, ceea ce nu se întâmplă. Momentul Mihaela RUNCEANU la ediția din 2023 a fost un eșec.  A fost devansată publicitatea, ridicol, stupid de nota 2(doi) pentru TVR2.
A apărut pe scenă Alexandra UNGUREANU care chiar crede că are voce, dar despre ea știu mai mult din cancanurile vremurilor. Nu duce anumite inflexiuni. Îmi place rochia că nu are spate. Cere ca lumea să bată din palme. Nu a fost câștigătoare de premii și ceea ce arată, dovedește că juriile au avut dreptate. Ceea ce a prezentat este de nota 3(trei). Piesa Plâng nopțile are acum o interpretare modestă, dar nu am înțeles de ce este un șlagăr. Interpretarea este anemică, ștearsă, pierdută, banală.
I se mulțumește din suflet lui Alexandra UNGUREANU.
Este prezentată Carmen TRANDAFIR care a interpretat cântecele Micul meu univers și Of inimioară. A cântat îngrijit, cu dicție excelentă. Carmen TRANDAFIR este o prezență agreabilă. Îi acord nota 9(nouă). S-a încurcat în cifre, cu 30 de ani, cu un an sau doi ani. 
A fost invitată din nou Corina CHIRIAC care au invitat-o pe Marina VOICA și lumea s-a ridicat în picioare. Arată excelent la 87 de ani. A cântat piesa Afară plouă, plouă, cu o voce de nota 10(zece). Este un fenomen! Ea este ceea ce a spălat rușinea întregului festival prin actul ei artistic.
Iar un moment penibil de reclame românești cu repetiții de tot rahatul despre cipsuri, brânză, tranzit intestinal, dar și despre festivalul ENESCU și parteneriatul cu ROMPETROL, despre LIDL, DISNEY+, noul RENAULT, sentimente.ro și alte porcării din reclamele stupide din spațiul mioritic.
Corina CHIRIAC o invită pe Romanița DUMINICĂ și care va cânta un cântec al Mădălinei MANOLE, Ei și ce, dar nu am recunoscut-o. Îi dau nota -5(cinci cu minus). Este foarte departe de original, căci Mădălina MANOLE avea un ce al ei care făcea din acest cântec ceva special, dar în seara aceasta a fost ceva banal, de umplutură. A adus multe mulțumiri.
Prezentatorii propun un concurs, iar juriul va fi publicul. Acest juriu va alege o piesa și este ales prin tragere la sorți un membru al unei formații, artist să zicem Dan BITTMAN.
Evoluează grupul K1. Ei cântă frumos, cu suflet un cântec al lui Nicu COVACI, mă refer la Fată verde. Pentru mine formația Phoenix este fundamentul. Restul interpretărilor sunt numai umbre șterse. A urmat cântecul Mă luai. Versurile sunt superbe, ritmul este cel necesar, iar interpretarea este  bună. Nota acordată este 8(opt). Cântecul Pentru România este interesant, dar am auzit alte cântece cu mult mai bine scrise, care se fredonează chiar și de către cei fără o ureche muzicală perfectă.
Pauza de publicitate e necesară că vor urma două formații și mă refer la DIRECȚIA 5 și HOLOGRAF.
Recitalurile încep cu formația DIRECȚIA 5. Eu am tot fost la spectacolele acestei formații și voi căuta să văd cum și-au conservat performanțele membri acestei formații. Sonorizarea se menține. Vocea solistului e bună. Se vede că țin la calitate și că au repetat. La mine contează cum au început, primele acorduri sunt definitorii. Eu nu merg pe ideea că dacă ai început rău, te redresezi. Le dau nota 9(nouă) din start, căci așa au fost și așa sunt. Sunt meseriași cei de la DIRECȚIA 5! A apărut și solista. Publicul reacționează super cu lanternele de la telefon. Se vede că la DIRECȚIA 5 performanța și profesionalismul s-au păstrat. Ei cântă ca în vremurile lor de demult, căci nu au făcut rabat de la calitate. Deși eu sunt cusurgiu, la DIRECȚIA 5 nu am găsit hibe și mă bucur că există ceva care merge bine așa cum a mers de la început. Ei știu să dialogheze cu publicul și să-l facă să fie implicat în actul artistic.
A intervenit din nou publicitate căci la TVR2 sunt niște manageri bizari care trăiesc din publigitate ca ultimii milogi. Se prezintă CLIMENUM. A intervenit Liana STANCIU aiurea, deși DIRECȚIA 5 cânta. Fragmentarea mi se pare un gest bizar, nefericit, neinspirat, brutal, necugetat. Era bine dacă erau scrise pe ecran titlurile cântecelor. De multe ori publicul a cântat melodiile lor, ceea ce înseamnă că și acest tip de public are plăcerea de a fredona versurile melodiilor îndregite și nu mai trebuie spus că nu numai puștimea de 15 sau 16 ani de la UNTOLD știe versurile lui nGHEBOASĂ, ci publicul de la Mamaia știe versurile cântecelor de la DIRECȚIA 5. Ei au dus un concert aproape, căci a fost mai mult de un recital de 5 - 7 cântece, căci au cântat mai mult. Marian IONESCU și-a prezentat colegii.
Va fi o scurtă pauză.
Au fost câteva discuții cu cei de la DIRECȚIA 5 și cu BODO.
Liana STANCIU și Aurelian TEMIȘAN prezintă formația HOLOGRAF.  Ei fac un preambul pentru ceea ce va fi mâine când va fi prezent Horia MOCULESCU compozitorul care s-a făcut de cacao cu scandalul cu o femeie cu mult mai tânără decât el, dar netalentată și cu fiică-sa Nidia, mai acum câțiva ani.
Sunt anunțați cei de la HOLOGRAF, titanii, fabuloșii, unicii.Este ora 23:00. Apare Dan BITTMAN în jachetă de piele. Au început în forță. Se vede și la ei clasa și lejeritatea cu care cântă. Acum se cântă Undeva departe e iubirea mea, cu aceeași lejeritate cu care Dan BITTMAN ne-a obișnuit. HOLOGRAF are hituri pe care ei le cântă acum, căci prin telev iziuni nu prea au avut ocazia să mai apară, televiziunile fiind preocupate de alte trăncăneli stupide, actul artistic nefiind caracteristic lor. Cât de departe, este cântecul care a electrizat publicul. Formația HOLOGRAF are hituri și lumea iubește hiturile, chiar dacă nu includ cuvinte tari, căci versurile și muzica sunt frumoase și lumea le fredonează lejer. N-am știut, este piesa care continuă evoluția formației și ritmul ei este antrenant și publicul o cântă. Lumea este în picioare și se vede că iubește acest gen de muzică. Nu este ca la UNTOLD ca număr de persoane plătitoare de bilete, dar e o muzică iubită de o altă categorie de oameni, așa cum muzica de la UNTOLD are publicul ei.
Se vede că formația HOLOGRAF care nu mai este tânără ca acum 30 de ani, rămâne proaspătă și interesantă prin versurile ei frumoase și prin muzica ei, de asemenea, frumoase. Melodia Vreau o minune, este cântată cu același interes pentru public. Să nu-mi iei niciodată dragostea este hitul așteptat și acum fredonat de public. Publicul cântă refrenul care nu este deloc ușor, dar îl cântă frumos. Publicul a fost în picioare ca la marile formații.
S-a încheiat transmisia brusc, brutal, cum numai indivizii needucați fac din lăcomie și din prostie, căci pentru ei respectul față de telespectator nu contează, ci banii de pe reclame. De aceea TVR2 are comportament managerial de c-c-t.
Cântăreții de demult Carmen TRANDAFIR, Corina CHIRIAC, Marius ȚEICU, Marina VOICA, Dan BITTMAN și-au păstrat vocea în timp ce tinereii sunt vai steaua lor ca performanță vocală.
Seara aceasta a fost inegală, deși cele două recitaluri de final un încercat să spele fața acestei șușe. Eu am separat această seară în două părți. Prima parte, jalnică, o șușe de tot râsul și partea a doua a celor două concerte DIRECȚIA 5 și HOLOGRAF care au fost de excepție. Nu văd un viitor acestui festival, căci nici soliști nu mai sunt și nici compozitori, iar cu melodii de acum 30 - 50 de ani nu se va face treabă. Voci nu sunt căci se cântă la nunți, botezuri și înmormântări, nu în săli de concerte și vocile dogite nu au ce căuta într-un festival. Mă îngrozesc de ziua de mâine când vor fi pe scenă lucruri vechi, non-voci și vor fi reînviate vremuri ntrecute într-un mod aproape lacrimogen. Am zis să scriu în timp real și o voi face...

(25 august 2023)

























Festivalul de la Mamaia 2023

Fără a beneficia de o reclamă adecvată, azi începe într-un anonimat straniu Festivalul de Muzică Ușoară mamaia - 60, care este transmis pe TVR 2 în zilele de 25, 26 și 27 august 2023 începând cu orele 19,00. Așa cum este anunțat pe programul TVR, prezentatorii festivalului sunt Liana STANCIU și Aurelian TEMIȘAN pe care eu îi acreditez undeva la nota 6,5 prin vocabular, informație și notorietate.
În ziua a întâia a festivalului vor evolua Carmen TRANDAFIR, Călin GEAMBAȘU, Xenti RUNCEANU & Andreea RUNCEANU, K1, Alexandra UNGUREANU, Narcisa SUCIU, Florentina CIUNĂ, Romanița DUMINICĂ, DIRECȚIA 5, HOLOGRAF.
În ziua a doua a festivalului vor evolua Gabriel COTABIȚĂ, Corina CHIRIAC, Aurelian TEMIȘAN, Dani IOPNESCU, Anca FLORESCUl, JAZZY Jo, Anca ȚURCAȘIU, PROCONSUL si CARGO.
În ziua a treia a festivalului vor evolua Miki ex-Kpital, Silvia DUMITRESCU, Cristina VASIU, Calin GOIA, Sergiu CIOIU, Gabriela ATANASOV, Betty IORDĂCHESCU, HARA, Vlad NICOLICI,  VOLTAJ și LOREDANA&Banda Agurida.
Lipsesc marile nume ale muzicii ușoare românești, din moment ce în lista invitaților apare doar Corina CHIRIAC, ea fiind cam singura cântăreață care are concerte în mod curent. Cum era de așteptat, acest așa-zis festival nu este altceva decât o sărmană șușe unde și-au găsit locul tot felul de nene și de tanti, care vor și gura lor o bucată de pâine, căci nu am văzut să umple săli și stadioane cu popor care să-și plătească biletele. Unele dintre tanti s-au remarcat prin scandaluri sau amantlâcuri, nu prin muzică. Mă așteptam să fie și un pic de concurs, dar după eșecurile în cascadă de la EUROVISION, muzica ușoară românească chiar nu are nici compozitori și nici interpreți, căci toți cei care se consideră mari talente, evoluează doar cu ei înșiși, Sala Palatului și National Arena așteptându-i să apară în concerte cu bilete plătite, dar se pare că ei nu o fac din lipsă de inspirație, talent și management.
PS: voi comenta seară de seară ce se va întâmpla la această șișe.



(25 august 2023)



Sunday, August 28, 2022

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Petre GEAMBAȘU

Petre GEAMBAȘU este acum un bărbat de 79 de ani.
Petre GEAMBAȘU este absolvent de școală populară de artă din 1963.
Petre GEAMBAȘU este absolvent al facultății de Muzică, promoția 1966.
Petre GEAMBAȘU este absolvent al Conservatorului din București, promoția 1968.
Petre GEAMBAȘU a desfășurat o intensă activitate artistică, fiind foarte mult apreciat.
Petre GEAMBAȘU a cântat cu mare succes pe vase de croazieră ani în șir.
Petre GEAMBAȘU m-a dezamăgit pentru faptul că a intrat în jocul nerecunoscătorului său fiu Călin GEAMBAȘU care i-a adus tot felul de acuze pe tot felul de posturi tv și prin scrisori făcute publice.
Petre GEAMBAȘU m-a dezamăgit că în loc să atenueze conflictul artificial tată-fiu, Petre GEAMBAȘU s-a lăsat dus de val și a căutat să se dezvinovățească. Să nu uităm că la vremea scandalului fiul Călin GEAMBAȘU era trecut bine de 40 de ani, vârstă la care te focusezi pe carieră și nu te apuci să arunci cu lături în propriul părinte. Mai mult, Petre GEAMBAȘU era și el trecut de 75 de ani și chiar dacă avea tot timpul din lume, nu trebuia să se coboare la mintea și frustrările fiului să, ci să scrie memoriile, să-și privească albumele cu fotografii căci sunt sigur că din turneele concert efectuate cu STAR 2000 are amintiri remarcabile. La concerte au participar mari nume precum Marina VOICA, Dan SPĂTARU, Gică PETRESCU, Nicolae NIȚESCU, Lucky MARINESCU, Angela SIMILEA, Gil DOBRICĂ, dar și actorii Ion DICHISEANU, Dem RĂDULESCU, Amza PELLEA, Tamara BUCIUCEANU, Rodica POPESCU BITĂNESCU, dar și mulți alții.


(28 august 2022)

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Călin GEAMBAȘU

Călin GEAMBAȘU este acum un bărbat de 46 de ani.
Călin GEAMBAȘU este fiul lui Petre GEAMBAȘU.
Călin GEAMBAȘU este absolvent de liceu.
Călin GEAMBAȘU a urmat cursurile Școlii vedetelor de la TVR.
Călin GEAMBAȘU a obținut în 2000 premiul I la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia.
Călin GEAMBAȘU m-a dezamăgit prin aparițiile sale la televizor în legătură cu scandalul cu tăticul lui Petre GEAMBAȘU, căruia nerecunoscătorul său fiu îi aducea o cascadă de reproșuri.
Călin GEAMBAȘU m-a dezamăgit că în loc să-mi arate câte de compozitor talentat e el și ce voce minunată are, ocupa minute bune din spațiile unor televiziuni importante cu nimicurile lui pe care le ridica la rang de scandal, căci tot timpul alții erau de vină prin modul lor de a acționa în trecut, pentru ceea ce este el și nu el însuși.
Călin GEAMBAȘU m-a dezamăgit că nu a realizat că fără ilustrul său tătic ar fi realizat mult mai puțin și măcar pentru faptul că a avut grijă de el să nu se opărească, să nu-și rupă un picior sau o mână, el ca fiu, ar trebui să-i fie recunoscător.

(28 august 2022)

Sunday, February 11, 2018

Ai lu'GEAMBAȘU show

Știam despre Petre GEAMBAȘU, cel cu voce interesantă de tenor că avea orchestră, că voiaja pe mări și oceane să facă bani, că avea un fiu care s-a făcut cunoscut cât de cât la Școala vedetelor din vremea lui Nicolae CEAUȘESCU alături de alți copii de vedete sau de oameni influenți, cu oarece înclinații muzicale, dintre care s-au pierdut în mulțime, căci talentul nu se transmite erdeditar. Erau doar împinși de la spate de părinți. Numai Cătălin GOIA dela Voltaj a confirmat cu adevărat.
Acum a apărut un scandal interfamilial, anume e un război penibil între Călin și tat-su Petre GEAMBAȘU, zice-se că puștiul a fost agresat în copilărie. Puștiul, aseară 10 februarie 2018 pe Antena 3 a vorbit că au mai fost agresați și alții precum Bill CLINTON, Michael JACKSON și el bineînțeles. A mai vorbit că a scris o scrisoare, lucru care l-a făcut și KAFKA, făcând asocieri cu celebrități, pe care eu le consider transferuri de notorietate nejustificate, de la alții spre el, pentru a justifica, nu știu ce. Trebuie spus că este o rețetă clasică de a lansa un scandal așa cum au făcut și alte așa-zise vedete, care își doreau o bucată de pâine în show0bizz, unele dintre ele fără de talent chiar reușind după scandaluri penibile, să aibă rating și deci firimituri pe la televiziuni, căci pentru asistente, moderatoare de reality show nu trebuie nici hăl talent șici ha cultură. Și aici rețeta este previzibilă, căci s-a mai practicat scandal între foști amanți, foști soți ca în show de rezonanță să se împace de dragulratingului. Se pare că Petre va avea un spectacol la Sala Palatului că face 75 de ani și nici pe departe nu are magnetismul lui BĂNICĂ sau al DELIEI sau al ANDREI sau al lui BRENCIU de a umple sala. Dar dacă se zvonește de o mare împăcare, cu siguranță că-și va vinde biletele. O ciorbă reîncălzită după zeci de ani, rufe murdare spălate pe micile ecrane și discursuri sforăitoare, ușor avocățești, sunt deja rețeta de succes pentru a intra în politică așa cu a făcut un fost iubit al Oanei, acum prezent pe micile ecrane, deși într-o toaletă de club se pare că arătase cu totul altceva decât talent de om politic și formator de opinie. Aștept să fiu contrazis de rețeta previzibilă.


(11 februarie 2018)