Comunismul și cercetarea științifică

Comunismul a căutat să ajungă din urmă țările capitaliste și s-a intuit corect că acest lucru devine realizabil prin:

- învățământ de calitate;

- cercetare științifică;

- institute de cercetare puternice;

- cercetători de înaltă clasă;

- prin bani alocați cercetării.

În decembrie 1990 erau peste 150.00- de cercetători științifici, bașca profesorii din mediul universitar. Cercetarea se făcea în institute de cercetări și aici aș enumera IFA, ISPH, ICI, ITC, ICPE,ICECHIM, INCERC, ICEMENERG, IPIU și multe, foarte multe altele. Acolo intrau numai absolvenți de facultăți cu medii foarte mari, de peste 8,50 să zicem sau superpiloși.  Foarte mulți dintre absolvenții mei de informatică de excepție erau în ICI sau în ITC și ori de câte ori mergeam pe acolo îi întâlneam și mă mândream că le-am fost dascăl pe la programarea calculatoarelor.

Cercetarea științifică era cu caracter aplicativ și chiar mergea că marile combinate plăteai pe bază de contract să li se rezolve probleme. Vapoarele acelea imense s-au făcut mai întâi pe calculatoare ărin Centrul de Calcul al ASE, iar ICEPRONAV era clientul permanent pentru modelare și lucru pe IBM 360 în ASE. 

După revoluție multe dintre platformele industriale, fiarele veci ale lui Petrică au dispărut și o dată cu ele a murit și cercetarea pe bază de contract destinată rezolvării de probleme concrete. Cercetătorii au plecat către alte direcții sau în alte țări avansate unde mai este respect pentru cercetarea științifică. Salariile de mizerie din cercetare i-au dezarmat pe foarte mulți. Încercările de privatizare a cercetării au sfârșit lamentabil, fiind dominate de obținerea de clădiri care erau foarte bine poziționate. Și un actoraș a făcut o privatizare în cercetare, dar s-a ales praful de acel institut, căci imobilul era baza afacerii, nu cei vreo 20 de cercetători rămași.

Acum cercetarea științifică este numai ținută în viață prin niște finanțări ridicole, artificiale și pe teme nesemnificative, unde printr-o împărțire de tip egalitarist și comunist se încearcă să nu dispară cercetarea de la noi, deși ceea ce se face este cam pe cont propriu și contractele sunt între minister și nuclee de cercetători, dar salariile acestora din contracte sunt microscopice, penibile, fluctuante, jenante, umilitoare și nefirești în raport de câtă carte știu cercetătorii care fac știință.

(20 mai 2017)

CSIE'50 -cercetare pe bază de contracte și proiecte

Dintotdeauna în Facultatea de Cibernetică Economică s-a făcut cercetare științifică autentică, fără a se mima nimic. Dacă fac o analiză a cercetării științifice, împart cei 50 de ani de existență ai facultății de Cibernetică Economică în două etape și anume:

• perioada de până la Revoluția din Decembrie 1989, adică perioada cuprinsă între 1965 și 1989, în care cercetarea științifică s-a desfășurat în Centrul de Calcul al ASE, care era de fapt Centrul de Calcul al Catedrei de Cibernetică Economică, unde lucrau peste 100 de cercetători, analiști, programatori și unde participam la activități de cercetare și noi cadrele didactice din Catedra de Cibernetică Economică; mă laud, că am avut birou între 1970-1989 la sala 2320 de azi; acolo se desfășura activitate de cercetare pe bază de contracte între ASE și mari combinate și întreprinderi industriale, căci România în acele vremuri avea platforme industriale, realiza produse de mare complexitate care necesitau optimizări sau alte tipuri de soluții care numai prin cercetare primeau soluții și numai utilizând calculatorul electronic;
• perioada 1990 și până în prezent, când activitatea de cercetare științifică s-a desfășurat pe bază de proiecte cu care se participa în competiții la nivel național pentru a obține finanțare; a fost o perioadă în care valoarea proiectelor de cercetare științifică realizate de Catedra de Informatică Economică, din care cu mândrie mă laud că am făcut parte, avea peste 80% din valoarea proiectelor de cercetare finanțate din fonduri naționale și internaționale care erau în ASE la un moment dat.

Am considerat tot timpul că la curs sau la seminarii, profesorul trebuie să vorbească și din cărți, dar trebuie ca totul să fie dublat și de spuse care provin din activitatea proprie legată de tema abordată. Vorbitul numai din cărți nu este deloc benefic. Înainte de Revoluție, foarte mulți dintre cercetătorii din centrul de Calcul erau titulari de curs, iar mai tinerii lor colegi veneau și conduceau seminarii. Problematica expusă și studiile de caz proveneau din producție. Cine vorbește de scurtarea duratei de acomodare a absolvenților cu locurile de muncă atunci când au terminat facultatea, terbuie să ia în calcul necesitatea ca profesorii să lucreze și în laboratoare unde să aibă contact contact nemijlocit cu producția. Numai așa, cursurile și seminariile vor îmbina teoria cea mai nouă cu experiența și cu cerințele practice.
Reaminesc contractele de cercetare cu ICEPROBAV, DANUBIANA, Combinatul de Oțeluri Speciale TÂRGOVIȘTE, CIPA Rm. VÎLCEA, Combinatul Siderurgic de la GALAȚI, Institutul de Îmbunătățiri Funciare și multe, multe altele. Ce vremuri! Ce viață!
Triada cercetare-învățământ-producție nu este o poveste. Acum fie nu se văd copacii din cauza pădurii, fie când au fost aruncate lăturile din copăiță a fost aruncat și pruncul. Numai așa se explică slaba finanțare acordată cercetării științifice în învățământul superior.

(15 martie 2017)

Cercetarea științifică: salariile în cercetare

Cercetătorii științifici sunt de regulă bugetari și de aceea salariile lor nu reprezintă nici pe departe eforturile, complexitatea și calitatea muncii pe care ei o depun. 

În primul rând, cercetătorii științifici reprezintă munca cu un grad de calificare deosebit de înalt.

În al doilea rînd, cercetătorii științifici nu desfășoară muncă de rutină repetând proceduri și operațiuni ca în industrie, ci de fiecare dată caută soluții noi, la probleme noi.

În al treilea rând, cercetătorii științifici sunt oameni care tot timpul se documentează pentru a fi conectati la cele mai noi realizări din domeniul lor, ceea ce înseamnă că ei citesc tot timpul și se verifică dacă ceea ce au citit au înțeles bine.

În al patrulea rând, cercetătorii științifici parcurg cicluri de cercetare care nu seamănă unul cu celălalt și de fiecare dată trebuie să aibă puterea de a o lua de la capăt pentru că fiecare problemă nouă are specificul și nivelul de dificultate propriu, iar riscurile sunt imense de a nu ajunge la cea mai bună soluție.

În al cicilea rând, cercetătorii științifici desfășoară o muncă ce nu se încadrează într-un program fix de 8 ore, întrucât ideile originale nu vin la comandă și nici la orele stabilite, așa cum se întâmplă ra producerea unei roți dințate care daca se începe munca la ora 10 și se știe că durează prelucrarea 2 ore, cu siguranță, piesa va fi obținiută în jurul orei 12. În cercetare se știe când se începe, se știe cât durează documentarea, se estimează cam cât ar dura testarea și experimentarea, dar în niciun caz nu se știe cât durează actul de creație. El vine într-o secundă, dar nu există metode pentru a se ști care este acea secundă.

În acest context, consider cămunca de cercetare trebuie despărțită de munca funcționărească, iar cercetătorii științifici trebuie să aibă un alt statut, care pe bază de contract pe durata data de proiect să însemne de fiecare dată un salariu adecvat, adică un salariu adevărat, mai precis, un salariu de peste 5 ori mai mare decât este acum.

(02 octombrie 2016)