Încălzirea globală și prostia omenească

Acum se bate monedă pe încălzirea globală și oamenii cred că acest fenomen este controlabil de către om. În realitate, Pământul ca planetă, are dinamica lui și:
- se schimbă orbita planetei Pământ,
- se schimbă axa planetei Pământ,
- Soarele are și el dinamica lui.
Toate se produc pe durata a milioane și milioane de ani, căci universul este schimbător și nu există două momente care să semene unul cu celălalt. Ceea ce poate face omul, sunt lucruri simple, cu caracter local, care stau în puterea lui și anume:
- să nu mai ardă cauciucuri și gunoaie,
- să nu mai defrișeze păduri,
- să păstreze curățenie,
- să recicleze ceea ce este de reciclat.
Cei care folosesc cuvântul planetă, trebuie să fie cu mult mai responsabili decât sunt acum și să nu mascheze prin aceasta creșterea de costuri, furăciunile și mai ales creșterea profiturilor unor indivizi. Sunt lucruri care nu au nicio legătură cu încălzirea globală, dar pe care unii le exploatează ca fiind ale încălzirii globale, tocmai pentru a fura, a distruge și pentru a se îmbogății prin ne-muncă. Nu se explică de ce se exportă gunoaie, de ce se defrișează sălbatic păduri, de ce se ard deșeuri în proximitatea marilor orașe și de ce anumite procese de producție poluante se derulează în toiul nopții.

(19 august 2025)

Dezastre care se apropie...

Există mai multe tipuri de dezastre. Cutremurele sunt dezastre. Tornadele sunt dezastre. Seceta prelungită este un dezastru. Inundațiile sunt dezastre. Pandemia este un dezastru. Incendiile de vegetație sunt dezastre. Nu despre aceste dezastre voi scrie eu aici și acum, ci despre dezastrele pe care le vom trăi cu toții datorită modului nostru neglijent de a munci, de a acționa și de a lua decizii.

Există poduri care stau să se prăbușească, dar pentru care din birouri se plimbă hârtii și toată lumea așteaptă ca banii și forța de muncă să pice din cer, iar factorii de decizie ridică din umeri și privesc spre cer bcu speranța că mâine nu se va întâmpla marea nenorocire a prăbușirii.

Există munți bărbieriți, al căror sol a pierdut stabilitatea și din clipă în clipă munții o vor lua la vale și vor mătura tot ce întâlnesc în cale. Deși lucrurile sunt previzibile, toată lumea se face că nu vede realitatea și totul trece neobservat până în ziua în care se întâmplă neprevăzutul, care de fapt era de mult timp și prevăzut și așteptat, dar pentru care nu s-a făcut nimic pentru a-l preîntâmpina.

Există kilometri de căi ferate cu stabilitate redusă și care nu sunt reabilitate pentru că merge și așa, dar care în orice moment dacă cedează produc o catastrofă, chiar dacă viteza medie de deplasare a trenurilor este sub 70 Km pe oră.

Există clădiri care stau să cadă pentru că proprietarii nu au bani să le consolideze, dar nici statul nu vine cu soluții, mai ales atunci când e vorba de monumente de arhitectură.

Există instalații în funcțiune peste tot și toate au trecut de m,ult timp termenele de valabilitate, dar mergând pe ideea că au fost amortizate și produc beneficii, continuă să fie utilizate. Neglijarea reparațiilor capitale, efectuarea de reparații de mântuială, duc automat la apariția unor situații necontrolate și atunci lumea își aduce aminte de tot felul de detalii și găsește vinovați peste tot, dar dezastrul generat a făcut ca nimic să nu se mai întoarcă pentru a fi cum a fost înainte, căci mortul de la groapă nu se mai întoarce.

Există locuri de muncă unde ar trebui să fie respectate norme stricte, dar nu se respectă nicio normă pentru că oamenii lucrează după ureche, pentru că cei puși să vadă că sunt respectate reguli, au alte preocupări. Dacă se surpă un mal de pământ și înghite muncitori, se caută soluții și uneori muncitorii sunt salvați, alteori, acești muncitori își pierd viața, dar totul era de evitat dacă malurile de pământ erau sprijinite cu niște scânduri și niște bucăți de lemn. S-a lucrat după ureche și rezultatele se cunosc. Ele sunt predictibile, dar muncitorii luați cu iureșul muncii, nu au curajul să ceară respectarea unor norme minime de securitate a muncii și devin victime sigure.

Există locuri unde se fac lucrări pe principiul merge și așa nu se iau măsuri de preîntâmpinare a dezastrelor. Aflăm că lifturi supraîncărcate s-au prăbușit. Aflăm că tavane s-au prăbușit. Aflăm că poduri s-au dărâmat. Aflăm că străzi s-au rupt. Aflăm că bucăți de conductă au sărit în aer. Cu cât trece timpul, cu atât riscul de a se produce dezastre crește și singura modalitate de a le stăvili este schimbarea noastră a tuturor de atitudine, de a deveni cu mult mai responsabili, astfel încât să evităm să fim prezenți în locurile unde producerea de dezastre are riscuri cu mult peste limitele rezonabile. 



(04 ianuarie 2024)

Improvizațiile nu duc la nimic bun

Când nu plouă este secetă și nu este bine.
Când plouă nu este bine, căci sunt inundații.

Știm exact ce se întâmplă dacă plouă pentru fiecare metru pătrat din pământul României. Pe hârtie există tot felul de măsuri de combatere a inundațiilor, dar în realitate nu se face nimic. Există programe de regularizare a cursurilor unor râuri, există planificări de reabilitare de poduri și de construire de poduri noi. În zonele cu risc mare de inundații sunt planuri de sistematizare a localităților și de realizare de construcții în zone sigure. Totul este pe hârtie, căci la noi inundații problemele rămase aceleași, se reiau, se fac alte planuri și în realitate nu se face nimic.

Când este secetă, se pleacă în procesiuni și se invocă ploaia, de către credincioși și de către fețele bisericești. Când apar inundații, oamenii neputincioși stau în fața stihiilor naturii și așteaptă să treacă prăpădul. Ei sunt cei care atunci când votează nu aleg bine, căci dacă ar alege bine, lucrurile s-ar schimba. Este foarte greu de a ieși dintr- paradigmă a stagnării și a sărăciei.

Improvizațiile cu sacii de nisip, cu motopompele și cu tot felul de comisii și comandamente, nu duc la nimic. Trebuie soluții radicale, investiții serioase și pus osul la treabă.


(16 iunie 2023) 

Legea inundațiilor

Inundațiile se văd de la o poștă cum se zice. Trebuie să existe o lege clară, responsabili și mai ales acțiuni de combatere, transparente, fonduri, ca la venirea de noi inundații să nu mai privim spre cer și să cewrem îndurare. Noi repetă atât de mult greșelile încât nici nu ar mai trebui să ne mirăm că ni se întâmplă atâtea grozăvii, dintre care inundațiile sunt dintre cele mai nasoale, dar omul are mijloace de a limita efectele lor, cu mult mai multe decât la cutremure și la pandemii.

Legea inundațiilor este necesară pentru că:

- spabilește măsuri de prevenire,

- atribuie responsabilități,

- alocă resurse de regularizare cursuri,

- urmărește lucrările,

- impune transparență pe grafice,

- stabilește vinovății.

Abordările diluate nu-și găsesc rostul și a aștepta noi inundații pentru a ne văicării ca țațele pe malul șanțului este ultimul lucru care trebuie să ni se întâmple. oamenii trebuie să nu-și mai pună casele pe malul râurilor unde au loc inundații. Oamenii nu mai trebuie să defroșeze pădurile. Oamenii trebuie să combată eroziunea solului. Natura îl iubește pe om în măsura în care el o respectă. Cred că niște specialiști adunați la un loc sunt în stare să scrie o lege a inundațiilor în care să lipsească verbul A PUTEA care lasă loc la orice interpretare și să spună că doi adunat cu doi fac patru în orice situație, nu cât vrea orice nene care dorește să-și atingă un obiectiv de c-c-t.

(05 aprilie 2021) 

Chestie de mentenanță

În 19 aprilie 2017, de la ora 10,00 până la ora 15,00 trebuia să ne fiarbă creierii de sunetele sirenelor. Era vorba de un exercițiu de pregătire a populației pentru a diminua pierderile în caz de dezastru. Numai că prea multe sirene nu au funcționat. La mine în mahala nu s-a auzit niciuna. Nu funcționau.

Eu știam că oriunde se instalează un utilaj:

- se face proba de funcționare;

- se urmărește ca el să fie operațional;

- se asigură mentenanța.

Spre groaza generală foarte multe din cele 400 de sirene nu au funcționat pentru că după instalare nu a mai interesat pe nimeni de soarta lor. Despre mentenanță nici nu a fost vorba. Are cineva curajul să arate documente contabile cu:

- sume alocate pentru mentenață,

- plăți de mentenanță,

- procese verbale de funcționare?

Și așa cum este pe frumoasa noastră Dâmboviță, nu există niciun vinovat în toată tărășenia. Era bine ca si sirenele să fi fost sfințite de sobor de preoți, că probabil în acest fel, înainte de sfințire, cei ce le-au montat le-ar fi verificat. Și cum se vine cu botezul anual și sirenele ar fi trebuit în acest fel verificate înainte de a fi date cu aghiazmă.

(19 aprilie 2017)

Plouă cu găleata, bre!

Se știecă aici la noi vremea este foarte schimbătoare, că sunt perioade secetoase, dar și perioade în care ploile nu se mai termină. Nimic nu este nou. Numai moi, când plouă ne minunăm că plouă, când este secetă ne minunăm, de asemenea, că este secetă. Când ninge și când este frig de crapă pietrele, suntem și mai mirați. Învățăm foarte puțin din ce ni se întâmplă.

În mod normal, dacă este vorba de anii secetoși se pune problema existenței unui sistem de irigații bine gândit care să acopere tot teritoriul și care să suplinească minusul de apă. Sisteme de irigație există în lumea aceasta și avem de unde învăța, mai ales că înainte de 1989 am avut și noi unul care a fost devastat de cei care au crezut că folosind tubulatura la tot felul de prostii rezolvă ceva. Natura s-a răzbunat pe toți cei cu minte puțină și mai ales pe cei care trebuiau să se gândească ca acel sistem înseamnă existența lor și prosperitatea tuturor. Dar unde onoare nu este, nimic nu este.

În mod normal, dacă este vorba de zăpezi abundente, există modalități de a stăpâni cât de cât viscolele și de a crea bariere prin plantarea de copași care să ferească localitățile. Dar trebuie și utilaje și sisteme de depozitare a alimentelor pentru situații de urgență.

În legătură cu ploile, cu inundațiile se știu toate necazurile. dacă se știu efectele, se știu și cauzele, care trebuie remediate. Numai că după ce trec urgiile, toată lumea uită, cheltuie banii aiurea și într-o ciclicitate jalnică, se reiau problemele de la capăt cu aceleași mirări, cu aceleași dureri și cu pierderi parcă mai mari.

Sunt sigur că dacă ar fi oameni de onoare, oameni cu conștiință, adică patrioți adevărați, s-ar face o strategie pe 25 de ani și pas cu pas:

• s-ar stabili ce trebuie făcut;
• s-ar estima resursele;
• s-ar etapiza corect pe priorități;
• s-ar trece la treabă;
• s-ar face evaluări și corecții;
• s-ar termina toate lucrările;
• s-ar trece la noi și noi etape.

De la an la an s-ar vedea progrese și zone năpăstuite ar fi scoase la lumină, iar oamenii în loc să repare și să înlocuiască, ar trece la dezvoltare.

Numai lucrurile făcute cu cap sunt rezistente peste veacuri. Tot ce este făcut cu hei-rup, tot într-o clipă se năruie.

(13 iunie 2016)