Fabrica de campioni

 Există cluburi sportive, există grupuri școlare, există echipe de antrenori, unde se lucrează serios și de acolo, după multă, foarte multă muncă ies campioni după campioni.
Dacă vreo cinci ani la rând la competiții respectivul club, respectiva echipă aduc în competiții sportivi care ocupă primul loc pe podiumuri, se va spune că acel club sportiv sau acea echipă de antrenori reprezintă fabrici de campioni.

Grupul școlar sportiv de la Deva era fabrica de campioane în gimnastica feminină mondială.

Clubul sportiv al liceului Spiru HARET este fabrică de campioni de culturism, căci la toate competițiile la care sportivii acestui club participă reușesc să adjudece în jur de 40% dintre titlurile puse în joc.

Bela KAROLYI, Octavian BELU și Mariana BITANG erau fabrici de campioane ale gimnasticii mondiale ani în șir. Acești trei mari antrenori aveau metode de antrenament verificate, impuneau respectarea disciplinei și aveau capacitatea de a selecta acele talente care în condițiile dure de competiție aveau capacitatea realizării de exerciții perfecte.

(02 decembrie 2021)

Marea performanță

Marea performanță în orice domeniu se obține:
- muncind fără întrerupere,
- prin disciplină strictă,
- dând dovadă de seriozitate maximă,
- folosind calitățile date de natură,
- sacrificând multe lucruri,
- având un obiectiv unic,
- asigurând continuitate idealului,
- făcând corecțiile necesare,
- evaluând tot timpul stadiile intermediare. 
Cine crede că marea performanță se obține printr-un program lejer, fără eforturi și lucrând intermitent să se aștepte la ocuparea unor poziții deloc măgulitoare în clasamentele celor mai buni participanți la competiții, indiferent de natura acestora, fie că este vorba de sport, de artă, de știință sau de muncă brută sau de muncă intelectuală. Calitățile native joacă un rol important, dar nu sunt determinante. Ele trebuie însoțite de muncă multă, de știință și de organizare, căci orice altă abordare duce la rezultate, dar nu la cele mai bune rezultate.

Exemplul cel mai elocvent este dat de prăbușirea gimnasticii feminine românești, care de vreo 15 ani nu-și mai găsește busola. Cine a crezut că fără muncă, cu scandaluri, cu abateri de la disciplină și de la dietă se obțin rezultate, are dovada clară că o astfel de abordare este contra-productivă. De ani și ani, echipa românească de gimnastică feminină ocolește podiumurile. Cu sportive:

- corpolente,

- nepregătite,

- indisciplinate,

- autosuficiente,

marea performanță va fi foarte departe și rezultatele în competiții tot așa. Orice altă abordare este sortită eșecului. Trebuie antrenori responsabili. Trebuie nutriționiști adevărați. Trebuie selecția sportivelor de maximă exigență. Trebuie un program concret și asumat. Din 2.000 de sportive se vor face selecții în cascadă pentru a ajunge în 5-8 ani la cele 6 sportive. Trebuie să fie stimulată concurența pe baze reale ale rezultatelor concrete din competiții. 

A privi nostalgic spre trecut nu se construiește viitorul...

(24 august 2021)

Trăitul din trecut

În 03 august 2021 pe TVR 1 a fost transmisia de la olimpiada de la Tokyo a finalelor la gimnastică fete și băieți. Mă interesa proba de bară fixă, căci este cea mai spectaculoasă.
Femeia care comenta, bănuiesc de la fața locului a reușit să mă enerveze cu referirile ei stupide legate de recordurile de odinioară ale gimnasticii românești. Să nu uităm că a fost vorba de gimnastica lui CEAUȘESCU, gimnastică supraviețuitoare încă vreo câteva decenii. Democrația a trebuit să așeze sportul pe alte baze și nu s-a reușit până acum mare brânză. Ceea ce era cândva cu ghetouri, cu nenumăratele sacrificii a trebuit înlocuit cu ceva și acel ceva nu există, deci nu avem gimnastică, pentru că:
- nu avem antrenori,
- nu avem condiții,
- nu avem sportivi,
- nu avem obiective,
- nu avem motivație.
Doar se mimează și doar se fac unii că fac ceva fără muncă, fără inteligență, fără efort, fără sacrificii și fără dorința de a fi pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Am avut o copilă la proba de bârnă, dar și aceea s-a retras pe motiv de accidentare. 
N-am văzut numărul la bara fixă al campionului olimpic, japonezul Daiki Hashimoto pentru că televiziunea a considerat să-mi arate cum la aruncarea greutății un tip care nu s-a remarcat prin nimic. Cine crede că un sportiv care nu a câștigat un titlu european sau mondial va face ceva la olimpiadă este nu numai naiv, ci și exagerat de optimist. Rareș Andrei TOADER este un aruncător de greutate cu performanțe bune, dar nu de a participa la olimpiadă. Îmim amintesc că era la Liceul de Informatică o profesoară de fizică extrem de exigentă care nu permitea participarea la faze superioare de olimpiadă numai pentru cei care aveau punctajele foarte mari, pe motiv că ceilalți o fac de râs. Când în calificări T. WALSH a aruncat 21,49 m și Rareș Andrei TODER s-a clasat al 14-lea cu 19,81 m comentariile sunt de prisos. M-a enervat că femeia care comenta, deja vorbea despre Olimpiada de la Roma din 2024. Acum atletul are 24 ani, iar la Roma va avea 28 ani.

Nu împărtășesc optimismul acelei comentatoare, căci știu ce se întâmplă cu sportivii de la noi când dau de un pic de succes și inexistența acelui mediu prielnic muncii intense îi face să se piardă în acel anonimat specific spațiului nostru mioritic. Acum sportul este cu mult mai mult decât muncă, talent, zestre genetică. Este știință și inteligență folosite la maximum.

Nu voi uita modul în care a fost umilit Octavian BELU și Mariana BITANG de către niște jigodii care niciodată nu au suportat adevărata performanță, valorile autentice, ci doar loviturile în capetele lor care sunau a gol.

(04 august 2021)