Avantajele eutanasiei voluntare

Ceea ce s-a văzut în ultimele săptămâni în legătură cu azilurile groazei, mă conving și mai mult că se impune abordare cadrului legal privind votarea legii eutanasiei voluntare, prin care persoanele tinere sau ceva mai mature, aflate în totalitatea facultăților mintale, după ce o comisie de medici constată că acestea au discernământ, sunt cu absolut  toate țiglele pe casă, care și-au dat consimțământul ca atunci când au ajuns într-o stare de degradare a stării de sănătate care le fac să devină o reală povară pentru familie, chiar dacă posedă venituri care ar tenta familia, să fie eutanasiate voluntar, pentru a nu fi depuse în aziluri unde să fie torturate, abuzate, înfometate, abandonate, doar pentru ca alții să încaseze bani de pe urma lor.

Așa cum animalelor care devin inutile, o povară pentru stăpân, persoanele prevăzătoare, care nu vor să devină sursă de câștig nemuncit pentru stăpânii de aziluri și pentru așa-zișii aparținători, atunci când au capacitatea de decizie asupra propriei lor persoane, să aibă posibilitatea de a opta spre soluția voluntară de a-și întrerupe chinul, reușind în acest fel să evite torturi inimaginabile, abuzuri nemeritate, înfometare, spre beneficiul celor care doresc să trăiască bine folosindu-se de nefericirea celor aflați în nevoie.

Nu pledez pentru obligativitate, dar o societate aflată în incapacitatea morală și materială de a se ocupa de cetățenii ei atunci când aceștia se află în dificultate, trebuie să le ofere acestora posibilitatea de a dispune de propria persoană așa cum își doresc, pentru a ieși din viață la fel de demni cum au trăit. Țările civilizate au o astfel de opțiune, deși nu torturează, nu înfometează cetățenii aflați în dificultate. După ceea ce am văzut în azilurile groazei și după ce am evaluat că situația are șanse egale cu zero de a fi  remediată, persoanele tinere sau ceva mai mature, cu discernământ, fără a fi manipulate în vreun fel, să aibă posibilitatea de a face opțiunea pe care toată lumea o are pe buze, dar nu e în stare s-o exprime răspicat. Eu am 76 de ani și nu-mi doresc să fiu torturat, abuzat, schingiuit, înfometat, abandonat, atunci când voi deveni o legumă, pentru că societatea de azi mi-a arătat că nu are cum să-mi ofere un statut de om demn. 

(29 iulie 2023)

Ce fac cei care nu au onoare?

Cei care nu au onoare, nu fac lucruri mărețe.
Cei care nu au onoare, fură,
Cei care nu au onoare, mint.
Cei care nu au onoare, își angajează rudele pe joburi la ei la munca de la stat.

Cei care nu au onoare, se coalizează și construiesc dinastii de rubedenii pe bani grei la același serviciu.

Cei care nu au onoare, se dau rotunzi cu doctorate nemuncite, dar plagiate, până sunt descoperiți.

Cei care nu au onoare, se cred deștepți deși nu sunt nici pe departe.

Cei care nu au onoare, cred că li se cuvin onoruri pe care nu le merită deloc.

Cei care nu au onoare, spun prostii prin care își arată și mediocritatea.

Cei care nu au onoare, deși nu știu despre ce vorbesc, ei cred că se pricep la toate.

Cei care nu au onoare, acceptă premii și onoruri pe care nu le merită.

Cei care nu au onoare, se laudă cu rezultatele muncii depuse de alții.

Cei care nu au onoare,  uită prea repede că habar nu au despre poziția pe care o ocupă vremelnic.

Cei care nu au onoare, lovesc mâna care le-a dat o bucată de pâine când le-a fost foarte greu.

Cei care nu au onoare, găsesc justificare la orice, inclusiv pentru ploaia de jos în sus.

Cei care nu au onoare, se exprimă în tautologii și prin sofisme la tot pasul.

Cei care nu au onoare, când vorbesc înșiruie vicii de logică în cascadă.

Cei care nu au onoare, găsesc argumente halucinante pentru a ieși basma curată din orice mocirlă.

Cei care nu au onoare,  nu au nici simțul ridicolului și nici simțul măsurii, când trăncănesc.

Cei care nu au onoare, când sunt puși pe un scaun, se cred că au devenit așii profesionalismului.

Cei care nu au onoare, cred că se pricep la orice și dau sfaturi chiar și când nu li se cere.

Cei care nu au onoare, se cred de neînlocuit și fac  artificii din cele mai ridicole pentru a rămâne la bucate.

Cei care nu au onoare, știu să pozeze în victime chiar și atunci când se dovedește că au greșit.

Să te ferească Dumnezeu de oamenii fără de onoare!

(30 aprilie 2023)

Gata! Am scris despre toți cei 1.000 de oameni care m-au impresionat!

Nu mai știu cum mi-a venit ideea de a scrie despre cei 1.000 de oameni care m-au impresionat, dar cu siguranță a fost o legătură cu cei 1.000 de oameni care m-au dezamăgit. Eu caut calități și nu defecte la oameni. M-am și mirat de faptul că am scris despre cei 1.000 de indivizi care m-au dezamăgit și chiar am regretat că mi-am pierdut timpul cu acele specimene, mai ales că nu aveam ce face cu defectele și cu micimile lor, căci nu cu așa ceva mă ajut eu în evoluția mea. Credeam că-mi voi limpezi gândurile, dar a fost o idee foarte proastă de a-mi pierde timpul cu tot felul de nefericiți, dintre care unii nu merită nicio atenție, pentru că sunt atât de nesemnificativi încât și scrierea numelui lor este o mare pierdere de timp.

Decizia de a scrie despre oamenii care m-au impresionat nu a fost deloc temerară, căci dumnezeu a vrut ca eu să stau numai în preajma unor oameni deosebiți, care cu siguranță au fost cu mult mai mult de o mie. Ceea ce-mi reproșez este legat de faptul că eu nu am memoria numelor și au fost situații de oameni excepționali despre care am scri și care m-au impresionat, fără să le scriu numele, deși faptele și calitățile lor impuneau acest lucru. Le cer iertare.

Am scris doar despre oameni pe care i-am cunoscut personal, oameni care m-au influențat într-un fel sau care m-au impresionat prin ceea ce au făcut, căci ei aveau acele calități remarcabile care le-au permis să se impună și prin faptele lor să lase în mintea mea urme adânci, care nu se vor șterge niciodată. Sunt oameni de la care am învățat foarte multe, oameni care mi-au servit ca modele și care m-au ajutat să evoluez ca persoană, căci la mine faptele contează, nu vorbele.

Sunt probabil oameni care m-au impresionat, dar despre care nu am scris aici. Unii dintre ei, mai ales studenți, nu figurează aici din simplul motiv că nu am reținut coordonatele lor și ar fi însemnat ca mult prea multe articole să includă referiri aproximative, deși relatările despre fapte ar fi fost suficient de riguroase. Lipsa elementelor precise în prea multe dintre cazuri ar fi estompat ideea de la care am pornit, care era o continuare la cei o mie de indivizi care m-au dezamăgit, toți fiind referiți exact cu nume și prenume. Se vede treaba că oamenii speciali trec prea repede printre anonimi, datorită modestiei lor, datorită faptului că ceea ce ei fac foarte bine intră în regula normalului și suntem marcați de faptele nasoale ale celor care ne dezamăgesc zi de zi, ceas de ceas, minut de minut.

Oricum ar fi, sunt foarte mândru de mine că am scris despre cei 1.000 de oameni care m-au impresionat, oameni pe care i-am avut în fața mea, cu care am dialogat, cu care am dat noroc sau doar ne-am salutat, dar care s-au comportat față de mine într-un astfel de mod încât nu i-am uitat și i-am inclus în galeria celor care trebuie cunoscuți pentru faptele lor, așa cum eu i-am perceput.

(19 aprilie 2023)

Ce mai zice managementul politic, bre?

Stupefacția a atins cote maxime, căci nu-mi iamginam ca în anul de grație 7526 de la facerea lumii să existe atâta ignoranță în abordarea marilor probleme. Despre părinții Constituției noastre de la 2003 am cele mai jalnice evaluări, căci textul este așa de bizar încât a dus și duce la interpretări dintre cele mai bizare, mai ales în cazul coabitării unui prezident de dreapta cu un guvern de stânga. Ce avem noi acum este exemplul cel mai nepotrivit în această direcție, conviețuirea fiind un fiască dintre cele mai strălucitoare, răsunătoare și sforăitoare, care duce spre nicăieri.

Eu am un principou: nu ascult aiurelile celor care vin cu tot felul de alegații, fără să aducă soluții și mai ales fără a se implica în a da rezolvări.

Mi se face o silă adecvată să tot aud că se vor face autostrăzi și autostrăzi să nu se facă. Mi se face scârbă să văd cum lumea se luptă cu corupția și corupția a înflorit așa cum înfloresc ciupercile, cu rafinament, grație și sârg.

Văd analiști și jurnaliști și chiar oameni politici care fac afirmații cu iz critic, dar se opresc doar la a zice, fără să facă propuneri concrete, de mare calitate, trăgând preșul de sub pașii celor de la putere. Ceea ce este cel mai trist se referă la acele analize care privesc trecutul și prevestesc viitorul în culorile cele mai sumbre. Se zvonește că nu vor fi bani de salarii și banii de salarii au fost. Se prezice de ani și ani colapsul sistemului de pensii și văd că pensiile se plătesc totuși. 

Nimeni nu pune degetul pe rană, să vină cu solușie ca în 2019 să se dubleze salariul minim, că numai așa ne vom apropia și noi de cei de la masa bogaților din UE.

Managementul politic zice că:

- roțile mașinii numită România trebuie să se învârtească sincron, în aceeași direcție, cu același număr de rotații pe minut, ca mersul să fie lin și sigur;

- actorii cu putere în pix să se așeze la masă cu bună credință, spre a sluji poporul și în niciun caz interesele personale, de grup sau și mai rău, interesele puterilor străine;

- numai o revoluție morală, bazată pe corectitudine, morală, muncă, patriotism și calitate în tot ceea ce se face este generatoarea acelui elan popular care va determina saltul calitativ al întregii națiuni, pentru a fi cu totul altfel decâte este acum, unde nemunca și hoția sunt pe primul loc;

- privitul înapoi este nu numai păgubos, dar și contraproductiv din moment ce ocupă tot timpul necesar definirii de strategii pentru viitor și ghidonarea tuturor eforturilor spre a face exact lucruri concrete așa cum sunt autostrăzile, spitatele regionale și școlile cu avize ISU peste tot.

Lipsa programului de țară pe cel mult două pagini ne arată că orbecăim în noi ca niște muște fără cap și nu ne regăsim de nicio sămânță, căci pierduți cum suntem nu ne vom reveni cu una cu două.

Spectacolul pe care-l văd zi de zi arată:

- lipsă de maturitate politică,

- superficialitate ancestrală,

- contracdiții insurmontabile,

- pierderi irecuperabile,

- dureri fără rezolvare,

- gășcăreală zguduitoare,

- noncalitate înrădăcinată,

- nimicul dus în absolut.

Ziua de 1 Decembrie 2018 va fi ca oricare alta, în dezbinare și sărăcie, fără autostrada care să străpungă munții și să unească românii cu românii, cu 3 milioane de suflete plecate în pribegie și cu cei rămași aici rugându-se să prindă ziua de mâine cu bruma de sănătate pe care le-o dă Cel de Sus.

(09 mai 2018)

Oameni de rahat

Oamenii de rahat sunt pe toate drumurile și ei se manifestă radical și rapid în cele mai banale situații, dovedind carențe așa de mari încât fiecare dintre noi ar trebui să se felicite că nu le-au încredințat bani sau sarcini de realizat, căci prin tot comportamentul lor ar fi dispărut pur și simplu, bucurânsu-se că au mai gasit niște fraieri pe care să-i păcălească.

Când avem  în față pe cineva pe care îl vom include în grupa oamenilor de rahat, trebuie să-l analizăm în doi timpi și trei mișcări. Îl categorisim după cum:

- se îmbracă,  hainele sale fac notă discordantă între cine este cu adevărat și cum se prezintă, 

- dă noroc cu noi foarte îndatoritor, zgomotos și ceremonios,

- scoate primele vorbe  despre rezultatele sale spectaculoase, disproporționate în raport cu prezența ,

- se așează pe scaun neinvitat, luând o poziție exagerat de familiară și de comodă,

- scrie pe hârtie lăbărțat, inegal și greoi din motive ale nefrecventării școlii,

- ține pixul în mână strângându-l cu o forță atât de mare încât crează senzația prinderii  unei vietăți,

- servieta pe care o are este ponosită fără motive serioase și aruncarea ei pe jos arată nefamiliarizarea,

- este tuns și bărbierit într-un mod care dovedește nepricepere, încropeală și delăsare,

- are dantura neîngrijită, cu lipsuri și inegalități flagrante, disperat fiind să mascheze totul,

- are mâinile și unghiile care nu au nicio legătură cu ceea ce pretinde a fi,

- pantofii pe care-i poartă dovedesc un  standard de neacceptat pentru călcatul pe  mochetă,

- ținuta corpului este încordată și are unele mișcări necontrolate datorită nesiguranței,

- are zâmbetul,

- nu îi strălucesc ochii datorită faptului că inteligența sa este în neconcordanța cu meritele enumerate,

- îi jpacă ochii în cap datorită nesiguranței și dorinței de a impresiona cu orice preț,

- se încruntă în cele ce le spune, căutând să dea dreptate oricum interlocutorului, 

- are perciunii inegali și disproporționați în raport cu fața arătând lipsa rafinamentului,

- gesticulează prea mult și dă asigurări că este în stare să facă lucrurile repede și foarte bine,

- CV-ul său ca structură conține o varză de lucruri care nu au nicio legătură unele cu altele,

- este ras și cum își freacă barba în semn că pentru el este o stare nouă, nefiind obișnuit cu ea.

Sunt multe de luat în seamă și timpul pentru a ne forma o ideie cât mai exactă despre persoana venită să colaboreze cu noi este foarte scurt. Nu trebuie vorbit de prima impresie în sensul știut de noi de acum 100 de ani, ci de prima impresie pe care ne-o formăm în contextul studierii științifice a personalității cuiva doar prin elemente dezvăluite de acesta direct și la obiect. Pe parcursul a câtorva minute omul de rahat scoate în evidență foarte multe falii de gândire și de activitate trecută, încât trebuie să ne dea de gândit cât mai serios cu putință.

Viața în complexitatea ei ne rezervă tot felul de surprize, dar este esențial să vedem cine ne sunt colaboratorii, pentru a ști cum lucrăm cu ei. dacă reușim ca printre colaboratori să nu avem oameni de rahat, șansele să ducem la bun sfârșit ceea ce ne-am propus sunt foarte bune. În caz contrar, omul de rahat care a promis marea cu sarea, ne va lăsa cu buza umflată, pretextând cele mai puerile motive din care nu s-a implicat. Este important să știm care sunt resursele oamenilor de rahat, pentru a le folosi în sprijinul proiectului pe care îl avem de realizat, pentru a le folosi eficient și la capacitatea maximă. Chiar ținerea lor pe tușă devine un avantaj pentru că nu distrug și nici nu au motive să blocheze ceva prin simpla neexecutare de sarcini. Este incorect să dăm sarcini importante oamenilor de rahat, care nu sunt în stare să le ducă la bun sfârșit, găsind mii și mii de scuze din care n-au făcut ceea ce aveau de făcut, în care ei mai și cred. Ca manageri, niciodată nu vom merge la finanțatorii de programe sau la cei care sunt proprietarii obiectivului de realizat prin proiect să le spunem că nu am realizat obiectivul, înșirându-le mii de motive, spuse de unii oameni de rahat, pe care am făcut greșeala de a-i crede ce spun, din moment ce echipa și resursele au depins în exclusivitate de noi.

(29 martie 2018)

Băile de mulțime

Băile de mulțime nu mai sunt acum în 2017 ceea ce au fost în 1990 și nici ceea ce era în 2004 sau în 2009, căci:

- societatea a evoluat;

- actorii sunt alții;

- riscurile sunt altele;

- mesajele sunt diferite;

- obiectivele s-au schimbat;

- costurile au crescut;

- eficiența a scăzut;

- poporul vrea altceva.

Foarte mulți conducători vor să arate poporului cât de mult sunt ei iubiți și folosesc pentru exemplificare băile de mulțime. Ei vor să stimuleze anumite sentimente și vor să manipuleze masele, punând în evidență o trăsătură a lor de conducători. În realitate, băile de mulțime sunt:

- aranjate;

- urmărite;

- restrânse;

- limitate;

- structurate;

- ritualizate;

- fals-spontane;

- regizate.

În vremea comunismului, când partidul dădea și făcea și dregea, conducătorul partidului era simbolul dărniciei, drept care băile de mulțime trebuiau să fie dovada recunoștinței pe care poporul și-o manifesta față de conducătorul uni partid care dădea case, mărea salarii, oferea avantaje tuturor. Am stat și m-am gândit de ce oare un conducător așa de iubit nu iese și el să se plimbe pe stradă așa ca tot muritorul. Tot eu mi-am răaspuns: este riscul să fie strivit de atât de multă dragoste din partea cetățenilor. În democrație băile de mulțime sunt bine studiate și cunoscându-se psihologia maselor sunt astfel plasate încât riscurile să fie minime, iar efectele asupra populației să fie maxime. Să ne aducem aminte de participarea lui Traian BĂSESCU la acea manifestare câmpenească la care nevesti-si i s-a atârnat de gât o mahmudea. Ce baie de mulțime bine țintită! Trebuie să ne reamintim și de Ion ILIESCU căruia băile de mulțime îi aduceau voturi. În Pitești am văzut la blocul lui Dobrin, când a apărut inopinat cum o babă i-a pupat mâna. Era în drum spre un miting. Era o baie de mulțime dacă nu spontană, nu atât de bine dirijată și controlată, căci era imediat după revoluția din 1989. Și acum se dorește revigorarea băilor de mulțime la nivel prezidențial, căci scenele cu copii în brate, cu strângeri de mâini și pupături dau bine la electorat și-l fac pe prezident foarte popular. Este de studiat și am certitudinea că strategii de campanie știu foarte bine când să aranjeze băile de mulțime, durata lor și mai ales cum să facă să decurgă încât efectul să nu fie exact pe dos, căci ne reamintim cum Emil CONSTANTINESCU a primit pe față un jet de cerneală, iar Traian BĂSESCU a primit un scuipat pe obrazul său cel prezidențial, iar cu alt prilej niște vorbe de duh, nu prea cizelate.

(16 august 2016)

Arta de a recunoaște oamenii de valoare

Din start trebuie spus că oamenii de valoare au o privire vie, strălucitoare și fața lor iradiază lumină. Nu este greu de văzut așa ceva, pentru că aceștia nu sunt la tot pasul și dintr-o mulțime ei ies în evidență într-o clipă.

Oamenii de valoare când încep să vorbească abordează problemele cu care fiecare dintre noi suntem familiarizați și nicio clipă nu dau senzația că fac un efort pentru a-l face să se simtă foarte bine pe cel cu care stau de vorbă. Ei nu au cuvinte grele, nu aproximează și ceea ce este cel mai important, nu dau cu bâta-n baltă.

Niciodată un om valoros nu se va lăuda cu rezultatele sale, ci va puncta exact la momentul potrivit, dacă și numai dacă este călcat pe coadă. El în două cuvinte restabilește ordinea faptelor, redefinește ierarhiile dacă acestea au fost deteriorate și face pârtie numai prin două vorbe clare și spuse când trebuie.

Niciodată omul valoros nu face paradă de titlurile pe care le-a obținut chiar și cu sudoarea frunții sau cu forța brațului, pentru că el își știe valoarea și vorba, gesturile sunt suficiente, fără acele lucruri specifice unui ceremonial găunos, care nu spune prea multe, dar care forțează lumea să se poarte convențional.

Șansa mea a fost că am trăit peste 95% din situații numai în compania unor oameni de foarte mare valoare, de la care am învățat enorm și pe care am știut să-i prețuiesc pentru ceea ce erau ei și nu pentru țoalele de pe ei și nici pentru banii lor din pungă. Această vastă experiență mi-a permis să deprind să-mi dau seama că un om are sau nu valoare numai dacă-l privesc în ochi și dacă dau noroc cu el. Că așa stau lucrurile, stă mărturie faptul că toți tinerii cu care am colaborat, fără excepție, au fost selectați după aceste două criterii și n-am dat greș niciodată, ba mai mult, am făcut experimente extreme, care au arătat că într-adevăr alegerea mea de fiecare dată a fost de succes. Între foarte bine și excepțional, în toate cazurile, ei au ales să facă lucruri la acel nivel pe care eu l-am socotit a fi excepțional.

Omul valoros are un calm al lui, nu se aruncă fără să judece și când face ceva, spune răspicat din capul lucrurilor cum va lucra, ce pași va parcurge și care va fi rezultatul.

Omul valoros nu lucrează la voia-ntâmplării, ci are proceduri. dacă nu are proceduri, pe baza experienței acumulate construiește noi proceduri, logice, sigure și de succes, ca să ducă problema la bun sfârșit.

Merită efortul de a învăța să deosebim oamenii de valoare de ceilalți. Este ca și cum s-ar separa grâul de neghină, fără trior, ci din ochi, cu mișcări sigure ale degetelor de la o mână.

(15 aprilie 2017)

Arta de a recunoaște oamenii de succes

Oamenii de succes sun aceia care:

- au o meserie;

- știu să facă ceva concret;

- au experiență în ceea ce fac;

- au un loc de muncă;

- sunt apreciați pentru ceea ce fac;

- au ce spune despre munca lor;

- au cum să-și dovedească priceperea;

- faptele lor sunt dovada a ceea ce au făcut;

- știu procedurile le perfecție;

- au scule cu care lucrează;

- sunt ordonați;

- lucrează curat;

- știu să estimeze durate și costuri;

- nu trag pe sfoară pe nimeni;

- dau dovadă de modestie;

- sunt recomandați de oameni serioși;

- au nume, acte și adresă;

- pe care trecutul îi recomandă;

- nu se laudă cu ceea ce au făcut;

- în orice moment își fac loc și timp;

- nu încurcă oamenii;

- sunt lăudați de oameni serioși.

Oamenii de succes au calitatea de a recunoaște că știu numai lucruri dintr-un anumit domeniu și nu se bagă să facă ceea ce nu se pricep. 

Imediat ce o persoană spune că se pricepe la orice, nu este un om de succes.

Imediat ce o persoană începe prin a se lăuda cu ce știe să facă, nu este un om de succes.

Imediat ce o persoană începe să să vorbească despre prețul lucrării înainte de orice, nu este de succes.

Imediat ce o persoană insistă pe generalități, nu este de succes.

Imediat ce o persoană râde fără rost când vorbește despre ce are de făcut, nu este de succes.

Imediat ce o persoană  prezintă tot ce are de făcut ca fiind o bagatelă, nu este de succes.

Toate elementele care ne fac să concluzionăm că în fața noastră se află un om de succes apar ca untdelemnul la suprafață într-o clipă și nimeni și nimic nu ne îndreptățește dacă am stat de vorbă cu cineva mai mult de 5 minute să spunem că ne-a păcălit, că ne-a indus în eroare, că am crezut ceva și a fost cu totul altceva. Adică, să ne scuzăm că am eșuat în derularea unui proces, pe care dacă eram mai atenți l-am fi evitat și costurile ar fi fost mici, iar pierderile și enervările n-ar fi existat. Nu trebuie un efort colosal, ci unul minim pentru a ajunge la performanța de a identifica oamenii de succes, mai ales că sunt foarte puțini. Esențial este să definim clar criteriile de evaluare și totul curge de la sine. 

(15 aprilie 2017)

Oameni de nimic

Nu mai sunt de mult timp un puști neștiutor și mă consider că am tot dreptul să cataloghez oamenii după diferite criterii și cu atât mai mult, să caracterizez cu ușurință ce îi deosebește pe oamenii speciali, pe care oricine are tot dreptul să se bizuie, de cei care trebuie să te ferești și să fugi să rupi pământul. La mine există numai două tipuri de oameni, oameni de nota zece și oamenii de nimic.

Oamenii de nimic sunt cei care mint, tot așa cum respiră. Ei spun diverse, promit diverse, dar nu au acoperire în nimic. Ei crează speranțe, aintă într-o lumină absolut specială. Faptul că au o viteză extraordinară de a se orienta trecând de la o minciună la alta, devin mai dificil de depistat. Totuși, există niște detalii care pentru un om cu mirosul fin devin ușor de identificat și de ocolit cu delicatețe. Am cunoscut nenumărați mincinoși mai ales atunci când este vorba de a promite că returnează sume la termene fixate și garantează cu propriul cuvânt că acel termen va fi respectat. Alți mincinoși se prezintă exact prin ceea ce nu sunt ca experiență și mai ales ca posesori de diplome. Ei sunt descoperiți rapid printr-o simplă investigație sau prin enumerarea unor elemente pe care ei ar trebui să le știe dacă chiar au studiile pe care zic că le au.

Oamenii de nimic sunt cei care fură, nu din viciu, ci pentru că aceasta este natura lor. Despre ei nu am ce spune decât că sunt și proști și lacomi, din moment de furăciunile lor sunt descoperite, recuperate de păgubași, iar ei sunt pedepsiți și pe deasupra se umplu și de rahat pentru toată viața. Proverbul cu cine fură azi un bou, fură mâine și un ou este super-valabil, pentru că hoțul contemporan este atât de prost că nu începe cu oul, ci cu boul. Să analizăm pe cei care au funcții și încep să fure. Fură cu milionul, dar sunt prinși exact când au șterpelit oul de sub cloșcă.

Oamenii de nimic sunt cei care n-au cuvânt, pentru că nu-și respectă cuvântul prin tot ceea ce fac. Am întâlnit foarte mulți cu acest defect. Culmea este atunci când îl pui pe el să stabilească regulile jocului. Fixează data întâlnirii, dă toate asigurările că va fi prezent. Spune că vine să facă un lucru și te mai pune să faci cheltuieli cu materii prime. El, prin natura lui este de o nesimțire crasă, pentru că atunci când te reîntîlnește începe să discute cu tine ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. La el este natural să spună orice, să-și dea cuvântul și să nu facă nimic din ceea ce promite. Această categorie de oameni de nimic nu trebuie să primească toată atenția și toată încrederea din start, ci trebuie fiecare dintre noi să-și stabilească din start și soluția de avarie.

Oamenii de nimic sunt cei care au comportament dictatorial, impunând idei proaste sau vorbind nepotrivit pentru a obține ceea ce se obține cu tact și înțelepciune. Întrucât nu au un stil de muncă adecvat, urlă, înjură, sunt tot timpul nervoși, împrățtiați și nemulțumiți, considerând că nimeni nu este în stare de nimic în afară de el. Aceștia sunt depistați cu mare ușurință pentru că într-o jumătate de oră nu-i caută nimeni. Cei cu care intră în dialog primesc comenzi neclare și sunt luați pe sus cu tot felul de apelative. N-am văzut niciodată un om deștept care să nu fie calm, să nu aibă vorbele la el și să nu știe să lucreze cu colaboratorii.

Oamenii de nimic sunt cei care profită, fără să țină seama de nimic și de nimeni. Ei caută modalități dintre cele mai variate să se facă utili, iar după aceea când l-au prins pe om, nu pregetă să-l stoarcă pe măsura credulității cu care este tratat. Am văzut nenumărați care își oferă serviciile și la jumătatea drumului vin cu pretențiile care nu sunt deloc de neglijat, fiind chiar disproporționale. Omul este bun de plată că nu mai are de ales. Ei sunt cei care încep o lucrare de zidărie spunând că ne înțelegem, ei sunt cei care se oferă să urce mobilele la etaje superioare. Toți, la jumătatea lucrării spun care sunt pretențiile și te lasă de cele mai multe ori fără aer. Am văzut astfel de gunoaie în momente critice, așa cum sunt înmormântările prin diferitele lor momente, când timpul este cel care presează teribil.

Oamenii de nimic sunt cei care escrochează, căutând orice modalitate de a obține orice pe nimic sau cu efort disproporționat de mic. Ei promit că fac ceea ce nimeni nu este în stare să facă în mod normal. Ei promit refacerea căsătoriilor, aducerea iubirii, premii imense. În toate cazurile sunt necesare sume, pentru că soluția problemelor este dată de banii grămadă. Mulți dintre escroci sunt credibili prin vorbă, prin mod de prezentare și mai ales prin contextul favorabil pe care și-l crează. Unii dintre ei sunt de un penibil îngrozitor, care naivitatea celor pe care ei îi păcălesc depășește orice limite și de cele mai multe ori cine îi aude văicărindu-se, cred că respectivii își merită soarta. O babă a văzut un curcan care când dădea din aripi, ieșeau hârtiile de 100 de lei. Femeia a dat pe el 2.000 de lei calculând că în 10 zile se va îmbogăți. Dezamăgirea ei a fost imensă, dar escrocul nu a fost găsit niciodată, căci a avut abilitatea de a se evapora instantaneu, deghizat fiind.

Oamenii de nimic sunt cei duplicitari, întrucât vând oricui pe oricine pentru a le lor foarte bine. În mintea lor orice problemă are cel puțin două soluții care se adresează în egală măsură la două persoane. Un astfel de om are capacitatea de a asculta și de a da impresia că ceea ce discută cu tine este numai și numai cu tine, iar ceea ce spune îți spune ție și numai ție. În realitate lui i s-au învârtit toate rotițele și a și găsit pe cel căruia să-i livreze ceea ce a aflat, pentru că el dorește să scoată din orice un oarece profit. El dă dreptate, chiar dacă în sinea lui știe că persoana nu are dreptate. Cu prima ocazie care i se oferă discută cu detașare despre cel pe care l-a aprobat în niște termeni de-a dreptul imposibili, pentru că așa este el, se modelează să fie pe placul celui în fața căruia se află. Totul este făcut în numele unui câștig imaginar, dar care se transformă în avantaje de cele mai multe ori, mai ales când are în față oameni care acționează independent.

(10 martie 2017)

Oameni speciali

Mă laud că în lista mea de prieteni de pe facebook se află numai oameni speciali, pentru că sunt oameni:
- cu preocupări foarte bine delimitate;
- ceea ce fac, fac bine;
- țin la calitatea muncii lor;
- au obiective precise;
- știu ce vor de la ei în primul rând;
- lucrează cu dăruire;
- se respectă pe ei, pentru a-i rspecta pe ceilalți;
- au un vocabular precis în a se exprima;
- fac evaluări corecte;
- dau dovadă de un nivel ridicat de autoexigență;
- se raportează corect la valori existente;
- acționează cu multă chibzuință;
- sunt inovativi  și motivați în demersurile lor;
- știu proceduri și aplică proceduri.
Oamenii speciali se recunosc de la o poștă pentru că emană tot timpul calm, siguranță și prin vorbele precise definesc exact proceduri, termene, rezultate și încadrează riscurile între limite de acceptabilitate ușor de înțeles. Oamenii speciali au meserie, au experiență și temperamental sunt construiți pentru a fi oameni de succes. Ei au marea capacitate de a asculta și de a oferi soluții adaptate strict la comntextul existent, fiind eliberați de dogme și neimplicați în generalități jenante.

Am avut șansa să am profesori speciali.

Am avut șansa să am colaboratori speciali.
Am avut șansa să am doctoranzi speciali care au și finalizat.
Am avut șansa să văd spectacole speciale, cu actori speciali.
Am avut șansa să merg la operă și să ascult voci speciale.
Am avut șansa să întâlnesc la sala de forță numai și numai oameni speciali.
Sunt sigur că voi trăi 1000 de ani numai pentru faptul că viața mea este foarte interesantă numai printre  oameni speciali de la care de fiecare dată am învățat foarte, foarte multe.
(03 decembrie 2016)

Oameni de geniu

Ne-am obișnuit să utilizăm prea des și fără rost cuvântul geniu sau cuvântul genial. Pentru orice replică bine plasată îi spunem celui care a debitat-o:

- Băi, ești genial!

Cim vedem pe unul care zdrăngăne la un instrument, imediat îl și gratulăm:

- Iată-l pe micul Mozart!

Este bine să fim ceva mai rezervați, că geniile sunt foarte rare și ca să fie geniu, cineva trebuie să facă un lucru atât de important âncât omenirea să-i fie recunoscătoare. Îmi aduc aminte excesul de zel cu care Nicolae Ceușescu era numit geniul Carpaților, deși în afară de faptul că făcea politică nu prea l-am văzut făcând și altceva. În politică, din motive strategice, omul zilei, oricare ar fi acesta,este geniu. Îmi amintesc versurile lui George Coșbuc din poezia Poet și critic:

            Orice poet, ca rege-i prost;

            Dar ca poet e orice rege

            Un geniu cum puțini au fost!

            Deci sa-nțelege:

            De ce murind fu Nero trist,

            Nu ca-mpărat, ci ca artist.

Nu mă apuc acum să fac o listă a geniilor, dar o enumerare voi face, pentru a se vedea că nu plouă cu genii și cine a zis că geniul înseamnă 99% transpirație și 1% inspirație, nu a greșit. Voi exemplifica cu:

Henri Coandă - inventatorul motorului cu reacție.

C. I. Parhon - părintele endocrinologiei.

Isaac Newton - părintele mecanicii clasice.

Louis Pasteur - descoperitorul vaccinului antirabic.

Albert Einstein - fondat teoria relativității.

Alexander Fleming - descoperitorul penicilinei.

James Watson - descoperitorul ADN.

Heinrich Rudolf Hertz - descoperitorul undelor radio.

Rudolf Diesel - descoperitorul motorului pe motorină.

Mai sunt și alte nume ilustre, dar se vede că acestea fac diferența în raport cu poeței, actorași. scriitorași, inventatorași, inginerași, economișticiași care se și cred genii după ce au spus o chestie la care lumea rămâne cu gura căscată din varii motive, în niciun caz că se găsește în fața unei descoperiri epocale.
Oamenii de geniu se nasc foarte, foarte rar și este greu de crezut că geniile se găsesc pe toate drumurile. Unii, din politețe sau din dorința altora de a-i ridiculiza li se adresează cu o expresie care include cuvântul gebiu, desigur, întrun mod neadecvat. Totuși, bunele maniere ne invită să nu demonetizăm și acest concept, vulgarinzându-l printr-o frecvență nefiresc de mare de a-l utiliza.

(03 decembrie 2016)