Showing posts with label lista de timbre. Show all posts
Showing posts with label lista de timbre. Show all posts

Monday, June 13, 2022

Construirea listei complete de timbre

Mă așteptam ca până acum 13 iunie 2022 să existe CATALOGUL ONLINE MĂRCILOR POȘTALE ROMÂNEȘTI, o lucrare monumentală care să includă:
- lista cu denumirea fiecărei serii de timbre emise la noi de la începuturi și până în prezent,
- caracteristicile fiecărui timbru, mărime, material, tehnică, dimensiuni, tiraj,
- imaginea fiecărui timbru,
- comentarii tehnice privind realizarea, starea, circulația, variante, erori,
- eseuri din literatura de istorie filatelică românească,
- diferite criterii de căutare.
În vremurile mele de demult când eram asistent universitar, am avut studenți cu care am încercat să construiesc proiecte în diferite limbaje de programare, pentru a implementa unele aspecte legate de editarea unui catalog de timbre, căci nu exista pe atunci nici Internet și nici fotografie digitală.
Când a apărut fotografia digitală și când a apărut Internetul, eu am încercat să abordez problema, dar de o singură persoană, problema este imposibilă. Eu am avut admitație totală pentru marele George CĂLINESCU autorul monumentalei Istorii a literaturii române de la origini și până în prezent. Ca să faci așa ceva trebuie:
- să fii geniu,
- să ai putere de muncă excepțională,
- să fii dotat cu capacitate de sinteză extraordinară,
- să existe un editor care să publice o asemenea lucrare.
Și în cazul CATALOGULUI ONLINE AL MĂRCILOR POȘTALE ROMÂNEȘTI exact aceleași condiții sunt necesare, dar un pic adaptate, dar fiind o lucrare de echipă, probabil geniu n-ar mai fi necesar, ci o procedură și efort susținut de a asigura calitatea informației și imaginilor. 
Până la a exista acest catalog, o listă completă a seriilor de timbre emise, doar cu câteva elemenet, ca:
- denumire,
- an,
- număr timbre, 
ar fi suficiente, ca lumea să-și dea seama cam unde ne aflăm și abia după aceea să se treacă la elaborarea catalogului. Lista aceasta este o lucrare care se actualizează ușor că într-un an se tipăresc puține timbre, nu mai mult de 200-300, iar actualizarea prin adăugare nu este o problemă. Și construirea listei se face tot prin adăugare, pe măsură ce există componentele identificate, iar mediul online este permisiv.


(13 iunie 2022)