Showing posts with label Bucovina. Show all posts
Showing posts with label Bucovina. Show all posts

Friday, November 25, 2022

Legende istorice din Bucovina

Cartea lui Simion Florea MARIAN intitulată Legende istorice din Suceava, publicată de Editura Junimea de la Iași în anul 1981. Cartea are 194 de pagini, iar criticul și istoricul literar Paul LEU face o analiză detaliată a activității lui Simion Florea MARIAN, în introducerea de 25 de pagini care preced scrierile lui S. Fl. MARIAN. Există și o notă de substanță asupra ediției și un rezumat în limba franceză al introducerii.
Am citit legendele scrise de Simion Florea MARIAN atunci când am cumpărat cartea, dar am revenit în anul 2011 dând s-a născut nepotul meu care se numește Dragoș, pentru a-mi reîmprospăta legenda lui Dragoș-vodă de la paginile 27 - 39.
Scriitorul Simion Florea MARIAN are o gamă foarte largă de cititori, de la copii, până la adulți și la cei trecuți demult de prima tinerețe, pentru că stilul său este alert, are la bază un vocabular pe care îl mânuiește cu mare talent. Eroii legendelor bucovinene au dialoguri vii, naturale, dinamice, iar acțiunea este ușor de urmărit. Firul povestirilor este continuat cu măiestrie și atmosfera creată este autentică, desprinsă din vremurile de demult.
Autorul legendelor este un scriitor foarte documentat, înzestrat cu talentul de povestitor, care știe să spună povești în așa fel încât să fie urmărit cu atenție maximă. Legendele au eroi frumoși, cu suflet mare, viteji, care tot timpul când se înfruntă cu forțele vrăjmașe, găsesc resurse pentru a ieși învingători.
Pentru a crea atmosfera vremurilor de demult, Simion Florea MARIAN introduce în scrierile sale și cuvinte ale limbii literare vechi, fără a necesita note de subsol explicative, destul de obositoare pentru cititorul care dorește să citească legende fără a depune eforturi suplimentare.
Povestirile lui Simion Florea MARIAN sunt de lungimi nu prea mari, unele au 3 pagini, altele au 9 pagini, dar există și o legendă de 13 pagini. Mi se par extrem de utile a fi citite copiilor înainte de culcare, căci sunt dense și au învățăminte frumoase de fiecare dată. Toate povestirile se încheie frumos, eroul pozitiv iese de fiecare dată învingător. Bucovina este un ținut de basm, cu oameni speciali, cu mănăstiri pictate, cu păduri seculare, cu gospodării bogate. Legendele vin să arate că Bucovina este tărâm binecuvântat de bunul nostru Dumnezeu.


(25 noiembrie 2022)








Saturday, July 30, 2022

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Sofia VICOVEANCA

Sofia VICOVEANCA este o mare cântăreață de folclor a Bucovinei.
Sofia VICOVEANCA are un costul poipular autentic.
Sofia VICOVEANCA are un repertoriu deosebit,.
Sofia VICOVEANCA cântă cântece culese de ea.
Sofia VICOVEANCA are o voce inconfundabilă.
Sofia VICOVEANCA m-a dezamăgit când am văzut-o pe un panou publicitar undeva prin județul Suceava, panou care mă invita la un grătar, care grătar nu l-am văzut sfârâind prin apropiere, deși am trecut de 6(șase) ori prin dreptul panoului și chiar aveam poftă de un grătar.
Sofia VICOVEANCA m-a dezamăgit căci mi-a dezvăluit fațeta unei femei rele, atunci când a izgonit un grup de tineri care doreau să danseze pe muzica interpretată de ea. Foarte urâtă ieșire a lui Sofia VICOVEANCA, care mi-a arătat cum o femeie cu experiența ei de viață nu înțelege cum niște tineri vor să se bucure.
Aveam regrete că nu am văzut spectacole în care Sofia VICOVEANCA să interpreteze ceva și îmi propusesem să urmăresc prin mahala afișe cu șușe în care numele lui Sofia VICOVEANCA să apară și chiar dacă nu agreeze astfel de conglomerate muzicale, mi-aș fi călcat pe suflet și aș fi mers s-o văd. Pentru ceea ce a făcut la acel spectacol cu tinerii, nici dacă Sofia VICOVEANCA mi-ar plăti 100.000 de euro să merg să-i ascult un cântec, n-aș face-o pentru că în mintea mea, ce mi-a rămas acum la 75 de ani, nu concep să văd oameni răi nici cântând, nici vorbind, nici zăcând și nici măcar morți.


(30 iulie 2022)

Monday, July 18, 2022

Broderii aplicate la Muzeul oului VAMA, Bucovina

 










(18 iulie 2022)

Păpușile MATRIOȘKA la Muzeul oului din VAMA

 




(18 iulie 2022)

Pisicuțele de la Muzeul oului din VAMA - Bucovina

 





(18 iulie 2022)

Ouă încondeiate cu elemente decupate la VAMA

Artiștii care încondeiază ouă, au făcut demonstrația că decuparea unor părți din coajă le permite crearea unor povești extrem de interesante.





























 Se vede că în mâna artiștilor coaja de ou nu mai este deloc fragilă, ci este o materie primă perfectă care se pretează la cele mai complexe operații de decupare.


(18 iulie 2022)

Sunday, July 17, 2022

Casa Lucreția din VAMA, destinație de nota 10

Doamna Lucreția, cea care deține pensiunea care-i poartă numele, știe meserie și deține arta de a-l face pe cel care calcă ptagul pensiunii sale să se simtă excelent.
Doamna Lucreția știe să vorbească cu musafirii ei.
Doamna Lucreția respectă pe cei care vin la pensiune.
Doamna Lucreția are exigența calității serviciilor.
Doamna Lucreția și-a selectat  personalul.
Doamna Lucreția știe să vorbească cu personalul care lucrează la pensiune.
Doamna Lucreția are o pensiune foarte curată.
Doamna Lucreția asigură ospitalitatea la cele mai înalte standarde.
Lenjeria este albă și curată.
În baie sunt prosoape albe.
Parchetul din cameră este acoperit din loc în loc cu carpete în culori ale ținutului Bucovinei.
Pensiunea este într-o clădire gândită să asigure confort, prin camere mari, cu izolare fonică bună, cu spații generoase, cu un mobilier de calitate și cu elemente de decor remarcabile.
Doamna Lucreția pune întrebări astfel încât să-l cunoască pe musafirul de la pensiune și să întreprindă tot ce este necesar încât să răspundă exigențelor lui. Din răspunsurile date de musafir, gazda știe ce să-i ofere acestuia încât el să fie mulțumit.
M-a mirat viteza cu care se mișcă personalul de la bucătărie. Am fost plăcut surprins să văd că acolo grătar înseamnă grătar nu plită, că dacă am solicitat ceva, acel ceva s-a regăsit exact așa cum am dorit și în farfurie.
Casa Lucreția a avut musafiri de vază, actori, pictori, dar și alte categorii. În sufragerie se află o fotografie cu autograf a maestrului Radu BELIGAN. Pe pereți se află opere de artă ale unor ariști care au călcat pragul acestei pensiuni. Fiecare tablou sau fiecare tapițerie are o poveste emoționantă pe care doamna Lucreția o spune cu o naturalețe ieșită din comun.
Casa Lucreția este pensiunea unde voi reveni cu siguranță ori de câte ori voi merge în Țara de Sus.


















Pensiunea este amplasată într-o zonă liniștită, peisajele sunt superbe și este o construcție făcută așa cum trebuie. Terasa exterioară permite o cafea sau o cină la aer curat. Orientarea construcției este spre lumină și spre soare. Este aer curat, verdeață și calmul peisajului bucovinean. Am văzut acolo un cireș care mai avea încă multe cireșe amare, lucru foarte rar în ziua de azi, dovadă că lumea are alte preocupări în zonă.



(17 iulie 2022)