Eu și erotica

Din punctul meu de vedere, erotica este legată de frumos. Au apărut multe cărți în care cuvântul EROTICA apare în titlu. Ca în teoria mulțimilor, conceptul de erotică se definește prin exemple. De aceea, parcurgând o serie de cărți, m-am lămurit cu mult mai bine despre conceptul acesta. Cărțile au conținut fotografii și explicații semnificative despre erotică. Este o graniță destul de bine conturată între erotică și pornografie și datorită oamenii care nu sesizează bine diferențele, fac confuzii și dezvoltă abordări absolut eronate, care nu duc în niciun caz la concluzii corecte, complete și decente.

Eu sunt de acord cu faptul că multe chestiuni legate de erotică trebuie dezbătute, dar nu prea amănunțit și nu cu prea multă pierdere de timp.

Cred că muzeele care dispun de acele opere de artă care se încadrează în zona eroticii au cu mult mai mulți vizitatori decât muzeele tematice în care apar scene cu furnaliști, cu muncitori agricoli, cu tractoriști pe câmpiile patriei sau cu femei îmbrăcate în salopete de oțelar.

Urmărind culturismul mai în detaliu, am văzut că mulți culturiști și multe femei culturiste de top, au făcut poze artistice care se încadrează în zona eroticii, dar jocul de lumini și umbre au dus acele fotografii în zona fotografiei artistice, în care liniile și contururile au menirea de a defini, nu de a sugera.

Marile case de editură au publicat fotografii alb-negru destinate eroticii, arta fiind dusă pe cele mai înalte culmi, ceea ce a făcut din fiecare artist fotograf un maestru și l-a impus în rândul clasicilor, deși tematica este una de mare sensibilitate, riscul de a aluneca spre zona subiectelor destinate adulților fiind maxim.

Nu am avut banii să cumpăr acele albume, căci erau foarte scumpe datorită dimensiunilor și tirajelor lor, dar am zăbovit mult timp să le răsfoiesc și să înțeleg prin ce se deosebește arta de fotografia obișnuită, unde apar elemente facile, lipsite de rafinament și mai ales de genialitatea artistului. Am văzut fotografii artistice din zona eroticii, pe care le-am asociat schițelor în cărbune ale unor mari graficieni, căci artistul a folosit aparatul foto exact așa cum graficianul folosește bucata de cărbune pe coala imaculată.


(30 mai 2023)

Eu și revelația

Într-o zi am ajuns într-o sală de așteptare pentru a rezolva o problemă. Cel la care mersesem să rezolv problema avea un cabinet cu o ușă necapitonată. Se auzea cam tot ce se vorbea în cabinet. Ca să fiu o persoană punctuală, am ajuns la cabinet cu câteva minute înainte. De aceea eram în sala de așteptare. Vrând-nevrând am ascultat ce se vorbea în cabinet. Cel unde veneam să rezolv problema era un bărbat. În cabinet era o femeie, care vorbea tare și avea un râs anume. Când a trecut timpul la care eu trebuia să intru să-mi rezolv problema, deja eram iritat. Femeia râdea tare, zgomotos și strident. Am avut o revelație. Am vrut să văd dacă sunt în stare să deduc aspectul femeii doar după râsul ei.

Mi-am conturat nu un portret robot, ci un corp și un portret robot în mintea mea. O vedeam cu părul creț vâlvoi, corpolentă, prea corpolentă, cu fața rotundă, cu fălci puternice, brunetă, cu bluză largă fluturând, cu mers apăsat și în pantaloni. Când a ieșit de acolo, era acea femeie exact cum mi-am închipuit-o. M-am șocat și chiar am zis că omul e definit exact așa cum este el prin toate elementele lui de manifestare. Nu există discrepanțe majore între caracteristicile omului. Atitudinea omului este corelată cu corpul lui, cu temperamentul lui, cu vocea lui, cu mersul lui. Trebuie să iau în studiul și să aprofundez problema.

Cu mulți ani în urmă am citit o carte unde scriitorul, un prozator suedez făcea o amplă analiză a bărbaților scunzi și de atunci ori de câte ori vedeam un bărbat scund, căutam să verific teoria prozatorului suedez și spre surprinderea mea, totul se verifica. De atunci am încercat să fac niște asocieri și să definesc profile nu neapărat stând și analizând persoana, ci doar folosindu-mă de crâmpeie de elemente care o definesc. În cazul cu cabinetul unde am așteptat, mi s-a evidențiat că nimic nu este întâmplător și revelația că sunt în stare să definesc o persoană doar după râsul ei mă va ajuta în viitor să fac alegerile potrivite.

(23 mai 2023)

Eu dacă vreau să fluier, fluier

Era un film cu acest titlu. L-am vpzut la tv. N-aș fi dat bani să mă duc la cinematograf să-l văd. Tot timpul m-am gândit la costurile unei atitudini tranșante și la cât se pierde dintr-o astfel de abordare. Dacă m-am gândit mai mult, mi-am dat seama că se pierde și mai mult dacă nu se procedează direct, simplu și la obiect.

Înainte de 1939 partidele politice l-au adus pe rege în stitația de a proceda brutal. Am citi câteva fragmente ale dialogurilor din epocă între șefii de partid care arătau indecizie și teamă de a se implica și de a lua decizii categorice care să limpezească lucrurile.

Dpă Revoluție s-a dorit o clarificare a elementelor care au dus la morții revoluției și la tot ce a urmat. La nivelul parlamentului s-a făcut o comisie. Aceasta a elaborat un raport din care nu se înțelege nimic. A apărut și o glumă legată de îngroparea unei probleme în parlament, care se face simplu, prin trimiterea ei intr-o comisie. Și cu mineriadele tot așa s-a întâmplat, iar acum la 27 de ani de la revolție ți la 26 de ani de la mineriade suntem mai neștiutori decât dacă lăsam lucrurile așa cum erau, fără a fi intoxicați de niciun fel.

Azi, șturlubaticul, cum îi zicea Traian Băsescu lui Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, a propus tot așa, o comisie de analiză, comisie care la anul și la mulți ani va ciripi și ea ceva din care nu va rezulta nimic. Și țucrurile vor rămâne încremenite, exact așa cum le știam din 1965, de cân măsor că trenul pe distanța Pitești_București face tot 3 ore, nici o secundă mai puțin, probabil câteva ore în plus,,,

Eu dacă vreau să fluier, fluier era o atitudine, pe care politicienii nu știu să o aibă, pentru a nu-și pierde privilegiile și mai ales pentru a nu-și gâdila orgoliile nemăsurate, rănindu-le.

(27 decembrie 2016)

Atitudinea față de puternicii zilei

Am văzut niște situații care mi-au arătat că întotdeauna trebuie să fiu circumspect față de cei care au capacitatea de a fi exact ceea ce omul puternic de lângă el are nevoie, mai ales dacă omul este un puternic al zilei. În lumea politică oamenii sunt stratificați, căci partidele au organizații la centru, la județ, la oraș, respectiv, la comună. dacă unul de la centru vine la județ, toți de la județ se fac preș. dacă unul de la județ vine la oraș, toți de la oraș se fac preș. dacă unul de la centru vine la comună, cei de la comună se fac preș dar mai mult, îi imploră pe cei de la centru să-și șteargă botinele pe preș.

Eram undeva prin deceniul al IX-lea al secolului trecut și un barosan de la Centrul Universitar al PCR, doar lector în grad didactic a fost întâmpinat foarte umil de rector, în grad de full professor. rectorul l-a invitat să ia loc la masa prezidiului chiar în centru. M-a șocat să-l văd pe rector că-i așează scaunul sub fund barosanului, care de fapt era un fel de coleg cu mine. La câteva săptămâni distanță, barosanului îi fuge o rudă în străinătate, este dat jos din funcție și devine un umil trepăduș la Centrul Universitar. Eram acum în sală cu un alt priolej. Fostul barosan era și el. rectorul când a intrat în sală a dat mâna ba cu unul, ba cu altul, dar cu fostul barosan, nu. Mai mult, a întors capul.

Și în vremurile PDL-iste adulatorii Elenei Udrea nu conteneau să spună că:

• dorm cu poza ei sub pernă;
• seamănă cu Kill Bill;
• nu sunt în stare să lege două vorbe în fața ei cât de emoționați sunt.

Și după ce s-a terminat epoca, unii au tăcut, alții s-au rușinat, dar au existat și obraznici care au ripostat făcând pe năzdrăvanii și independenții scăpați din mrejele sclaviei.

Acestea cu chestiunile zise dar nescrise sunt cum sunt. Dar la scriitori lucrurile sunt undeva mai dramatice. Lingăii scriu poeme, criticii ridică osanale. Când puternicul încetează de a mai fi puternic, scriitorii au niște forme penibile de a se dezice. Fie că-și ard screrile, fie că regretă, fie că rescrie capitole punând la locul real pe incriminatul proslăvit cândva, dar totul sub tăcere.

Am văzut cândva pe unul care lingău fiind, fără săfie obligat de cineva l-a ridicat în slăvi pe unul care solicitase o aprobare să plece la un congres de cibernetică în Mexic. Laudele ay fost atât de înflăcărate că nici nu știam cum o minte sănătoasă este în stare să scoată astfel de texte, adică să le editeze, vorba lui Eba. Numai că omul a plecat și plecat a fost. Tot lingăul, cănd plecatul a fost exclus din partid, s-a simțit obligat să-și pună cenușă în cap. Vai, cât de groaznică poziției a avut, sărăcuțul de el! Era numai o formă de a-și scăpa pielea. Un pic de respect față de sine nu strică nimănui și orice lingău dacă are un pic de orientare, iese din orice situație basma curată.

Morala: cum o dai, cum o pui, în momente nefericite, trebuie să existe și o soluție salvatoare.

(30 mai 2016)

Profesorul este în primul rând un exemplu

Profesorul este în primul rând un exemplu, pentru elevi, pentru studenți, pentru masteranzi, pentru doctoranzi, pentru oricine stă de vorbă cu el. Ditr-o dată, felul cum se poartă, felul cum vorbește, felul cum merge, felul cum ține capul, felul cum privește, toate la un loc fac diferența între un profesor și restul lumii.

Calificarea profesorului este: 

- completă, in sensul că și-a încheiat studiile;

- dovedită prin foaia matricolă cu rezultate dintre cele mai bune;

- subliniată prin rezultatele obținute în competiții de ocupare de posturi;

- stadiile traversate care punctează ridicarea pe un plan superior;

- pusă în evidență prin activități practice în fața altor colegi sau a superiorilor;

- dată de materialele publicate strict legate de disciplinele la care lucrează.

Practica profesorului este un bun câștigat prin:

- derularea de cicluri de producție complete;

- activități derulate în cele mai importante centre de specialitate;

- produse a căror calitate se verifică în orice moment;

- demonstrații de mare virtuozitate;

- implicare permanentă în proiecte concrete finalizate cu succes;

- dmonstrații bazate pe elemente de comparație de top;

- preluarea detalii de la marii maeștii sau de la marii meșteșugari;

- acceptarea de înregistrări utilizabile în scop demonstrativ cu așa da.

Vocabularul profesorului trebuie să fie astfel construit încât:

- să includă termeni de strictă specialitate;

- să permită folosirea unei varietăți de forme de adresare;

- să dea cursivitate și culoare activității de la clasă;

- să evidențieze calitățile elevilor săi;
- să schimbe atitudinea ușor delăsătoare a elevilor spre studiu la disciplna sa.
M-am întrebat cum își zice unul că este profesor dacă se laudă ca a dat un extemporal și toată clasa a luat nota 2(doi)? Desigur, la o clasă de nota 2(doi) profesorul este și el tot de nota doi, dacă nu de 1(unu) dacă mă gândsc la pesa  NOTA ZERO LA PURTARE de  Octavian Sava şi Virgil Stoenescu, unde pe când eram elev am jucat și eu un rolișor pe scena teatrului Al. Davila din Pitești.
Mulți dintre profesori sunt:
- suplinitori;
- neinstruiți în raport cu disciplina pe care o predau;
- fără examene de grad;
- picați în competiții;
- prinși că au copiat la examene;
- fără prestanță;
- cu carenșe de comportament.
Toate acestea determină atitudinea elevilor și numai în aceste cazuri apar scenele care fac deliciul privitorilor pe youtube.
În opinia mea profesorul este un exemplu daca:
- vorbește frumos;
- respectă;
- ocupă timpul elevilor;
- prezintă teme în mod atractiv;
- este tot timpul viu, nu cască, nu dormitează;
- știe să muncească;
- îmbină teorie cu practica pe înțelesul elevilor;
- nu recită lecțiile memorate ca tâmpitul;
- evaluează corect elevii;
- personalizează discuțiile cu fiecare în parte;
- îl înțelege pe fiecare lelev, cunoscându-i problemele reale.
Rezultă cu claritate că nu oricine are harul de a fi profesor. Neaveniții care doresc confort, aventură și pierderea de timp primesc exact ceea ce merită de la elevi, adică:
- indiferență;
- lipsă de respect;
- porecle;
- corecții;
- gălăgie;
- limbaj neadecvat;
- urlete;
- lipsa salutului;
- bârfa;
- trecerea prin față;
- uitare;
- corectarea greșelilor făcute la oră;
- absențe de la ore.
Toată lumea invocă salariile mici din învățământ. Toată lumea este de acord cu diferențierile de salariu prin legarea acestora de calitate, numai că algoritmii să se aplice altora, nu lor. Titulaturile pompoase de coliegii, colegii naționale sau cine mai știe ce, nu au menirea de a crește nivelul actului de instruire. Trebuie respectul profesorului pentru munca lui și abia după aceea vine și respectul elevului și într-un târziu va veni și salariul pe măsura. Cine ridică măna asupra învățătorului se zice că acea mână se va usca. Nu se știe ce se va întâmpla cu mâna învățătorului care se ridică asupra elevului. Întrebări:
Ce profesor este acela care tolerează ca elevii să copieze în masă la o probă scrisă de la BAC?
Ce profesor este acela care își meditează proprii elevi?
Ce profesor este acela care alterează notele datorită unui subiectivism dus peste limite?
Ce profesor este acela care merge în restaurante cu părinții elevilor lui?
Ce profesor este acela care bagă mâna adânc în fondul clasei?
Ce profesor este acela care condiționează promovarea de sume în valută?
Ce profesor este acela care lipsește de la ore?
Ce profesor este acela care-și bate elevii?
ce profesor este acela cre nu face materia la clasă?
Îmi reprim alte întrebări care au dus la pușcărie pe unii dascăli prin condamnări definitive cu executare. Mai sunt multe de corectat, actiunile trebuind să fie energice până boala nu devine cancer în stadiu de metastaze.


(06 aprilie 2016)