1 Mai muncitoresc

Îmi aduc aminte de ziua de 1 Mai pe care o sărbătoream în copilăria mea. Se mergea la defilare, după care se mergea la Ștrand, căci așa i se zicea parcului de pe strada Râurilor din Pitești, unde venea multă lume. Se mâncau mmititei, se bea bere, se mergea cu trenulețul și se participa la tot felul de spectacole. Era zi de sărbătoare.

Noi elevii, ne întâlneam la școală cam de la 07:30 și plecam încolonați îmbrăcați în uniforme și cu cravata de pionier la gât, spre centrul orașului. Ne strângeam  elevii de la  toate școlile generale din Pitești pe o anumită stradă și undeva după ora 10:)) ne venea rândul să trecem prin fața tribunei, unde deasupra erau portretele mari ale lui MARX, ENGELS, LENIN. Se scandau lozinci. După ce defilam prin fața tribunei, plecam spre casele noastre. Defilarea continua cu muncitorii de la Fabrica de Tanin, cu Fabrica Textila, cu Fabrica de încălțăminte, cu Fabrica de Tabliere, cu Fabrica de la Mioveni. Lumea se bucura în felul ei, căci comunismul îi adusese pe toți oamenii la același nivel. Se auzea cântecul care avea primul vers Râde iarăți primăvara, cântec pe care-l cântam la cor. 

Se transmitea la radio demonstrația oamenilor muncii și crainicul făcea descrieri detaliate despre coloanele de oameni ai muncii care treceau prin fața tribunei, unde în prezidiu erau Gheorghe GHEORGHIU DEJ, Ion GHEORGHE MAURER, Chivu STOICA, Ștefan VOITEC, Emil BODNĂRAȘ, Gheorghe APOSTOL, Leonte RĂUTU, Alexandru DRĂGHICI, Petre BORILĂ, Alexandru MOGHIOROȘ. A diua zi în ziarele care apăreau, Scânteia, România Liberă și Scânteia Tineretului apăreau fotografii de la tribuna demonstrației de 1 Mai și instantanee cu participanții le defilare. Erau în fotografii:

- chipuri zâmbitoare, 

- care alegorice,

- pancarte cu texte dedicate partidului,

- copii ținuți pe umeri de către părinții lor.

În acele vremuri, ziua de 1 Mai avea o anume semnificație, dată de propaganda de partid, iar oamenii de bucurau în felul lor. Ziua de 2 Mai era dedicată tineretului. Se organizau serbări, erau spectacole ale brigăzilor artistice din întreprinderi. Pe scene improvizate se produceau artiști amatori. Spre seara erau focuri de artificii.

Anii au trecut. Este aceeași scenă. Sunt alți spectatori. Este o altă  piesă și se mănâncă mici. La televizor se proiectează și imagini din vremurile comuniste, imagini care nu-și găsesc rostul, căci mortul de la groapă nu se mai întoarce, iar istoria scrisă de amatori nu este istorie ci este ceva caricatural, care nu servește nimănui, din moment ce inflația este de 10% și austeritatea este vecină cu catastrofa.

(01 Mai 2026)

Lebăda neagră pusă pe lac de Elena LASCONI

Dintr-o întâmplare absolut întâmplătoare, un nene, amator desigur, s-a aflat la momentul potrivit, în locul potrivit, cu tehnica de fotografiere potrivită și a executat câteva fotografii potrivite, avându-i ca protagoniști, din întâmplare desigur, pe Victor PONTA, pe Florian COLDEA și pe Nicușor DAN, absolut din întâmplare contracandidații Elenei LASCONI.

Par a fi aceste fotografii niște lebede negre care-mi amintesc de fotografiile din miez de noapte ale lui Mircea GEOANĂ la casa lui SOV. Ceea ce este de admirat se leagă de faptul că Elena LASCONI a ales bine momentul optim de a pune pe lac această lebădă neagră, dacă îmi amintesc momentul absolut lipsit de optimalitate în care a fost difuzat filmulețul în care un nene îl plesnește pe un puști, undeva pe la Ploiești pe dreapta. Ceea ce a făcut lebăda neagră este sigur. a torpilat conferința de presă a lui Nicușor DAN și l-a pus pe Victor PONTA să jure pe Biblie că fotografiile sunt trucate, că Dan VOICULESCU să se depărteze de campania electorală, că Antena 3 CNN face jocuri și că Mihai GÂDEA a fost în cabinetul lui Florian COLDEA acum 1.000 de ani. Spectacolul este grotesc, dar nu este total. Mai sunt 16 ore până când și alte lebede negre să fie duse pe lacul campaniei electorale și să-i facă de c-c-t pe unii dintre candidații pentru fotoliul de la Cotroceni, căci în afară de nimicuri, pe Dâmbovița, politicienii nu sunt în stare, repetând scene care ne-au dus să devenim țară învinsă în cele de al II-lea Război Mondial.

(02 mai 2025)

Muzeul DOFTANA făcut de comuniști

Pe când eram elev și pionier în comunismul de dinainte de 1965, am vizitat de mai multe ori Muzeul DOFTANA, în care comunștii, căci ei au transformat închisoarea DOFTANA în muzeu, pentru a arăta condițiile inumane în care burghezo-moșierimea îi ținea pe deținuții comuniști, printre care au fost Gheorghe GEORGHIU DEJ, Nicolae CEAUȘESCU, Emil BODNĂRAȘ, Ștefan FORIȘ, Gheorghe APOSTOL, Chivu STOICA, Gheorghe PINTILIE, Grigore PREOTEASA, dar și alții.

Îmi aduc aminte din vizitele mele că era o sală de primiri pentru vizite, unde între gratii care separau pe deținuți de vizitatori era un gardian. Din cauză că podelele nu erau stabile, gând mergeai în sala vizitatorilor, din cauza pașilor, acel manechin al gardianului se clătina dând o senzație foarte stranie. Am vizitat celula H unde a stat GEORGHIU DEJ și-mi amintesc că avea ferestrele vopsite cu alb, iar ghidul a dat o explicație de care nu-mi amintesc. Mai era acolo și o măsuță, iar sub geam se aflau foițe mici de țigară pe care erau scrise foarte mărunt texte prin care se comunica cu exteriorul închisorii. Mai erau acolo haine ale deținuților și un mulaj cu un castron cu o ciorbă oribilă. După încheierea vizitei în muzeu, se mergea la cimitir, unde își dormeau somnul de veci, fără cruci la căpătâi comuniști de frunte, iar numele lor erau scrise pe plăci de marmură albă.

De fiecare dată mă gândeam la ceea ce aflasem de la tatăl unui prieten al meu care a zis: vai de cei învinși! Cu Muzeul DOFTANA se adeverea că învingătorul zugrăvește faptele învinsului exact cum vrea el, iar acum, comunismul învins, este zugrăvit de către învingătorii lui, tot așa cum doresc ei, fără ac vreunul să spună 100% adevărul. Învingătorul îl persecută pe învins după poftele lui, fără să se gândească o clipă că peste timp și el va ocupa locul învinsului. Îmi aduc aminte versurile scrise în cartea de amintiri a actriței Maria FILOTT, care zicea: Căci învingând, am fost învinsă. Abia după 1989, și după ce am văzut filmul Memorialul durerii, am găsit descifrarea acestui vers, care este o mare pildă pentru cine vrea să învețe.




(23 martie 2025)

Aceeași meteahnă: alții sunt de vină!

Deși realitatea ne izbește violent în figură și ne arată că suntem unde am ajuns numai și numai din cauza noastră, continuăm să arătăm cu degetul în tot felul de direcții, spunând că alții sunt de vină, deși vina, dacă există și așa ceva, este la noi în ogradă. 
Nu avem autostrăzi că nu avem autostrăzi.
Nu avem spitale regionale, că nu avem spitale regionale.
Nu avem trenuri de mare viteză, că nu avem trenuri de mare viteză.
Nu avem un laureat al premiului NOBEL, că nu avem un laureat al premiului NOBEL.

De la petarda lui LEON NICA până la sunetele de joasă frecvență dintr-un microbuz este o distanță de 34 de ani și vor mai fi și alte evenimente din timpul Revoluției Române, ce vor avea explicații dintre cele mai interesante, iar cine are răbdare să citească articolele din cotodianul România Liberă scrise de Petre Mihai BĂCANU va afla despre serviete diplomat care aveau  mitraliere încorporate, dar și despre cadavre cu semnul împușcării drept în frunte, exact cum erau și tablourile din Muzeul național de Artă. Când ne apucăm să facem o cercetare științifică și Revoluția Română cere o cercetare științifică, este nevoie să se lucreze cu documente și cu probe materiale. Este destul de crezut că niște foști nomenklaturiști au reușit să facă minuni, în contextul în care înainte de 22 decembrie 1989 nici musca nu bâzâia fără voie de la cc al pcr și nimeni nu trebuie să uite cât de mult a fost hărțuită dizidenta  Doina CORNEA. Să luăm autorii scrisorii celor șase. Gheorghe APOSTOL era un fost nomenclaturist, care la Revoluție avea 76 de ani, scos din funcții de 20 de ani, adică în 1969 pentru  erori grave care i-au fost imputate într-un congres al pcr. Alexabdru BÂRLĂDEANU era și el un fost nomenclaturist de 78 de ani și care după 1964 a fost trecut pe poziții neimportante în partid. Corneliu MĂNESCU avea 73 de ani la Revoluție și fusese ministru de externe, dar treptat-treptat a fost scos din funcții, căci era nevoie de persoane noi în politică. Grigore RĂCEANU era la Revoluție un fost nomenclaturist de 83 de ani și el trecut pe linie moartă de partid. Constantin PÎRVULESCU era la Revoluție un om de 94 de ani, el era cel care l-a înfruntat de CEAUȘESCU la congresul al XII-lea al partidului din anul 1979.  Silviu BRUCAN, fost nomenclaturist,  avea la Revoluție 73 de ani. Fiind înlăturați de la masa partidului, unde se serveau bucate ales, aceștia au trăit toată gama frustrărilor și redactarea scrisorii devine un moment interesant al coagulării unei repoziționări de foști nomenclaturiști. Generalul Nicolae MILITARU avea la Revoluție 64 de ani și fusese trecut în rezervă cu mulți ani în urmă. Ion ILIESCU avea în 1989 vârsta de 59 de ani și din mare nomenclaturist ajunsese director al Editurii Tehnice.

A oferi tuturor acestora puteri și calități, altele decât cele care i-au consacrat, este o mare eroare. Toți aceștia erau bântuiți de limite pe care nu au reușit să le treacă, exact cum fiecare dintre noi purtăm amprenta unui anumit nivel de educație, unui anumit nivel de comportament, pe care nu le depășim niciodată, iar a ni se pune în cârcă merite sau defecte pe care nu le avem nu reprezintă în niciun caz rodul unei cercetări științifice de mare profunzime. Noi nu am avut nici un sidicat gen Solidaritatea, nu i-am avut nici pe Lech WAŁĘSA ți nici pe Václav HAVEL, iar ca să atribui merite unor personaje de planul al X-lea în plan politic, este în opinia mea o mare eroare. În plus, cel care a concentrat decizia de după 1989 într-o singură mână, la 10.000 de decizii în cele 86.400 de secunde câte sunt în cele 24 de ore, este ceva care duce la concluzii cel puțin absurde. A ne privi mai atent în oglindă și apoi a extrapola concluziile la care ajungem, ne va ajuta ca procesul de cercetare științifică a Revoluției Române să capete o și mai mare acuratețe.



(14 decembrie 2023) 

Am fost contemporan cu Gheorghe APOSTOL

Nu s-ar zice ca Gheorghe APOSTOL nu a cunoscut maretia, deci ascensiunea, dar cum era si firesc, repede a urcat, tot atat de repede s-a prabusit. Trebuie sa ne amintim ca numele lui Gheorghe APOSTOL este legat chestii de moralitate reprosate de un comunist important la acea vreme, iar Nick CEAUSESCU abia a asteptat sa-l mazileasca pentru a scapa de un concurent incomod. Incet-incet a fost trecut pe line moarta, caci ca ambasador in Argentina nu este ce ar fi fost ca barosan de Turda.
In 1989 Gheorghe APOSTOL era un comunist de 76 de ani, marginalizat si uitat de fostii sai tovarasi de lupta, dar cu siguranta detestat din toti rarunchii de sotii CEAUSESCU.

El a fost semnatarul celebrei scrisori a celor sase adica Silviu BRUCAN, Corneliu MANRSCU, Gheorghe RACEANU, Alexandru BARLADEANU, Gheroghe APOSTOL, Grigore RACEANU si cu voia nimanui, ultimul semnatar Constantin PIRVULESCU. Scrisoarea a fost pusa in circulatie in martie 1989. Atunci:

Constantin PIRVULESCU avea 84 de ani

Silviu BRUCAN avea 73 de ani

Alexandru BARLADEANU avea  78 de ani

Gheroghe APOSTOL avea 76 de ani

Corneliu MANESCU avea 73 de ani

Grigore RACEANU avea si el tot peste 70 de ani,

ceea ce inseamna ca doar faptul ca au fost marginalizati de CEAUSESCU i-a facut sa aiba ochi critic la tot ceea ce Nicolae CEAUSESCU facea, caci tipii pisesera umarul la faurirea societarii socialiste in Ro, dar indepartati de la masa cu bucate ca niste soacre exigente s-au apucat sa scritice nora ca nu matura bine, ca nu spala vasele bine, ca nu calca rufele bine, ca nu-si ingrijeste copiii bine, ca nu-si respecta barbatul si tot asa.

Daca ar fi fost niste academicieni, niste oameni cu capul pe umeri, as fi zis. dar niste mosulici trecuti de 70 de ani care sculati de la masa cu bunatati s-au apucat sa arunce cun noroi in constructia pentru acre au pus umarul, mi s-a parut o abordare neserioasa, chiar de cand am ascultat scrisoarea citita la Europa Libera. Alte tipuri de disidenta m-au impresionat, nu cei care adusesera si construisera comunismul in Ro si acum veneau sa spuna ca nu e bine. Mie nu-mi plac oamenii care scuipa unde au lins, cum nu-mi plac nici cei care ling unde au scuipat.

(04 ianuarie 2020)