Comuniștii români și metehnele lor

Cine crede că partidele nu reflectă direct și proporțional ce se întâmplă în societate, face cea mai mare greșeală. Dacă un partid s-ar construi după un examen ca la admiterea în facultate și s-ar impune ca declararea admișilor să se facă de la minimum media 8(opt) s-ar crea condițiile de a vorbi că în partid există o colectivitate omogenă. Dacă s-ar introduce și regula ca înălțimea membrilor de partid să fie cuprinsă între 180 și 190 centimetri, omogenitatea ar crește. Dacă vom impune ca greutatea membrilor de partid să fie cuprinsă între 85 și 95 kilograme, în partid vom avea deja o colectivitate mult mai omogenă. Cum nu se întâmplă selecții în partide după alte criterii decât cele unanim acceptate și anume:
- persoana să nu fie simultan membră a altor partide,
- persoana să nu aibă interdicții de a face politică,
- persoana să fi citit statutul și să fie de acord cu el,
- persoana să fie acceptată de cei din organizație,
este clar că partidul, oricare ar fi el, include o mulțime neomogenă de persoane, că partidul reflectă cât de cât structura populației. Dacă în populația unei țări, printre bărbați 15% sunt bețivi, este clar că în orice partid se vor găsi bețivi în proporție de 5% până al 20% din totalul membrilor. Tot așa se pune problema și pentru:
- mincinoși,
- ariviști,
- nepricepuți,
- genii,
- profesioniști,
- afemeiați,
- proști.

Comuniștii români au avut metehnele lor, căci dacă nu aveau metehne, comunismul românesc ar fi apărut cu totul altfel. 

Comuniștii români au dat dovadă de servilism, căci nu au avut curaj să facă opoziție pe față.

Comuniștii români au dat dovadă de lașitate, căci altfel, ar fi aplaudat și ar fi lăudat mult mai puțin.

Comuniștii români au dat dovadă de duplicitate, căci una vorbeau în ședințe și altfel gândeau în realitate.

Comuniștii români au dat dovadă de ipocrizie atunci când au spus că nu au fost comuniști cu sufletul.

Aceste metehne au făcut din comunismul românesc un sistem abrupt, în care indecizia, minciuna și șabloanele au fost dominatoare, căci inducerea fricii avea ca efect natural perpetuarea unui status-quo foarte convenabil pentru o parte a membrilor de partid, regrupată sub denumirea de nomenclatură sau burghezie roșie, caracterizată prin acces neîngrădit la toate resursele imaginate de cei ce  compuneau aceste structuri, în antiteză cu restul societății care trăia în lipsuri crunte.

(22 februarie 2023)

Comunismul olandez

În opinia mea, Olanda este cea mai comunistă țară. Acolo există un comunism mai bine pus la punct decât în teoriile lui Karl MARX, este vorba de un comunism de succes, în care:
- oamenii merg cu bicicletele dimineața la muncă,
- toată lumea muncește fie la privați, fie la stat,
- nu am văzut inechități flagrante,
- bogații care există, muncesc și ei,
- mașinile de lux care circulă este mult mai mic,
- orașele sunt pustii când este program de muncă.
Comunismul olandez înseamnă că populația este egală, dar egalitatea este în bogăție, nu în sărăcie, așa cum comunismul din Rusia, România, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Albania, Mongolia, Cuba, Vietnam, Korea, RDG, Cehoslovacia, țări unde:
- nu găseai mâncare,
- salariile erau mizerabile,
- productivitatea era de trei ori mai mică,
- bunurile de consum lipseau,
- prosperitatea era doar un deziderat.

În Olanda toată lumea muncește eficient. Productivitatea este foarte ridicată. Oamenii sunt punctuali. Vorbesc puțin și muncesc mult. Acolo toată lumea are o casă, parter și etaj, cu o sufragerie având un geam imens, prin care se vede seara când lumina este aprinsă ce se întâmplă acolo, din stradă. Toți oamenii au mașini, dar le folosesc doar când se deplasează la sfârșit de săptămână, nu ca la noi, tot timpul. Ei merg pe biciclete. Olandezii au salarii mari, căci muncesc mult și bine, nu pierd timpul Se zice că la ei discuțiile durează cât bei o cafea. Comunismul olandez înseamnă egalitate în bogăție, sistem de valori bazat pe performanță, șansa de a a vea inițiativă și asumarea responsabilității, căci regina acolo are o viață modestă, nu cum era la noi burghezia roșie, doar posesoare de privilegii și atât.

(24 ianuarie 2023)

Comunismul cu circuit închis

Comunismul nu a fost o chestie chiar atât de insuportabilă pentru o mpătură de indivizi care erau în fruntea bucatelor.

Atunci ca și acum au existat indivizi, li ze zicea ilegaliști, care beneficiau de niște avantaje formidabile, exact cum o anumită categorie de după 1989 este tratată în același fel. Ilegaliștii erau tratați cu respect orinde mergeau. Aveau toate ușile deschise și beneficiau de pensii uriașe, de case de la stat, de bilete de tratament și de niște legitimații care le permiteau accesul în locuri cu totul speciale și de nebănuit pentru muritorii ceilalți. Ei erau prezenți în tribune, la tot felul de festivități stăteau în prezidii și de foarte multe ori erau chemați să le vorbească pionierilor despre suferințele îndurate din partea clasei exploatatore, despre închisorile unde le-a fost șubrezită sănătatea.

În București și în toate marile orașe erau niște case speciale unde din când în când intrau pe poartă diferite persoane, care erau lăsate să treacă de poartă dacă arătau o legitimație. În avcele case erau magazine cu de toate, cu lucruri de neimaginat, care în alimentarele clasei muncitoare nu se găseau nici în visurile cele mai colorate. Ilegaliștii, dar și vârfurile comuniste din județ intrau acolo, cumpărau ce le poftea inima și plin de satisfacție ieșeau glorioși. Ei erau rupți de realitate. căci în egoismul lor nu intrau niciodată în alimentarele goale și nici nu discutau cu ceilalți despre accesul lor la bunătățile magazinelor cu circuit închis și cu alte facilități nebănuite ca prețuri.

Fiecare județeană de partid și fiecare sector de partid aveau clădirile lor, iar la subsol sau pe un palier retras undeva ferit, se aflau cantina partidului și magazinul partidului, unde tovarășii care lucrau acolo aveau acces la cumpărături și la mâncarea pregătită și servită într-o zonă foarte cochetă și foarte curată. Prețurile erau simbolice în raport cu calitatea de excepție a produselor. 

În fiecare județ se găsea un hotel al partidului, unde tovarășii cu funcții de răspundere veneau să-și odihnească trupurile muncite la greu cu datul din clanță și să-și îndestuleze mațele cu mâncăruri foarte diversificate și să-și ude gâtlejurile cu băuturi alese. Calitatea servirii era de excepție, căci tovarășii trebuiau să se simtă după o zi istovitoare cât mai bine.

Știu despre toate acestea căci în anumite momente am avut ocazia să intru din întâmplare în acele magazine din neatenția paznicului de la intrare, dar neavând legitimație doar m-am uitat, neavând posibilitatea să cumpăr ceva deși prețurile nu depășeau 1/4 din ceea ce era în magazinele comuniste, când se băga marfă.

Și la cantina partidului am avut ocazia să merg de vreo două ori și cu 10 cei se mânca exact ceea ce în vremurile bune ale comunismului se mânca cu 60 de lei. La hotel era tot așa, căci mobila tapițată cu mătase nu s-ar fi găsit niciodată la un alt hotel decât cel al partidului, unde ca președinte de bac am avut posibilitatea să stau și să văd cum se lăfăie clasa muncitoare prin reprezentanții ei.

Comunismul cu circuit închis era acel comunism care făcea diferența între masele populare și nomenklatura comunistă care-i includea și pe ilegaliști. Ei aveau bani mulți. Ei aveau acces la mâncare fără să stea la cozi. Ei primeau case. Copiii și nepoții lor se bucurau de privilegii nebănuite. Până prin 1963 admiterea la facultate se făcea pe bază de dosar. Eu am prins vremurile când colegi de-ai mei erau proveniți din rândul clasei muncitoare și toată lumea îi trata altfel, mai ales dacă mai erau și membri de partid cu vechime.

Tot timpul am crezut că acele vremuri nu vor mai revenii niciodată, ceea ce nu este adevărat, căci după 1989 au apărut alții și alții care se perindă în fruntea bucatelor, după cum sunt rezultatele la alegerile parlamentare, care dau acces la cașcaval unora. Nu mai sunt magazine cu circuit închis, dar sunt alte modalități de a da acces nomenklaturii la plajele fine de la Monaco, la hotelurile din însorita Floridă sau din alte și alte destinații exotice unde nici prin gând nu le-ar fi trecut comuniștilor să le frecventeze cu grație, nonșalanță și sprinteneală dusă la obscenitate pin lejeritatea abordării. este vorba despre capitalismul de cumetrie care a înlocuit voios burghezia roșie.

(12 ianuarie 2018)