Ura de rasă la români

Azi 06 septembrie 2025 este momentul să nu ne mai ascundem după deget și nici să ne dăm fecioare neprihănite, căci istoria noastră mai veche sau mai recentă este marcată de evenimente grave care arată că ura de rasă nu este o caracteristică abstractă pe plaiurile mioritice din moment ce vorbim despre:
- evenimentele de la Târgu Mureș din 1990,
- revolta de la Hădăreni din 1993,
- pogromurile de la Galați și Dorohoi din 1940,
- lagărul de la Bug din 1941,
- agresarea livratorului din 2025.

Credem că dacă suntem un popor majoritar ortrodox, toleranța și iubirea aproapelui vin de la sine. Nu este chiar așa, dacă educația se oprește undeva departe de sufletul și de conștiința fiecăruia dintre noi. Atât timp cât vedem criminali care au arest la domiciliu, agresori cărora nu li se întâmplă nimic, violența se cultivă spontan și oricine poartă la el un cuțit sau un pistol, căci crede că are acest drept într-o țară liberă, din moment ce lui nu i s-a explicat niciodată ce înseamnă nici libertate și nici democrație. Ca fapt divers, cândva discutam la sală cu un tinerel care se lăuda că merge cu motocicleta, iar la întrebarea dacă are carnet a ridicat din umeri. Omul nu știa că nu are voie să meargă cu motocicleta dacă nu are carnet. Nu a trecut mult timp și tinerelul a venit la mine fericit că luase permisul de conducere a motocicletei. El încălca o lege, pentru că nu cunoștea legea. Chestia din constituție care zice ceva despre necunoașterea legii ar trebui să fie dezvoltată, căci dacă sunt 10.000 de legi, este greu să credem că cineva din popor le și știe, pentru a le aplica în spiritul și litera lor. oamenii trebuie educați. Spiritul de toleranță se educă în familie, la școală, în societate. Nu-mi aduc aminte ca în școală să-mi fi vorbit despre acest lucru. Ai mei m-au învățat de bine în această problemă. Societatea are grave carențe și trebuie întreprins ceva cu mult mai eficient în cultivarea toleranței, pentru a nu mai vorbi cu adevărat despre fapte reprobabile.


(06 septembrie 2025)

Negarea evidenței

Societatea modernă are obsesia discriminărilor, ceea ce seamănă într-un fel cu ascunderea gunoiului sub preș, căci oamenii sunt oameni și prin atitudinea lor arată care sunt marile diferențe dintre vorbe și fapte, iar noi știm cu toții că faptele contează, nu vorbele.

Să fiu mai clar. În societatea modernă, nu este acceptabil să spunem nimic negativ despre însușirile fizice ale unei persoane. 

Dacă un bărbat este gras sau o femeie este grasă, în niciun caz nu este de acceptat să facem comentarii despre faptul că sunt grași. Cel mult, facem referire la persoane supraponderale, fără a nominaliza sau fără a arăta cu degetul spre o anumită persoană.

Dacă un bărbat este urât sau o femeie este urâtă, în niciun caz nu este de acceptat să facem comentarii despre faptul că sunt persoane urâți. Cel mult, facem referire la persoane cu aspect neplăcut, fără a nominaliza sau fără a arăta cu degetul spre o anumită persoană.

Lucrurile stau tot așa în legătură cu apartenența la o etnie sau la o rasă.

Trebuie să spun din start că eu am aflat de existența raselor și etniilor la facultate de la colegii mei, căci la mine în mahala, toți copiii eram o apă și-un pământ la joacă, la învățătură și niciodată nu ne adresam unul altuia altfel decât prin numele mic, folosind chiar diminutive precum Gicuță, Ionuț, Mihăiță, Lenuța, Miorița sau Jenică. Mult mai târziu mi-am dat seama că eu mă jucasem și am avut cea mai frumoasă copilărie cu unguri, evrei, lipoveni, tătari sau rromi. Niciodată n-am să înțeleg relevanța adăugării la numele cuiva a acelor elemente care chipurile ar da o descriere mai completă respectivei persoane, descriere care nu face nicio referire la trăsăturile de caracter ale acesteia, trăsături de care eu trebuie să țin seama atunci când alcătuiesc o echipă cu care pornesc la drum în realizarea activităților unui proiect și unde contează punctualitatea, corectitudinea, eficiența, calificarea, atitudinea, exigența, modestia, experiența, dar și altele și unde doar o carență are rolul de a demola orice proiect, dacă ea există, se manifestă și nu a fost cunoscută.

Societatea modernă este extrem de superficială și ia în discuție ostentativ aspecte pe care le neagă, insistând asupra lor. Atunci când este vorba de o crimă și se specifică etnia criminalului sau rasa acestuia, toți nu uită să spună că se încalcă regulamentul CNA, dar spășiți și făcându-și mea culpa, cei ce discută, comit infracțiunea, doar pentru caracterul spumos al relatării și pentru a da culoare unui text fără valoare, căci crime se întâmplă cu miile și autorii sunt de toate felurile, încât n-ar mai trebui să mire pe nimeni din pe parte vine cel care a făptuit la cald un asasinat.

În opinia mea, orice discuție despre un nene sau despre o tanti, trebuie să pornească de la obiectivul pe care îl urmărim și să definim clar și categoric profilul acelui nene sau a acelei tanti în raport cu obiectivul pe care ni l-am definit. Vreau pe cel mai bun halterofil, nu mă interesează decât câte kilograme ridică cel selectat. Vreau programatorul cel mai bun. Mă uit să vedem ce programe a scris, discut cu el, îi dau o temă de a scrie un program, văd ce a făcut și mă conving că el este cel pe care-l caut pentru ceea ce am eu de făcut. În rest, o mie de ani pace, căci lucrurile neesențiale nu mă ajută pe mine să-mi ating obiectivul.



(05 februarie 2024)