Lașitatea mioritică

Istoria noastră are ciclicități speciale, dintre carea renașterea lașității mioritice este una dintre ele. O dată la 25 de ani ne apucă dintr-o dată să punem în cârca unei singure persoane tot răul la care fiecare dintre noi a contribuit cu cât a fost în stare. 

Nicolae Ceaușescu s-a înscăunat în 1964 și după 25 de ani a fost detronat, fiind purtător unic al tot răului care s-a produs la noi. Cei care l-au slujit cu devotament, s-au dovedit a fi primii care l-au părăsit și care din lașitate au aruncat cu pietre în el sau a lovit mâna care le-a dat bucata de pâine. Să ne amintim tânguielile ridicole ale celor care i-au fost în prima linie, clamând ziceri de care și văzduhul se rușina. Toate cuvintele grele le-au zis după ce acesta devenit dictator, odios și altele asemenea, nu mai avea cum să se apere din mormânt.

După ceva alți 25 de ani în 2014, i-a venit rândul fostului prezident Traian BĂSESCU să trăiască momentele lașității mioritice a foștilor săi tovarăși de luptă din PDL, care cu arme și bagaje au trecut la PNL, spunând în felurite modalități cum au luptat ei împotriva răului absolut. Căci, evident, cum stă bine unui politician dâmbăvițean, el a luptat și a luptat și binele pentru care a luptat, a ieșit victorios, deși tot timpul cât a avut de supt, a făcut-o fără nicio reținere, căci binefăcătorul era unul, pe care bineînțeles că în cele mai adânci străfunduri ale sufletului îl ura, dar pe exterior îl iubea, pentru a primi sinecurile de rigoare.

Noi folosim verbul a focusa în mod aiuritor, dar toți se focusează pe un general ieșit în pensie, atribuindu-i puteri supranaturale, aproape epice, un fel de deus in machina, dar pe invers. 

Stau și mă întreb câtă nerușinare zace în unii oameni, de ajung să se coboare atât de jos, încât să nu zicî ceea ce a zis Tudor POSTELNICU într-un moment de sinceritate pură, adică, am fost un dobitoc. După aceea, asemeni unui melc, să intre în cochilie și să rămână acolo până mai uită lumea.

Am cunoscut un individ NIV, care în noiembrie 1989 țopăia de fericire că Nicolae CEAUȘESCU va fi ales secretar general nu de partid, ci de popor, ca în ianuarie 1990 la gura lui să fie cele mai teribile ocări la adresa celui care îi dăduse o pâine foarte albă de mâncart și acces la magazinele cc-ului unde să-și satisfacă amanta lui cea tinerică.

Am cunoscut o altă slugă care acum se perindă pe la tot felul de televiziuni și spune că usturoi n-a mâncat și nici gura nu-i pute, deși în zicerile publice plescăia din limbă, exact pe părți care nu se expun în public, moi fiind și rotunde sau folosind comparații cu eroi din filme tip western american.
Lașitatea mioritică este o formă de existență a materiei, prin care se produce transformarea de la 180 de grade a persoanelor, atunci când stăpânul iese din scenă. Periodicitatea de 4 ani se produce, când tot din lașitate, cei ce vin la putere vorbesc despre greaua moștenire, pentru a masca propriile neputințe.

(30 mai 2017)

Nefericitul verb A PUTEA

În opinia mea, verbul a putea are următoarea seminificație:

- o persoană ia cunoștință de executarea unei anumite activități în condiții  foarte bune;

- persoana evaluează dacă are are capacitatea și resursele de a face acest lucru cu succes ori de câte 

  ori vrea;

- opțiunea de a face sau de a nu face acea activitate îi stă laîndemână integral;

- elementul de ambiguitate, de subiectivism nu are ce căuta în luarea deciziei de executare.

În realitate, pentru a evita responsabilizarea persoanelor și pentru a introduce elemente subiective și discreționare, interpretabile și pentru a-i tortura pe mulți dintre subordonați sau petenți, textele abundă prin verbul a putea, care are cu totul alte semnificații decât cele normale și logice.

Atunci când nu se specifică cu claritate condițiile în care există obligativitatea de a se da un anumit răspuns, o anumită soluție, este de la sine înțeles că se lasă la voia și discreția decidentului să se dea soluția, funcție de cu totul alte elemente decât legea sau regulamentele, făcându-se pârtie corupției endemice.

Nu este normal să se spună că un program de calculator că poate aduna două numere, când el este scris exact pentru a face acest lucru. Nu este normal să se spună că un utilizator poate opta pentru una din Ț opțiuni, ci respectivul are la dispoziție să aleagă una din Ț opțiuni. În cele Ț opțiuni este inclusă chiar și să se meargă mai departe, fără a alege ceva.

Când trebuie obținută o autorizație nu trebuie avize, ci certificări date de persoane calificate. Certificatul se dă numai  dacă  sunt îndeplinite condiții. Chestia cu avizul favorabil este o miserie, o porcărie și carea sigură de a genera corupție la toate nivelurile. Cine are toate certificatele, primește autorizația. Punct. Cine nu are, nu primește. Nu există stadii intermediare. Așa cum nu se spune că nu prea avem bilet de călătorie, așa cum un violator nu are cum să spună că a violat doar un pic sau un criminal că a omorât parțial, tot așa și cu autorizația: ori se acordă și se merge mai departe, ori nu se acordă și stop. De aceea se întâmplă tot felul de nenorociri, că se merge cu jumătăți de măsură. Verbul a putea are o contribuție groaznică prin utilizare fără cap. În textele mele și în tezele doctoranzilor mei, verbul a putea era prohibit. Bărbații adevărați nu-l folosesc. Numai fricoșii folosesc acest verb pentru a se înfășura în tot felul de măsuri de precauție. Ce bine ar fi dacă legile n-ar mai conține în textele lor acest verb! Ce bine ar fi dacă nici contractele nu l-ar conține. Cât de frumoasă ar fi viața noastră fără verbul a putea!

(19 aprilie 2017)