Showing posts with label criminali. Show all posts
Showing posts with label criminali. Show all posts

Friday, September 13, 2024

Rebutul social

De două luni am ocazia să văd cum se insistă la televizor pe prezentarea rebutului social. În comunism era exclus să se vorbească despre rebutul social, deși el exista și se manifesta. Comuniștii ziceau.
Nu ști, te învăță,.
Nu poți, te ajutăm.
Nu vrei, te obligăm.
Rebutul social este individul care prin comportamentul său intră în conflict cu toată lumea. Gândirea lui este sucită și ceea ce toată lumea consideră greșit, rebutul social, din contră, consideră că este normal, corect și eficient. Rebutul social are o părere foarte bună despre sine, despre acțiunile sale, despre rezultatele sale, în condițiile în care toți cei din jurul său le consideră greșite, pentru că sunt greșite în raport cu orice criteriu de evaluare ar fi luat în considerare.
Rebutul social este produsul unei societăți lipsită de capacitatea de a corecta comportamentele greșite ale cetățenilor și de a crea mediul de dezvoltare armonioasă a acestora, prin stimularea calităților, nu a defectelor, căci toți oamenii se nasc cu calități, doar că societatea, prin modul ei de relaționare, uneori realizează corecții necontrolate cu efect invers celui normal și modelează caractere specifice rebuturilor sociale. Criminalii în serie sunt exemplu extrem de rebuturi sociale. Violatorii în serie sunt și ei exemple de rebuturi sociale. Indivizii violenți sunt și ei rebuturi sociale.

(14 septembrie 2024)

Tuesday, August 13, 2024

Cum mor oamenii?

Oamenii mor:
-  de boală,
- se supărare,
- de râs,
- bătuți,
- de moarte bună,
- pe cale naturală,
- împușcați,
- înjunghiați,
- strangulați,
- carbonizați,
- arși,
- opăriți,
- striviți,
- torturați,
- izbiți,
- zdrobiți,
- infectați,
- înecați,
- asfixiați,
- decapitați,
- spânzurați,
- otrăviți,
- electrocutați,
- degerați,
- epuizați,
- mușcați de șerpi,
- mâncați de animale,
- izbiți de caldarâm,
- tăiați.
Zi de zi se întâmplă să auzim de morți suspecte, de omoruri calificate, de sinucideri, de decese datorită accidentelor de circulație sau de muncă și de fiecare dată ne cutremurăm, acceptând că așa i-a fost scris celui mort să-și sfârșească zilele. Ar fi bine pentru omenire ca înainte de a întreprinde acțiuni riscante să cugete așa încât efectul să nu fie un deces, de orice natură ar fi el, căci a muri este un proces ireversibil.


(13 august 2024)

Friday, August 9, 2024

Sadici, criminali, torționari

Ceva-ceva este în neregulă pe meleagurile mioritice din moment ce ies la iveală lucruri mai mult decât oribile, care fac dovada că nu suntem nici pe departe niște oameni miloși, milostivi, credincioși, plini de compasiune, săritori și mai ales cu spiritul dreptății în sânge.
Faptul că istoria noastră este bântuită de evenimente absolut reprobabile, arată fără putere de tăgadă că mai avem foarte mult de lucrat cu noi înșine, până a deveni cel puțin oameni în adevăratul sens al cuvântului. 
Să nu uităm pogromurile ținute ascunse de istorici pentru a nu șifona imaginea unui neam care n-a înțeles semnificația mersului istoriei. Să nu uităm fenomenul educației închisorii Pitești. Să nu uităm măcelul de la Jilava din noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940. Să nu uităm asasinarea savantului Nicolae IORGA în pădurea Strejnicu în noaptea de 27 noiembrie 1940. Să nu uităm că Nicolae CEAUȘESCU a fost împușcat în ziua de Crăciun a anului 1989.
Mai nou, torționarii din azilurile groazei au scos la iveală apetența spre sadism a multor indivizi față de bătrâni bolnavi și neajutorați, în numele stoarcerii de bani pentru plăceri lumești, unde complicitățile celor care trebuiau să-i apere pe nefericiții ținuți în mizerie, foamete și nepăsare.
De câteva zile se perindă pe micile ecrane câteva MENGELE cu fustă, care au reușit să cutremure o țară prin modul în care împărțeau dreptul la viață, respectiv, moartea, unor oameni și așa bătuți de soartă.
Părinții mei spuneau că înainte de război lumea era altfel. Avea frică de Dumnezeu, fiecare își știa rostul lui și erau prea puțini oameni nelegiuiți. Comunismul a distrus caracterul neamului prin normele artificiale, care au schimbat brutal regulile în societate, iar ceea ce vedem acum este doar vârful unui aisberg care plutește în derivă printre noi și se împrăștie în mii și mii de biluțe precum argintul viu, fără a sta locului pentru a fi colectat și apoi aruncat undeva în văzduh pentru a aduce marea resetare.


(10 august 2024)

Thursday, December 21, 2023

Criminalii în serie și Inteligența Artificială

Sunt sigur că un nene sau o tanti nu se scoală de dimineață cu fața la cearșaf și într-o clipă ia decizia să devină criminal în serie. Cel ce apare în societate drept criminal în serie este acela care a comis mai multe crime care au câteva elemente în comun și care atunci când este prins viu, este  dovedit, i se atribuie calificativul de criminal în serie și este pedepsit ca atare de justiție. 
În opinia mea, o persoană care ajunge să fie criminal în serie, are:
- un comportament aparte,
- un anumit nivel de inteligență,
- un anumit obiectiv,
- o anumită stare de spirit,
- o preocupare permanentă în a-și îndeplini obiectivul,
- un sistem de criterii în a-și alege victimele,
- metode de a genera piste false pentru a nu fi găsit,
- mesaje pe care le transmite societății,
- un plan prin care-și asigură reușitele.
Studiul colectivității criminalilor în serie este extrem de greu de abordat statistic pentru că:
- numărul criminalilor în serie nu este foarte mare,
- omogenitatea listei criminalilor în serie este mică,
- datele despre criminalii în serie sunt sumare și nesistematizate,
- dispersarea în timp și spațiu a subiecților este foarte mare.
Înainte de a face analiza calitativă a criminalilor în serie, este absolut necesar să se facă o analiză cantitativă a acestora, folosind statistica și nu orice din statistică, ci analiza de date, iar dacă suntem în stare să lucrăm cu volume extraordinar de mari de date, se va trece la nivelul următor, cel al folosirii data science. Acum că tot se vorbește pe l toate colțurile despre Inteligența Artificială, este momentul ca acestă Inteligență Artificială să intervină și să pună un pic de ordine în ceea ce privește sstudierea criminalilor în serie, atât a celor prinși vii, cât și a celor uciși de urmăritorii lor, pentru a stabili cât mai clr cum stau lucrurile, căci doar a constata că nenea X este criminal în serie sau tanti Y este criminală în serie, nu ne ajută cu nimic, ci trebuie să vedem dacă societaatea este în stare să geswtioneze fenomenul crimelor în serie, în ideea scăderii ritmului de producere a lor, prin scăderea pe baze științifice, dacă este posibil, a numărului de criminali în serie. Fără Inteligența Artificială se va lucra haotic, exact ca și până acum, iar ceea ce vedem la televizor se va continua, căci fenomenul este cum este și derularea lui nu depinde în niciun fel de noi, cei vcare ridicăm din umeri și ne uităm mirați spre cer, vrând ca de Sus să vină îndurarea și puterea de a trece și peste necazul care s-a abătut asupra noastră.


(22 decembrie 2023)

Thursday, August 3, 2023

Pe când criminalii, hoții și violatorii își vor da singuri pedepsele?

Când s-a constituit CPUN am fost șocat să văd cum membri acelei adunături și-au propus salarii și chiar dacă-și scoteau ochii pe chestii de doctrine, la votul salariilor s-au iubit pătimaș cu unanimitate zdrobitoare.
Au urmat ale perioade în care parlamentarii și-au votat indemnizațiile, fără a ține seama de nimeni și de nimic, căci unde onoare nu e, nimic nu e, iar banul este ochiul dracului.
Acum mulți ani am cunoscut un profesor care avea nora studentă și în ziua în care nora a dat examen, profesorul, adică tatăl socru a cerut asă nu participe la examen, ca să nu se interpreteze că-și favorizează nora. Unii l-au apreciat, dar alții au considerat că este doar o chestie de mascaradă. De la acel profesor, am considerat că apariția ANI - Agenția națională de Integritate, vine să aducă o serie de corecții. De foarte multe ori am semnat o hârtie în care declaram pe proprie răspundere că nu sunt în conflict de interese în legătură cu activitatea la care participam. Stau și mă întreb cum stă treaba cu legea eliminării pensiilor speciale, în condițiile în care uni membri CCR au astfel de pensii și nu au semnat o declarație legată de conflictele de interese.
Am și eu o întrebare: Pe când criminalii, hoții și violatorii își vor da singuri pedepsele?


(03 august 2023)

Saturday, July 29, 2023

Întrebări pe care mi le-am pus

Cum de s-a ajuns la azilurile ororilor și groazei?
Ce a făcut societatea civilă, care se ocupă de câinii vagabonzi, dar i-a neglijat pe oamenii în nevoi?
Cum și-au făcut datoria organele abilitate să vegheze la bunul tratament al oamenilor vulnerabili?
I-au văzut cei care au efectuat controale în aziluri pe cei pe care acum, ei îi numesc beneficiari?
Existau proceduri clare privind controalele în echipe complexe care să includă medici?
Ce consemnau procesele verbale ale controalelor în azilurile devenite acum ale groazei?
Cine își asumă responsabilitatea pentru crimele din azilurile groazei?
Se vor prescrie crimele din azilurile groazei, așa cum a fost patronată prescrierea unor pedepse?
Aparținătorii nu au chiar nici cea mai mare vină pentru tot ce s-a petrecut în azilurile groazei?
Cei care au avut cunoștință de ceea ce se petrecea în azilurile groazei, cum de au dormit liniștiți?
De ce mai vorbim de mila creștină, când am văzut tortură, înfometare, abuzuri, la doi pași de noi?
Lanțul indivizilor din managementul azilurilor, care se acopereau unii pe alții este zdrobit zală cu zală?
Se reformează sistemul azilurilor sau se pune lupul paznic la oi?
Se știe exact numărul azilurilor de bătrâni și de persoane cu dizabilități din spațiul mioritic?
Există o bază de date a persoanelor internat în aziluri?
De ce se spune că în azilurile groazei sunt beneficiari, când de fapt erau victime?
De ce se vorbește despre șefii azilurilor groazei, când de fapt ar trebui să se vorbească despre criminali?
De ce nu am auzit până acum nimic despre sancțiuni înscrise în regulamentele celor care controlau?
Dacă în Evul Mediu vrăjitoarele erau arse pe rug,  ce se va întâmpla acum cu torționarii din aziluri?
Se va tăia oare răul de la rădăcină, pentru ca societatea să se însănătoșească în ceasul al XII-lea?
Cât va dura până se va termina definitiv cu problema azilurilor groazei?
Cine îi sfătuiește pe criminali să ne spună aberații care ne insultă inteligența?


(29 iulie 2023)

Monday, July 10, 2023

Tăierea răului de la rădăcină

A trebuit să apară la Voluntari un lagăr de exterminare de tip nazist pentru ca autoritățile statului să se sesizeze și să pornească marea curățenie. Au început să cadă primele capete. Au fost destituiți:
Mihai TOMESCU
Adela CRĂCIUN
Crstina Elena ANTON.
Teodor NEGULESCU a demisionat.
Există instituții cu atribuții pentru a asigura bunul mers în azilurile de bătrâni și de persoane cu dizabilități, instituții pe care le numesc în continuare:
Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități
Direcția de Sănătate Publică
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorului,
Agenția Națională pentru Inspecție Socială, 
Agenția Națională pentru Inspecție Socială, 
Unii aveau ca obiect al muncii controlul și acum se vaită că le lipseau nișțte atribuții pentru a face controlul. 
Articolul se va completa pe măsură ce controalele și analizele vor identifica persoanele care nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu. Sper ca acum să nu existe aplicarea proverbului că la noi nicio minune nu durează mai mult de trei zile și procesul de trecere la normalitate șiu responsabilitate să fie implementat deplin și definitiv, ca niciodată să nu se mai repete crimele de la Voluntari.




(10 iulie 2023)

Friday, June 9, 2023

O mamă criminală încearcă să se disculpe

Cazul cutremurător al copilei de 12 anișori ucisă cu sadism și băgată în cufărul de la studio din apartamentul din Berceni, arată în ce hău s-a afundat societatea românească din cauza sărăciei, neînțelegerilor și a banilor.
Cazul este foarte întortocheat și le va trebui mult timp procurorilor de caz și judecătorilor pentru a scoate la lumină adevărul. Nu știu despre ce este vorba cu adevărat, pentru că tatăl biologic spune ceva, mama biologică spune altceva, iar concubinul mamei biologice nu a spus încă nimic, pentru că este de negăsit până în acest moment.
Nu-mi pot permite puncte de vedere, căci mass-media prezintă doar lucrurile care au un grad ridicat de spectaculozitate, care generează rating la cote cât mai ridicate și deci nu mă consider o persoană informată obiectiv, o persoană care să facă deducții, să construiască ipoteze, să facă ierarhii și să scoată doar câteva cuvinte pe baza celor constatate deja.
Totuși, din experiența pe care o am eu ca părinte, nu am scăpat din ochi nicio clipă pe niciunul dintre copiii mei, când mergeam pe stradă, când eram acasă sau eram în alt context. Copiii mei nu au deschis niciodată ușa altor persoane decât mie și soției mele, căci noi aveam un cod de identificare. Este adevărat că copiii mei au fost crescuți de socrii mei, dar știam foarte bine despre ce era vorba, cât de atenți erau ei cu copiii mei. Deci nu am explicație de cum acea copilă a ajuns de colo până colo, cum nu s-a respectat nicio regulă și toată lumea a lăsat timpul să treacă. Adevărul crunt și crud a ieșit la iveală ceva mai târziu când vecinii au alertat autoritățile din cauza mirosului care ieșea din apartamentul unde se afla cadavrul în putrefacție al copilei ucise.
De la distanță, eu o găsesc pe mama copilei, ca fiind pilonul întregii drame. Ea este persoana care a preluat copila și nu a mai dus-o înapoi celui ce avea custodia acesteia. Ea este persoana care a lăsat copila un seama unui străin, care avea un trecut neclar și ea nu are cum să invoce necunoașterea acestui trecut. Ea este persoana care a plecat, lăsându-l pe străin să facă ceea ce ea trebuia să facă mai întâi de toate dacă se considera cu adevărat mamă. Cred că lucrurile stau altcumva. E vorba de bani și de răzbunare.


(09 iunie 2023)

Friday, January 13, 2023

Întocmirea listelor buclucașe

Am văzut de-a lungul anilor că li s-au pus în cârcă unor șefi, chestii făcute de executanți iresponsabili. Mă gândesc la acordarea unor distincții de către administrația prezidențială unor torționari, unor securiști de-ai lui CEAUȘESCU, unor pușcăriași. Mă gândesc cum orașul Caracal a devenit oraș turistic de interes local și premierul nu știa.
În mod normal, să zicem că de la un centru de comandă se cer liste în teritoriu cu persoane sau obiective, dintre care vor fi selectate unele. De la centru se dau precis și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele sau obiectivele pentru a fi incluse în listă. Va pleca de la nivel local mai multe liste însoțite de documentații, care dacă sunt analizate, să rezulte că trecerea pe listă s-a făcut corect.
Aceste filtre se folosesc pentru ca în final să apară o listă centralizată fie cu persoane care îndeplinesc condițiile, fie cu obiective, care de asemenea, îndeplinesc condițiile. Cei de pe liste beneficiază de statutul pentru care s-au cerut listele. Și totuși apar probleme. Cauza apariției problemelor este una simplă: se pierde informația. Fiecare listă de la nivelul local, este întocmită și trebuie să poarte o singură semnătură, semnătura celui care răspunde de conținutul listei. Doar o singură persoană este reponsabilă de ce este în lista de la primul nivel.
La următorul nivel, se primesc mai multe liste și documentații și se adaugă filtre. Va rezulta o nouă listă cu toți cei ce corespund și noilor filtre. Lista trebuie semnată de o singură persoană. Se procedează la fel până se ajunge la cel care atribuie avantajele pentru acre au fost cerute listele. 
Dacă apare o problemă, trebuie văzut unde a fost eroarea. Nu este nicio problemă de a identifica cine este responsabilul pentru că se merge aval-amonte și problema este rezolvată. Chestiunea este că responsabilul care trebuia să se îngrijească de la nivelul cel mai de jos este cel care va fi sancționat. Tot așa se va proceda pe întreg lanțul, până la capăt. În momentul în care nu se procedează așa, să nu ne mirăm. Chestia cu semnături multiple pe un document determină disiparea responsabilității și totul se duce de râpă.

(13 ianuarie 2023)

Tuesday, August 24, 2021

Corporatiștii au salarii mult prea mari

În corporații:
- există câteva proceduri,
- salariații nu ies din proceduri,
- creativitatea este exclusă,
- disprețul pentru client este maxim,
- simplismul este dus la cote incredibile.
Consider că acesți executanți merită salarii cu mult mai mici decât. cele pe care le primesc, întrucât derulează munci de rutină care nu presupun:
- atitudine,
- personalitate,
- creativitate,
- responsabilitate, 
- decizie.
Ei primesc o problemă. dacă au procedură aplică procedura. dacă nu au procedură, ei aplică eronat o procedură și-l duc pe client pe buza prăpastiei, cel mult îl lasă baltă. Atitudinea disprețuitoare a corporațiilor față de client este pusă în opera de către salariații corporatiți.
Să fiu explicit. Am solicitat unei corporații să-mi trimită exact în scris care sunt obligațiile mele de plată pentru a încheia colaborarea cu ea. Acolo NU există procedura de a trimite un însc ris, ci totul se rezolvă telefonic. Șmecheria este că:
- la telefon se dau mesaje lungi lămuritoare, fără sens,
- se așteaptă indefinit pentru că operatorii sunt ocupați,
- setul de opțiuni este incomplet, fără a acoperi situații noi.
Problema nu se rezolvă, căci corporația este clădită să obțină profit cu orice preț, clientul fiind doar o anexă a acesteia. În contextul în care corporatiștii nu cunosc procedurile, lucrurile devin și mai rele, căci în dorința lor de a fi drăguți, fac numai boacăne. Foarte rar se găsesc corporatiști puși pe fapte bune.
Multe dintre corporații aplică proceduri cu iz nazist, care duc spre exterminarea prin disconfort a clienților.
Voi veni cu detalii.



(24 august 2021)

Thursday, April 1, 2021

Bolul care trage, tot în ăla dai...

Proverbul acesta s-a văzut exact când protestatarii au mărșăluit în curtea spitalelor din Brașov și au strigat lozini dintre cele mai nepotrivite, care i-au descalificat.
Medicii au fost în prima linie.
Medicii s-au luptat pentru a salva pacienții de COVID 19,
Medicii au dat dovadă de spirit de sacrificiu.
Ca să li se aducă acele injurii nepermise celor care și-au riscat viața, este lucrul cel mai rău care s-a întâmplat vreodată. Este ca și cum ai arunca cu o piatră într-o oglindă venețiană de cristal și o faci țăndări.
Nu degeaba avem noi proverbul că boul care trage, tot în ăla dai. Suntem un popor care nu avem respect față de nimic și de nimeni. Îi porcăim pe învățători, cerem moarte intelectualilor, pe doctori îi facem criminali. Un popor care nu are respect față de nimic, și de nimeni, nici față de el însuși, merită să trăiască în sărăcie, în întuneric și să fie călcat în picioare de toate celelalte semeții, căci crede că acesta îi este soarta și se împacă cu ea, căci nu are măreția victoriilor în onoare și eroism. În constituție lipsește cuvântul onoare, ceea ce este rău din moment ce multe pagini nu sunt dedicate calităților poporului.


(02 aprilie 2021)

Saturday, March 24, 2018

Despre criminalii de război

Am găsit pe Internet lista unor criminali din cel de al II-lea Război Mondial și am găsit tot pe internet înălțimile lor, căci naziștii erau foarte meticuloși.
Iată ce a rezultat:

Numele
Înălțimea
Joseph GOEBBELS
165
Erwin ROMMEL
168
Martin BORMANN
170
Ratko MLADIC
170
Heinrich HIMMLER
174
Josef MENGELE
174
Rudolf HESS
175
Adolf EICHMANN
176
Joseph KONY
177
Joachim von RIBBENTROP
178
Hermann GORING
178
Albert SPEER
182
Wilhelm KEITEL
185
Reinhard HEYDRICH
191
suma
2463
media
175.9286
abaterea standard
6.888835
coeficient variație
3.9157

Din analiza statistică rezultă că media înălțimii este reprezentativă. Lotul de date conține cu mult mai puține decât acel minim de 16 componente câte cere statistica. Pe măsură ce voi identifica alte date, voi completa acest tabel. Am o aplicație excel și calculele nu mai sunt o problemă.





(24 martie 2018)