Catedra de Cibernetică Economică

Trebuie să mă laud și eu cu ceva și anume, am fost membru al Catedrei de Cibernetică Economică. În anul 1970, pe când profesorul Nicolae RACOVEANU, decanul Facultății de Calcul Economic și Cibernetică Economică mi-a propus să rămân asistent universitar stagiar îm Catedra de Cibernetică Economică am auzit pentru prima dată acest nume, deși ceva-ceva mai știam eu. Deși am primit repartiție guvernamentală, întâmplarea a făcut să ajung asistent universitar stagiar începând cu anul universitar 1971 - 1972 în Catedra de Cibernetică Economică. Erau în Catedra de Cibernetică Economică următorii profesori universitari:

Manea MĂNESCU

Constantin IONESCU

Ludovic TÖVISSI

Gheorghe VASILESCU

Mihai C. DEMETRESCU

Mircea BULGARU.

Tot în Catedra de Cibernetică Economică erau conferențiarii:

Vladimir TREBICI

Tudor BARON

Nicolae VIȘINOIU

Eugen ȚIGĂNESCU

Gheorghe DODESCU

Gheorghe BOLDUR

Traian MITRAN

STĂNCULESCU

Virgil SORA

În Catedra de Cibernetică Economică erau când am venit eu acolo, lectorii universitari universitari:

Marcel STOICA

Constantin BARON

Liviu TROIE

În Catedra de Cibernetică Economică erau când am venit eu acolo, asistenții universitari:

Vasile NICA

Afrodita IORGULESCU

Gheorghe OPRESCU

Gheorghe STOICA

Dumitru MARIN

Rodica MIHALCA

Constantin APOSTOL

Valer ROȘCA

Florin PILAT

Dan IONESCU

Mircea MANOLE

Ion TALABUR

Gheorghe SABĂU

Gheorghe SOFRONIE

Floare MUSTAȚĂ

Nicolae APOPEI

Corneliu CUȘA

Livia NISIPEANU

Tudor MISDOLEA

Cu timpul, unii asistenți au devenit lectori universitari. Au mai venit în În Catedra de Cibernetică Economică noi asistenți universitari, dar au mai plecat fie lectori universitari, fie asistenți universitari care nu aveau posibilitatea de a promova pe motive de dosar.

În anul 2011 s-a produs dispariția Catedrei de Cibernetică Economică, prin absorbția ei de către Catedra de Informatică Economică, rezultând Departamentul de Informatică și Cibernetică Economică.  Au fost încercări de a nu se produce acest dezastru, în care catedra fanion a Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică a dispărut. Vor trece ani până când o echipă de tineri îndrăzneți și determinați vor avea curajul să-și ia destinele în propriile mâini pentru a readuce la viață o nouă Catedră de Cibernetică Economică, căci facultatea are nevoie de o entitate care să o reprezinte alături de celelalte entități mărețe.

 




(28 februarie 2025)

1.000 de oameni care m-au impresionat: George THEILER.

Matematicianul George  THEILER era colaborator al conducătorului meu științific de doctorat, profesorul universitar Ludovic TÖVISSI, cu care publicase împreună articole importante în Revista de Statistică, dar și în alte reviste de specialitate. După ce am prezentat teza mea de doctorat unor specialiști, așa cum dorea profesorul Ludovic TÖVISSI, la un moment dat mi-a întrebat dacă aș fi de acord să fac o prezentare în fața profesorului George  THEILER, a cărui părere cântărea foarte mult pentru profesorul Ludovic TÖVISSI. Eu am fost de acord și mi s-a spus că într-o anumită zi, la amfiteatrul I voi face acea prezentare. Era important să fiu pregătit că profesorul George  THEILER îmi va pune foarte multe întrebări, chiar în timpul prezentării și trebuie să răspund pe loc.

Eu aveam ceva slide-uri pentru retroproiector, aveam și ceva planșe, dar am mai făcut încă vreo câteva, să cuprind cât mai multe aspecte din teză, ca atunci când voi fi întrebat ceva, să nu stau să bâjbâi printre hârtii pentru a căuta răspunsul și mai ales, să nu fie nevoie să scriu ceva pe tablă, căci acolo erau șase table imense unde se scria tot ce doreai, fără a fi nevoie să se șteargă ceva prea des.

Aveam emoții mari, căci profesorul George  THEILER era renumit pentru exigența sa și pentru modul direct de a se adresa interlocutorilor. În ziua și la ora  stabilită am ajuns la amfiteatrul I, am așteptat câteva minute și au venit profesorul George  THEILER și profesorul Ludovic TÖVISSI. Eu am urcat pe scenă, am dat drumul la retroproiector, iar cei doi profesori s-au așezat în primul rând de bănci. Am început să vorbesc. Totul a durat cam trei ore și ceva, căci după câteva slide-uri venea o avalanășă de întrebări, iar eu trebuia să întrerup prezentarea și să răspund. Eram un pic antrenat, căci mai făcusem niște prezentări, dar nu fusesem întrerupt niciodată. 

Profesorul George  THEILER era atent la toate detaliile și dorea să se convingă că tot ceea ce spuneam se susține și că am argumentele necesare pentru a demonstra că este corectă abordarea mea.

Marele meu noroc a fost că învățasem cu ani în urmă de la cercetătorul științific Csaba FABIAN să fac analiză dimensională tuturor ecuațiilor sau inegalităților din modelele pe acre le construisem și profesorul George  THEILER ținea foarte mult la corectitudinea construcțiilor pe care eu le prezentam. 

Nu am avut discuții în contradictoriu și nici concluzii din care să rezulte că mai trebuia să sap câte ecva legat de un slide sau de un model sau de o soluție pe care o prezentam. După fiecare dialog, reluam prezentarea tezei mele de doctorat. 

Eu aveam exercițiu de vorbire, căci erau seminarii unde trebuia să vorbesc și aveam uneori chiar și cinci seminarii pe zi, deci eram cu experiență de a vorbi fără întrerupere. Vedeam cum se derulează prezentarea mea și vedeam cum profesorul George  THEILER rămâne la fel de concentrat și cu același interes de a-mi pune întrebări. La un moment dat, mi-a cerut să fac un rezumat la tot ceea ce prezentasem. M-am conformat. După aceea, mi-a zis să concluzionez. Am concluzionat. Am discutat după aceea despre bibliografie. Am încheiat. Profesorul George  THEILER mi-a spus că am făcut o treabă bună și ne-am strâns mâinile, fiecare plecând la treaba lui.

Seara, conducătorul meu de doctorat, profesorul Ludovic TÖVISSI mi-a dat telefon și mi-a zis că am făcut o treabă bună și că profesorul George  THEILER a întrebat când e ziua susținerii tezei, dar nu exista fixată acea zi, iar profesorul Ludovic TÖVISSI a spus că a doua zi să ne vedem să stabilim pașii pentru a urgenta susținerea tezei în ședință publică.

Pe mine m-a impresionat profesorul George  THEILER căci de la înălțimea sa, a rezervat câteva ore pentru mine, pentru a-mi prezenta teza de doctorat. Mai mult, a urmărit cu atenție deosebită prezentarea mea, iar analiza pe acre a făcut-o la fiecare pas, era bazată pe principiile pe acre le stăpânea foarte bine și dorea să vadă dacă și eu respect acele principii. tactul său, profunzimea gândirii sale, capacitatea de a se apropia de un subiect pe care eu îl dezvoltam în teză, m-au impresionat teribil de mult și m-au făcut ca mult timp să mă gândesc la acest minunat om de știință și să-i acord respectul meu nețărmurit.

(15 martie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Ludovic TÖVISSI

În primul rând, vreau să spun că Dumnezeu a vrut ca eu să-l întâlnesc pe profesorul Ludovic TÖVISSI în vremea când eram student în anul al IV-lea și după terminarea facultății, să am șansa să-mi fie conducător științific de doctorat.

În al doilea rând, de pe poziția mea de doctorand, am avut posibilitatea să învăț foarte multe lucruri de la profesorul Ludovic TÖVISSI referitoare la:

- scrierea unui articol, 

- documentarea la teza de doctorat,

- desfășurarea unui ciclu de cercetare științifică,

- respectarea cuvântului dat,

- corectitudinea în cercetarea științifică,

- lucrul în echipă, 

- criteriile valorice adevărate,

- modul de analiză a soluțiilor originale,

- modul în care trebuie muncit cu seriozitate.

Am fost doctorand alături de cei care aveau să devină în anii următori profesorii universitari renumiți și aici enumer pe Ion Gh. ROȘCA, Cornel TÂRHOACĂ, Tudorel ANDREI, Maria BLIDEA, Eugen PECICAN, Marcel STOICA, Liviu TROIE, Valer ROȘCA, Emil SCARLAT, Florica LUBAN, Ioan ODĂGESCU, Alexandru TAȘNADI, Doina FUSARU, Traian SURCEL, Gheorghe SOFRONIE, Marin ANDREICA, Constantin MITRUȚ, Vergil VOINEAGU, Doru ȚAGANEA și cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă Ion IVAN, așa cum îi plăcea să spună unei vedete a Revoluției din Decembrie 1989.. 

Profesorul Ludovic TÖVISSI  știa să-și aleagă colaboratorii dintre cei care erau dispuși să studieze cu seriozitate bibliografia, care aveau puterea să muncească foarte mult pentru a obține rezultate valoroase, publicabile chiar și în condițiile vitrege de dinainte de 1989.

Profesorul Ludovic TÖVISSI  a venit în fața colaboratorilor săi cu realizări științifice deosebite și aici amintesc cartea de 450 pagini, Analiza statistico-matematica a calității producței industriale, scrisă împreună cu matematicianul Nicolae RANCU și publicată în anul 1964 în Editura științifică. Lucrarea a obținut premiul Academiei RPR. A mai publicat multe alte cărți deosebit de valoroase.

Profesorul Ludovic TÖVISSI m-a impresionat prin stilul său de muncă. Dacă avea o carte în biblioteca personală care îmi era de trebuință, mi-o aducea. La contractele de cercetare, lucra cot la cot cu tinerii din echipă și experiența sa a permis clarificarea multor probleme, dar modul de a discuta determina o atmosferă de lucru extrem de productivă, unde inițiativele bune își făceau locul rapid.

Faptul că am continuat colaborarea cu profesorul Ludovic TÖVISSI, fostul meu conducător științific de doctorat mulți ani de la susținerea tezei mele, arată cu claritate că tot timpul am avut ce învăța de la omul și profesorul care mi-a călăuzit pașii în vremea când am avut mare nevoie de un mentor adevărat.

(11 ianuarie 2023)

PhD: profesia de doctorand

Pe vremea lui CEAUȘESCU era un  tip care se semna peste tot cu drd. ceea ce mă intriga. Misterul mi l-a descifrat profesorul Ludovic TÖVISSI, conducătorul meu științific. Respectivul era doctorand de 25 de ani, spunea profesorul și în lipsa unor merite speciale, își trecera în palmares această calitate de doctorand, dacă și aceasta o fi o calitate.

De atunci am luat hotărârea să nu folosesc niciodată nici eu și nici colaboratorii mei acest drd care nu înseamnă nimic special, ci din contră, ceva ce miroase a neisprăvit.

Acum, de când cu plagiatele la doctorate târâte prin justiție, oamenii onești evită să mai facă doctorate în Ro și se observă interesul scăzut pentru acestă formă de calificare. Totuși, există persoane care își dorec cu insistență să facă doctorate, deși nu au resursele necesare pentru așa ceva. Ele dau admiteri, sunt exmatriculate, iar dau admiteri și tot așa, pentru că un doctorand pentru un an reprezintă și pentru concucătorul său de doctorat o ajustare a normei didactice. Trei doctoranzi îl scutesc pe conducător de suficiente ore din normă încât să accepte și compromisuri, deși știe că respectivul nu va face în vecii-vecilor acele referate și nici teză. Ambele părți sunt mulțumite. Doctoranzii că-și clătesc orgoliul, iar coordonatorii că au locuri ocupate și norme ajustate. Finalitatea nu mai contează nici pentru unii și nici pentru ceilalți. Alți oameni, alte vremuri. Pe vremea mea, cu totul altfel se puneau problemele. Conducătorul își alegea doctoranzii. Doctoranzii erau în proporție de peste 80% cu șanse fe a finaliza prin susținerea tezei. În niciun caz nu se punea problema de a lua la doctorat un exmatriculat de la un coleg. Pe vremea când făceam eu doctoratul, dacă cineca era exmatriculat, trebuia să de admitere la doctorat în alt centru universitar pentru a i se pierde urma, atât de rușinoasă era situația acestuia. Acum nu mai contează nimic. Totul este în mișcare.

Profesia de doctorand se pare că este la modă, din moment ce au apărut doctoranzii permanenți sau de serviciu cum s-ar zice. Unor insituții le este convenabil să aibă pe ștatele de funcțiuni persoane despre care se zice că sunt doctoranzi. Conducătorilor științifici le convine. Dar și doctoranzilor le place. Fiecare are mulțumirea lui.

(18 martie 2018)

CSIE'50 - Doctoratul în comunism

Comunismul românesc a dezvoltat multe activități după modelul sovietic. Prin deceniul al VI-lea al secolului trecut manualele după care se învăța în școlile de la noi erau traduceri din limba rusă. Avademia de Studii Economice s-a numit până prin 1967 Institutul de Științe Economice și Planificare V. I. LENIN, denumire care a rămas mulți ani cu urmele până când după Revoluție clădirea din Piața Romană a fost văruită. Și doctoratele s-au derulat tot după modelul sovietic. În Facultatea de Cibernetică Economică erau conducători de doctorate profesorii Ludovic TÖVISSI, Mircea BIJI, Constantin IONESCU, M.C. DEMETRESCU, Mircea CRISTUREANU, Mircea BULGARU, Manea MĂNESCU, Ion IVĂNESCU, adică foarte puțini, cu foarte puține locuri, numărul doctoranzilor fiind extrem de mic, iar susținerile de teze de doctorat fiint rare, rare, rare.

Admiterea la doctorat avea criterii legate de:

- media de absolvire a facultății;

- recomandarea dată de la locul de muncă;

- experiența acumulată în domeniu;

- capacitatea de a convinge comisia care era suverană.

Stagiul doctoral includea:

- cel puțin trei examene în fața unei comisii dure;

- cel puțin trei referate susținute în catedră;

- activitate intensă de documentare și de cercetare;

- obținerea de soluții originale în contracte de cercetare;

- în a-l convinge pe conducîtorul științific că știi despre ce faci.

În vremurile comuniste, existau nenumărate filtre, căci avizul catedrei era primul pașaport că autorul tezei are calități moral-politice care-i permit să susțină teza de doctorat, fără a face de râs colectivul din care provenea. Susținerea referatelor nu avea nimic formal. Susținerea tezei se făcea prin diferite colective de cercetare sau în seminarii științifice recunoscute, ceea ce elimina din start ideia de plagiat sau de a face ceva în dorul lelii, doar pentru a obține titlul de doctor. Consducătorii științifici nu conducear teze de doctorat decât cele stricte în domeniile unde ei aveau calificare, adică expertiză cum se zice acum. În niciun caz nu apărea situația ca să fie susținută vreo teză de doctorat care să nu fi trecut prin nenumărrate filtre și care să nu fie exact ceea ce dorea conducătorul științific. În vremurile acelea nici facultățile nu se mai făceau aiurea, cu masterate la kilogram și cu atât mai puțin nu veneau la doctorat politicieni, căci aceștia nu aveau timp să se dea în bărci cu stagii doctorale. Partidul le cerea să fie prezenți pe teren, căci birourile lor era țara sau județul sau comuna, după cum fiecare avea locul de muncă și responsabilitățile.

Durata unui stadiu doctoral era de 6-7 ani în științe economice. Numai la matematică erau excepții cu tineri care făceau doctorate sub 30 de ani, iar aceștia ajungeau să aibă rezultate teoretice de excepție, care justificau astfel de abordări, de asemenea, de excepție precum Constantin TELEMAN, Ciprian FOIAȘ, Constantin NIȚĂ, Marius IOSIFESCU. Pentru absolvenții Facultății de Cibernetică Economică era la doctorat specializarea Cibernetică și Statistică Ecomomică. Abia după anul 2006 a apărut și specializarea Informatică Economică. Numai după Programul Bologna de după 1999 un stagiu PhD durează 3 ani, ca la grădiniță și se scot doctorii pe bandă rulandă. Pe vremuri mai era respect pentru calitate, iar avizul CUB sau CM al PCR filtra și el noncalitatea cum mult masi mare eficiență decât autonomia universitară din capitalismul sălbatic și mioritic, cu plagiate exprimate în procente cu limite acceptate ca fiind valabile.
Când în 1970 a venit tânărul doctor al Universității din Bonn, Csaba FABIAN și a vorbit despre cum se făceau doctoratele în RFG mi-am zis că trebuie să fiu un norocos dacă voi avea și eu un conducător științific care să procedeze la fel ca acolo. L-am găsit și sunt sigur că procedând așa, totul curge normal, firesc, valoric și creativ.

(28 mai 2017)

CSIE'50 - cei ce nu mai sunt

Concluzia este simplă: nimeni nu este veșnic. Cine crede că va moșteni lumea, se înșeală amarnic. Cine crede că este de neînlocuit, face eroarea vieții sale. Am traversat o adevărată epocă glorioasă în care am cunoscut în Academia de Studii Economice foarte multă lume. Pe unii îi mai văd și azi, pe alții însă, nu-i mai întâlnesc pentru că au plecat în lumea celor drepți. Știu exact, că în urma fiecăruia dintre noi nu rămân decât trei variante, nu trei alternative, cum greșit a zis în repetate rânduri universitarul doctor în drept Emil BOC, în vremurile când vorbea de aviara gripa și anume:

- cei despre care zic: Dumnezeu să-i ierte!

- cei despre care nu zic nimic;

- cei despre spun că despre morți numai de bine.

În ultimele două variante evit să dezvolt subiectul pur și simplu, având motivele mele și tăcerea mea, cine vrea s-o interpreteze o face pe propria-i răspundere, prin complementaritate sau antiteză în raport cu cei pe care i-am cunoscut și pentru care admirația mea rămâne veșnică. Ei au fost aceia care mi-au făcut bine, mi-au fost modele și mi-au dat învățăminte exact când am avut nevoie, de am ajuns ceea ce sunt azi. Fără ei n-aș fi fost nimic, pentru că fără sprijin, aprecieri și încurajări, oricât aș fi muncit eu de mult și de bine, totul ar fi fost în zadar.

Pe cei mai buni îi numesc acum:

Ludovic TÖVISSI

Geo VASILESCU

Constantin IONESCU

Nicolea RACOVEANU

Edmond NICOLAU

Andrei GOGA

În rest, totul este poezie, cântec și uneori subiectivism. Dar au fost și buni și mai puțin buni, despre care nu scriu. Restul despre care n-am să spun niciodată ceva numindu-i pentru că faptele lor urâte m-au marcat sau mi-au încetinit evoluția, producându-mi dureri inutile și gratuite.

(14 aprilie 2017)

CSIE'50 - profesorul Emil SCARLAT

A scrie despre profesorul Emil SCARLAT nu este foarte simplu din mai  multe motive, dintre care enumăr câtecma care-mi vi acum în minte:

- îl cunosc de foarte, foarte mulți ani;

- activitatea lui și pe care eu o cunosc este foarte bogată;

- trebuie să mă străduiesc să gestionez superlativele;

- stilul în care voi scrie să rămână clar și cât mai obiectiv.

Pe Emil SCARLAT, l-am cunoscut la începutul anului universitar 1968-1969 când am solicitat și am și obținut să locuiesc în căminul Sahia de lângă Grădina Icoanei, din vecinătatea Ambasadei RP Ungare, deci în burucul târgului. A fost un moft, pentru că plecam de la căminele din complexul Agronomie cu camere cu 4-5 paturi la Sahia unde eram 18 într-o cameră și unde director de cămin aera o doamnă lector, cam politrucă, destul de ciudată, pentru că venea în vizite inopinate în camere de studenți, unde nu întotdeauna eram găsiți chiar pe poziții de studioși cu cursuri sub nas au discutând cu Scânteia în față pentru a analiza ultimele documente de partid și de stat. În acea cameră de 18 paturi eram și eu, era și Emil SCARLAT, era acolo și colegul meu cu un an mai mare Valer ROȘCA. Am intrat rapid în vorbă cu studentul de anul al II-lea Emil SCARLAT și am aflat că terminase anul întâi cu media 10, ceea ce m-a impresionat, eu neatingând astfel de performanțe, vecine cu perfecțiunea sau mai corect, performanțe care sunt perfecțiunea însăși. După acel an petrecut la căminul Sahia în care mi-am dat seama că Emil SCARLAT este un om cu calități speciale, cu un nivel de profunzime aparte și cu o capacitate de muncă de invidiat, ori de câte ori ne întâlneam discutam probleme de economie modernă, căci el stăpânea multe concepte, fiind un tip care citea foarte mult literatură de calitate. Îmi plăcea cum scria, căci față de mine care uneori scriam fără să mai înțeleg ce am scris, el își păstra scrisul caligrafic, inconfundabil, scris pe care îl are și azi.

După ce a terminat Secția de Cibernetică Economică, l-am întâlnit pe poziția de doctorand al profesorului Ludovic TÖVISSI, unde și eu derulam un stagiu doctoral. Conducătorul nostru, când făceam deplasări la CIPA RM. Vîlcea la contractul de cercetare, avea numai cuvinte de laudă față de doctorandul său Emil SCARLAT. El a susținut teza Management of Dynamic Economic Systems în 1979, având o commisie formată din personalități marcante ale domeniului. În timp, tânărul Emil SCARLAT a scris cărți valoroase, dintre care lucrarea publicată la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică , din  Bucureşti, din 1979, intitulată Metode şi modele ale analizei economice structurale avându-i ca autori pe L. Tövissi, E. Scarlat şi Al. Tașnadi. Mă laud că am primit de la autori unexemplar, pe care l-am citit cu mare plăcere, pentru că avea în el acele modele cibernetice frumoase cu care mă obișnuiseră autorii în articolele din revista Studii și Cercetări de Calcule Economic și Cibernetică Economică și care veneau cu o viziune originală asupra unor noi tipologii de sisteme economice.

Fiind colegi de catedră, el în colectivul de cibernetică și eu în cel de informatică, ne întâlneam destul de rar, dar de fiecare dată când ne întâlneam,  aveam ce discuta pentru că pe inytervale mari se acumulau destul de multe lucruri, unele bune, altele nasoale, care trebuiau discutate. Nu vreau să intru în detalii mai ales în ceea ce privește tălpile puse tinerilor asistenți de la catedră care erau în colectivul de cibernetică economică, întrucât se instaurase un fel de dinastie din partea cercetătorilor din Centrul de Calcul, care îi cam sufoca nemeritat pe colegii mei.

Emil SCARLAT a parcurs toate treptele carierei didactice de la asistent universitar, la lector universitar, la conferențiar universitar și a devenit profesor universitar după 1990, iar ceva mai târziu a obținut calitatea de conducător științific de doctorat, pentru că avea:

- cărți scrise;

- articole publicate în reviste de specialitate;

- participări la conferințe științifice importante;

- premiul Academiei Române în 1980, PS AURELIAN.

Trebuie neapărat să scriu despre rolul decisiv jucat de profesorul Emil SCARLAT în desprinderea colectivului de cibernetică economică și constituirea Catedrei de Cibernetică Economică, lăsându-i fără obiectul muncii pe mulți dintre cei care duseseră stagnarea vechii catedre pe culmile rămânerii absolute în urmă. L-am considerat pe profesorul Emil SCARLAT un veritabil deschizător de drumuri, îndrăzneț, cu idei clare, vizionar, care a știut și știe să vadă direcția ce trebuie urmată, pentru a obține acele rezultate valoroase pe care studenții din zilele noastre  le așteaptă cu ardoare. Acum, profesorul Emil SCARLAT coordonează un curs de master interesant de cloud computing.

Multe ar fi de scris despre colegul meu Emil SCARLAT, numai că mai trebuie să mă și opresc, întrucât vreau să-i dau un telefon să mă întâlnesc cu el să mai povestim.

(20 martie 2017)