Analiza literară pe text

Rezumatele, chinul elevilor sunt chestii pe care niște juriști adevărați le-ar desiința într-o secundă, iar consecințele prin aplicarea corectă a legilor ar duce pe făptași la agi grei de pușcărie.
Este inadmisibil să spui tu ca autor de rezumate că autorul X a vrut să spună, când tu doar ai citi ce a scris respectivul, fără să fi stat de vorbă cu el măcar o secundă. Este impardonabil să faci presupuneri după cum te taie pe tine capul ca autor de rezumate și să construiești judecăți de valoare, doar că ți se pare ție ceva într-un anume fel. 
În concluzie, consider că rezumatele trebuie să conțină obligatoriu în ele formulări precum:
- așa cum mi se pare mie,
- după opinia mea,
- cred că autorul a vrut să spună,
- o interpretare a mea pentru metaforă este,
- criticul literar X a concluzionat că.
Niciu rezumat nu mai trebuie să fie literă de lege din moment ce e construit numai prin presupuneri și ipoteze, iar textul unui autor este interpretat pur și simplu, iar autorii de rezumate îl cred că este analizat. Analiza presupune cu totul altceva, mai exact documente și mărturii ale autorului care a oferit textul editurii și imediat s-a apucat să scrie ceea ce a vrut el să zică, pentru a exclude interpretări arbitrare și tot felul de deduceri care mai de care mai imposibile și mai ilogice.

(06 iunie 2024)

De ce nu citește lumea poezie?

Poezia este ceva frumos sau ar trebui să fie ceva frumos, dacă cel ce o scrie, adică poetul, este un om cu har și reușește să realizeze construcții care să ne impresioneze. Lumea nu mai citește poezii pentru că:

- nu are timp de așa ceva,

- Internetul i-a acaparat pe tineri,

- manelele sunt dominante,

- librăriile s-au împuținat,

- cărțile sunt scumpe,

- la școală se memorează rezumate dictate,

- nu mai impresionează pe nimeni.

Frumusețea poeziilor există și cine are timp și răbdare să zăbovească asupra unei cărți de poezie modernă va fi plăcut impresionat de ceea ce găsește în filele cărții, numai că aceasta presupune o altfel de abordare a problemelor cotidiene în sensul că trebuie alocate minute bune dacă nu chiar ore bune, cititului, ca activitate în sine, aducătoare de beneficii pentru suflet și pentru minte și doar atât, ceea ce în societatea modernă nu este suficient. Cartea electronică este un paleativ, care nu se substituie cărții tipărite, iar cititorul de pe tabletă în metrou sau în tramvai este total diferit de cititorul care stă în fotoliu și pe măsură ce citește, meditează asupra mesajului textului pe care l-a parcurs.

Poezia nu se citește nici în metrou, nici în tramvai, nici la comandă pentru a face pe plac profesorului care a identificat mituri, metafore sau alte construcții, crezând că el a pătruns în creuzetul creației și stăpânește gândurile poetului, ceea ce este fals, din punctul meu de vedere.

Pentru următoarele 3- 0 50 de ani, poezia nu are șanse mari să-și reia locul pe care l-a avut în secolul alXIX-lea și începutul de secol al XX-lea, pentru că timpul are acum cu totul alte valențe pentru destinatarul ei. Peste ani și ani, când omul modern va simți lipsa elementelor primordiale, se va apropia de poezie și va decoda noile înțelesuri, iar partea cea mai frumoasă a vieții din acel moment va începe, fără constrângerile din rezumatele stupide care trebuie să le recite elevii la examene acum pentru a promova, chiar dacă ei de pe poziția de ărestatori, nu înțeleg nicim, așa cum tot nimic nu înțeleg nici evaluatorii.


(18 septembrie 2023)

Despre rezumatele literare pentru admitere și bac

Pe un post de televiziune unde se face școală online sau se dau consultații online la matematică, la fizică și la literatură, am urmărit-o pe o tanti care citea de pe prompter un rezumat literar, de nu se mai oprea și le zicea acea tanti de mă minunam cum de știa ea așa de multe, deși nu discutase nicio secundă cu autorul operei literare analizate, căci acela era dus în lumea umbrelor de zeci și zeci de ani.

În opinia mea, analiza literară este un fals, dacă se pornește din start cu ideea că scriitorul a zis sau scriitorul s-a gândit că sau scriitorul și-a imaginat că. Realitatea este că autorul rezumatului crede că sau presupune că sau se gândește că scriitorul a dorit să spună cutare și cutare chestie.

Din moment ce nu există un articol sau un interviu luat vreodată scriitorului în care acesta să spună cu subiect și predicat că el în opera X s-a gândit la cutare și cutare aspect, totul sunt numai presupuneri ale celui ce face analiza literară și respectivul trebuie să și le asume, adică să spună în clar că sunt presupunerile lui.

Eu, dacă aș citi catrenul lui Păstorel TEODOREANU referitor la scriitorii care s-au apucat să laude realizările noii democrații instaurate cu șenilele tancurilor sovietice, catrenul care sună așa:

În era nouă începută

C-c-ții scriu în loc să pută,

Iar scriitorii adevărați,

Sunt dați afară de c-c-ți.

aș scrie rezumatul cam așa: Catrenul scris de Păstorel TEODOREANU redă o realitate cruntă din literatura românească de după anul 1947, când la cârma breslei scriitorilor au venit scriitori comuniști și întreaga literatură a fost obligată să redea realizările muncitorilor din uzine, munca țăranilor din cooperativele agricole de producție și lupta comuniștilor împotriva reprezentanților burgheziei și moșierimii care se împotriveau instaurării noii orânduiri socialiste la noi în țară. Scriitori precum Mihai BENIUC, Veronica PORUMBACU, Maria BANUȘ, Dan DEȘLIU, V. Em. GĂLAN, Lucia DEMETRIUS, Marin PREDA, A. TOMA, Nicolae LABIȘ, prin ceea ce au publicat ilustrează că au înțeles care este linia partidului trasată literaturii. Scriitori mari precum Lucian BLAGA, Tudor ARGHEZI, Hortensia PAPADAD BENGESCU, Ion BARBU, Ionel TEODOREANU, au fost scoși din literatură, pe motiv că nu corespundeau noilor cerințe impuse de partid pentru educarea maselor prin literatură. Catrenul, reflectă, în opinia mea schimbul brutal făcut de partid, prin înlocuirea talentelor reale ale unor scriitori, cu o generație de scriitori puși să servească partidul, prin scrisul lor militant, partinic, fiind bine plătiți pentru producțiile lor și oferindu-li-se premii substanțiale și onoruri de către statul bolșevic.

Eu am făcut analiza literară, așa cum am gândit-o eu, fără să spun o clipă că poetul Păstorel TEODOREANU a vrut să spună cutare și cutare, căci eu nu am stat de vorbă cu el, ci doar ceea ce am înțeles eu din acel catren, în contextul în care el a fost scris. Din punctul meu de vedere, catrenul a sintetizat o realitate, a schimbului de generații de scriitori. Pe de o parte au fost înlăturați titani ai literaturii și pe de altă parte au fost introduși la grămadă scriitori care de pe poziția de slugi ai noului regim, să servească prin scrisul lor, bine plătiți fiind, partidul în general, pe conducătorii lui în special.


(07 iunie 2023) 

Minciunile unor critici literari

Când copiii mei susțineau examenele de treaptă am avut obligația să-i ascult recitând rezumatele acelea tembele făcute de profesorii meditatori și mi-am dat seama că totul este bazat pe minciuni sfruntate. Unii dintre autorii acelor rezumate spuneau despre autorii unor bucăți literare niște lucruri, de parcă ei ar fi stat de vorbă cu autorii și autorii s-ar fi destăinuit lor, cu ceea ce vroiau să spună în acele bucăți literare. 

În opinia mea, era civilizat și deontologic să se spună ceva precum: se pare autorul popular ar fi vrut să transmită prin versurile cutare și cutare, ideea cutare sau eu cred pe vaza experiențelor personale, că versurile cutare și cutare, transmit cutare și cutare idee. Fără să se fi stat de vorbă cu Ion BARBU sau cu Nichita STĂNESCU, autorii acelor rezumate inepte, conchideau că versurile respectivilor poeți transmiteau mesajul specificat de ei, ceea ce trebuia să fie precedat de cuvinte care să exprime că este vorba de o ipoteză a autorilor rezumatelor, un gând al lor, o interpretare, iar ca lucrurile să fie și mai frumoase, din decență acei autori ar fi trebuit să lase deschisă ușa altor interpretări noi, pe care chiar elevii ar fi fost îndreptățiți să le ofere ca noi premise de studiu ale operelor în discuție.

Este indecent ca fără să se fi discutat cu autorii să li se pună în gură traduceri ale operelor lor, ca și cum opera nu este suficientă pentru cititor, ci este nevoie de încă vreo câteva zeci de pagini care să decodifice ceea ce tot autorul ar fi scris inițial. Întrucât nu există interviuri ale lui Ion BARBU sau ale lui Nichita STĂNESCU cu critici literari prin care poeții să răspundă întrebărilor și să traducă ceea ce au vrut să spună prin cutare sau cutare strofă, este decent ca oricine scrie și vrea să decodifice, mai înainte de a emite orice judecată sau traducere sau explicație, să se folosească o introducere precum în opinia mea, versurile cutare și cutare înseamnă cutare și cutare lucru. Așa ar fi normal, moral și deontologic. Altfel, este vorba de un fals grosolan, nejustificat, o imixtiune criminală în opera unui artist.

(22 aprilie 2023)