Comuniștii și promovările în universități

Pe vremea comuniștilor, promovările în universități depindeau de foarte mulți factori:

- cât de mult doritorul era în grațiile șefului de catedră;

- profilul moral-politic al candidatului;

- nivelul de mâncătorie din catedră;

- pilele pe care le avea doritorul;

- funcția politică a respectivului doritor;

- talentul pedagoșic al respectivului;

- câtă carte știa respectivul;

- cât de mult răspundea la pilele șefilor;

- nivelul de introgăreală manifestat;

- dacă știa să spună bancuri;

- dacă ținea la băutură în compania șefilor;

- numărul de chiolhanuri date.

În vremurile de demult erau deswtule situații în care șeful de catedră se dispensa de cei incomozi invocât imposibilitatea de a fi promovați, cu justificări dintre cele mai diferite și uneori plauzibile, deși dacă cineva săpa mai în profunzime vedea că respectivul se bazează doar pe argumente subiective. Comuniștii exersau și promovările în puncte critice mai ales când ei înșiși își creau un context absolut nefavorabil, datorat discrepanțelor dintre ceea ce doreau ei și exigențele propagandei de partid.

Comunismul nu a fost o noțiune abstractă, ci o realitate dintre cele mai obscure având la bază:

- nivelul de mediocritate știut din societate;

- imobilismul birocratic al celor care nu se implică;

- egalitarismul dus până la obscenitate,

- autosuficiența indivizilor din preajma șefilor;

- împachetarea șefilor în propria lor credulitate;

- discrepanța dintre fapte și vorbe;

- slugărnicia celor incompetenți.

Promovările din universități în vremea comuniștilor presupunea mai multe filtre și voienumera pașii care trebuiau parcurși pentru ca lumea să înțeleagă mai bine de cine depindea în vremurile de demult trecerea de la asistent la lector, de la lector la conferențiar și de la conferențiar la profesor.

Ca să simplific totul, trecerea de la lector la conferențiar și de la conferențiar la profesor depindea numai și numai de cabinetul doi, căci se dorea răsturnarea piramidei gradelor, astfel încât piramida să fie cu vârful în sus, adică să aibă puțini profesori, nu răsturnată cu baza care avea foarte mulți profesori și cu vârful care avea foarte puțini asistenți universitari.

Cine dorea să treacă de la asistent la lector trebuia să procedeze astfel:

- mergea cu basca de asistent în mână să ceară acest lucru la șeful de disciplină;

- dacă șeful de disciplină zicea da, se mergea la șeful de catedră,

- șeful de catedră știa el ce știa și spunea da sau nu, de regulă nu;

- numai dacă șeful de catedră era îmbunat, făcea post și spunea da;

- se scotea postul la concurs și se publica în Monitor;

- candidatul își făcea dosarul, dar obligatoriu trebuia doi concurenți pe același post;

- raritatea scoaterii la concurs făcea ca din catedră să apară mulți concurenți pe același post;

- catedra dădea recomandare;

- partidul dădea recomandare;

- dosarul pleca mai sus la partid pentru validare;

- numai după aceea se organiza concursul;

- se alcătuia comisia care făcea ceea ce zicea la Statutul cadrelor didactice;

- se criau referatele și se atribuia postul unui candidat sau se bloca postul;

- în Consiliul profesoral și în Senat se decidea soarta concursului;

- după un timp fericitul primea decizia de promovare;

- koneț filma, adicătelea the end.

Necunoscute erau căile Domnului în acele vremuri și nenumărate erau elementele de incertitudine ce interveneau, nu datorită legilor, ci datorită oamenilor care sunt bântuiți de tot felul de viziuni unele mai primitive decât altele și cu foarte puțin constructivism în ele.

Toată lumea știa zicerea mea cum că omul nu este ca vinul, cu cât e mai vechi, cu atât e mai bun, în virtutea faptului că unii chiar doreau ca promovările să se facă la intervale de 100 de ani, deși ei promovaseră cu viteza sunetului, chiar dacă nu erau genialii în persoană. Numai că oamenii uită și se comportă de parcă n-ar ști lumea câte parale fac, adică doi bani de tinichea.

Dacă s-a prăbușit comunismul în sine, unul dintre factori a fost egalitarismul deșănțat generat prin nerecunoașterea adevăratelor valor care ne diferențiază pe unii de ceilalți.
Comuniștii clamau promovările în universități promovările pe criterii valorice, dar în realitate totul era bazat pe elemente subiective, în așa fel încât se crea senzația de haos studiat, care duce spre niciunde, ceea ce s-a și întâmplat într-un final lipsit de elemente apoteotice și de manifestări grandioase.

(05 octombrie 2017)

CSIE'50 - șefii catedrei de Cibernetică Economică

Acum că se fac în acest an 2017 cei 50 de ani ai facultății de Cibernetică, Informatică și Statistică Economică, trebuie spus cu claritate că a existat și o catedră de Cibernetică Ecpnomică, de care nu s-a atins nici Nicolae CEAUȘESCU, nici Ion ILIESCU, nici Emil CONSTANTINESCU, dar s-au atins indirect, prin oameni de bună credință, slugile lui Traian BĂSESCU. Așa că, în primăvara lui 2011, Catedra de Cibernetică Econolică, a fost absorbită de catedra de Informatică Economică, devenind astfel Departamentul de Informatică și Cibernetică Economică-DICE. Pentru prima dată, la denumirea unei facultăți, nu corespunde o catedră care să preia din acea denumire, mai ales că într-o enumerare este obligatorie virgula, iar și-ul din denumirea departamentului întărește forțarea cu care s-a produs acea înghițire a unui pește mare de un alt pește ceva mai mare, dar nu îngrozitor de mare. Deplând acel moment nefericit și nu-mi reproșez nico clipă că nu am mers să discut despre găsirea unei soluții în care cred și acum.

Aici nu este vorba că mortul de la groapă nu se mai întoarce. Era bine ca ciberneticienii, în acești 5 ani de la înghițire să facă ei un anume ceva ca să elimine exact acel criteriu care a stat la derularea acelui proces dezastruos de dispariție. Nu numai că nu s-a făcut prea mare lucru, ci unele aspecte s-au adâncit, pentru că managementul din DICE este favorabil tinerilor, tocmai cei care sunt majoritari și care în niciun caz nu doresc revenirea la metehne dictatoriale păstrate din vremurile de demult când șef era un profesor pe ușa căruia sclavii i-au scris măscări, de bun ce era...

Voi scrie în continuare câteva cuvinte despre șefii care au condus Catedra de Cibernetică Economică de la înființare de dinainte de 1967 și până la dispariția din 2011.

Primul șef de cateră a fost Manea NĂNESCU, mai mult cu numele și cu coordonarea din umbră, căci datorită funcțiilor importante în stat nu avea el timp să se ocupe la nivel de detaliu și de management de catedră, dar principii și linii directoare dădea acesta la greu și nimeni nu-i ieșea din cuvânt mai mult de frică, decât din convingere. Dar tot în numele lui se făceau abuzuri, căci fiecare ce visa noaptea venea și zicea că așa s-a găndint tovarășul academician, mai ales dacă acestea erau zise de oamenii ce asigurau legătura între el și mase. Pe acel interval, Catedra de Cibernetică Economică a cunoscut cea mai mare înflorire.

Următorul șef de catedră a fost unul Mircea BULGARU sau Mircea BULGARIU, despre care nu scriu dimic, pentru că, deși a stat în fruntea catedrei ani buni, dar a stat și ca director al Centrului de Calcul al ASE.

După acesta a devenit șef de catedră profesorul Virgil SORA, care a fost ani buni decan al Facultății de Calcul Economic și Cibernetică Economică. El preda disciplina numită Demografie și-și trăsese partea leului ca fond de timp, căci natalitatea ca problemă de partid și de stat  îi dădea apă la moară. N-am să uit momentele penibile când într-o sală din clădirea veche, ne-am strâns noi niște bărbați oarecare să ne punem cenușă în cap, unii de ce nu au copii și alții de ce nu au patru su mai mulți decât atât. Am văzut atunci ce înseamnă politrucul ordinar și cum caută să iasă basma curată. Sștiu numai că în anul 1990 pe mandatul său, datorită marilor discrepanțe de gândire și de evoluție, noi cei de la subcolectivul de informatică economică, ne-am desprins și am format Catedra de Informatică Economică și am evoluat cu o dinamică spectaculoasă de i-am lăsat pe mulți cu gura căscată, căci șeful nostru de catedră, lectorul Ion Gh. ROȘCA știa ce vrea și noi eram în consonanță cu el.

Șeful de catedră Geo VASILESCU, marele profesor și decan al Facultății de Cibernetică, deși a căutat să evite, inevitabilul s-a produs și subcolectivul de cibernetică economică s-a desprins și el, construind Catedra de Cibernetică Economică, cea nouă, plecând deci cu brandul, lăsând subcolectivul de statistică într-o situație delicată.

Cel care și-a luat misiunea de a refonda catedra de Cibernetică Economică din temelii, a fost profesorul Emil SCARLAT, despre care știam că a terminat strălucitor facultatea de 5 ani, chiar Secția de Cibernetică Economică, mă refer la Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică de pe vremuri, când învățământul superior însemna ceva.

Au urmat la cârma Catedrei de Cibernetică Economică profesorii  Eugen Țigănescu și Marin DUMITRU, dar despre ei vreau am scris și în continuarevreau să scriu articole diferite, cu mult mai multe detalii.

Ca membru al catedrei de Cibernetică Economică, amintirile mele nu au fost dintre cele frumoase pentru că:

- am asistat la abuzuri;

- nu s-au făcut promovări pe merit;

- au fost atitudini discreționare;

- pozițiile subiective erau prea frecvente;

- șefii nu înțelegeau rostul informaticii;

- caracterizările pentru calificative mi le-am făcut singur;

- era prea multă tristețe;

- se cam pilărea.

Mă limitez la a spune că per global, nu mi s-au pus tălpi în a mă dezvolta, în a publica, dar o anumită ostilitate am înregistrat, căci mulți confundau roul lor de conducători cu cel de vătafi pe o moșie. La ceas aniversar se cuvine să fim veseli. Ca să fie apoteotică acea veselie am scris acest articol mai nuanțat, căci vorba proverbului, cine râde la urmă, râde cu folos, Voi mai scrie despre vechea Catedră de Cibernetică Economică. Merită din plin.
Șefii catedrei de Cibernetică Economică reprezintă miezul problemei ce revine la creșterea și descreșterea ciberneticii economice de la noi, pentru că fanionul cât flutură lupta se duce. Când drapelul este la pământ moralul oștirii se prăbușește. Cine vrea să plângă, să plângă. Cine vrea să reclădească trebuia s-o facă imediat după 2011. Nu spun că acum este târziu. Numai că momentul aoptim a fost ratat. Unii spun că acum, când ASE este pe cai mari, a venit momentul reclădirii Departamentului de Cibernetică Economică. La vremuri mari, trebuie oameni mari. Napoleon oricum ar fi fost inventat, zice teoria modernă a făuririi istoriei. Unde este Napoleonul ciberneticii economice, că nu-l văd pe cal alb sau măcar cu un rucsac unde să încapă bastonul de mareșal?

(26 ianuarie 2017)