Showing posts with label Sabin BĂLAȘA. Show all posts
Showing posts with label Sabin BĂLAȘA. Show all posts

Tuesday, January 17, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Vasile MIHALACHE

 Îi spuneam maestre lui Vasile MIHALACHE, profesorul de desen de la Școala generală 194 din Berceni, pentru că el era i pictor. În vremurile în care șeful meu de catedră mă tortura, singura mea scăpare era să mă refugiez în a face ceva și acel ceva era să pictez. Mi-am cumpărat pensule, tuburi de vopsele în ulei și de magazinele Fondului plastic de pe Lipscani am cumpărat pânzele cu cadru pe aveam să pictez.
De la maestrul am învățat foarte multe. De la el am câteva lucrări foarte frumoase, căci el era așa de generos încât, dacă cineva admira o lucrare a sa i-o dăruia cu mare plăcere.
El făcea și litografii folosind materiale neconvenționale pe care le avea la dispoziție, precum bucăți de linoleum. Era un mare colecționar de opere de artă. Îmi spunea că mergea la Institutul de Arte la expozițiile de sfârșit de facultate și cumpăra cu prețuri excelente tablouri ale absolvenților. Dacă cumpăra zece tablouri și dacă din cei 10 absolvenți, doi deveneau mari pictori, cu cote de piață foarte bune, spunea că este un foarte mare câștig. Vorbea că Sabin BĂLAȘA ar fi dorit să răscumpere o lucrare a sa din studenție și ar fi oferit un preț extraordinar de bun. Maestrul mi-a spus, dar eu nu dispuneam de bani să fac investiții, în plus, la o negociere a unei picturi, cu o pictoriță care cerea 2.800 lei, dar eu aveam 2.700, femeia nu a vrut să cedeze la preț și am plecat cu buza umflată și am conchis că nu e de mine să cumo=păr tablouri că niciodată nu voi avea banii pe care artiștii îi cer.
El a devenit primar al sectorului IV unde stăteam și eu și am devenit pentru o scurtă perioadă consilier de sector și în 14 mai 2004 maestrul mi-a dat o diplomă de excelență, pentru munca mea de consilier.
Vasile MIHALACHE m-a impresionat pentru faptul că după mulți ani de la terminarea Institutului Pedagogic de 3 ani și-a continuat studiile la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, și a obținut diploma de restaurator de opere de artă. O colegă a mea avea un tablou și nu știa cam ce este cu acel tablou. Am mers cu Vasile MIHALACHE și el i-a cerut niște ceapă. A tăiat ceapa și a spălat partea cu semnătura tabloului cu zeamă de ceapă, reușind să vadă că tabloul era într-adevăr al unui mare pictor român. Se vedea că maestrul făcuse studii de restaurator!



(17 ianuarie 2023)

Thursday, February 15, 2018

Abecedarul lui Ion CREANGĂ

Imediat după Revoluția din 1989 a fost un entuziasm nebun în a face lucruri de excepție. Era rezultatul energiilor descătușate. Așa s-a întâmplat cu tipărirea Abecedarului elaborat de Ion CREANGĂ cu o grafică de excepție, însoțit de o reproducere cu marele scriitor, realizată de Sabin BĂLAȘA. A fost un eveniment de excepție. Al parcurs acea capodoperă și am rămas deosebit de impresionat. După atâțea ani, acel Abecedar își păstra prospețimea, căci un creator de geniu, crease o lucrare de geniu. Era cartea ce se adresa copiilor. Nu este ca acum cîând maturii scriu cărți de nivelul lor și îi pun pe bebei să le parcurgă, crezând ei, maturii, că bebeii au mintea coaptă. Aceasta este cauza involuției sistemului educațional de la noi. Maturii nu realizează că bebeii nu sunt așa de compți la minte să înțeleagă bazaconiile din abecedarele scrise de ei acum în secolul al XXI-lea.







(16 februarie 2018)