Direcția greșită

Toată lumea vorbește despre:
- deficitul bugetar,
- datoria publică,
vărsând lacrimi de crocodil căci generațiile viitoare vor plăti, fără ca cineva să se întrebe de unde vor avea bani generațiile viitoare să achite dobânzile și împrumuturile făcute din 1990 încoace de politicienii durdulii, lacomi și inconștienți care s-au perindat fie la Cotroceni, fie la Palatul Victoriei sau la Casa Poporului.

Ca să achiți datoria externă, trebuie să ai bani. Ca să ai bani, trebuie să exporți marfă pe care străinii o cumpără și o plătesc, iar tu reduci importurile, ca să-ți rămână câți mai mulți bani în țară. Exact așa a făcut Nicolae CEAUȘESCU până în 1988 timp de 10 ani ca să plătească datoria externă. Ne-a lăsat flămâni. Ne-a ținut în frig. N-ea ținut în întuneric. Vindea tot ce era de vândut, mâncare, mobilă, covoare, mașini, electronice, țiței, grâne și plătea din datorie. iar în anul când a anunțat că a achitat datoria, n-au mai trecut multe luni, a venit Revoluția din 1989 și noua putere a uitat de tot și de toate și a început dezmățul de acum avem o datorie externă care depășește 50% din PIB și sunt foarte slabe speranțe să avem produse care să ne ajute s-o plătim vreodată, căci în afară de cereale și bogății ale subsolului și păduri nu avem nimic a scoate la vânzare căci din showuri tv, modelling, fotbal, concerte, manele, scandaluri, muzică, teatru, filme, bolduri, ghivece de flori, nu se scot bani. Direcția este greșită și dacă nu se va trece la reindustrializare și la producție competitivă bună și pentru export, echilibrarea balanței de plăți nu se va produce, căci doar o balanță de plăți excedentară permite returnarea împrumuturilor, plata dobânzilor și deci și implicit, scăderea datoriei externe. Până ula-alta, direcția în care mergem este greșită și drumul spre sclavie politică este deja unul bun de mers.


(23 august 2025)

33%

În vremurile comuniste partidul se lăuda că alocă 33% din venitul național pentru fondul de dezvoltare, ceea ce însemna investiții în fabrici, uzine și combinate. Îmi aduc aminte cum în acele vremuri, de banii alocați pentru investiții se cumpărau pe bani grei utilaje, conducte, know-how, dar limitările date de volumul forței de muncă, genera rămânei în urmă la construcțiile de hale, la montarea de utilaje și în acest fel multe dintre echipamente traversau iernile mioritice sub zăpadă și se depreciau moral. Treceai pe lângă obiective industriale în construcție și ți se rupea inima să vezi mormane de utilaje sub nămeții de zăpadă și ici-colo câțiva zidari sau dulgheri care munceau la construcția de hale industriale, cu ritmul melcului.
Am scris aceste rânduri cu gândul la cele 800 de miliarde de euro pe acre UE le va aloca industriei de armament. Trebuie să existe un management perfect pentru ca fiecare euro alocat să fie folosit integral și pentru câțiva ani deja să vedem la defilările zilelor noastre naționale, a celor din UE, defilând la paradele militare, echipamente realizate folosind banii alocați special pentru industria de armament europeană.

(26 martie 2025)
 

De ce s-a prăbușit industria românească după 1989?

Așa cum ne stă bine nouă românilor, prăbușirea industriei românești, s-a produs datorită străinilor, care nu ne-au vrut pe picioarele noastre, constructori de mașini, producători de țesături, de covoare, de perdele, de îmbrăcăminte. Întotdeauna credem că alții poartă toată vina că suntem unde suntem. Așa a fost dintotdeauna, căci rămânerea noastră în urmă a avut la bază:

- plasarea noastră între imperii,

- popoarele migratoare,

- războaiele de cotropire.

Și totuși, adevărul este cu totul altul. Nimeni n-a venit să ne ia nimic cu japca. Ceea ce a fost vândut, a fost vândut pentru că noi am vândut, iar dacă am vândut prost, totul s-a întâmplat că nu am știut să vindem și ne-am lăsat păcăliți de un pumn de dolari dați pe la spate sub formă de mită.

De vină pentru prăbușirea industriei românești sunt:

- superficialitatea,

- toleranța,

- nepriceperea,

- lăcomia,

- prostia,

- aroganța,

- credulitatea,

- suficiența,

- ignoranța,

- pasivitatea.

Toate acestea la un loc au creat profilul celui care a ținut în mână destinele industriei la toate nivelurile, dar și profilul executantului care s-a  lăsat dus de val, în ideea că el va fructifica de pe margine, cum stă bine oricărui om care nu vrea să se implice în nimic, ceea ce ar obține alții prin muncă și prin luptă.

Faptul că formulările au fost neclare și responsabilitățile au fost disipate, s-a creat contextul în care toată lumea a luat ce era de luat și nimeni nu a răspuns pentru ceea ce s-a întâmplat. Dacă noi am fi avut o regulă sfântă ca orice document să aibă o singură semnătură nedelegată, cu numele în clar, cu siguranță nu s-ar fi înghesuit atâta lume aă desăvârșească jaful național din industrie. Industria românească a fost jefuită și după aceea s-a prăbușit numai prin contribuția oamenilor pământului, iar străinii au luat ceea ce li s-a oferit pe tavă, drept plocon, doar pentru că s-au ostoit să vină să constate că existăm.



(15 iunie 2023) 

Și CEAUȘESCU a avut proiect de țară!

Cei de vârsta mea, iar eu sunt trecut de 75 de ani, își amintesc cum la fiecare congres al partidului, Nicolae CEAUȘESCU își propunea să depășim Spania din punct de vedere economic și social, adică să avem:
- productivitatea din Spania,
- nivelul de trai din Spania,
- kilometri de autostradă din Spania,
- turism ca în Spania,

- industrie ca în Spania,

- agricultură ca în Spania,
- ritmul de a construi ca în Spania.
Încercările au fost doar de câteva ori și când și-a dat seama că Spania nu stă pe loc și obiectivul era prea ambițios și de neatins, Nicolae CEAUȘESCU a renunțat să mai vină la ultimele congrese ale partidului cu acest proiect de țară. La el, proiectul de țară era exprimat printr-o singură frază: să ajungem din urmă și să depășim Spania din toate punctele de vedere. Proiectul de țară al lui Nicolae CEAUȘESCU era:
- ușor de înțeles,
- adresat la toți oamenii,
- pe termen de 5 ani.
Faptul că Nicolae CEAUȘESCU nu a reușit implementarea proiectului de țară nu trebuie pus pe lipsa resurselor și pe modul ce acțiune a poporului, ci pe faptul că în 5 ani, Spania nu rămânea pe loc și el trebuia să recupereze ceea ce rezulta din diferențele existente la data enunțării proiectului de țară, la care se adăugau pașii făcuți de Spania în direcția dezvoltării în cei 5 ani care curgeau de la congresul cu anunțul.
Când Nicolae CEAUȘESCU și-a dat seama că nu vom atinge Spania din punct de vedere economic și social, a formulat bazaconia cu societatea socialistă multilateral dezvoltată, un concept foarte vag, iar când a declamat și o poezie scrisă de el, cu niște versuri lungi și obositoare, a spus că noi vom merge spre comunism în zbor, fără să ne precizeze dacă vom zbura cu avionul, cu aeroplanul sau ca Icar.

(07 octombrie 2022)

Managementul golit de conținut

Este clar că tot ce a însemnat revoluție industrială și informațională nu a venit din Europa, căci bătrânul continent trăiește în umbra marilor coloși economici, bântuit de orgolii și ineficiență. O dovedește tot ce s-a întâmplat în pandemie, inclusiv în chestiunea calității vaccinului AstraZeneca. managementul ca știință a conducerii întreprinderii și managementul de proiecte au venit din USA, căci acolo societatea americană prin natura ei este orientată spre eficiență.

Managementul înseamnă multe chestii, dar previzionarea este cheia de boltă a managementului. Voi arăta că Europa exersează un management golit de conținut doar prin faptul că:

- nu a prevăzut corect atitudinea privind pandemia,

- nu a pornit la dezvoltarea de centre de cercetare puternice,

- nu și-a adaptat economica să producă măști și ventilatoare,

- nu a definit cicluri complete legate de vaccinare.

Vaccinarea se face cu un scop. S-a definit scopul. Au fost definite:

- modalități de aprovizionare,

- modalități de plată,

- repartizarea pe țări,

- fluxuri de vaccinare,

efectele vaccinării.

Nu s-a lucrat astfel încât să fie clar cum stă treaba postavaccinare, adică treaba cu pașaportul verde. UE nu are o imagine clară cum vor sta lucrurile deși există grupuri strategice și ar fi trebuit ca totul să fie clar:

- sistemul informatic,

- pașaportul, 

- circulația persoanelor vaccinate,

- cerințe suplimentare,

- continuarea vaccinărilor,

- restricții.

Totul trebuia tratat unitar. Ori nu a fost așa și iată că la un an de la izbucnirea pandemiei UE nu are totul bine pus la punct și corul cântă pe nenumărate voci, ceea ce arată că eficiența acestei construcții este extrem de redusă, ceea ce face să apară multe întrebări, mai ales că Anglia a ieșit din UE și nimeni nu divorțează de fericire, de preabine și fără motiv, iar referendumul nu a fost o decizie întâmplătoare.

Mi s-a părut tot ce am văzut că a fost gândit ca un patron care face o fabrică de pantofi bine utilată, cu materiale, cu producție și totul este lăsat baltă. Se constituie stocuri și patronul e mulțumit că produce, fără să știe ce face cu munții de pantofi. El a abordat problema incomplet, exact așa cum face conducerea UE. Un investitor are un plan de afaceri în care definește clar toate elementele, până la reinvestirea profitului. Așa ar fi trebuit să facă și UE. A planificat vaccinarea, a decurs vaccinarea. Trebuia să se știe de la primul vaccinat de se va întâmpla cu persoanele vaccinate. Nu se face vaccinare de dragul vaccinării. Oemanii vaccinați trebuie să facă ceva și UE trebuia să știe ce fac aceștia. dacă nu se știe ce fac vaccinații, este clar că apar elemente de confuzie, greu de gestionat și să nu mire pe nimeni că proliferează teorii care mai de care mai ghidușe, iar cifrele sunt folosite după cum îl taie capul pe fiecare.

(12 martie 2021)

Mall-uri în locul marilor uzine

Unele dintre marile uzine din orașele țării precum Eletroputere din Craiova și Tractorul din Brașov erau poziționate în zone destul de apropiate de centrele orașelor. După 1989 cu o sete demnă de alte cauze, privatizarea a dus la dispariția grămezilor de fiare așa cum definea Petre ROMAN industria noastră, iar locul uzinelor a fost luat de mall-uri și supermarketuri, spre durerea celor care au trebuit să-și schimbe meseriile, devenind bodyguarzi, vânzători, asistenți manageri, stivuitori, IT-iști, faianțari, zidari, comercianți, întreprinzători, emigranți, oricum cu totul altceva decât ceea ce ei au fost în vremurile de demult.

Nimeni nu regretă comunismul, numai că prin retehnologizare și prin schimbarea de proprietate, țara trebuia să rămână industrializată, cu producție de înaltă performană, căci mână de lucru calificată era și tradiție era și dorința de a munci era. A lipsit ceva esențial: voința de a merge mai departe altfel, dar cu o industrie modernă, cu investiții în infrastructură, cu legi clare, cu școli și mai ales cu dorința de a dezvolta capitalul românesc.

(13 aprilie 2018)

Un anunț la modă: fac lucrări de licență, diserație, doctorat și etc....

Prin closete, pe pereți sunt afișe cu textele de mai jos.

Fac lucrări de licență.

Fac lucrări de disertație.

Fac lucrări de doctorat.

Unii sunt destul de obraznici și pun astfel de afișe:

• pe stâlpi;
• la aviziere pe geamuri la facultăți;
• pe pereti exteriori la universități;
• în stații de metrou;
• pe aprbrize în parcări la universități;
• în cafenelele de lângă universități;
• peste tot pe  unde trec studenți.

În opinia mea, acesastă industrie de falsuri are la bază un fundament șubred pentru că:

• niciun specialist autentic nu-și câștigă existența din așa ceva;
• raportul calitate preț este în detrimentul calității;
• cine este în stare să facă pe bandă rulanta așa ceva nu are caracter;
• sunt dezvoltate astfel de abordări pentru disperați;
• este dezvoltată aceasta escrocherie pentru că nu există reclamații;
• o astfel de industrie nu presupune nici tehnologii și nici investiții;
• se mizează pe procese de personalizare a unor lucrări de serie;
• fiind asemenea comerțului cu droguri este foarte greu de combătut.

Singura modalitate de a combate acest flagel este de a derula un examen foarte amănunțit din care comisia să se convingă că cel care prezintă lucrarea este însuși autorul sau însăși autoarea și nu doar niște recitatori. 

Înainte de a se produce o astfel de abordare, un conducător științific serios urmărește ritmic stadiile de elaborare a lucrării și face ca procesul de generare automată a unei lucrări să piardă caracterul de reproductibilitate și în condiții de eficiență scăzută sau chiar de ineficiență industria dispare de la sine. 

dacă cineva are interesul să ia lucrările de licență coordonate orinde pentru conducătorii științifici care au avut anual peste 30 de astfel de lucrări și analiza să fie extinsă pentru mai mulți ani, va avea revelația să vadă:

• de la an la an lucrări cu același titlu;
• lucrări foarte asemănatoare;
• aplicații dintr-un același domeniu;
• structuri cu nivel de similitudine nepermis de mare;
• liste bibliografice cu greșeli identice;
• domenii care nu au nicio legătură cu preocupările coordonatorului.

Orice fenomen se dezvoltă pe slăbiciunile mediului înconjurător. la 20 de lucrări coordonate, normate numai cu 10 ore pe lucrare, este puțin probabil că monitorizarea este 100%, ceea ce determină:

• lucru  independent al studentului;
• număr restrâns de întâlniri pentru consultații;
• absența unui grafic de elaborare;
• procesele de evaluare pe stadii sunt restrânse sau absente;
• apariția unei mari discrepanțe între ce se cere și ce oferă studentul la nivel de conținut;
• imposibilitatea de a testa aplicațiile la nivel de detaliu;
• absenșa unor iterații destinate creșetii calității lucrării;
• inexistența unui sistem ierarhizat de verificare pâna a ajunge la coordonator;
• incoerența procesului care determină elaborare de proiecte fără legătură cu finalul;
• neconcordanța dintre temele propuse de conducători și dorințele studenților.

Mă laud în gura mare, privind pe oricine în ochi direct și la subiect că:

• lucrările date studenților au fost stabilite de comun acord;
• planul fiecărei lucrări a diferit de la student la student;
• bibliografia am urmărit-o strict, dar și citirea ei;
• capitolele au fost citite de mine și corectiile le-am urmărit strict;
• aplicația din lucrare a fost 100% gestionată de mine;
• am exclus orice preluare de componente din alte surse;
• am căutat să dezvolt capacitatea de creație a autorilor.

Deci, rezultă că din punctul meu de vedere a face lucrări de licență, lucrări de disertație dar și teze de doctorat în regim industrial este o afacere eficintă dacă și numai dacă sistemul, adică facultatea, departamentul și profesorii își doresc acest lucru. Așa cum știu eu că stau lucrările în departamentul unde am lucrat, negăsind anunțuri prin closetele de la Cibernetică am ajuns la concluzia că practica nu este operațională datorită gradului de dificultate și modul în care profesorii din DICE gestionează lucrările.

Acum cu copy-paste, procesul de generare este extrem de lejer și tocmai de aceea toate părțile implicate din sistem trebuie să fie cu ochii în patru pentru a nu se produce acele derapaje care diminuează prestigiul specializărilor universitare. Dacă se vor aplica analizele de similitudine înainte de a se admite o lucrare în susținere publică, așa cum se face la tezele de doctorat, dacă nu se elimină reproductibilitatea, cel puțin va scădea exponențial.

(14 mai 2016)