Showing posts with label disponibil. Show all posts
Showing posts with label disponibil. Show all posts

Wednesday, April 19, 2023

De la planificarea comunistă la risipa de resurse din democrație

Dintotdeauna, planificarea a fost asociată comunismului care din orice făcea obiect al planificării.
În comunism se planifica numărul de tractoare.
În comunism se planifica producția de grâu.
În comunism se planifica numărul de locuri în facultăți pe specializări.
În comunism se planifica numărul de kilometri de autostradă care trebuie realizați.
În comunism se planifica numărul de învățători care începeau un ciclu primar.
În comunism se planifica numărul de spectacole de teatru.
În comunism se planifica numărul de titluri de cărți de poezie care se publicau într-un an.
S-a creat impresia că totul se planifică în comunism.
După Decembrie 1989 planificarea a fost demonizată și s-a trecut în extrema cealaltă, adică nimic nu s-a mai planificat centralizat. Așa au apărut multe facultăți de drept, multe facultăți de actorie, multe facultăți de calculatoare, multe facultăți de medicină, multe facultăți de sociologie, multe facultăți de comunicare, pentru a răspunde cererii foarte mari a tinerilor care doreau să urmeze astfel de specializări, care erau deosebit de atractive în raport cu dorințele tinerilor de a se realiza în domenii pe care ei le considerau de mare succes, de mare viitor, unde tinerii se vedeau traversând etapele unor cariere de mare succes. Se știe că cererea la un moment dat se transformă în ofertă trei sau patru ani mai târziu, căci studenții devin absolvenți și ei întră pe piața muncii, oferindu-și serviciile ca persoane în căutarea unui job. Este adevărat că profesia de actor este excepțională. Este și mai adevărat că sunt foarte mulți absolvenți extraordinar de talentați. Tot atât de adevărat este faptul că numărul de teatre este cel care este, că numărul de posturi în teatre este cel care este și că foarte mulți dintre tinerii absolvenți care sunt actori ce au absolvit facultatea cu note foarte mari nu-și găsesc loc în teatru și trebuie să facă alte meserii decât cea de actor pentru acre s-au pregătit. Tot așa stau lucrurile și pentru unii dintre absolvenții de drept, de la comunicare, de la sociologie, de la psihologie și chiar și de la medicină, chiar dacă mediile lor de absolvire sunt dintre cele mai mari. Oferta de tineri pregătiți pentru anumite meserii este cu mult mai mare decât ceea ce are capacitatea de a absorbi piața muncii. De aceea, lipsa de planificare, în acest caz duce la risipă de forță de muncă, pentru că un tânăr pregătit pentru o profesie, care lucrează în cu totul alt domeniu, este o pierdere de resursă, o risipă de resursă care nu se conservă în niciun caz.
Rigiditatea planificării comuniste a făcut ca planificarea să fie abandonată. Normal este ca nivelul de informare din ziua de azi să permită tinerilor o mai bună evaluare a riscurilor de a nu lucra în profesia pentru care s-au pregătit și de aceea tinerii trebuie să se orienteze spre profesii de viitor, care să le permită exercitarea profesiei pentru care s-au pregătit, au mers la perfecționare și chiar la supracalificare.



(19 aprilie 2023)

Friday, June 24, 2022

Fundamentele plagiatului

Fundamentele plagiatului se regăsesc în prăpastia existentă între necesarul de resurse pentru atingerea unui obiectiv și disponibilul de resurse al persoanei care și-a stabilit obiectivul.
Obiectivul: publicarea unui articol de chimie într-o revistă ISI.
Pentru a realiza un articol publicabil într-o revistă ISI trebuie să dispunem de următoarele resurse:
- să fi absolvit o facultate de chimie,
- să fi aprofundat domeniul în care dorim să fie articolul,
- să fi derulat o activitate de cercetare științifică de minimum 5 ani în domeniul respectiv,
- să fi elaborat vreo 10 studii cu soluții originale pe domeniu,
- să fi citit vreo 50 - 100 articole din reviste de specialitate,
- să fi mers pe la vreo 5 - 10 conferințe cu cel puțin 5 materiale prezentate în secțiuni,
- să fi citit vreo 20 de cărți de strictă specialitate,
- să fi mers în vreo 15 seminarii științifice cu prezentări de stadii intermediare ale cercetărilor,
- să fi primit vreo 30 de aprecieri de la specialiști din domeniul abordat în articol,
- să fi cunoscut de vreo 10 -15 colegi că ai preocupări pe domeniu,
- să ai timp trei luni, câte 5 ore pe zi pentru a concepe, experimenta, verifica și a scrie articolul.
În viața de zi cu zi, există diferențe mari între necesarul de resurse, care sunt de fapt condiționări și disponibil. Dacă în alte domenii precum arta culinară există posibilitatea folosirii de înlocuitori, în știință elementele compensatorii sunt extrem de rare, iar încercările de a compensa ceea ce nu se compensează, fac imposibilă atingerea obiectivului și apelarea la subterfugii, iar plagiatul este un subterfugiu prin acre cineva care nu derulează un proces complet de creație, caută să găsească un înlocuitor și acest înlocuitor este furtul intelectual.
Necesarul de resurse funcționează ca becurile legate în serie. dacă un bec este ars, circuitul nu este complet și celelalte becuri nu se aprind. Nu se publică un articol serios într-un domeniu, dacă autorul său nu a făcut studii serioase în domeniul respectiv, nu derulează activitate de cercetare temeinică în domeniu și nu a elaborat soluții și studii care premerg publicării articolului. Un articol serios, nu apare din spuma mării, ci sunt necesare perioade lungi de studiu, de cercetare, de soluționare de probleme, de obținere de soluții, de evaluare a soluțiilor și numai după ce ne-am convins că rezultatele sunt semnificative, ne apucăm de scris, dar până atunci trebuie muncă, muncă și iar muncă, dar nu orice fel de muncă, ci una temeinică, serioasă, concentrată pe un domeniu, de regulă îngust, bine delimitat, cu exigență maximă.





(25 iunie 2025)