Comuniștii și promovările în universități

Pe vremea comuniștilor, promovările în universități depindeau de foarte mulți factori:

- cât de mult doritorul era în grațiile șefului de catedră;

- profilul moral-politic al candidatului;

- nivelul de mâncătorie din catedră;

- pilele pe care le avea doritorul;

- funcția politică a respectivului doritor;

- talentul pedagoșic al respectivului;

- câtă carte știa respectivul;

- cât de mult răspundea la pilele șefilor;

- nivelul de introgăreală manifestat;

- dacă știa să spună bancuri;

- dacă ținea la băutură în compania șefilor;

- numărul de chiolhanuri date.

În vremurile de demult erau deswtule situații în care șeful de catedră se dispensa de cei incomozi invocât imposibilitatea de a fi promovați, cu justificări dintre cele mai diferite și uneori plauzibile, deși dacă cineva săpa mai în profunzime vedea că respectivul se bazează doar pe argumente subiective. Comuniștii exersau și promovările în puncte critice mai ales când ei înșiși își creau un context absolut nefavorabil, datorat discrepanțelor dintre ceea ce doreau ei și exigențele propagandei de partid.

Comunismul nu a fost o noțiune abstractă, ci o realitate dintre cele mai obscure având la bază:

- nivelul de mediocritate știut din societate;

- imobilismul birocratic al celor care nu se implică;

- egalitarismul dus până la obscenitate,

- autosuficiența indivizilor din preajma șefilor;

- împachetarea șefilor în propria lor credulitate;

- discrepanța dintre fapte și vorbe;

- slugărnicia celor incompetenți.

Promovările din universități în vremea comuniștilor presupunea mai multe filtre și voienumera pașii care trebuiau parcurși pentru ca lumea să înțeleagă mai bine de cine depindea în vremurile de demult trecerea de la asistent la lector, de la lector la conferențiar și de la conferențiar la profesor.

Ca să simplific totul, trecerea de la lector la conferențiar și de la conferențiar la profesor depindea numai și numai de cabinetul doi, căci se dorea răsturnarea piramidei gradelor, astfel încât piramida să fie cu vârful în sus, adică să aibă puțini profesori, nu răsturnată cu baza care avea foarte mulți profesori și cu vârful care avea foarte puțini asistenți universitari.

Cine dorea să treacă de la asistent la lector trebuia să procedeze astfel:

- mergea cu basca de asistent în mână să ceară acest lucru la șeful de disciplină;

- dacă șeful de disciplină zicea da, se mergea la șeful de catedră,

- șeful de catedră știa el ce știa și spunea da sau nu, de regulă nu;

- numai dacă șeful de catedră era îmbunat, făcea post și spunea da;

- se scotea postul la concurs și se publica în Monitor;

- candidatul își făcea dosarul, dar obligatoriu trebuia doi concurenți pe același post;

- raritatea scoaterii la concurs făcea ca din catedră să apară mulți concurenți pe același post;

- catedra dădea recomandare;

- partidul dădea recomandare;

- dosarul pleca mai sus la partid pentru validare;

- numai după aceea se organiza concursul;

- se alcătuia comisia care făcea ceea ce zicea la Statutul cadrelor didactice;

- se criau referatele și se atribuia postul unui candidat sau se bloca postul;

- în Consiliul profesoral și în Senat se decidea soarta concursului;

- după un timp fericitul primea decizia de promovare;

- koneț filma, adicătelea the end.

Necunoscute erau căile Domnului în acele vremuri și nenumărate erau elementele de incertitudine ce interveneau, nu datorită legilor, ci datorită oamenilor care sunt bântuiți de tot felul de viziuni unele mai primitive decât altele și cu foarte puțin constructivism în ele.

Toată lumea știa zicerea mea cum că omul nu este ca vinul, cu cât e mai vechi, cu atât e mai bun, în virtutea faptului că unii chiar doreau ca promovările să se facă la intervale de 100 de ani, deși ei promovaseră cu viteza sunetului, chiar dacă nu erau genialii în persoană. Numai că oamenii uită și se comportă de parcă n-ar ști lumea câte parale fac, adică doi bani de tinichea.

Dacă s-a prăbușit comunismul în sine, unul dintre factori a fost egalitarismul deșănțat generat prin nerecunoașterea adevăratelor valor care ne diferențiază pe unii de ceilalți.
Comuniștii clamau promovările în universități promovările pe criterii valorice, dar în realitate totul era bazat pe elemente subiective, în așa fel încât se crea senzația de haos studiat, care duce spre niciunde, ceea ce s-a și întâmplat într-un final lipsit de elemente apoteotice și de manifestări grandioase.

(05 octombrie 2017)

De sus în jos și mai mult în jos

Există peste tot ideia de marire, adică de a pleca de jos, de a urca treaptă cu treaptă, până sus, adică foarte sus sau altfel spus, cât mai sus, pentru că nu toată lumea are puterea de a urca Eversetul cu cei 8.848 de metri ai săi.
Până aici toate sunt bune. Numai că cu cât se urcă mai sus are loc și îngustarea șansei, pentru pozițiile sunt dispuse sub formă de piramidă cu vârful în sus, nu în jos cum și-ar dori foarte mulți.
Dacă pleacă de la bază N de indivizi si numarul de iterații este K exista o formulă clară din care rezultă rata pierderilor când se face trecerea de la nivelul H către nivelul superior H-1. La nivelul 1, cel mai de sus trebuie să ajungă un singur individ.
Totul este doar o banală progresie geometrică. Totul este să fie aplicate corect formulele.
Lucrul ce lai ciudat se produce atunci când în procesul acesta dinamic de a trece de pe un nivel pe altul mai sus, există indivizi care nu au reușit nici să urce dar nici să se mențină. În mod normal ei trebuie să ajungă la bază și să stea în banca lor cuminți, mulțumindu-se că au gustat din cupa gloriei cândva.
Ei uită că mișcarea este permanentă și tot timpul vor dori cei de pe nivelul H să treacă pe nivelul H-1. Așa că dacă un ins de pe nivelul H-1 vrea să rămână pe acest nivel, el va intra în competiție cu cei ce vor să facă saltul acolo. Dacă cel de pe nivelul H-1 vrea să coboare și să ocupe un loc de pe nivelul H se va intersecta cu cei de pe nivelul H+1 care vor să uice pe nivelul H.
Lucrurile se complică îngrozitor. matematic vorbind lucrurile sun clare. Uman studiind, totul este învolburat, urât și înfricoșetor. Omul ca ființă rațională își pierde această calitate atunci când este luat de val și crede că lumea a început cu el și nu concepe că ieșirea sa din joc este inevitabilă. Se zice că toate cimitirele sunt pline de oameni de meînlocuit. Nu se zice. Chiar așa și este.